Despre cuvantul “trebuie” si incarcatura din cuvant …

Despre cuvantul “trebuie” si incarcatura din cuvant …

Se spune deseori  ca nu e bine sa folosim cuvantul “trebuie”, ca este un cuvant negativ.

Poate ca acest cuvant nu il vom mai folosi la un moment dat. Insa sunt situatii si situatii si din perspectiva unei liste de cuvinte negative “trebuie”, nu e cel mai negativ. 

Cand privim totul din perspectiva diversitatii in exprimare pe care o traim, cand adaugam la aceasta nivelele de constiinta pe care le traversam in intelegerea lumii in care suntem, cand ne gandim ca “om” inseamna la inceput “trup” si “minte”, mai apoi inseamna “suflet”, dupa care este “spirit” si apoi devine “constiinta” ca mai apoi sa fie “OM” din perspectiva intregului pe care il reprezinta, cand ne gandim ca  totul este doar solid si material la inceput si mai apoi descoperim ca inseamna energie si vibratii din ce in ce mai fine, observam un lucru.

Cã si cuvantul “trebuie” are si el din aceasta perspectiva a evolutiei noastre, nivele, forme, definitii, atribute, intelesuri, rezultate, consecinte, motivatii, continut, in functie de momentul si etapa de dezvoltare pe care o traversam.

Pentru o parte dintre noi evoca o amenintare, pentru o alta parte poate insemna conditionare, pentru o parte inseamna motivatie, pentru o alta parte inseamna obligatie, pentru o parte dintre noi inseamna “ceva” acum si alta data un “ceva” schimbat, in timp ce pentru o parte dintre noi, “trebuie” poate insemna si trauma.

Fiecare cuvant are un rol si o insemnatate in fiinta care suntem si in viata pe care o traim, din perspectiva “locului” in care suntem noi, din perspectiva experientei si a perceptiei pe care o avem in acel moment asupra lui, atat ca individ aflat in propria evolutie individuala cat si ca parte din constiinta colecvtiva pe care o construim cu totii, in acel moment. 

Pana la a insemna doar motivatie adevarata, cuvantul “trebuie” poate fi un purtator mai insemnat de obligativitate si conditionari insa aceasta depinde si de contextul colectiv, ca mentalitate, ca si constiinta, in care ne aflam, pentru ca sunt deja structurate in felul nostru de a fi, individual si colectiv, experiente care si-au pus amprenta pe cuvantul ‘trebuie” in acest fel.

"Trebuie sa mancam pentru a creste" - fapt de viata, realitate sau conditionare negativa ?

De pilda, “trebuie sa mancam pentru a creste”, nu este o obligativitate neaparat, nu descrie o impunere pe care ne-o aplica cineva din exterior cu forta desi unii din parinti o fac in multe feluri in relatia cu copiii, ci descrie in acest moment al evolutiei colective un fapt real de viata.

Daca nu mancam nu ne dezvoltam intr-un fel in care sa putem sa dezvoltam sanatos si constructiv abilitatile si calitatile umane pe care le avem, pentru a intreprinde diverse activitati si pentru a trai experientele pe care le dorim. 

Si aceasta intrucat nu suntem inca la acel nivel de evolutie umana pentru a putea sa ne reglam sistemul fizic, nu prin impunere si forta mintii, ci prin evolutie si dezvoltare constienta, in asa fel incat si corpul nostru sa isi urmeze programul evolutiei sale fara aceste mecanisme pe care le-am creat deja.

“A manca” este un mecanism si o conditionare negativa in acelasi timp, cand e folosit cu titlu de adevar absolut, ca de exemplu in afirmatia “daca nu mancam carne, organismul nostru nu are de unde sa isi ia proteinele necesare”.

Desi exista inca aceasta afirmatie activa in societatea noastra exista totusi si mult mai multa deschidere ca acum 20 de ani cand daca renuntam la carne era o tragedie si faceam parte dintr-o secta daca ne gandeam la asa ceva.

