Accepta-ma asa cum sunt – iubire sau abuz?

Accepta-ma asa cum sunt – iubire sau abuz?

Multe din suferintele vietii noastre vin din sentimentul ca nu suntem acceptati de cei din jur. Ca nu ne putem gasi un loc in lume, ca nu ne putem gasi un loc in viata unui om, un loc suficient de bun in care sa ne simtim de fiecare data ca “acasa”.

Tot dorinta si nevoia noastra de acceptare ne determina de multe ori sa facem compromisuri, sa mimam anumite sentimente, sa ne transformam chipul, exteriorul si interiorul pentru a obtine beneficiile concrete ale acceptarii.

Nefiind invatati intr-un mod aprofundat cu notiunea de respect fata de ceilalti si cu notiunea de respect fata de sine, multi pornim in viata cu aceasta lectie usor neinvatata.

Omul invata singur de destul de multe ori respectul si nu numai, fiind dus de-a lungul vietii intr-o extrema sau in alta si cautand la un moment dat, spre ajutorul lui atunci cand face acest lucru, o cale inspre echilibru.

Respectul fata de propria persoana este necesar sa fie in echilibru cu respectul pentru ceilalti pentru ca aceasta relatie de interconectare pe care ne-o ofera viata ca un dat, sa functioneze in armonie si pe firul ei sa se produca schimburile necesare intre noi in asa fel incat, doua constiinte care sunt oricum asezate alaturi de o mana nevazuta sa se poata sprijini la modul reciproc si sa poata sa evolueze impreuna.

Asa este ideal. Insa de la ideal omul deviaza in multe feluri si in timp ce un anume grad de deviere este acceptabil, intervin la un moment dat adevarate inversari ale idealului in fapta, inversari ce denatureaza foarte mult relatiile dintre noi si ne transforma si pe noi in altceva decat in oameni si in fiinte dotate natural cu constienta si cu intelepciunea de a trai.

Tinzand catre ideal, dar tinzand intr-o forma sanatoasa de actiune si nu intr-o incapatanare iluzorie de depasire a unor limite numai de dragul de a fi considerati perfecti, omul poate sa cunoasca la un moment dat acea forma a idealului pe care poate el sa si-o insuseasca natural si in care poate sa isi exprime felul de a fi in modul in care i se potriveste cel mai bine.

Acceptarea e o notiune de care nu multa lume e preocupata intr-un mod introspectiv, in sensul in care pana sa ajungem sa aflam ca exista evolutie spirituala, dezvoltare personala, indrumare, transformare si alte tipuri asemanatoare de preocupari exprimate prin tot setul de cuvinte aferente unui limbaj destul de uzitat in cautarea noastra de mai bine, nu ne gandim neaparat la acceptare ca virtute sau ca notiune, nu cautam sa vedem cum stam cu acceptarea, nu citim, nu ne documentam si nu ne intrebam pe noi insine in mod special despre acceptare.

Pe masura insa ce ne preocupa dorinta sau nevoia de a fi acceptati, pe masura ce ne preocupa raspunsul la intrebarea “de ce nu ne accepta lumea?”, intram de multe ori si pe un fagas al introspectiei si/sau al dezvoltarii personale sau al evolutiei spirituale si ajungem si la ideea acceptarii in sine, precum si in preajma ideii de “accepta-ma asa cum sunt”.

Din pacate insa, multe din ideile frumoase, din notiunile virtuoase cu care ajungem in contact, “in maini” care nu s-au prea golit de orgoliu si mandrie, devin niste instrumente care taie.

In acest fel si “accepta-ma asa cum sunt” devine de multe ori o scuza in fata unui comportament pe care il impunem celorlalti . Mai trist sau si mai grav este ca ajungem sa ne acoperim in fata celuilalt aproape orice tip de comportament, cateodata din ce ce in ce mai abuziv, pretinzand persoanei dragi sau apropiate sau celei care ne e in preajma, aceasta acceptare dusa la extrem, asezandu-i in fata sintagma “accepta-ma asa cum sunt”.

Mai mult decat atat, ridiculizam cateodata nivelul de evolutie al celuilalt, spunand ca nu este suficient de evoluat deoarece el este cel care nu poate sa ne accepte asa cum suntem si nu ne gandim deloc si la noi, la momentele de tensiune pe care noi suntem cei care le aducem intr-un cuplu, intr-o relatie de parteneriat sau intr-o prietenie, dezvoltand in timp comportamente de tipul abuziv.

