Credeam ca stii ca te iubesc ….. sau despre comunicare in relatiile de cuplu (si nu numai)

Credeam ca stii ca te iubesc ….. sau despre comunicare in relatiile de cuplu (si nu numai)

TREEGROUPVALENTINETREEE un lucru stiut ca in orice relatie comunicarea este importanta.

Si totusi uitam de multe ori acest lucru. Uitam sa comunicam in cuplu, uitam sa comunicam in general.

Sau pur si simplu nu ni se mai pare important sa (ne) spunem “lucruri”.

Luam de-a gata faptul ca la inceputul unei relatii ne-am facut marturisiri si credem ca celalalt trebuie sa le tina minte vesnic.

“E suficient sa ii spunem odata ca il iubim, de ce e nevoie sa repetam acelasi lucru de mai multe ori … ?”

Lucrand pe acest aspect al comunicarii in relatiile de cuplu, am constatat ca multe cupluri ajung in pragul despartirii sub motivul ca “nu mai avem ce sa ne spunem”.

Intrebarea care urmeaza in mod firesc este “cand ati incetat sa va mai spuneti lucruri …?”, sau “ cand a fost ultima data cand v-ati spus ce va framanta, cand v-ati spus ca va iubiti, cand v-ati spus diverse, cand v-ati spus … ceva ?”.

Si raspunsul vine tot firesc in asemenea situatii, “pai am crezut ca stie ca il iubesc …” sau “ am crezut ca stie ca o/il iubesc … si ca nu e necesar sa i-o mai spun” si de aici, nu s-a mai spus nimic …

Da, credem ca celalalt stie ca il iubim doar pentru ca i-am spus acum 5 ani ca il iubim si credem noi ca de atunci ii aratam acest lucru doar fiind in relatie cu el si atat.

Dupa care noi ne bazam pe acest lucru atat de mult, incat incepem sa uitam … si ca i-am spus si ca stie si de multe ori, si ca il/o mai iubim si noi …

Comunicarea in cuplu si nu numai, este importanta. Mai mult decat atat este esentiala pentru viata in cuplu si as spune in orice fel de relatie umana.

Viata trece peste noi de multe ori si nu cu noi, si prinsi cumva in ritmul ei, uitam sa ne mai spunem lucruri si devenim din ce in ce mai singuri, traind totusi intr-un cuplu.

In literatura spiritual – motivationala se evidentiaza deseori faptul ca “o relatie de prietenie si iubire sunt adevarate atunci cand pot sa stai in tacere langa cineva si sa nu simti nevoia de a comunica”.

E foarte adevarat ca atunci cand esti atat de firesc in prezenta unui om, astfel incat sa stai langa el si sa nu simti nevoia sa comunici un “ceva” neaparat, este minunat si inseamna o atare profunzime.

Aceasta stare de firesc vine insa nu din retragere in sine si tacere absoluta, ci din starea proprie de libertate.

Din libertatea pe care o traim noi in primul rand interior, si care inseamna ca interiorul nostru poate sa primeasca liber prezenta altcuiva, fara frici si fara judecati si ca exteriorul nostru comunica la modul congruent aceasta libertate prin tacere aparenta, “tacere” care inseamna doar lipsa cuvintelor si atat.

Fara sa ajungem in adancul unei idei in sine, putem lua de multe ori totul ad literam si in acest caz putem lua tacerea ad literam.

Insa tacerea despre care se vorbeste in aceste randuri este o tacere vie, persoanele aflate in aceasta stare de tacere comunica interior, se bucura una de prezenta alteia fara sa fie insotite de cuvinte si exista o imbratisare a sufletelor care se intampla, e un impreuna viu, asezat intr-un spatiu care e comun si care nu are nevoie neaparat de forma pentru a se exprima, insa nu exclude la modul exclusiv, nici forma.

E frumos sa poti sa taci firesc langa cineva si in acelasi timp sa se simta ca exista, “impreuna”.

Insa sa avem grija sa nu ducem acest lucru in extrema si sa tacem tot timpul crezand ca ceea ce se intampla se intampla in continuare “impreuna” si ca “impreuna” se mentine fara sa comunicam.

Pentru cei pasionati de evolutia personala, starea de prezenta in care libertatea din interior se manifesta congruent si in armonie cu mediul in care existam, este minunata si poate sa fie permanenta.

Insa ea nu exclude a comunica, ci doar aseaza intr-un ansamblu coerent, firesc si armonios, momentele de tacere vie si momentele de comunicare concreta.

Sa avem grija sa nu tacem tot timpul si sa avem apoi pretentia ca celalalt sa stie tot ceea ce gandim si ce simtim, fara ca noi sa ii mai spunem.