Acum acest lucru, este din ce in ce mai mult un fapt normal de viata, unii dintre noi aplica aceleasi principii si cu privire la lactate si corpul nostru functioneaza, ba mai mult da si semne ca ii si prieste acest “regim de viata”, atunci cand e urmat firesc si natural. 

Si totusi, nu suntem inca la nivelul la care sa putem functiona ca masa colectiva, fara “a manca”, ceea ce aduce inca sens afirmatiei ca “trebuie sa mancam pentru a creste”, afirmatie care in acest moment este un program care pana la un punct intretine dezvoltarea noastra, un program creat de viata, inca functional pentru constiinta si nivelul nostru de acum. 

Daca vorbim de renuntarea la cuvantul “trebuie” ca si cuvant in general, s-ar impune intr-un fel, sa renuntam si la prezenta lui in afirmatii de genul celei de mai sus.

Daca insa pastram cuvantul in afirmatii de genul de mai sus, pentru ca in contextul de mai sus cuvantul “trebuie” are sens, atunci ar trebui (sau este necesar,  sau se cuvine) sa detaliem aspecte mai de profunzime vis-a-vis de acest cuvant, pentru a nu generaliza si pentru a nu fi de fapt inconsecventi in afirmatii.

Aspecte particulare ale afirmatiilor cu "trebuie" - clisee, conditionari sau ajutoare cu o baza 
in realitate ?

Mergand mai departe, sunt de pilda si alte genuri de afirmatii care contin cuvantul “trebuie “pe care le folosim destul de des, cum ar fi:

  • trebuie sa ascultam de x sau y daca vrem sa primim ceva de la cei din jur,
  • trebuie sa fim cuminti daca vrem sa vina Mosul,
  • trebuie sa ne imbracam bine absolut de fiecare data ca sa nu racim,
  • trebuie sa luam medicamente daca vrem sa ne insanatosim,
  • trebuie sa mergem intr-un loc anume sa ne regasim,
  • trebuie sa intram in “randul lumii” la un moment dat ca sa fim “normali”,
  • trebuie sa facem foarte multe lucruri ca sa obtinem sau sa fim.

Aceste afirmatii nu mai descriu insa o realitate colectiva, deoarece avem deja la dispozitia noastra multe experiente si informatii ale multor oameni care nu traiesc pe baza acestor afirmatii de mai sus si care ne fac sa punem bine in balanta lucrurile inainte de a crede in aceste afirmatii la modul absolut, ceea ce nu le mai aduce atat de mult sens in viata noastra si ne poate inspira sa spunem ca de fapt, nu trebuie sa facem toate aceste lucruri.

Multe din acestea sunt clisee respectiv conditionari care sunt valabile doar atat timp cat inca mai credem in ele (ex. trebuie sa mergem intr-un loc anume sa ne regasim), altele le-am creat pentru a ne ajuta in a introduce o oarecare disciplina in comportamentul copiilor de pilda, o disciplina care are o baza care ar putea fi si reala, de aceea nici in aceste situatii, “trebuie” nu e folosit la modul abuziv, decat daca se insista intr-un mod exagerat de mult si fara fond, baza sau substanta si daca vrem neaparat. 

Ori aici nu mai e cuvantul cel care trebuie indepartat, ci omul este necesar sau se cuvine sa isi observe atitudinea pentru ca nu cuvantul in sine creaza un abuz, ci felul in care il folosim. 

In timp ce putem sa ne facem foarte multe liste despre ceea ce ne dorim sa obtinem sau cum ne-am dori sa fim, este deci de ajutor sa ne indreptam putin atentia la obligativitate si conditionari, la cele cu care noi insine din diverse experiente sau obisnuinte, am invatat sa le punem in cuvant. 

Nu tot ce se spune ca este rau, e rau.  Si nu tot ce se spune ca este bun, e bun. 
Mai exista si “depinde ...”. 

