Ce ne scoate la lumina din propriile sisteme de gandire ?

Ce ne scoate la lumina din propriile sisteme de gandire ?

Viata noastra se construieste in jurul informatiei si a emotiilor pe care le avem fiecare dintre noi.

Chiar daca suntem in pace si in echilibru, chiar daca suntem clari la minte si iluminati, chiar daca avem acces constient la linistea interioara si la simplitate, la spatiul mai subtil comun creatiei tuturor lucrurilor care exista, viata noastra pe acest pamant, va contine aceste doua elemente, pana cand vom trece constient la un alt nivel de evolutie care atrage dupa sine o alta forma de creatie si manifestare in sine.

Dintr-un sistem de gandire rigid devenit propria cutie, ne pot scoate la lumina doar niste idei mai “luminate” decat cele pe care le avem deja. Insa este necesar sa vedem cat de “luminate” sunt pentru a fi pe cat posibil siguri ca nu intram intr-un alt sistem rigid.

Constienti fiind de acest lucru, putem fi o idee mai atenti cu privire la informatiile carora ne incredintam atat mintea cat si sufletul nostru, inainte sa o facem, inainte ca ideile respective sa devina un “cod de legi” respectat inconstient incepand din interior.

Mai bine sa lucram cu aceste informatii, inainte de a le transforma in legi si sa formam numai principii, dandu-ne astfel sansa, adaptarii lor in urma experientelor pe care le traim prin ceea ce invatam sau desprindem ca intelepciune din aceste experiente.

Un principiu are in mintea noastra un “scenariu” mult mai larg. Un principiu isi transfera continutul in mintea constienta, dandu-ne libertatea de a il adapta evolutiv, cu alte cuvinte intr-un sens benefic, la ceea ce prin experienta avem sansa sa invatam sau sa descoperim.

Legea firii (sau legile firii) pe care o aducem in discutie de multe ori, e de fapt  o modalitate de a functiona a firii noastre, pe care am observat-o pe un termen lung si am transformat-o in lege datorita faptului ca dupa observatiile noastre pare ca ea nu variaza substantial in intervalul respectiv de timp.

Ne raportam in continuare adica si in prezent, la aceste legi ca la legi in sine, deoarece ca si constiintã colectiva inca avem orizontul dominat de ele raportandu-ne mai mult la statistici fara a ne raporta si la experienta in sine, vazand doar ceea ce am invatat sa vedem, fiind in continuare destul de putin constienti de felul in care functionam cu adevarat, abia acum facand de fapt pasi din ce in ce mai relevanti in ceea ce priveste aceasta profunzime.

Legile universului pe care le aducem in discutie de multe ori, sunt la fel, modalitati de functionare pe care le-am format in legi tot in urma unor observatii intreprinse intr-un interval mai lung de timp, insa aici ne dam noi, noua insine o oarecare libertate desi nu toti, de a le adapta, deoarece undeva in noi suntem totusi in contact cu informatia ca mai avem de invatat la modul constient, despre felul in care totul (universul) functioneaza.

Daca e sa ne gandim la cunoastere care este infinita, este in defavoarea noastra sa ne raportam la informatiile pe care le avem, ca la niste legi, oprindu-ne din evolutia noastra, la forma in care le si ne gasim la ora actuala. 

Daca e sa ne gandim la cunoastere care este infinita, este in favoarea noastra sa avem principii de gandire, sa avem un orizont referitor la cum functionam si la felul in care functioneaza totul, bazat pe observatii relevante in timp si as spune in primul rand pe experienta, insa in acelasi timp, sa fim dispusi sa il extindem observand mai mult si invatand tot din observatii si din experienta, elemente noi care pot pune principiile noastre si in alte forme menite sa ne insoteasca in continuare, pe un drum evolutiv.

Pentru ca din ce in ce mai mult, exceptia nu confirma regula, cat mai degraba o infirma, aducand in vizorul nostru elemente noi care odata patrunse prin observatia unui singur individ in constiinta colectiva creeaza potentialul si probabilitatea re-observarii si experimentarii lor si de catre alti indivizi, “regulile” incepand deja doar prin existenta acestei posibilitati, sa se transforme.

Iar in contextul in care mentalitatea colectiva si constiinta colectiva sunt din ce in ce mai dornice de a gasi viziunile evolutive cu adevarat, regulile se schimba mai rapid dand nastere nu unor realitati cu granite ca pana acum, ci unor realitati flexibile si prin aceasta mult mai sanatoase, atunci cand, este adevarat, le si intelegem.

Informatiile pe care le adoptam fara sa lucram cu ele nu permit sa ramana in noi ceea ce corespunde intr-un fel atat statutului prezent cat si unui bine catre care avem abilitatea sa ne indreptam si devin un orizont interior inchis, insa devin si realitatea noastra, urmand ca mai apoi sa ne influenteze si in comportament.