Evoluat sau nu, omul este om si are in continuare darul de a comunica prin organul aferent, prin cuvinte si prin atitudine si comportament si dezvoltarea umana presupune dezvoltarea fiintei umane ca intreg si nu dezvoltarea unor parti ale sale in defavoarea celorlalte, nu presupune exacerbarea unor simturi (cum ar fi telepatia) in timp ce celelalte se atrofiaza, pentru ca aceasta nu inseamna dezvoltare.

Devenim deseori din iubiti, tovarasi de viata, ocupati cu ceea ce a devenit un job – jobul de parinte, jobul de familist, de sot, sotie si atat. 

“Am atat de multe lucruri de facut ca nu mai am timp sa ii mai spun ca il/o iubesc”.

“Dar ce, nu stie ….?”.

Poate da, sau poate nu.

Si nu ca celalalt ar avea nevoie neaparat sa ii aducem noi aminte ca il iubim spunandu-i, desi se poate intampla si astfel, ci poate in loc sa ne intrebam daca celalalt “ nu stie daca il iubim si fara sa ii mai spunem”, ar fi mai corect sa ne intrebam “oare noi, mai traim iubirea ….?”, “oare noi, il/o mai iubim?”.

“Mai are iubirea pentru celalalt viata in noi ? Sau am uitat cum e si ce este de fapt, iubirea ….?”

Pentru ca daca am uitat si in noi nu mai traieste iubirea, atunci cum sa ii mai spunem celuilalt ca il iubim ? De unde si din ce ?

Viata de familie are felul ei de a fi, viata de cuplu la fel.

Insa noi uitam ca toate reprezinta un context de viata si atat.

Nu ne definesc ci noi le concepem “Viata” dupa noi si da, in acest fel ajung la un moment dat sa ne si reprezinte. 

Cand intram intr-o relatie, la un moment dat, parca ne prinde un rol anume si incepem sa ne modificam comportamentul.

Intram brusc intr-un tipar al relatiilor de cuplu si uitam sa mai fim spontani, sa mai fim veseli, sa mai fim creativi si asta pentru ca dintr-o data avem si alte “obligatii”.

Da, poate mai apar si alte lucruri de facut si da, poate apar si greutati.

Insa intr-un minut poti atinge un om si ii poti spune “te iubesc”.

In alt minut, te poti uita in ochii lui, il poti lua de mana, ii poti mangaia obrazul si ii poti spune “te iubesc” si apoi te poti intoarce la copii, la rufe, la calculator (de preferat doar daca avem ceva de lucru), la acte …

Iubirea pana sa o traim ca un izvor in permanenta viu, are nevoie sa o cultivam.

Ne straduim de peste 2000 de ani sa o scoatem la lumina din tiparele despre viata si iubire pe care le-am creat si ne multumim cu cateva clipe de extaz indus intr-o experienta extrasenzoriala sau si senzoriala.

Am creat o adevarata industrie de dezvoltare personala care sa ne invete (intr-o foarte buna parte) sa fim oameni … sa ne invete cum sa ne purtam unii cu altii .. .sa ne invete sa fim buni …. sa spunem multumesc ….iarta-ma …imi pare rau ….

Nu este un pic ciudat ca tot ce sta de fapt la baza vietii, sa trebuiasca dupa atatea mii de ani sa invatam din nou …, cu atat de multe costuri si nu neaparat doar financiare ….?

Nu cumva le-am uitat pentru ca nu le-am folosit ?

Multe din cuplurile pe care le cunosc si care au vrut sa vada daca sentimentul mai exista dupa ce au crezut ca “nu mai au nimic sa isi spuna”, l-au descoperit din nou. Pentru ca de  multe ori, el exista.

Insa noi il lasam sa moara pentru ca nu il mai udam cu viata.

Asadar pentru viata relatiei de cuplu, pentru viata prieteniei noastre, este necesar sa comunicam.

Sa ne marturisim iubirea, sa ne atingem, sa ne facem surprize, oricat am crede ca nu e timp si nu avem mijloace, loc pentru gesturi frumoase (si de o parte si de alta) si pentru a spune “te iubesc” este mereu.

E nevoie doar de dorinta de a comunica in cuplu, de dorinta de a trai viata orice ar fi si de dorinta de a o face vie si frumoasa, acolo unde suntem, cu ceea ce avem, putin sau mult …

La un moment dat “ea ajunsese sa ii spuna lui ca nu s-a mai simtit femeie de mult timp in preajma lui. Clipele de viata treceau neobservate si intervenise o rutina in viata lor de cuplu in care fiecare avea obiceiul lui de a fi in relatie, separat cumva de celalalt. Viata financiara nu era grozava si era mereu o scuza pentru a sta in casa si pentru a nu face mai nimic.