Nu in sensul dependentei pe care o cunoastem ci in sensul existentei unui set de coordonate cu totul particulare care tin de un design interior pe care il are fiecare si de un design pe care experienta pe care o traim il formeaza pentru fiecare dintre noi si la care ne raportam oricum, chiar daca stim sau nu o stim si chiar daca intelegem sau inca mai exista intrebari cu privire la cum se intampla acest lucru. 

Astfel ce este astazi potrivit, ziua de maine ne poate arata ca este altfel sau ca avem nevoie de cu totul altceva. Astazi ne hranesc anumite lucruri si maine e posibil sa avem nevoie de o cu totul alta hrana. Schimbarile din noi se construiesc in timp, unele se vad la fel, in timp, iar altele se vad direct in clipa. Un lucru este cert si anume ca exista ceea ce numim schimbare. Si in interior, si in exterior. 

Sunt putine “lucruri” care ne insotesc “la fel” o viata. Si in general acelea tin de o esenta pe care o avem in noi si o regasim in tot ceea ce exista si care este “neschimbata” pana la punctul in care ajungem sa o manifestam aici cat mai deplin, moment in care, intreaga, isi continua o transformare. In rest sau altfel, totul e posibil si se transforma sau se poate transforma in timp.

Cat despre “trebuie” pana la urma, intr-adevar, nu trebuie nimic, insa este de gandit la intelesul acestei afirmatii. 

Totul este o alegere in niste circumstante si exterioare dar si interioare pe care le avem si in niste coordonate ale experientei in care constantele care exista sunt in transformare, iar variabilele se schimba aproximativ de fiecare data, in functie de momentul in care le traim. 

Suntem. Si traim.

In rest facem tot ce facem din tipar, din tendinte si din obiceiuri mai constructive sau mai daunatoare si facem ce facem si pentru ca la un moment dat asa alegem, ne place sau dorim, cand aceasta ni se intampla uneori la modul autentic inspirati de momente in care constiinta noastra scapa din tipare.

Tot ce facem insa,  are un raspuns sau o urmare si la un moment dat constientizam aceste lucruri si apoi din nou, alegem. Putem iesi astfel din tipar mai mult decat doar temporar si la un moment dat ne putem rafina dorinta intr-atat de mult incat totul sa devina foarte simplu si sa traim prin inspiratie viata, modulati cu participarea noastra de inteligenta vie din interior, fara sa simtim sau sa mai simtim obligativitate.

Pe unii dintre noi, faptul ca avem de ales ne sperie. Pe altii dintre noi, faptul ca nu avem de ales, este un chin. Iar pentru o alta parte dintre noi, alegerea exista si ne apartine. Pentru toti poate fi si intr-un fel si in celalalt la momente diferite, dupa realitatea pe care o construim sau o traversam, dupa perceptia din acel moment sau dupa interpretarea pe care o dam vietii si propriei fiinte, atunci cand le traim.

"Trebuie" pentru cei care au vindecat acele rani interioare ce tin de obligatia impusa din exterior sau 
autoimpusa de a face anumite lucruri peste (in dezacord cu) ce se intampla inauntrul nostru, 
inseamna doar ca, atunci cand vrem sa facem ceva ce ne dorim, exista niste inlantuiri de 
fapte si de pasi si o secventa de actiuni, care incep toate cu un prim pas pe care il facem 
si se continua facandu-l si pe urmatorul. 

Astfel, daca imi doresc sa merg la mare, este evident ca trebuie macar sa ma trezesc la un moment dat. Daca imi doresc sa am copii, este evident ca trebuie sa si fac ceva in acest sens. Daca vreau sa ma imbrac, este evident ca trebuie sa ma misc sa pun hainele pe mine. Daca vreau sa vorbesc la telefon, este evident ca trebuie sa il folosesc. 

Deci, daca vreau ceva, atunci este evident ca trebuie sa fac ceva. 

“Trebuie” este aici pe plan secund pentru ca primeaza “imi doresc” si pentru ca incarcatura cuvantului “trebuie” care in altfel de context poate ar fi contat, aici nu mai conteaza deoarece este evident ca este necesar sa se intample niste lucruri pentru a se implini dorinta pe care o avem. 