Pretindem din partea celorlalti o iubire extraordinara fara ca noi sa mai dorim sa facem un efort, santajandu-i de destul de multe ori cu ideea ca “iubirea adevarata e iubire neconditionata” si ea se manifesta prin “a il accepta pe celalalt asa cum este, fara a incerca sa il schimbi”.

El nu incearca sa o schimbe. Ea nu incearca sa se schimbe. Sau, ea nu incearca sa il schimbe si el nu incearca sa se schimbe. Sau ea/el nu incearca sa o/il schimbe. Si nici ea/el nu incearca sa se schimbe.

Si dintr-o relatie cu un mers al ei in doi, oricare ar fi sa fie doi, relatia devine o relatie conflictuala in care fiecare dintre parteneri incep sa caute acceptare in alta parte, daca nu sunt indrumati la un moment dat din interior sa renunte la orgoliu si sa vada si in sine o cauza a conflictului de viata pe care il traiesc si sa vada si in celalalt un efort care poate intr-adevar sa presupuna si o limita de acceptare atunci cand limita noastra de manifestare este depasita la un moment dat si este depasita mult si este depasita si de mult prea multe ori.

Sunt multe abuzuri care se comit in umbra acestei mari idei.

Pentru ca este o idee mare. Si folosita de o constiinta care este dezvoltata, de un om care se cunoaste si de un om cu deschidere autentica fata de oameni, aceasta idee nu devine arma si nici justificare ci un mijloc de constientizare a prezentei celuilalt cu tot ceea ce contine si o constientizare ca acest “celalalt” provine dintr-un loc de unde nu noi suntem cei care l-am trimis in lume si ca atare, plecand cu totii din acelasi loc la un moment dat, in multe din privinte chiar suntem egali.

Si poate si de aceea exista ideea de reciprocitate pe pamant.

De obicei suntem destul de vehementi in a ne cere acceptarea fara a face un efort de a lua in seama si trairea celuilalt. Si daca celalalt solicita si el la randul lui o forma de acceptare prin acelasi “accepta-ma asa cum sunt”, atunci relatia poate sa devina un razboi in care fortele, cel putin din aceasta perspectiva a dorintei de acceptare exprimata in acelasi fel, par ca sunt egale.

Cine are insa un comportament orientat numai catre sine si solicita mai tare acceptarea, atat ca insistenta in comportament cat si verbal, uita pret de o clipa sau mai multe ca si celalalt e om si ca daca o idee functioneaza pentru unul dintre noi, ea poate functiona si pentru celalalt.

Aceasta uitare inseamna ca nu impartaseste starea celuilalt si ca atare “forta” lui poate fi mai agresiva si in functie si de gradul propriu de agresivitate, poate fi si fizic potential mai mare ca a celuilalt care e expus la acest tip de solicitare cateodata santajanta a partenerului de “dialog”.

Ce e de facut in asemenea situatii?

Raspunsul este cunoscut, renuntarea la orgoliu.

Indreptarea atentiei si catre celalalt din perspectiva ambilor parteneri de dialog, orientarea catre o cale pentru un dialog real pentru a vedea daca diferentele pe care conflictul se bazeaza sunt adevarate sau provin din neputinte, sau din dorinta nemarturisita de a schimba viata inclusiv si partenerul, acceptarea cauzelor care sunt reale si pentru care la un moment dat “disputa” se aprinde, renuntarea inclusiv la dialog pentru un moment in care dialogul poate fi reluat inainte de a se ajunge la manifestari si vorbe care pot conduce la decizii ce pot fi regretate de ambii parteneri.

Si daca dialogul chiar nu e posibil in momente repetate, si cel care isi solicita acceptarea intr-un mod total nu lasa drept la replica si acceptare celuilalt si nu exista disponibilitatea impartasirii unor sentimente mai umane, cel care e sincer in dorinta si manifestarea lui de acceptare si considera la un moment dat ca nu mai poate sau isi doreste sa traiasca si altceva in aceasta viata, decat sa accepte la modul sistematic pe celalalt “asa cum este”, atunci cand celalalt nu face decat sa fie cum vrea el si sa faca tot ce isi doreste fara sa tina cont ca este intr-un cuplu, sau intr-o relatie de prietenie sau parteneriat care inseamna cel putin inca o persoana, e posibil sa decida ca isi doreste sa renunte la relatie si sa isi construiasca un mers si un drum al lui independent de ce a trait pana in acel moment.

