Despre judecata, adevar si formele realitatii …

Despre  judecata, adevar si formele realitatii …

Realitatea pe care o traim, e formata dintr-o intrepatrundere de aspecte, dintre care sunt cele care iau forma subiectiva a interpretarilor umane asupra realitatii si sunt mai mult sau mai putin aproape de realitate si un alt aspect este ceea ce e de fapt realitatea si ceea ce se intampla in mod real, in realitatea pe care o percepem.

A judeca, inseamna la baza, o facultate cognitiva a fiintei umane, inseamna capacitatea noastra de a aprecia realitatea, de a evalua realitatea, de a cerceta realitatea sau de a examina realitatea, fiind astfel un suport real pentru a invata, pentru a cerne informatii si evenimente, pentru a ne imbogati din experienta vietii.

A judeca nu e eminamente un proces rational, intrucat nici gandirea nu e neaparat in intreg ansamblul  nostru (trup, minte, suflet, spirit, constiinta, ..) doar o functie a mintii, insa poate sa devina un proces destul de rational, atunci cand din buchetul de aspecte pe care il avem, folosim cu precadere memoria, deductia si asocierea.

Altfel, noi percepem lumea prin multe alte simturi care insa sunt umbrite de aspectul cognitiv – rational, avand in vedere ca prin procesul vietii suntem indreptati prin obicei, traditii si cultura sau educatie sociala, numai catre acesta.

Realitatea pe care o traim, este in mare parte o lume a perceptiei si a formei ce are deja inserata in “simbolurile” si in reprezentarea ei concreta, adevarul, acea “substanta” pe care de fapt “se sprijina” realitatea si care o tine in manifestare creand de fiecare data posibilitatea unui echilibru, aceasta insemnand calibrarea realitatii la  “adevarul ei”.

Judecata se transforma din apreciere in “pacat”, atunci cand suntem conectati mai mult la campul perceptiilor subiective si cand dominati de ele, gandirea noastra o ia doar pe traseul informatiilor care fac ca aprecierea subiectiva asupra realitatii sa devina adevarul realitatii, apreciere ce ne apartine sau apartine altei/altor persoane, fara a tine seama ca e posibil sa existe o marja de eroare intre ceea ce putem percepe din realitate si ceea ce de fapt, se intampla in realitate.

Pe baza acestei gandiri devenita de multe ori rigida, adica incapabila de a se mula si pe alte perceptii pentru a le pune pe toate in sita constiintei si a deosebi prin discernamant adevarul de interpretare, in masura in care sita noastra e si ea curata, noi luam apoi decizii.

Si cand ceea ce intelegem noi din cei din jur, din noi insine, din experienta pe care o traim, din relatia sau relatiile noastre, are o marja de eroare mare, atunci deciziile pe care le luam si faptele care le urmeaza, contin aceasta marja.

“Corectia” vine natural, atunci cand traim concret o experienta si avem ocazia retrospectiv, sa punem impreuna ceea ce am trait si ceea ce credeam noi inainte de a intra in experienta si de a o parcurge si vedem ca exista o diferenta clara si verficabila in realitate. 

Asa intram in contact cu ideea ca exista “adevar”. 

Gradul de adevar la care avem acces depinde si de experienta in sine pe care o traim care “naste” in sinea noastra intrebari ce pot fi mici sau pot avea nevoie de un raspuns fundamental cat si de masura deschiderii pe care o avem de a ne rafina si alinia perceptia si apoi, in mod firesc, si comportamentul.

De exemplu, atunci cand se anunta “sfarsitul lumii”, asa cum s-a anuntat pana acum de mai multe ori, realitatea la care toti avem acces, e formata din ceea ce credem si simtim si intelegem fiecare din cei 7 miliarde care populam pamantul, in raport cu acel “sfarsit al lumii” anuntat, cat si din adevarul despre acel eveniment de viata denumit “sfarsitul lumii”.

Exista astfel un eveniment si o informatie a lui in sine, plus perceptiile noastre despre el, exista adevarul cu privire la ceea ce se intampla si parerea noastra cu privire la ceea ce se intampla. Uneori sunt diferite, mult, putin, alteori ele sunt asemanatoare si uneori si coincid.

Fiecare din toti cei expusi la acest eveniment si aceasta informatie, decodifica informatia respectiva mai mult sau mai putin constient, mai mult sau mai putin independent de diverse instrumente sau repere, mai mult sau mai putin in conformitate cu continutul ei, cu adevarul despre/din evenimentul respectiv.