Restul inseamna continut de viata pe care il experimentam, alegeri, experienta, care creeaza din nou un continut de viata, de emotii, de informatii si alte experiente. Si in tot ceea ce traim, exista o continuitate.

Cuvantul “trebuie” exista pentru fiecare in vocabular.

Si e acelasi pentru toti.

Ca forma.

Sensul si incarcatura lui, tine insa si de ce anume este inregistrat in legatura cu acest cuvant in fiecare dintre noi, aceste inregistrari fiind cele care ne influenteaza din interior, cum il definim intr-un moment anume si cum il folosim.

Deoarece “cuvantul” poarta tot ce e in om.

Asa cuvantul “trebuie” devine obligativitate, forta uneori pentru sine si chiar si pentru cei de langa noi.

Asa cuvantul “trebuie” devine trauma sau trauma din nou sau motivatie poate, pentru unii dintre noi, de fiecare data.

Sa nu ne fie teama sa il folosim insa sa avem putina grija sa vedem de fapt ce anume vrem sa facem si sa spunem in contextul in care il folosim.

Din nou, cuvantul "trebuie" in sine, este un cuvant. 

Ce semnificatie are insa pentru noi, e important de analizat pentru ca semnificatia pe care acest 
cuvant o are pentru noi, arata gradul de asezare al unor experiente pe care le-am trait.

Daca doar simplul fapt ca il auzim si de fapt nu ne obliga nimeni la nimic intr-un mod concret si in noi incepe o zbatere, atunci este evident ca ceva din noi inca se mai lupta cu altceva si cuvantul este doar un stimul.

Sa ne indreptam astfel atentia catre noi, sa devenim constienti cand il folosim si cum, sa devenim constienti de ce ne zbatem intr-un mod automat cand il auzim, sa intelegem pe ce “sta” cuvantul si exista in noi, sa intelegem ce anume il construieste, sa devenim constienti daca il folosim mecanic pentru a educa pe cei din jur fara a le lasa posibilitatea de a alege, pentru ca prin toate acestea invatam despre cine suntem, despre cum cream experienta de moment si pe cea a vietii in acelasi timp si despre ce anume exista si alimentam din noi si ne creeaza apoi, felul de a fi. 

Putem vedea in timp prin atentie si autoanaliza cat de excesiv folosim cuvantul ”trebuie” in circumstante care ii obliga pe cei din jur, punand asupra lor, prin el, presiuni demotivante si putem primi astfel poate un raspuns de ce relatiile dintre noi poarta cateodata o urma de conflict si de ce nu ne place de fapt, atat de mult cuvantul.

Cand folosim cuvantul “trebuie” si celalalt are o sensibilitate deja creata pe care noi este posibil sa nu o cunoastem, se poate intampla ca reactiile sa fie tumultoase deoarece persoana careia ne adresam e posibil sa aiba deja asociat cu acest cuvant un fapt sau mai multe fapte de viata care au insemnat constrangeri.

Nestiind aceste lucruri, insa stiind ca e posibil sa se intample aceste lucruri, putem minimiza impactul incercand de fiecare data, sa folosim cuvintele fara sa vrem sa determinam ceva in celalalt.

Sa exprimam ce avem de exprimat, fara sa ne dorim cu orice pret sa si convingem sau sa vindecam. Ceea ce inseamna, numai sa comunicam si atat.

Atunci cand nu avem intentia de “a obtine” ceva de la celalalt prin cuvant, partenerul nostru de discutie din acel moment este liber de o incarcatura care ar fi in plus fata de posibilele tensiuni care sunt deja in el, pentru ca intentia noastra nu este cea mai potrivita unei dezvoltari firesti a dialogului si a experientei, chiar daca intentia noastra poate fi pozitiva, cum ar fi de pilda ca vrem sa il convingem de ceva ce credem noi ca este bun si pentru el.