Vine un moment in viata cand a pleca dintr-o relatie sau dintr-un loc dupa ce ai incercat tot ceea ce a fost uman posibil pentru a trai intr-un context relational fara a il judeca si fara a ii impune o schimbare celuilalt si celalalt alege in mod constant sa isi conserve obiceiurile in continuare sau sa abuzeze si mai tare, este lucrul indicat.

Nu poti insista sa iti prezinti calitatile in fata unui om care nu are niciodata ochiul indreptat spre viata ta si nici nu poti sa alimentezi cu energie proprie la infinit, o persoana care o foloseste doar in beneficiul propriu pentru a isi alimenta orgoliul de a avea un statut privilegiat in viata ta sau de a avea un statut privilegiat in general in lume, devenind complice la un comportament care nu mai e benefic nimanui.

A darui neconditionat, a accepta neconditionat, a iubi neconditionat,  nu inseamna 
dreptul la abuz. 

Un om poate pleca dintr-o relatie si fara sa isi urasca partenerul. Fara sa il incarce cu vreo vina, fara sa doreasca razbunare, fara sa se uite urat pe strada daca intamplator il mai intalneste, fara nicio urma de ranchiuna chiar daca uneori, pana se vindeca, poate sa mai simta ca in el mai doare. 

Pleaca pur si simplu. Deschis in continuare catre viata, catre oameni si catre ideea de a fi iubit si de a iubi din nou. Si pleaca in mod cert cu mult mai mult respect de sine pe care este insa necesar sa il inteleaga si sa il manifeste in mod corect, deoarece sunt si cazuri in care uneori se poate transforma in aroganta.

E bine ca respectul castigat, sa ramana doar respect de sine, pentru ca experienta pe care omul o traieste sa conteze cu adevarat in viata si omul sa nu lase in el un “rest” de amaraciune sau orgoliu, prin care sa conceapa si sa inceapa sa creeze iarasi un tipar pe care prin respectul castigat fata de sine, a avut ocazia sa il dezactiveze.

Aceeasi situatie referitoare la “accepta-ma asa cum sunt” se intalneste si in cazul liberului arbitru in care “accepta-ma asa cum sunt” devine “respecta-mi liberul arbitru”. Aceste doua sintagme in mintea unui om care nu e liber de orgoliu si care nu are constiinta suficient de treaza incat sa stie sa nu isi faca rau si sa nu raneasca, sunt adevarate arme.

Pentru ca sub pavaza acestor vorbe intelepte, un om care are mult orgoliu nu face decat sa isi impuna felul de a fi si de a isi duce viata, celor care ii sunt in preajma.

Unii dintre noi vom avea timp sa facem multe pentru a aduce inapoi in oameni ceea ce am luat, altii dintre noi vor avea timp poate, numai sa le para rau. 

O parere de rau poate sa fie asezata intr-un plan subtil de un om, de o constiinta care poarta trup, prin rugaciunile corecte, prin compasiune, prin suport empatic, insa asezarea ei se inchide ca ciclu evolutiv in viata unei constiinte care a purtat un trup, in multe din situatii sau in multe din situatiile de viata care au fost destul de grele, dupa o ordine care exista in plan subtil in univers, cand omul manifesta sau traieste fizic, intelegerea, intelepciunea si calitatile morale eliberate in el, in urma constientizarii la care a ajuns.

Ca atare, o parte din cei care vor avea timp numai sa le para rau, vor avea nevoie sa “coboare” iar pe acest pamant, pentru a implini prin experientã ceea ce nu au implinit acum, pentru a isi crea la modul constient, prin propria evolutie acel comportament care in loc sa mai produca suferinta, abuz si pareri de rau, produce armonie. 

Subiectul este foarte amplu si situatiile prezentate sunt adevarate. Este inspre ajutorul nostru sa incercam ca daca tot suntem porniti pe un drum al dezvoltarii personale sau al evolutiei spirituale, sa ne dezvoltam cu adevarat si intr-adevar sa evoluam si sa nu ne laum aparatori si scuze pentru un comportament neautentic si un comportament destul de abuziv cateodata, din informatii menite sa ne inalte.

Este inspre ajutorul nostru sa incercam sa avem putina grija la intentia noastra si sa cautam, pentru cei ce isi doresc si cred ca le ajuta sau este necesar, sa vedem care e de fapt intentia noastra.

Acest gen de experiente, in care la modul foarte subiectiv reinterpretam concepte in favoarea noastra, se intampla in cuplu, in relatiile maestru si discipol, in relatiile de prietenie, in relatiile de rudenie, in toate relatiile dintre noi care au un nume. 