Cu alte cuvinte, adevarul se oglindeste in fiecare minte, dupa continutul ei.

Cu cat mai limpede si clara, cu cat mai simpla si mai libera e mintea, cu atat mai mult in ea se reflecta, adevarul.

Continutul si structura mintii, gradul ei de limpezime si de libertate e in stransa legatura cu fricile si atasamentele noastre, toate acestea creand si influentand major perceptiile noastre dar si cu toate informatiile citite si depozitate carora le dam valoare de adevar.

In functie de temerile, atasamentele si perceptiile noastre ne conectam fie la campul subiectiv cu marja de eroare mare si putem crede ca lumea se sfarseste fizic si luam decizii radicale ce se dovedesc ulterior a fi nejustificate sau considerate a fi irationale in raport cu realitatea ce se arata apoi prin experienta traita practic, fie la un camp mai liber de aceste perceptii subiective si traim aceasta experienta anuntata a “sfarsitului lumii” mult mai constructiv si nebazat pe teama, mult mai aliniat la ceea ce de fapt inseamna … realitate.

Astfel unii dintre noi ne facem depozite de alimente si ne retragem in munti, iar altii ne vedem de viata noastra in continuare.

Un alt exemplu al indepartarii noastre de realitate si de adevarul ei, poate fi si atunci cand cineva nu este sincer sau isi doreste sa credem altceva decat se intampla in realitate si noi credem sau, cand noi ne mintim, uneori cu destul de buna stiinta, pe noi.

Uneori putem distinge realitatea de iluzia creata, alteori nu si toate acestea se intampla din nou, in functie de atasamentele, dorintele,temerile noastre si de informatiile cu valoare de adevar pe care ne bazam in interpretarea noastra.

Astfel sunt iluzii care ne plac si ne incanta, sunt iluzii care ne folosesc, sunt iluzii care raspund cel putin aparent unor nevoi, sunt iluzii care ne confirma ceea ce ne dorim sa fie confirmat, sunt iluzii si iluzii si noi reactionam si dam curs promisiunii lor, pentru ca ceva din iluzia respectiva ne atrage.

Cand actiunea este constienta, “ma las sedus(a)” de o realitate, promisiune, experienta, stiind ca nu e in totalitate asa cum pare, intervine un proces de asumare si experienta care urmeaza sa o avem chiar daca ne arata clar si uneori si cu suferinta ca marja de eroare a fost putin mai mare decat percepusem initial, este totusi pentru noi una pozitiva, pentru ca avand totusi o forma de discernamant si ca atare o anume atentie si la experienta si nu doar la ce visam noi de la forma ei, putem lua din experienta invataminte care de foarte multe ori, ele sunt cele care au intr-un final cea mai mare importanta.

Ne apropiem de adevar traind la un moment dat urmarile iluziilor create.

Asa cernem continutul mintii noastre, cel putin in prima faza, si asa ia “forma” libertatea ei.

Aici insa depinde mult de fiecare cat este de dispus sa isi riste continutul mintii si bunastarea de moment, pentru a vedea cat de autentic este totul, atat din continutul mintii cat si din bunastarea de moment …

Fiecare dintre noi are capacitatea sa distinga adevarul, sa il recunoasca din toata aceasta suprapunere de realitati data de perceptiile noastre, pentru ca adevarul, este de la natura in adancul firii noastre ca “lumina din adanc“.

Acest adevar ne poarta in siguranta si in implinire prin tesatura de iluzii ale acestei vieti, tesatura creata de perceptiile noastre si ale tuturor, in functie de cat de mult sau de putin ne-am prins fiecare dintre noi, de multe ori, doar in partea lui de realitate, doar in partea lui de adevar

Prinsi doar in partea noastra de realitate, in versiunea proprie invatata asupra ei, am format adevarul propriu invatat deviind intr-o masura sau o alta de la adevarul care e cuprins in realitate, excluzand in unele cazuri faptul ca exista un adevar unic al realitatii sau fara a mai tine seama si de viziunea de ansamblu in care respira adevarul realitatii.

In permanenta noi evaluam si interpretam realitatea, fie ca o facem rational sau nu. Si putem fi mai aproape dar si mai departe de adevar, mult, putin, ocazional sau mai tot timpul.