Zilele de nastere erau zile obisnuite in care mare lucru nu se intampla. Ea a spus la un moment dat, am vrut si eu sa simt ca sunt femeie, imi plac florile, nu am primit flori, decat la inceputul relatiei noastre si atat. El a spus ca nu aveau bani de flori si ca de ziua ei nu a avut de unde sa ii ia intr-un timp atat de scurt. In timp ce ea stia ca langa coltul blocului e o florarie si ca lalelele erau 3 lei.

Facem noi prea mult caz de momente ale vietii in care lucrurile “trebuie “ sa fie intr-un anume fel ?

In care “trebuie” sa ne subordonam unui tipar de existenta in care ca sa ne simtim femei este necesar sa ni se intample lucruri, sa primim flori, sa primim daruri, sa fim tratate cu atentie, cu grija, sa fim imbratisate, sa fim iubite …?

Tot in literatura motivationala, se evidentiaza acest aspect al zilelor de nastere, al zilelor speciale, spunandu-se cã reprezinta un tipar, ca reprezinta forme ale acestei lumi si ca credem mult prea mult in forma.

Insa as spune sa avem grija si cu aceste lucruri. In foamea noastra dupa evolutie spirituala putem sa ne alienam social, uman si relational. 

Viata noastra e o forma in sine.

Putem sa evoluam intr-atat de mult incat sa ne dam seama de acest lucru din interior, insa acest lucru nu inseamna sa o refuzam total, lucru pe care oricum nu il facem intrucat ramanem vii si o traim.

Esenta evolutiei in sine este sa invatam sa traim in aceasta forma – trup si in aceasta forma – lume, ceea ce ne trece de fiecare data dincolo de forma, ceea ce traieste in trup si se exprima in aceasta lume si creeaza forme in continuu …

Esenta evolutiei in sine, este sa ne bucuram de forma fara sa ne identificam total cu ea.

Pentru ca forma pe care o cream in lume, este transpunerea in concret a capacitatii noastre de a crea.

Fara formele pe care le cream, existenta noastra nu e “dovedita”. Prin urmare, prin ceea ce cream, ne “dovedim” existenta si felul in care existam de fiecare data si in acest fel si noi avem experienta cunoasterii a tot ceea ce suntem.

De aceea forma are o importanta a ei, pentru ca ne poarta mult din continut si pentru ca intr-un fel ne reprezinta, chiar daca este o creatie in sine si nu e cazul sa ne transferam cu totul in ceea ce cream.

Tot ceea ce exista este un context bazat pe forma.

Ne exprimam prin forme, le cream, insa ideea este sa nu ne atasam de ele intr-atat de mult incat sa incepem sa uitam de noi, de ce ne defineste in mod profund si de ce putem crea si cum, traind  din profunzme si doar din suprafata.

Faptul ca exista sarbatori sau zile de nastere, are si nu are importanta in egala masura.

Evolutia dupa parerea mea, presupune sa stim ce suntem dincolo de trup, sa stim ca da, totul este o conventie a vietii in care ne incadram la modul temporar, insa nu inseamna ca nu putem trai aceasta conventie constienti ca este o conventie, bucurandu-ne totodata de mijloacele pe care le avem la dispozitie pentru a evolua si a ne exprima prin intermediul ei.

Viata e facuta din momente pe care putem sa le traim frumos si fara sa ne atasam de ele.

O zi de nastere este un eveniment care poate parea lipsit de importanta pentru unii dintre noi si intr-adevar dupa ce experimentam substanta vietii si trecem mult de forma ei, nu mai are aceeasi importanta ca in trecut sau isi schimba sensul. 

Intre cele doua extreme, in care trecem cu indiferenta pe langa absolut orice pentru ca tine de forma si a exagera importanta oricarui eveniment pentru ca suntem mult prea atasati de forma, exista mereu varianta in care orice moment de viata e o ocazie pentru a celebra puterea si existenta si frumusetea vietii care e in noi in primul rand si prin care cream oricum o lume in jurul nostru, daruind emotii si creand in ceilalti stari, daruind informatii si idei, daruind si creand in acelasi timp, si universul nostru in si prin care evoluam.

