Despre nevoi, asumarile de sine si participarea noastra la procesul vietii

Despre nevoi, asumarile de sine si participarea noastra la procesul vietii

very_cute_hearts_shapesNevoia are un mecanism care nu este neaparat diferit de celelalte mecanisme pe care le intalnim in timp ce ne desfasuram procesul constientizare si de revenire constienta la intreg.

In sensul in care pana la un anume punct nevoile pe care le avem ne pot pune in miscare energia pentru a face niste pasi in viata noastra in loc sa stam pe loc, dupa care daca insistam cu gandul numai pe nevoia respectiva, ea incepe sa devina frana.

Aceasta intrucat nevoile pe care le incurajam, nevoile pe care uneori le exageram, nevoile pe care nu credem ca putem la un moment dat sa ni le implinim si nevoile imaginate, sunt  o mare parte din ceea ce  intretine teama noastra de « a fi », limiteaza capacitatea noastra de a ne manifesta creativitatea si limiteaza inclusiv resursele pe care le avem pentru a ne autovindeca.

Nevoia sta la baza vietii am putea sa spunem. Inca. Daca nu am avea nevoi, multi am sta in casa si probabil nici macar nu ne-am ridica din pat.

Nevoile umane pe care le avem cu totii sunt nevoi de baza ale supravietuirii materiale, nevoi fizice si fiziologice, nevoi emotionale, nevoi de dezvoltare, nevoi de apartenenta la un grup, la societate, nevoi de implinire a vietii, nevoi de recunoastere, nevoi de refacere a legaturii spirituale, pentru a enumera doar o parte dintre ele.

Toate acestea exista si se numesc nevoi pentru ca in mare parte le percepem ca pe o lipsa, lipsa care genereaza un “dor” si acest “dor” noi il numim, nevoie. 

Nevoia e un mecanism compensator si in cea mai mare parte, prin nevoie incercam de fapt sa compensam o lipsa.

Lipsa poate fi insa o realitate obiectiva in contextul vietii actuale si ea poate fi compensata sanatos prin dorinta vie de a fi prezenti in lume sau, prin nevoia de a fi prezenti in lume.

Ambele ne pot duce la un moment dat intr-un loc interior ca stare si un loc exterior ca pozitie si statut pe care sa le consideram ca ni se potrivesc si ne sprijina in manifestare, insa este o diferenta intre dorinta de a fi prezent in lume si nevoia de a fi prezent in lume.

Prima produce creativitate si idei, a doua poate aduce angoasa.

Prima ne situeaza intr-un spatiu in care totul pleaca din interior catre in afara, a doua ne situeaza intr-un spatiu care se concentreaza pe ceea ce exista in exteriorul nostru.

Prima presupune a ne hrani din interiorul nostru pentru a crea la modul constructiv ceva cu prezenta noastra in lume, a doua presupune a ne hrani din prezenta noastra in lume.

Prima presupune a investi constant in lume predominant din dorinta de a participa la aceasta lume, a doua vine din necesitatea de a fi in lume.

Prima presupune predominant a oferi si a doua presupune a urmari in mod predominant sa primim din partea lumii.

Prima presupune ca la baza lui a fi in lume sa generam interior abundenta de idei si energie pentru a le da o forma in aceasta lume, pentru bucuria de a fi in lume, in timp ce a doua pleaca dintr-o stare perceputa a fi de lipsa si resurse limitate prin care urmarim predominant ideea de suplimenta resursele pe care le avem cu resursele pe care le gasim in lume.

Prima se situeaza in spatiul resurselor interioare de natura predominat spirituala ca spatiu din care se poate genera inclusiv contextul material, a doua se orienteaza predominant in jurul resurselor materiale pentru a genera predominant, tot resurse materiale.

Prima creeaza libertate, a doua creeaza dependenta.

De multe ori nu stim aceste diferente si pur si simplu ne comportam mecanic dupa cum am invatat sa ne uitam la viata, animati interior de propriile perceptii.

Atunci cand reusim insa sa distingem nevoia ca mecanism compensator de dorinta ca mecanism creator si sa cunoastem din ce spatiu interior vedem viata si actionam de fapt, putem sa ne alegem spatiul care ni se potriveste cel mai bine.