Relatiile pe care le avem nu sunt intamplatoare si dincolo de multe alte aspecte, reprezinta si o conventie menita sa aseze o ordine intre noi, ca nu cumva omul dominat inca de instinct si dorinta de putere si marire sa intre fara noima in viata celuilalt, facandu-si rau si lui.

Ca oameni, speram macar ca intre frati sa ne purtam frumos unii cu altii, speram macar ca intre prieteni sa putem sa fim onesti, speram macar ca intr-un cuplu sa fie vorba de iubire. In rest, fata de “straini” de multe ori credem ca avem liber la comportament si judecata.

Relatiile dintre noi insa, orice nume ar purta au insemnatate. Isi pot pierde insa aceasta insemnatate cand noi nu stim sa ne purtam ca oameni, oricare ar fi relatiile dintre noi. 

Relatiile dintre noi au valoare in masura in care noi ca oameni ne manifestam valoarea.

Atunci, ne vom purta frumos pentru ca asa suntem.

Vom iubi parintii pentru ca asa suntem noi din fire si nu ne vom stradui sa ne iubim parintii doar pentru ca ne sunt parinti, vom fi onesti cu prietenii pe care ii avem pentru ca onesti suntem din fire, vom iubi cu adevarat un partener sau oamenii pentru ca in noi traieste liber ceea ce inseamna cu adevarat iubire, in acelasi timp in care tuturor le putem spune adevarul pentru ca adevarul ne caracterizeaza.

Iar adevarul inconjurat de toate celelalte calitati, valori, care sunt sau au inceput sa fie si din fire, vine doar sa aduca libertate si nu vine sa condamne.  Depinde insa mult, si de cum este primit.

Ideea de acceptare pare ca are “o greutate” un pic mai mare cand vorbim de relatiile dintre noi pe care le percepem mai apropiate. Intervine atunci un trebuie sa ne acceptam unii pe altii, cu atat mai mult cu cat suntem si rude, cu atat mai mult cu cat suntem prieteni, cu atat mai mult cu cat suntem mai apropiati decat cu restul, si atat.

Atat timp cat relatiile dintre noi devin scuze pentru abuz, sau pentru comportamente care nu tin cont de existenta celuilalt in sensul in care sa i se recunoasca o prezenta pe acest pamant, o prezenta in relatia respectiva si drepturile absolut umane pe care si noi insine le avem, exista o probabilitate foarte mare ca intr-un timp sa nu le mai numim relatii. Si in niciun caz sa le mai dam sensul de rudenie, prietenie, cuplu, parteneriat sau apropiere.

Din ce in ce mai mult, mergem ca si constiinta colectiva, catre alte sensuri. Asa incat nu ne vom mai desparti unii de altii prin certuri pe pamant sau pe avere ci ne vom indrepta fiecare in drumul nostru din lipsa de respect, din lipsa de reciprocitate, din lipsa de consideratie sau grija, grija si consideratie pe care nu le mai avem unii fata de altii.

Valorile vor incepe sa conteze din ce in ce mai mult si va incepe sa conteze o manifestare cat mai autentica a lor. Restul vom percepe ca nu e decat contextul in care totul are loc.

Gandindu-ne la “reciprocitate” in foarte multe sensuri, gandindu-ne si la comportamentul nostru, fiind deschisi  sa auzim si ce gandeste si ce isi doreste si cel de langa noi, putem cunoaste parti considerabile din ce inseamna acceptarea.

Sa asteptam sa accepte numai cel de langa noi, sau sa faca el intotdeauna primul pas nu ne apropie ca oameni si nu ne face oameni.

Si exista posibilitatea ca gandindu-ne la toate aceste aspecte, cei care cred ca a te gandi la toate acestea are un sens, sa putem pastra in viata noastra oameni pe care ii avem inca “acolo” si care chiar ne accepta dintr-un sentiment curat si nu din teama de a isi lua singuri viata de la capat, sau din teama de a ramane singuri, asa dupa cum exista si posibilitatea sa cunoastem oameni noi care impartasesc deschis aceleasi lucruri care au insemnatate pentru noi si alaturi de care totul poate sa infloreasca reciproc. 

Invitatie la dialog – Eveniment “accepta-ma asa cum sunt”

Pe cei interesati sa mergem cu acest concept in zona concreta a experientelor de viata, va invit JOI 4 OCTOMBRIE, intre orele 18:00 – 21:00, la o seara de lucru pe aceasta tema :
 
💡 Care este de fapt intelesul sanatos in sens de functional pentru, “accepta-ma asa cum sunt” si cum comunicam in relatiile noastre de cuplu, prietenie sau rudenie, din aceasta perspectiva, astfel incat sa cultivam relatii de iubire si nu relatii de abuz ?
 