Apreciind intr-un mod mai apropiat de adevar realitatea, putem simplifica relatiile dintre noi, putem simplifica viata prin deciziile pe care le luam sau prin reactiile mai putin subiective pe care le avem, pentru ca si deciziile noastre si obiceiurile de comportament, luminate de adevar, se schimba.

Pentru ca tot ce se apropie autentic de realitate sau de adevar, devine mult mai simplu …

Faptul ca citim mult sau vizionam multe filme si suntem atenti la subiecte care sunt diverse, poate ajuta la extinderea perceptiilor asupra realitatii pana la un punct, insa acest lucru nu este suficient pentru a avea acces la adevar, asa dupa cum nu aceasta inseamna a nu fi prins in propria realitate, iar aglomerarea de “adevaruri”  pe care le accesam poate deveni de multe ori in timp, o reala bariera in calea “gandirii critice” pe care este necesar sa ne-o pastram si a simtirii a ceea ce cu adevarat se intampla.  

Educatia si actiunea de a ne informa, nu ne imbraca uneori decat doar cultural sau intelectual, propria versiune asupra realitatii insa atat timp cat noi nu putem privi la perspectiva celuilalt sau la o alta perspectiva dinauntrul ei, suntem prinsi (mai mult) in propria versiune sau in cea pe care am invatat-o.

Astfel, ne putem da seama de cat de prinsi suntem in propria realitate sau cat de atasati suntem de “forma” ei,

  • dupa gradul de atasament pe care il avem fata de parerea proprie,
  • dupa ceea ce simtim in suflet atunci cand cei din jur au o parere diferita – diferit NU inseamna impotriva
  • dupa cat de mult incercam sa ne impunem propria parere prin metode mai directe sau metode mai subtile cu sau fara argumente,
  • dupa deciziile noastre si dupa actiunile care le urmeaza si mai ales dupa tipul emotiei cu care investim deciziile si actiunile noastre in baza “adevarului” pe care (credem ca) il avem,
  • dupa cat de automate sunt reactiile noastre atunci cand suntem atinsi pe ceva de care suntem atasati sau fata de care suntem sensibili.

De la natura, avem fiecare in noi un reper corect al realitatii, acel “ceva” care ne trimite cateodata un sentiment ca ceva nu e asa cum credem sau asa cum se prezinta sau asa cum se vede, acel “ceva” care ne indeamna sa mai cautam, sa ne mai punem intrebari, sa fim mai atenti, sa ne uitam si in alta parte, sa mai cautam inca o perspectiva, nu neaparat pentru a descoperi “minciuna”, cat pentru a ne completa de multe ori perspectiva pe care o avem.

Numim acest ceva “intuitie”, insa la baza este mult mai mult. 

Gresim in judecata moastra sau, judecata noastra se transforma in “pacat” atunci cand fara a tine seama mai intai si de contextul interior al celuilalt si de contextul experientei pe care o traim/traieste atat in camp individual cat si in camp largit (adica tinand cont de omul respectiv in experienta lui de viata sau de el in experienta lui dar si in contextul constiintei/experientei colective), emitem o opinie care se transforma intr-un “adevar” nedrept.

La fel, putem sa ne gandim si la judecata de sine.

Se intampla uneori sa simtim panica, sa simtim tristete si de multe ori furie in suflet, fara sa stim insa de ce si fara sa stim ca in acel moment iluzia a ceea ce credem in clipa respectiva interactioneaza cu adevarul care este in noi, iar noi, percepem diferenta dintre ele ca durere in suflet, atunci cand datorita unor mecanisme pe baza carora ne-am obisnuit sa decodificam realitatea si toate aceste sentimente pe care le avem, ne indreptam mai mult inconstient catre a da crezare iluziei si nu adevarului din noi.

Atunci, suntem departe de realitatea a ceea ce se intampla si percepem aceasta diferenta ca durere sufleteasca pe care nu ne-o explicam in acest fel in momentul respectiv.

Simtim insa aceasta durere sufleteasca, deoarece nu ne urmam pe noi, nu ne urmam adevarul care se exprima in suflet si urmeaza sa actionam pe baza acelei iluzii pe care o acceptam in acel moment ca versiunea potrivita pentru noi, urmeaza sa luam decizii care nu ne implica neaparat numai pe noi de multe ori si la un alt nivel al nostru stim ca ne vom complica si vom complica situatiile de viata, cand uneori, chiar este posibil sa nu se intample acest lucru.