De foarte multe ori este suficient numai atat.

Sa ne fie clar unde suntem si unde am vrea sa fim, sa ne fie clar din ce spatiu vedem viata si traim in lume si din ce spatiu am vrea ca totul sa se intample.

Si de cele mai multe ori nu avem nevoie decat de o viziune clara asupra vietii, de o viziune care sa ne motiveze si care sa interactioneze in mod constant cu resursele din interior.

Hotararea noastra de a trece din spatiul de nevoie subiectiva ce ne mentine in mod constant focusati pe lipsa, in spatiul de dorinta pur interna de a fi prezenti in lume in baza resurselor pe care le avem cu totii in interior pentru bucuria de a fi prezenti in lume (fara a ingnora insa nevoile obiective), ne predispune imediat cateodata, la foarte multe lucruri.

Ne predispune la a vedea resursele din interior pe care le avem, ne predispune la a ne desclesta creativitatea sau inspiratia Divina si a genera idei, ne predispune la a da drumul energiei noastre sa ne alimenteze si sa o ia de multe ori inaintea noastra pentru a ne deschide drumul, pentru a ne ajuta sa ne intalnim cu acei oameni care au aceleasi vise minunate ca si noi, pentru a putea crea impreuna, animati de aceeasi pornire dar si de o viziune care vine din interior si care e centrata in jurul ideii de a oferi, de a crea un vis frumos a carui realitate este pana la urma, tot ceea ce ramane in urma.

In ceea ce priveste lipsa pe care o resimtim in viata noastra, sau lipsurile de mai multe forme, explicatii ale cauzei perceptiei in sine pot fi atat psihologice orientate pe stari psiho-emotionale, efecte transgenerationale, cat si spirituale.

Insa oricat am gasi o cauza in trecutul nostru sau in mostenirile de neam si oricat ne-am putea gandi ca o cauza ar fi ca suntem inca ancorati prea mult in materie sau material, este greu in acest moment pentru foarte multa lume sa afirme ca nu percepe ca exista anumite lipsuri si ca acestea nu sunt si reale in contextul vietii pe care o traim.

In toate experientele pe care le traim exista si o doza buna de realitate a limitelor pe care le percepem la inceput, dupa care in clipa in care le transcendem, devenim constienti ca acestea reprezinta doar o mica parte a realitatii pe care cu adevarat fiecare o traieste, insa aceasta perceptie noi nu o avem de la inceput.

Ea se intregeste dupa ce o anumita intensitate a ceea ce traim se consuma in experienta.

Astfel, intrucat percepem aceasta realitate a nevoilor pe care le avem, nevoile enumerate anterior, conform unor mecanisme interne de autodezvoltare impregnate in ADN-ul nostru pentru evolutia speciei pe mai departe, pot sa se constituie fiecare in parte, intr-un mod inconstient, in motivatie pentru noi.

Iesim din casa si facem tot ce facem, pentru ca avem in primul rand, in foarte multe din situatii, o nevoie sau nevoi. Acest lucru este o realitate pe care poate nu am vrea sa o recunoastem chiar intotdeauna, insa undeva in sinea noastra sunt momente in care nu negam ca facem lucruri doar pentru ca avem nevoi.

Avem nevoie de prieteni, avem nevoie de hrana, avem nevoie de resurse pentru a darui o viata si educatie la copii, avem nevoie de sanatate pentru a ne putea simti bine si a face multe lucruri, avem nevoie de dezvoltare, avem nevoia de a il cunoaste si a il simti pe Dumnezeu pentru a ne putea raspunde la golurile existentiale.

Acestea sunt nevoi umane si de multe ori nevoi reale cum spuneam, in contextul vietii actuale si genereaza in viata noastra un comportament destul de sanatos, atat timp cat suntem constienti ca nevoile pe care le avem reprezinta doar un inceput sau numai un impuls al actiunii noastre de a fi prezenti activ in lume.