De multe ori comportamentul ne este confuz si contradictoriu, tocmai pentru ca am stocat in mintea noastra idei diverse transformate apoi in legi, idei care nu sunt totusi suficient aprofundate pentru a vedea unde nu sunt congruente intre ele sau, unde nu sunt congruente si cu alte idei pe care le avem deja in minte.

Sunt sisteme de gandire importate in timp in mintea noastra care se raporteaza diferit si nu neaparat complementar la aceleasi lucruri si daca nu suntem constienti de aceste aspecte, putem deveni si emotional un teren de manifestare a necongruentei si a conflictului dintre acestea.

Cand observam ca devenim rigizi in comportament inseamna ca ne subordonam inconstient, unei scheme de gandire care ne-a cuprins deja in orizontul ei.

A fi rigizi in comportament inseamna si a nu fi constienti ca ne comportam intr-un anume fel si de ce ne comportam in acel fel si a repeta comportamentul indiferent de situatia, respectiv relatia in care ne aflam fara a putea spune daca suntem intrebati, cum facem acest lucru in raport cu fiecare situatie sau relatie in care suntem.

Cand se intampla acest lucru, este necesar sa ne intoarcem la sistemul de gandire pe care il avem si sa il investigam, sa vedem unde am devenit deja inchisi in el, unde am setat granite dincolo de care libertatea noastra de adaptare, flexibilitatea noastra, curgerea mentala, cea emotionala si cea care tine de comportament si actiune, nu se mai intrezaresc si sa “inmuiem” sistemul de gandire mult prea contractat, pentru a redeveni fiinta care intelege, care stie, care poate, care simte constient, se traieste constient pe sine si traieste constient atat experienta sa individuala, familiala, sociala, cat si aceasta plina de posibilitati, experientã colectiva.

Cutii in care sa ne inchidem pot deveni orice informatii oricat de luminate ar fi, dupa parerea noastra, care determina in noi un comportament inconstient si dincolo de ele nu ne oferim libertatea de a ne imbogati in timp, cu noi semnificatii. 

Asa incat poate fi in beneficiul nostru sa avem putina grija la ideile pe care le adoptam, oricare ar fi ele si mai ales daca formeaza un sistem de gandire cu granite destul de evidente oricare ar fi promisiunea sistemului respectiv in interiorul lor, sa lucram cu ele constient si sa vedem ce anume selectam din ele pentru a ne fi insotitori de drum, pana intr-acolo unde noi alegem sa mergem insotiti de ele.

Ne sunt tovarasi extrem de binefacatori atat timp cat ramanem calzi la suflet si cu discernamant, cu credinta simpla, constienta, vie, o credinta ce poate fi traita in orice clipa, relatie sau circumstanta intr-un mod direct si simplu, atat timp cat ramanem congruenti si autentici si atat timp cat ramanem vii si intelegatori ai particularului unei fiinte, particularului unei situatii sau relatii, vazand cum se incadreaza acest particular si in miscarea de ansamblu sau in experienta colectiva.

Si nu ne sunt tovarasi binefacatori, in momentul in care ne inchidem undeva in continutul lor, fara a mai avea, posibilitatea de a intelege…

Nu putem comunica autentic unii cu ceilalti, nu ne putem simti autentic unii pe ceilalti, nu putem conclucra autentic unii cu ceilalti inspre vindecare, evolutie sau realizarea oricarui proiect pe care ni-l dorim, atat timp cat stam fiecare asezati in propriul lui sistem ca intr-o cutie cu “usile” inchise.
 
Comunicarea autentica, simtirea autentica, conlucrarea autentica, se pot realiza atunci cand suntem dispusi sa ne parasim “cutiile” in care ne gasim de atat de multe ori, atunci cand suntem dispusi sa iesim din “propriile legi”, pentru a explora terenuri ale comunicarii, simtirii si experientei necunoscute pana atunci.
***

Autor © Alina Mihai – Toate drepturile rezervate

Joi 18 decembrie incepand cu ora 19:00, va invit sa continuam “discutia” inceputa prin acest articol si prin experiment, la un seminar despre constienta.

Detalii despre seminar si inscriere, le puteti accesa facand clic/apasand pe aceasta poza.

Va multumesc si va astept cu drag!

 

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,

 

Alina Mihai  
Coaching • Consiliere • Terapie
Sedinte individuale si evenimente 
 
 
 
Articole asemanatoare:
This entry was posted in Articole si vindecare and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasa aici, un gand sau o traire ... ღ

Your email address will not be published. Required fields are marked *


+ 5 = 7

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>