Ipocrizia este poate cea mai trista urma …

Randuri despre adevar si ipocrizie…

Ipocrizia este o urma foarte trista pe care o putem lasa in noi si in viata noastra si la fel, si in cei din jur si in viata lor si astfel si in campul constiintei colective.

Pentru inceput, ipocrizia inseamna dragoste si atentie amagite.

Stim cu totii genul de complimente “arati bine azi”, facute doar din interes sau jena.

Cand e din interes sau jena, iubirea ca emotie curata, e inchisa intr-o iubire aparenta iar grija si atentia fata de celalalt, sunt inchise in atentie si grijã aparente, aparenta care ia de multe ori forma unor justificari care nu sunt decat aparari ale noastre, cum ar fi de pilda “ De ce sa spun adevarul ? Cum ar fi fost sa spun ca nu imi place cum arata ? De ce sa nu ii dau incredere in propria persoana …?”

Adevarul doare cateodata, insa e de preferat. Cel putin pentru cei care si-l doresc si pot sa il accepte indiferent de câta credibilitate au investit la un moment dat in iluziile lor. Si e de preferat pentru ca orice minciuna naste consecinte mult mai grave pe termen lung decat un adevar care poate doare pe moment.

Adevarul s-ar putea sa doara la inceput, atunci cand e expus sau constientizat.

Insa adevarul, cand nu e oferit cu rautate, cu dorinta de a lovi pe cineva, ci oferit din grija si cand vine din bun simt si din respect fata de persoana, se simte si poate vindeca o nestiinta a unui om sau o suferinta provocata de o nestiinta si lasa si creeaza loc la pace in suflet, din nou, celor care il apreciaza in general, care si-l doresc si celor care pot sa il accepte, cat de cat macar ca pe o alta perspectiva sau apreciaza mai degraba un raspuns onest decat o declaratie contrafacuta.

Ipocrizia, lasa urme grele.

Pentru ca prin ipocrizie sau cand alege sa o manifeste, omul se face ca nu cunoaste adevarul, rasuceste adevarul si il si imbraca altfel intr-un mod voit, pentru a se amagi uneori chiar si pe sine si/sau pentru a amagi pe altul, pentru a (se) convinge de o alta realitate, de obicei mai buna decat cea pe care o percepe sau traieste in momentul respectiv.

Si cand este vorba despre o alta persoana, transmite toata aceasta incarcatura asupra celuilalt, care de multe ori o si primeste cu inima deschisa deoarece vede un ambalaj pe care din inocenta sau din dorinta pur umana, il accepta sau primeste, pentru ca il doreste.

Cu ochii la ambalaj, omul isi poate acoperi pe moment un gol prin ce primeste, insa totul e artificial si reprezinta o baza de nisip extrem de miscatoare pentru orice isi doreste el sa construiasca mai apoi, plecand de la ce crede ca a primit.

Incarcatura din ambalaj pe de alta parte ajunge si ea in om si aceasta energie roade in timp si da de multe ori fiori constructiei de nisip, provoaca o chimie care doare si care se imprastie in organismul unui om pe dinauntrul sau, umplandu-l la un moment dat de contradictii, de intrebari si de trairi straine de felul in care intr-un mod organic se astepta sau isi imagineaza sa traiasca acel “ceva” dupa ambalajul care i s-a oferit si pe care l-a primit in suflet.

Se spune ca asteptarile celorlalti sunt problema lor. Cred insa ca “problema” se imparte, atunci cand si noi le incurajam, stiind cateodata ca asta facem, si anume ca le incurajam intr-un mod nesincer …

Nu e de condamnat nimic din toate acestea, e doar de invatat din toate si de formulat decizii care sa ne reprezinte, intr-un mod real si nu doar sugestionat sau imaginat. Adica atunci cand chiar spunem ca avem valori, sa si incercam sa se vada acest lucru de la gand si pana in fapta.

Lipsa congruentei este o alta forma de ipocrizie si este poate cel mai grav reprezentata  in zona spirituala, unde valorile pe care le vorbim, nu se reflecta de foarte multe ori in gandurile si in comportamentul nostru.

Viata are insa un design particular al ei, care (doar) pare uneori ca nu tine seama de nimic din suferinta sau din “joaca” noastra si din care fac parte si astfel de experiente din care putem invata insa cu totii asumarea unui sine autentic.

Prin acest tip de amagire pe care il denumim “ipocrizie”, minciuna devine un obicei. Bine imbracata uneori si prezentata diplomat, deoarece este necesar sa placa pentru a exista in continuare.

Insa in timp ce de adevar te poti indragosti si il poti pastra la nesfarsit, ipocrizia este o iubire care inseala. 

Natura noastra este insa adevarul. Minciuna am invatat-o ca sa ne acomodam pe noi insine unei vieti in care adevarul a devenit in timp un martor incomod si o resursa de care nu a mai avut nimeni la modul obiectiv nevoie.

Vine insa un moment peste o zi, un an, mai multi sau intr-o alta existenta cand de la starea de ipocrizie, omul simte adevarul, simte linistea si pacea, simplitatea si sanatatea pe care acesta poate sa o ofere. Si din ce in ce mai mult nu i se mai poate impotrivi.  

Cu ceea ce devine la un moment dat in timp foarte evident, omul care este totusi si o fiinta inteligenta nu numai simtitoare stie ca nu poate sa mai poarte o lupta.

Poate doar sa recunoasca … tot ce este de recunoscut atat cu privire la propria persoana cat si cu privire la cei care sunt in jur si in multe sensuri. Sensuri care plac sau nu. 

Adevarul este ca dezinfectantul pentru orice rana, in timp ce ipocrizia este numai o anestezie de moment.

Din aceeasi perspectiva adevarul ne elibereaza si aduce vindecare, iar ipocrizia creeaza dependenta si adanceste rana in timp.

Ipocrizia creeaza dependenta pentru ca minciuna trebuie sustinuta, in timp ce adevarul se sustine singur.

Este necesar sa (re)invatam sa spunem adevarul.  Cel pe care il stim si de care ne e jena si pe care il ascundem, ca un prim exemplu. 

Sa il spunem simplu fara sa exageram, fara sa vrem sa ni se dea dreptate, fara sa vrem sa impresionam sau sa ne impresionam, fara urma de ranchiuna.

Asa, el poate vindeca si pe cei care sunt la momentul respectiv cu inima cat de cat deschisa, ii poate inspira sa renunte la dorinta de a se ascunde si sa se bucure de viata, de relatii la fel ca si de sine si toate acestea sa se intample cat se poate de firesc si autentic.

Doar adevarul pe care il traim noi insine in mod constant, pasnic si din fire, poate sa inspire la un moment dat, un comportament la fel de autentic si in cei care sunt in jur. 

Nu e nimic de condamnat cand ne intalnim cu ipocrizia, e insa e analizat putin, sau mult, cum oferim tot ce oferim fiecare dintre noi, dar si cum primim si de asemenea e de mare ajutor sa ne clarificam cu adevarat calea pe care vrem de fapt sa mergem.

Pentru ca totul lasa urme …

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,

Foto, Art by Dorina Costras 
Autor, Alina Mihai  
Coaching • Consiliere • Terapie
Sedinte individuale si evenimente 
 
 
 
This entry was posted in Articole si vindecare and tagged , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasa aici, un gand sau o traire ... ღ

Your email address will not be published. Required fields are marked *