Atunci cand acestea sunt nevoi reale, ceea ce inseamna ca nevoia este o nevoie obiectiva respectiv o lipsa perceputa obiectiv, generata de o situatie cat se poate de obiectiva si reala in contextul vietii noastre actuale, modul nostru de a fi prezenti in lume este un mod destul de armonios care combina sanatos preocuparea pentru a genera resurse cu restul de preocupari de viata fara ca acest lucru sa fie in detrimentul calitatilor umane sau a relatiilor interumane, fara ca aceasta preocupare sa ajunga sa devina o obsesie sau sa dezvolte in om ceea ce se cheama interese.

Astfel, plecand de la ceva care simtim noi ca ne lipseste, invatam despre lucrurile mai subtile ale vietii, invatam despre procesele prin care totul se aduna si reusim la un moment dat sa nu mai traim in cea mai mare parte doar pe baza de nevoi si reusim la un moment dat sa indraznim sa credem si sa si vedem ca exista viata chiar si acolo unde pare ca predominat exista doar nevoi, nevoia nu este un mecanism care ne constrange, nevoia nu mai este un mecanism care limiteaza, nevoia nu mai este singurul aspect care ne poate motiva.

Nevoia devine atunci un mecanism care semnaleaza o noua zona catre care am putea sa ne indreptam pentru a “o umple” cu o alta experienta, cu o alta invatatura, cu o suma de trairi frumoase, cu o suma de amintiri care sa conteze atunci cand ne vom aduce aminte de trecut.

Viata devine mai complexa, perceptia noastra se intregeste si cu alte perspective ce ne pot duce in timp dincolo de stadiul de nevoie, din spatiul de a fi prezenti in lume pe baza de nevoie, in spatiul de a fi prezenti in lume din dorinta de a fi in viata, din dorinta de a crea.

Orice mecansim, orice faza a evolutiei noastre, orice implicare, are o masura.

Daca implinim masura, totul merge mai departe in armonie, creandu-se experiente din ce in ce mai extinse, care le includ pe cele anterioare si le si dezvolta, sau, daca este depasita, totul poate sa degenereze, omul creeaza noi nevoi sau nevoile pe care le are ii devin acute, perceptia asupra vietii e din ce in ce mai limitativa, experientele vietii au o raza din ce in ce mai mica si, daca depasim masura, omul isi poate transforma nevoile in interese.

Depasim masura cand incurajam nevoile pe care le avem sa existe in continuare, sau le exageram, moment in care ele isi pierd statutul de nevoie obiectiva si se transforma in nevoie subiectiva, adica in loc de o nevoie pe care avem in mod real … nevoie sa o implinim, ne folosim de nevoie ca de un instrument pentru a obtine mult mai mult decat avem nevoie si nu neaparat pe cai cinstite.

Transformand nevoile reale in interese, putem exagera nevoile reale, putem perpetua nevoile reale, transformandu-le uneori si in obsesii.

Boala ca un mecanism intretinut

Sunt situatii in care nevoia de afectiune din exterior este mare catre foarte mare, astfel incat de multe ori mentinem noi insine o boala in noi sau in sistemul nostru si ne opunem la nivel inconstient si cateodata chiar si constient vindecarii ei, intrucat exista teama ca cei din jur nu vor mai fi atat de mult in preajma noastra sau ca e posibil chiar sa ne si paraseasca.

Sunt situatii in care boala noastra a devenit un mod de a trai, am invatat sa supravietuim prin intermediul bolii, si mentinem boala si pentru ca ne-am obisnuit atat de mult ca cei din jur sa ne fie alaturi in cele mai mici circumstante si sa ne sprijine « neconditionat ».

In acest caz, nevoia de atentie, de grija, de afectiune, functioneaza intr-un sens limitativ pentru fiinta noastra deoarece aceasta nevoie e intretinuta intr-un mod artificial dincolo de capacitatea pe care o avem de a ne vindeca si care in acest fel este blocata de dorinte care nu tin neaparat de spectrul nevoii obiective, care in acel moment ar fi de fapt, sa ne ocupam de propria sanatate, de a ne insanatosi, ci mai mult de spectrul nevoii subiective, aceea ca ceilalti sa nu ne paraseasca.