Astfel, daca doar comunicam si nu ne dorim neaparat sa si convingem, de pilda intr-un dialog in care vrem sa ajutam pe cineva, celalalt beneficiaza de o atmosfera mai curata, de un camp de energie mai curat al relatiei dintre noi, care poate scoate in fapt, care poate aduce in experienta, intr-un mod firesc tocmai elementul pe care celalalt are cu adevarat nevoie sa il recunoasca in acel moment, permitandu-i sa isi regaseasca explicatia interioara de care e nevoie, pentru a se ajuta chiar el. 

Asa putem sa ii sprijinim pe cei din jur in travaliul lor atunci cand el se declanseaza, in loc sa incercam sa determinam dupa vointa noastra o traire sau un rezultat, conform cu un context mental creat de noi, pe loc sau anterior.

Fiind noi insine curati de orgoliile noastre, cat putem de mult in pace si orientati catre solutii, dialog si deschidere umana, intr-o stare de non-lupta si cat mai mult fara judecata cu privire la ceea ce auzim sau se intampla.

Trauma de dincolo de cuvant 

Cand am dezvoltat o trauma in jurul sau pe seama cuvantului “trebuie”, fiinta noastra nu mai suporta directive, autoritate, limita in optiuni si exprimare, pentru ca pana in acel moment ori si le-a impus pe toate ori i-au fost impuse de catre altcineva.

Relaxarea pe care ne-o dorim nu vine insa dintr-o data si de multe ori putem incepe prin a ne razvrati pentru a ne echilibra emotia suprimata poate si din dorinta noastra de a fi perfecti, placuti de cei din jur si de societate, din dorinta de a ne simti in siguranta dar si din dorinta celor care ne-au fost in apropiere, de a ne vedea “perfecti”, placuti de cei din jur si de societate sau in siguranta asa cum au putut fi toate acestea la momentul respectiv, in perspectiva lor.

Razvratirea pe care o putem trai este si o razbunare dar si o incercare de a “da timpul inapoi” si de a recupera ce credem cu mintea de acum, ca am pierdut pe drumul de “atunci”.

E bine sa ne inregistram impulsul insa sa stam putin sa ne gandim.

A ne indrepta numai catre o parte pentru a gasi o explicatie si de multe ori o vina, in timp ce traim durere, poate mentine si dezvolta durerea.

In timp ce a cauta acea parte, atat cat e in fiecare dintre noi, care a determinat poate o circumstanta, ori poate a si intretinut-o pana la un punct, e mult mai sanatos deoarece creeaza potential pentru echilibru, recunoscand de fapt la nivel interior ca avem si noi o contributie la tot ceea ce traim.

Si de multe ori e suficient numai atat. Fiinta noastra se ghideaza in general dupa mecanisme simple cand recunoastem adevarul, se destinde sa poata face pasul urmator, acela de a intra in amanunt pentru a aseza in propria constiinta un eveniment de viata.

Situatiile insa sunt diverse si uneori este nevoie de sustinere si din exterior. O abordare constienta si o asumare la nivel interior a partii care ne apartine este insa de fiecare data un fundament solid pentru explorare si asezarea experientei in cat mai mare amanunt.

Cand spunem ca “de fapt nimic nu trebuie” si avem in noi o tendinta a razvratirii sau o lipsa a unei 
discipline sanatoase, necesara pana la un punct pentru a trai, oricat nu ne-ar placea cuvantul 
“disciplina”, putem percepe totul ca pe o scuza sau incuviintare in a ne trai pornirile fara sa mai luam in seama 
mare lucru. 

Multe lucruri se intampla deoarece nu stam mai deloc cu noi, fie si macar o clipa, sa ne mai gandim putin.

Sa ne mai gandim nu inseamna sa alunecam intr-un discurs interior in care sa ne convingem ori ca facem bine ori sa alimentam un ciclu al fricii din care sa nu mai iesim, ori sa ne pierdem pe fire ale gandirii la modul excesiv, fara pauza nascatoare de constientizari. 