💡 Cum intelegem si cum lucram cu “spatiul personal” si “spatiul de relatie”, in relatii pentru a crea comuniune sanatoasa?
 
💡 Spunem sau nu spunem “Nu” si cum, suntem sau nu suntem autentici si ce inseamna “autentic” intr-un mod concret ? – “accepta-ma asa cum sunt” incepe cu “ma accept asa cum sunt”.
*

Contributia financiara pentru aceasta seara, este de 100 lei ( include cheltuieli de organizare, suport logistic si facilitare).

Numarul de persoane este limitat (grup mic), pentru a facilita ocazia exprimarii.

Evenimentul are loc in Bucuresti.

Pentru inscriere va rog frumos, sa completati formularul de mai jos.

Va multumesc si va astept cu drag,

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,

Autor, Alina Mihai  
Coaching • Consiliere • Terapie
Sedinte individuale si evenimente 
 
 
 
This entry was posted in Articole si vindecare and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Accepta-ma asa cum sunt – iubire sau abuz?

  1. Alina Mihai says:

    Va multumesc foarte mult pentru mesaj, pentru sinceritatea deosebita cu care l-ati transmis si va felicit pentru implicarea dvs. in propria evolutie si viata si pentru patrunderea si profunzimea la care ati ajuns!

    Cuvintele dvs. sunt emotionante iar intelegerea dvs. razbate dincolo de granitele spatiului fizic in care ne aflam.

    Imi doresc intr-adevar ca articolele pe care le scriu sa fie intelese si incerc sa le pun intr-o forma pe intelesul tuturor. Cu toate acestea imi dau seama ca sunt multe informatii pe care este necesar sa le comunic asa cum le percep fara sa “traduc” nimic. Cred insa fara indoiala in tot ce ne uneste si ne ajuta si stiu ca ceea ce astazi este poate un semn de intrebare, maine poate aduce un raspuns.

    Impartasesc si eu multumirea dvs. adresata providentei pentru cei ce impartasesc cunoasterea si intelepciunea lor intr-un fel poate putin mai public si as vrea foarte mult sa adaug multumirea mea pentru toti cei care primesc aceste informatii si transmit la randul lor intelepciunea la care au ajuns si trairea lor, pentru ca impreuna crestem toti. Si toti suntem conectati la aceeasi sursa si sursa ne inspira deopotriva sa transmitem lucruri care folosesc.

    Cu mult drag va imbratisez prin mesajul dvs., va multumesc inca o data pentru prezenta dvs. aici si intre oameni si va doresc o viata cat mai luminata !!

  2. Dora says:

    Încep cu a mulţumii providenţei că există oamenii ca şi dvs. printre noi. Oamenii care prin meseria lor ne luminează drumul nostru către o reală evoluţie spirituală. Cert este că această evoluţie spirituală nu se poate realiza de mulţi dintre noi fără acea conştientizare de care vorbiţi atât in articolele dvs. Acest articol a ajuns la mine în momentul şi în contextul potrivit, adică exact atunci când aveam nevoie de lumina pentru a merge un pas mai departe. Acest, articol, in acest moment al propriei mele existenţe (am 51 ani) şi nu în ultimul rând al evoluţiei mele spirituale l-am înţeles perfect. Desigur că sunt articole pe care vă străduiţi să le scrieţi într-un limbaj cât mai coerent şi “descifrabil” pentru “novici sau profani” pentru ca ele să poată fi înţelese. Fiecare dintre noi desigur, raportează cuvintele dvs. la starea lui evolutivă actuală. Recunosc că sunt articole, pe care nu le înţeleg ori lectura lor pare greoaie oricât aţi încerca dvs să faceţi din specialitatea dvs. o lectură pe înţelesul tuturor. Cet este că acest articol a fost extraordinar “Acceptă-mă aşa cum sunt- iubire sau abuz”, vă felicit pentru ideia acestui site, iar eu la rândul meu sunt fericită că l-am descoperit “întâmplător”, dar cum nimic se pare nu-i întâmplător ţin încă odată să mulţumesc pentru tot efortul dvs. depus şi asta nu la modul întâmplător. Vă mulţumim că ne puteţi iubi în acest fel!
    Cu tot respectul DORA STEFANOIU

Lasa aici, un gand sau o traire ... ღ

Your email address will not be published. Required fields are marked *