Mecanismul prin care ne satisfacem nevoia ca cineva sa ne ingrijeasca si sa existe intr-un fel centrat in jurul nostru, poate functiona pentru un timp si anume atunci cand cel/cea din viata noastra are o nevoie de a fi util. Atunci aceste doua nevoi se implinesc deoarece se completeaza. Insa intotdeauna e un pret pe care cineva il plateste.

O relatie care e cladita pe nevoi cu precadere subiective, nu rezista intr-un mod armonios si constructiv pe termen lung. Unul din cei doi poate sa isi vindece la un moment dat nevoia si probabilitatea cea mai mare este ca cel care ofera sa isi implineasca la un moment dat nevoia lui de a fi util.

Vulnerabilitatea ca un mecanism intretinut

Un alt exemplu destul de intalnit este exagerarea neputintei la sexul feminin, exagerarea unor vulnerabilitati ce pot fi totusi depasite, in ideea de a fi mai protejate ca femeie in majoritatea dintre cazuri, sau in ideea de a atrage un barbat puternic.

De multe ori se intampla ca atractia sa se realizeze intre persoane de sex feminin ce sporesc nevoia lor in ideea de a atrage un barbat puternic, barbat care poate fi puternic insa are in acelasi timp nevoia de a proteja pe cineva pentru a isi simti puterea sau masculinitatea, pe principiul contrastelor care completeaza nevoile din noi.

La baza relatiei, poate fi la inceput o nevoie de protectie pentru ca mai mult sau mai putin o avem fiecare dintre noi.

Insa ori o folosim la modul constructiv dezvoltand relatia pe principii mai valorizante in viitor, vazand exact ce anume este necesar sa consolidam ca valori de sine in fiecare dintre noi, ori o folosim in continuare ca pe un mijloc pentru a ne atinge scopul care in acest caz ar fi siguranta implinirii propriei nevoi, prin cel sau cei pe care ni-i dorim aproape. 

Denumim astfel relatiile conditionate de nevoi, relatii de iubire … Ele pot fi relatii de iubire, insa doar atunci cand la baza lor este iubirea, bucuria de a trai aproape, fizic, sufleteste, de un om, aceasta experienta a vietii noastre care, la modul ideal, nu are la baza nici macar nevoia de iubire.

Ci bucuria de a fi aproape de un om si de a impartasi, in timp ce exista bucuria de a fi prezent si a impartasi, in lume.

Ideea este nu sa ne convingem ca nu avem nevoi, pentru ca nevoi avem cu totii si probabil vom mai avea o vreme de acum incolo, ci sa incercam sa facem o distinctie intre nevoile reale pe care le avem si cele subiective si sa ne ingrijim cu precadere de nevoile reale la modul cat mai obiectiv.

Sansa noastra catre a ne vindeca de boli, catre a descoperi firul bucuriei si al creativitatii, catre a avea relatii de parteneriat reciproc benefice si frumos construite emotional, catre a aduce in viata noastra resursele de care avem in mod real nevoie fara se cream risipa unei abundente pe care uneori o atragem fara sa avem si cunoasterea necesara sa o folosim la modul constructiv, este sa avem in permanenta in viata noastra motivatie interioara si sa deprindem la modul cat mai autentic valoarea asumarii.

Putem cere ajutor in situatiile dificile insa ideea este ca atunci cand cerem ajutor sa fim un partener real in propriul proces de vindecare, sau de rezolvare, sau de implinire a minunilor pe care le asteptam in loc sa cerem ca acestea pur si simplu sa ni se intample, indiferent ca cerem ajutor de la un om, de la Dumnezeu sau cerem vietii sa se intample …

Atunci cand avem un comportament de partener, cand avem un comportament participativ la experienta, suntem impreuna cu celalalt sau cu mai multi pentru acelasi bine si “acolo unde sunt doi, sau trei in numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor ”.

Indemnul acestui verset ne indruma pe fiecare dintre noi ca in orice relatie pe care o avem, fie ea de vindecare, de parteneriat social, familial, politic, profesional, sa participam fiecare, sa devenim parteneri pentru un sens comun si sensul sa fie un sens care creeaza bine in general si nu doar un bine in mod cu totul izolat, individual.