Semnalele pe care le primim in constient din partea noastra de la nivelul la care suntem conectati cu adevarul sunt insa de multe ori “la concurenta” ceea ce am invatat noi ca inseamna adevarul sau vrem noi in acel moment sa credem ca inseamna adevarul si ca atare, de multe ori nu le urmam.

Le pastram insa undeva in fiinta noastra pentru ca in noi ramane totul … iar viata are felul ei in care in mod foarte practic, ne arata ca grabim cateodata o concluzie de viata, ca ocolim cateodata una, ca actionam cateodata incantati de imprejurari care nu sunt neaparat reale, ca vrem cu orice pret sa credem lucruri care nu sunt neaparat adevarate si atunci ne amintim traind ce am creat …, ca am avut semnale.

Cand ne amintim ca am avut semnale si le asezam apoi in raport cu realitatea pe care o traim in urma unor intamplari care ne arata ca la un moment dat nu am fost foarte in acord cu sine si avem puterea sa acceptam intreaga experienta de a ajunge la adevarul respectiv prin insasi viata noastra, putem sustine constient adevarul respectiv precum si o implicare mult mai constienta in viata noastra din acel moment incolo.

Ne putem judeca amarnic atunci cand realizam ca am avut semnale si nu le-am ascultat.

Vine insa un moment in care este necesar sa ne asumam faptul ca “am trecut pe acolo”, faptul ca am trait o experienta de viata in care poate am stiut de la inceput ca ar fi fost mai bine altfel, insa dintr-un motiv sau altul am luat-o tot pe unde am luat-o si am suferit, punandu-ne in viitor ca borna de drum in calatoria vietii noastre, experienta de a ne vindeca de suferinta pe care am trait-o, experienta a vindecarii pe care insa nu toti o alegem si nu toti o ducem la implinire.

Cand insa o alegem, prezentul nostru devine pentru un timp o actiune de “corectie” a trecutului, pentru ca inregistram abaterea la nivel mental si la nivel de suflet prin experienta pe care o traim, ne deschidem prin alegere libera sufletul si mintea catre a invata din ce am trait si astfel permitem tot in minte si in suflet constientizari.

Apoi devine necesar in mod firesc sa facem ceva practic si concret cu aceste constientizari si incepem sa aducem perceptiile noastre si obisnuintele noastre mai aproape de realitatea pe care am intergrat-o, sa ne calibram la ideea de discernamant, atentie si simtire asumata a realitatii prin orice experienta de “acum”, pentru a nu repeta din nou trecutul, sau aceleasi experiente in virtutea acelorasi perceptii si acelorasi obiceiuri de a le trai.

Pe masura ce realizam acest lucru, devierile de la realitate prin interpretarea ei, sunt din ce in ce mai mici si ca atare intr-un oarecare interval de timp, trecutul nu mai reprezinta o povara pe care o simtim pe mintea si pe sufletul nostru, asa incat prezentul nostru e mai liber si viitorul e mai luminos, cel putin din acest aspect al claritatii noastre si al unei stari emotionale bune, aspecte care inseamna foarte mult in termeni de prezenta, creativitate, energie dar si calitati umane ce pot fi acum usor traite si incurajate inspre a se desavarsi.

Din bratele unei judecati de sine de acest gen, ce se poate prelungi destul de mult si poate genera inchidere de constiinta, minte, suflet, ne salveaza simtul practic.

Constientizam la un moment dat, dupa ce am consumat activ (sau vindecat) o parte a suferintei si am devenit un pic mai clari, ca secundele care se duc pe ceas, nu inseamna timp, ci viata …

Si atunci cumva, intern, viata care e in noi, trezeste pofta de a fi din nou “in viata” si de a o trai, trezeste pofta de a incerca din nou putintele creatiei si ale creativitatii noastre chiar daca tot ce mai avem, inseamna poate uneori, sa ne avem numai pe noi …

Atunci trecutul devine unul asumat. Si in acest fel si vindecat.

Asumarea poate face acest lucru pentru ca e in stransa legatura cu acceptarea insa fara  constienta, acest lucru este oarecum greu de implinit.

Pentru ca nu e suficient sa acceptam doar teoretic sau intelectual contributia pe care am avut-o la o suferinta, a noastra sau a altcuiva, este necesara recunoasterea cu sufletul a acestei contributii si din perspectiva acceptarii faptului ca acel aspect al nostru sau al celuilalt, trebuie echilibrat cumva. 