Inseamna exact asa cum este scris, sa ne mai gandim putin. Sa stam putin pe situatie cu gandul, fara graba, fara presiune, sa implicam discernamantul, sa ne punem intrebari. Sa stam putin cu informatiile din acel moment, cu ce vine din exterior, cu ce simtim, cu ce gandim si sa vedem unde mai exact ne este locul?

Nu exista sa nu il gasim, atat timp cat il cautam.

Insa de multe ori dorim doar confirmari care sa ne spuna ca nu am gresit sau nu gresim, sau confirmari ca cei din jur gresesc si atunci raspunsul daca vine e oarecum neauzit pentru ca atentia si energia noastra e activa in acel moment pentru a iesi din noi in cautarea acestor confirmari si pentru a intra apoi din nou in noi sub forma aprecierilor sau justificarilor pe care le gasim.

In acest fel ea nu e disponibila pentru a ne oferi din interior, raspunsul de care chiar avem nevoie in acel moment. 

De multe ori ne propunem sa ii educam sau sa motivam pe cei din jur sub diverse forme si una dintre ele este si prin a rosti cuvantul “trebuie” asa cum vrem noi in acel moment si credem ca este potrivit.

Daca nu am mai vrea sa se intample lucrurile doar in felul nostru atat de mult poate, inainte de a rosti acest cuvant, el ar reiesi firesc in conversatie exact pe structura, informatia, nevoia, dorinta reala a celui de langa noi si el ar insemna doar ca transmitem ceva ce credem noi ca este potrivit iar celalalt ar putea primi informatiile noastre si alege sau nu, cu liberul arbitru daca le da curs sau nu. 

Nu trebuie sa ne propunem sa educam sau sa motivam pe nimeni. Pentru ca acest lucru la un anumit nivel inseamna forta si un anumit gen de superioritate si cand ne dorim sa educam si cand ne dorim ( cu orice pret) sa motivam sau sa convingem. 

Putem insa sa ne dorim sa stim cum sa fim “alaturi”, cum sa explicam mai clar ceea ce se intampla in noi, cum sa explicam mai clar ceea ce credem sau simtim.

Ca parinti ar fi poate de ajutor, sa privim copiii cu incredere si sa le daruim valori din propria experienta si fiind noi insine exemplu.

Si cand raspunsul pe care il primim din partea lor ne doare, sa ne intoarcem tot la noi si sa vedem unde in tot ceea ce am spus, nu exista echilibru.

Unde nu a existat respect, unde a existat frica sau dorinta, unde am pus prea mult sau unde nu am pus deloc, unde am crezut si am crezut doar noi, unde nu am crezut absolut deloc, unde am vorbit si unde am ascuns, unde noi ca adulti am dat, dar nu am oferit de fapt, exemplu.

In viata nu cu forta sau prin forta se transmite totul, ci cu intelepciune, cu rabdare, cu discernamant. Din pasiune pentru om, din iubire pentru tot ceea ce a fost creat si din respect fata de tot ceea ce transforma acum pamantul.

Si viata daruieste fara indoiala experienta potrivita tuturor pentru a creste si ofera un potential pe care numai noi il limitam prin informatiile pe care le avem stocate amestecat, neechilibrat si necercetat in noi, in a ne recunoaste valorile pe care le avem, greselile pe care poate le-am facut si in a aduce echilibru in viata si intre noi , atunci cand ne dorim.

“Trebuie” este un cuvant. Transporta agresivitate daca o avem, transporta forta daca ne propunem sa impunem, transporta si abuz atunci cand il folosim in modul “diplomat” din dorinta de a avea acces la constiinta celuilalt pentru a obtine anumite lucruri, transporta obligatii si transporta la un moment dat valori.

Putem sa motivam fara sa vrem pe cineva. Prin propria fiinta si prin ce suntem in acel moment. Daca in acel moment reprezentam, armonie, incredere si intelepciune, cuvantul isi transporta sensul singur si restul reprezinta, rezultat.

Asa incat daca ne dorim sa aducem viata in jur, sa o descoperim cu adevarat in cine suntem si sa invatam apoi, sa o traim. Si viata nu creeaza decat viata in jur.