Atunci prezenta a ceea ce inseamna Dumnezeu isi poate singura manifesta savoarea pentru toti cei implicati, pentru ca fiecare e deschis sa isi ofere un sprijin si sa isi puna calitatile impreuna cu ceilalti pentru a crea ceea ce inseamna un bine reciproc, si astfel Dumnezeu, forta existentei, a sentimentului curat si a actiunii, poate sa rasara intre noi.

Pentru ca am dat noi insine drumul la ceea ce avem mai bun in noi iar restul sunt doar neputinte omenesti pe care Dumnezeu prezent atunci in constiinta noastra si in relatia pe care o cream deschisi fiind unii catre ceilalti, vine si le depaseste pentru noi, creand contextul potrivit, iar noua ne este de acolo incolo mai usor.

Insa acest lucru inseamna ca fiecare sa isi faca partea si sa participe cu atat cat poate, uneori unii mai mult si altii mai putin, insa ceea ce conteaza este ca fiecare sa isi afirme in mod constant si practic disponibilitatea de face lucrurile sa se intample, ceea ce in limba noastra romaneasca inseamna “ a pune suflet”.

Asa se inmulteste energia cu un continut de calitate si odata inmultita suficient si sustinuta eficient acel interval de timp necesar fiecarei experiente pentru a capata realitate, “minunea” se intampla ajutata si de acel prea plin pe care il ofera absolut de fiecare data Dumnezeu cand si noi ii facem loc sa faca acest lucru.

Si chiar si atunci cand nu avem in preajma oameni sa ne ajute si partenerul nostru este Dumnezeu sau viata principiul care pune totul in miscare este sa ne facem partea, sa traim cu pasiune si sa incercam mereu sa fie bine, sa cautam curat si simplu sa ne implinim stradania noastra si sa avem un comportament participativ, atat cat e uman posibil.

A avea nevoi este asadar firesc pana la un punct, deoarece suntem toti in aceasta lume intr-un soi de imperfectiune aparenta care ne imprima de la inceput nevoia sau dupa cum am vazut, dintr-o alta perspectiva, dorinta de a evolua, de a ajunge la un statut de, sa spunem, perfectiune constienta.

Termenul de perfectiune consta in acel fel de a fi, fizic, emotional, mental si spiritual adaptat continuu la un ritm al vietii.

Pare conceptual si greu de implinit aceasta adaptabilitate, insa omul poate invata sa curga in ritm cu experienta vietii sale, intr-o stare de armonie intre trecutul sau, prezentul pe care il traieste si viitorul pe care il doreste si care ia contur pe masura ce omul invata din prezent (care ii poarta si trecutul) cum sa nu il mai transforme intr-un trecut pe care il resimte ca pe o povara si pe masura ce omul invata din prezentul sau cum sa il traiasca, cum sa ceara si cum sa isi rafineze din dorinte.

Insa pentru a invata sa curga, omul este necesar sa isi asume o participare la aceasta comuniune in care coexista astfel, aceste trei forme, trecut, prezent si viitor, in care oamenii au impartit dintotdeauna timpul.

Fara o participare constienta, fara o dorinta de a fi prezent in acest proces de comuniune, fara a dori sa fim prezenti in aceasta curgere a vietii, fara a dori aceasta curgere fireasca iesita din conceptul mult prea incurajat de suferinta, fara asumarea constienta, prin liberul arbitru, a experientelor care construiesc drumul pana la o stare de bine constienta, adaptabilitatea noastra este mult ingreunata si ceea ce traim ne predispune la a fi supusii unei perspective limitate asupra vietii, care se bazeaza in cea mai mare parte pe ideea de nevoi.

Va doresc cu drag o viata plina de realizari frumoase in spiritul potentialului frumos de realizare care exista in fiecare!

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,

Autor, Alina Mihai  
Coaching • Consiliere • Terapie
Sedinte individuale si evenimente 
 
 
 
This entry was posted in Articole si vindecare and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Despre nevoi, asumarile de sine si participarea noastra la procesul vietii

  1. Aida Stănescu says:

    Bună Alina 🙂

    Mulțumesc mult pentru articol!

Lasa aici, un gand sau o traire ... ღ

Your email address will not be published. Required fields are marked *