Un lucru foarte important pe care il luam din astfel de experiente este faptul ca incepem sa nu ne mai indoim ca ne dam noi noua insine semnale si in acea faza, invatam cum sa le decodificam corect, este adevarat retrospectiv, insa chiar si asa este fara indoiala o experienta valoroasa de invatare pentru ca ne apropie de adevar si acesta devenind din ce in ce mai activ, ne poate indruma mai eficient in ceea ce urmeaza.

Credem sau nu credem ca exista adevar, credem sau nu credem ca putem gresi, constiinta si in mod cert si experienta, ne vor arata intotdeauna ca exista un bine universal de la care am deviat sau deviem pana cand ne aliniem la el, prin ceea ce credem sau am invatat noi ca inseamna bine, pe moment. 

Cum spuneam si in alt articol, nu exista, poate, discernamant mai mare decat acela de a sti ce inseamna “binele suprem sau binele universal “aplicat concret la situatia de viata, de moment …

Realitatea vietii pe care o traim ne confirma faptul ca exista un “bine universal” de multe ori mai altfel decat binele pe care il vedem noi pe moment, cu fiecare deschidere de constiinta pe care o traim si ne-o va confirma de fiecare data cand comunicam deschis unii cu altii, cu noi insine sau prin relatiile si realitatea pe care o putem schimba aproape imediat atunci cand nu (mai) suntem rigizi sau cand nu (mai) sau nu ne (mai) mintim si ori de cate ori ne indreptam si catre opinia celui de langa noi si suntem dispusi ca impreuna sa cream cea mai probabila si potrivita realitate pentru amandoi, din perspectiva acestui bine care ne cuprinde pe amandoi.

Cel mai mult ne ajuta in non-judecata, ideea de a il intelege si pe celalalt, din perspectiva lui, din locul de unde traieste el in acel moment realitatea. Cineva poate parea incapatanat dintr-o perspectiva insa de inteles in manifestarea lui umana, dintr-o alta perspectiva.

Cu toate acestea nu inseamna ca orice comportament, daca este inteles, trebuie incurajat. 

Fiind deschisi fata de realitatea pe care o traim, fiind deschisi si unii fata de altii, ceea ce inseamna sa fim deschisi fata de ce are realitatea (experienta) sa ne arate in toate straturile ei si nu neaparat a incuraja ca ce se manifesta sa se manifeste in continuare, cum ar fi de pilda experienta unui furt sau a unui abuz, a unei minciuni fata de ceilalti sau fata de sine, putem sa intelegem perspectivele realitatii din interior si putem intelege perspectiva celui de langa noi din contextul lui interior, astfel incat actiunea noastra sa respecte echilibrul dintre fortele creatiei universale si echilibrul dintre noi.

Si cu cat mai mult acest lucru se intampla reciproc, intre noi ca oameni, indiferent in ce relatie suntem, si relatia e mai curata si realitatea pe care o cream prin intermediul experientei, este la fel.

Este adevarat ca acest “reciproc” este uneori greu de infaptuit insa are foarte mare importanta sa ne straduim.

Astfel, non-judecata sau a nu judeca “cu greseala”, are legatura (si) cu o cunoastere (mai) profunda a realitatii, printr-o deschidere autentica fata de realitate respectiv fata de experienta pe care o traim acum, asa cum este ea in fiecare clipa si nu doar fata de felul in care credem sau am invatat sa ne uitam la ceea ce traim, aceasta insemnand o deschidere la fel de autentica si fata de noi, fata de cei din jur si fata de tot ceea ce trai, din aceeasi perspectiva. 

Ceea ce inseamna ca non-judecata are legatura (si) cu capacitatea si libertatea pe care si-o ingaduie fiecare, de a isi pune la o indoiala sanatoasa propriile convingeri si invataminte, pentru a le calibra in permanenta la constiinta care traieste realitatea si nu doar la mintea care invata sa o formuleze. 

Totul evolueaza. Si acest lucru se intampla in permanenta. 

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,

Autor, Alina Mihai  
Coaching • Consiliere • Terapie
Sedinte individuale si evenimente 
 
 
 
This entry was posted in Articole si vindecare and tagged , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasa aici, un gand sau o traire ... ღ

Your email address will not be published. Required fields are marked *