"Trebuie" - a ne motiva sau a ne impune ?

Avem uneori nevoie de cuvinte ca de un fel de sprijin.

Nu sunt putine momentele in viata cand nu stim ce sa facem si tot ce avem la indemana in acel moment este “trebuie sa ies din asta…”, “nu stiu cum… dar trebuie sa ies”.

Ceea ce se intampla atunci este de fapt o comunicare cu noi insine, o incurajare venita din interior care ne spune prin emotia simtita ca am ajuns la concluzia ca situatia de viata in care suntem este de asa natura, incat devine imperios necesar sa actionam.

Nu ne obligam sa facem un lucru, ne comunicam noi noua insine ca suntem in momentul in care chiar e bine sa actionam.

Si este un adevar pe care il exprimam pentru a ni-l spune noua si pentru a il auzi, in ideea de a trece peste frica pe care uneori putem sa o simtim, pentru a face ceea ce este evident ca ne ajuta insa poate este nou si poate fi si greu sa ne asumam din prima, actiunea respectiva.

In acest caz “trebuie” mobilizeaza si lucrurile se intampla. Fara sa le cream in mod anticipat, dandu-le un design concret despre cum ar trebui sa se intample. Stim de fapt in interior ca “vom iesi” si atunci cand scoatem informatia noi stim ca e momentul in care incepem sa intreprindem, in care incepem “sa iesim”. 

Luam actiunea pas cu pas si “o urmarim” de undeva dintr-un interior profund de unde lucrurile se intampla si de unde convingerea in sine ne “conduce” pentru a ne intalni prin experienta, prin fapta, cu un adevar pe care “il cunoastem” in acel moment mai mult inconstient, ori poate numai il simtim. 

Prin experienta ii dam o forma si ne imbogatim in acelasi timp prin tot ceea ce descoperim traind o experienta pe care la inceput, nu o stiam asa cum o putem cunoaste doar atunci cand o traim ..

Cand “trebuie” e folosit numai pentru noi si e rostit fara incrancenare, ca o constientizare sau ca o intelegere de bine pe care o facem noi cu noi, ca de pilda in momentele in care nu e cazul sa ne incurajam intr-un obicei pe care il stim ca ne distruge, ne motivam prin “trebuie sa nu mai fac asa ceva”.

Acest lucru nu arata decat faptul ca suntem constienti ca este necesar sa actionam in sensul in care deja stim si este evident ca ne e bine. Suntem in acord cu noi insine, doar ca ne lipseste un pic curajul, un pic exercitiul, un pic rabdarea si un pic perseverenta si asa ne mobilizam sa scoatem dinauntrul nostru o resursa, la fel ca in situatiile de supravietuire.

Daca insa folosim acest cuvant pe noi insine in ideea de a ne forta sa facem lucruri ca sa demonstram celorlalti ceva, sau sa ne demonstram noua cat suntem de “tari si buni”, acest lucru inseamna insa altceva.

Abia atunci inseamna sa ne impunem sa facem lucrurile intr-un fel care e posibil sa nu ne corespunda, dar primeaza rezultatul, scopul sau ideea in sine, pe care vrem noi sa il/o obtinem de la cei din jur sau de la noi, asa incat, ne motivam si de aceasta data sa trecem la actiune insa e posibil sa trecem peste constiinta noastra, peste felul nostru de a fi si asta inseamna sa ne impunem un alt fel de a fi, care se potriveste mai bine cu actiunea prin care trebuie sa obtinem, prin care trebuie sa atingem scopul fara a mai conta si cum. 

E bine de analizat toate aceste lucruri, fiecare pentru el. De avut atentie pe sine si in sine, in astfel de momente, de facut aceasta analiza amplu, pentru ca concluzia care rezulta ne devine apoi un semn de circulatie in viata.  Si viata noastra, are prioritate .

“Trebuie” mai reprezinta si un fapt si o urmare. 