In acest sens, o zi de nastere poate fi nu neaparat un eveniment deosebit cat un eveniment de viata care are o insemnatate pentru cine suntem noi in aceasta viata stiind ca ce traim acum in aceasta forma – unicat, ramane in constiinta noastra si de ce sa nu sarbatorim, momentul in care am capatat aceasta forma, aratand cumva prin acest lucru recunostinta noastra fata de viata in primul rand si apoi bucuria pe care o avem impartasind acest moment cu celalalt sau cu cei dragi din viata noastra de acum.

Si revenind la exemplul nostru, cat ii trebuie unui om sa ii spuna la multi ani celui pe care il iubeste, suflandu-i de exemplu “florile” de la o papadie in obraji in timp ce se trezeste, spunandu-i la multi ani cu drag si sarutandu-l pentru fiecare dintre ele ….

Comunicarea in cuplu si in relatii, pleaca de la noi pana la urma.

Noi este necesar sa fim vii si sa nu murim in fiecare zi in gandurile noastre ca nu mai e nimic de facut, ca totul este greu, ca nimic nu se mai poate face.

Sunt si astfel de situatii insa in destul de mare parte, nu ajungem pana la ceea ce inseamna “capat” decat pentru faptul ca uneori ne programam prea mult pentru un capat, in timp ce intre timp solutii ar mai fi.

Poate ca mediul din exterior nu ne ajuta intotdeauna, sau situatia financiara nu ne ajuta, insa daca nu uitam de noi, de viata pe care o are fiecare inauntru, viata naste viata. Daca vrem sa fim in viata, cu siguranta viata ne va da putere si motive multe sa traim.

Deseori ajungem in punctul de a descoperi frumosul si esenta vietii, cand nu mai avem nimic si poate suntem in punctul de ne pierde si pe noi, insa dupa multe experiente la care am fost insotitor de drum si dupa experienta mea de viata desi am ajuns pana acolo, cred cu convingere ca nu este necesar si nici obligatoriu sa ajungem pana in “nimic”, sa intelegem ca viata e un dar si o forta creatoare si sa stim sa o pretuim, oricare ar fi sa fie “haina” pe care o poarta, pe moment. 

Putem face acest lucru daca invatam din experienta vietii, daca nu inchidem ochii chiar atat de des, daca ne permitem sa alegem si ce spune viata noastra dinauntru dincolo de teama sau dorinta de confort si de placere, daca ne permitem sa cautam aceasta viata dinauntru, daca ne permitem sa avem incredere in noi si daca si comunicam unii cu ceilalti cautand solutii, impreuna. 

De multe ori nu avem grija de viata noastra interioara, de viata de cuplu, pe motiv ca avem destule griji, insa pierdem din atentie ca daca nu ne ingrijim din timp si de aceste lucruri, vom avea in timp si mai multe griji …

Insa nu de frica unor griji suplimentare este necesar si benefic sa ne ingrijim de aceste aspecte pentru ca daca am face acest lucru de frica, frica ar fi introdusa energetic in aceasta actiune a noastra si atunci am fi crispati si nu am reusi sa animam viata din interior si viata din cuplu cu iubire autentica, am impregna-o doar cu frica si tot ce facem ar deveni un exercitiu si atat.

Ca sa avem o viata vie in interior este necesar sa ne placa viata.

Si ca sa ne placa viata este necesar sa ne placa sa o si cream.

Sa ne punem in valoare capacitatea de creator pe care o avem fiecare dintre noi si sa vedem ce iese.

Sa cream la modul constient evenimentul vietii, atat in plan interior cat si in relatiile noastre.

Sa ne gandim cum am putea sa fim mai vii si cum putem aduce viata in relatiile noastre, cum putem sa ne bucuram ca suntem (inca) impreuna, sa vedem de fapt ce inseamna impreuna si cum putem sa ne imbogatim si noi si lumea, din tot ce facem “impreuna”. 

Sa nu luam insa indemnul de a comunica in cuplu si de a spune “te iubesc” mai des, ca pe un indemn la un ritual de genul “ sa ne imbratisam de 4 ori pe zi” pentru ca aceasta elibereaza endorfine.

Endorfinele se elibereaza daca avem emotii vii si ne dorim sa ne imbratisam, nu daca o facem din interesul de a ne elibera in corp o cantitate X de endorfine …

Este timpul sa ne eliberam de practicile ritualice devenite scopuri si sa incepem sa traim mai constient si viata dinauntru si cea care inca mai traieste in relatiile noastre.

Un alt aspect destul de important este si faptul ca in viata unui om, a fiecarui om, exista ritmuri.

Omul e o unda care traverseaza un plan incarcat cu multe, multe alte unde, care fiecare traverseaza acelasi plan dupa miscari oscilatorii inducand in existenta experiente. 