La fel ca atunci cand avem 5 ani si nu putem sa avem inca de pe atunci … 25 de pilda. Trebuie mai intai sa avem 6, apoi 7, apoi 8 si tot asa din an in an pana ajungem sa avem si 25.

De ce?

Pentru ca momentan, este o lege a firii.

In rest, e un semn de intelepciune sa ne ocupam de ceea ce putem face intr-un mod concret cu limitele pe care le avem in loc sa ne suparam pe faptul ca momentan, din pozitia in care suntem mai avem de trait cateva etape pentru a le putea transcende.

E in ajutorul nostru sa transcendem, sa trecem dincolo de orizontul destul de fix al gandirii ca viata ne impune o forma si sa primim macar spre verificare perspectiva ca totul face parte dintr-un context evolutiv asezat momentan in coordonate de spatiu si de timp in care propria fiinta creste si se dezvolta in etape pentru siguranta proprie intr-un ritm neintamplator si propriu, tinand insa seama la nivel profund interior si de un ritm ce ne caracterizeaza in acest moment ca si colectiv, ca intreg pe care il formam cu totii. 

Si ca acest context evolutiv poarta si propria amprenta si a conceptiilor pe care le avem.

Practic avem in fata un cuvant. Despre care se spun multe si inseamna multe. E bine sa nu absolutizam nimic, sa ne gandim la tot ce e creat, sa ne gandim si la context in sine cand apreciem sau evaluam ceva, sa ne gandim si la diversitate. Si sa incercam sa nu ne protejam de suferinta prin necunoastere, ignoranta si tabu-uri.

Trauma in acest cuvant sau forta ... exista atat timp cat mai exista in noi, evenimente si conditionari 
nevindecate si cat mai exista in noi dorinta sau obiceiul de a ne forta sau de a ii forta pe ceilalti, 
intr-un fel sau altul, intr-un sens sau altul. 

Cuvantul este energie, insa ea vine din intentie si se formeaza prin comportament uman.

De aceea acest cuvant are semnificatii si un impact diferit, pentru fiecare dintre noi.

Sa gasim asadar in noi curaj sa gandim la toate aceste lucruri, sa ne permitem sa alegem uneori chiar si atunci cand din jur nu ni se da de ales, sa intrebam din cand in cand pentru a intelege mult mai bine tot ce ne dorim sa intelegem si sa privim in jur la tot ceea ce exista.

Sa incercam sa privim la toate cate sunt, acolo unde este adevar in toate, insa in acelasi timp sa nu uitam de adevarul care e in noi si reprezinta sursa.

Sa reflectam la cuvantul “trebuie” si sa ne gandim la propriul continut.

Cuvantul va transmite mai departe ce are de transmis, din armonia la care noi insine am ajuns, daca si atunci cand e nevoie.

Si daca nu mai e nevoie, nu il vom mai folosi firesc, fara sa il evitam/inlocuim si fara sa ne mai impunem.

A ne impune sa nu il folosim, nu este de fapt decat o alta expresie a lui trebuie, cum ca … nu trebuie sa mai folosim acest cuvant …

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,

Autor, Alina Mihai Cum sa infloresti, cum sa evoluezi uman, profesional si spiritual prin ORICE stare si prin ORICE  experienta  
Coaching • Consiliere • Terapie
Sedinte individuale si evenimente 
SPREAD THE LOVE
This entry was posted in Articole si vindecare and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Despre cuvantul “trebuie” si incarcatura din cuvant …

  1. Multumesc frumos pentru apreciere!

  2. maria says:

    Un articol interesant.
    Foarte frumos ati explicat fiecare nuanta pe care o poate lua cuvantul “trebuie”
    E bine de stiut tonul pe care sa-l folosim cand dorim sa focalizam atentia cuiva asupra unei actiuni necesare.Sa nu transmitem prin exprimare agresiva o trauma asupra celor carora ne adresam, din dorinta de a ne impune pct. de vedere , fara a tine cont de nevoile sau dorintele celor din jur .

Poti lasa aici, un gand sau o traire ღ

Your email address will not be published. Required fields are marked *