Daca omul e interior in calm, atunci unda lui creeaza armonie in experienta, daca nu, creeaza aceleasi oscilatii dupa cum ii este “felul lui interior”. 

Astfel, este important nu doar sa spunem “te iubesc”, conteaza sa ne acordam la celalalt, sa il simtim, sa ii traim ritmul in interiorul nostru, sa il palpam cu sufletul pentru a sti cand sa stam, cand sa spunem, cand sa tacem, cat sa tacem, cum sa tacem si uneori si cand sa plecam … dar mai ales, cum sa facem pasul de a iesi dintr-o relatie atunci cand din nou, simtim ca este timpul si ca relatia s-a inchis pentru ca ritmurile personale cer o alta experienta si atat.

Veti spune ca e dificil si ca numai sa ne acordam cu celalalt in asa fel incat sa ii palpam viata lui interioara cu trairea sufletului nostru, poate sa ne ia o viata.

Cand si cum sa facem acest lucru ?

Inceputul este simplu. Doar ca inceputul trebuie continuat.

Asa dupa cum daca azi udam o floare, mai trebuie sa o udam si peste alte cateva zile, asa cum scrie la carticica ei, pentru ca si ea are un ritm, si un trandafir se uda la x zile, in timp ce un aloe vera poate la mai mult sau la mai putin.

Asa este necesar sa ne pese si de un om.

Omul nu creste niciodata singur.

Creste la fel ca absolut orice, in primul rand cu energie, care inseamna grija, atentie, emotii. 

Dumnezeu ne da in fiecare clipa si avem in pieptul nostru sursa vietii pe care stim, nu stim, o folosim.

Insa avem si aceasta experienta a vietii in comun, in care suntem impreuna de la inceputurile existentei prin iubire. 

De ce avem aceasta experienta in comun? De ce traim emotii ? De ce avem mijloace atat de multe sa comunicam ? De ce aceasta viata in comun, traieste prin iubire

Putea sa fie totul altfel si totusi e asa.

Poate are un sens sa invatam comunicarea intre noi, poate are un sens mai larg decat viata noastra de aici, sa stim sa impartasim emotii si cuvinte si sa stim cum sa ne armonizam unii cu altii, poate are un sens mai amplu sa stim ca suntem “impreuna”.

Este astfel necesar sa ne deschidem inimile si sa ne pese de viata pe care o avem interior si de viata pe care o avem in cuplu, daca vrem sa le avem.

Daca nu, le putem lasa la voia intamplarii.

Insa daca ne dorim sa existe aceasta viata in si in afara noastra, prin relatii, atunci este necesar sa ne cultivam atentia distributiva, sa ne indreptam spre viata, sa comunicam unii cu ceilalti, prin gesturi, prin cuvinte, atitudini, sa ne ingrijim sa ne spunem lucruri fara a fi insistenti peste masura, sa spunem ce simtim, sa nu avem pretentia ca daca suntem intr-o relatie de 15 ani celalalt musai trebuie sa stie tot, pentru ca nici noi nu stim despre noi chiar tot … si cu siguranta ne mai plac si alte lucruri decat cele cu care ne-am obisnuit.

Sa ne facem surprize, sa ne respectam si sa fim decentipentru ca a fi in siguranta unui cuplu nu inseamna ca avem liber sa ne delasam peste masura.

Sa avem respect pentru propria fiinta, respect pentru celalalt si pentru viata in cuplu chiar daca suntem impreuna de 20 de ani. Sa cream frumos viata noastra impreuna si din frumosul ei ne vom hrani.

O relatie de cuplu este un permanent “exercitiu” de adaptare daca vrem ca relatia sa fie vie.

Pentru ca de multe ori, ne linistim total cand ne gasim un partener si nu mai facem absolut nimic. El sau ea trebuie sa faca totul.

O relatie constienta, presupune ca ambii parteneri sa fie cat de cat la fel de constienti de cam aceleasi lucruri.

Doi oameni se aduna si raman impreuna pe un termen lung daca au aceeasi directie de viata si evolueaza fiecare dar si impreuna, in acelasi sens.

Daca numai unul merge si celalalt sta atunci relatia se poticneste. Pentru ca o relatie are nevoie de amandoi.

Asa cum un om nu se poate uita cu un ochi la stanga si cu un ochi la dreapta ca sa vada o imagine intreaga, ci este necesar ca ambii ochi sa priveasca in acelasi sens,  asa si intr-un cuplu, ambii parteneri trebuie sa mearga in acelasi sens.

Cand unul merge in stanga si celalalt in dreapta, relatia se rupe si nu mai exista.

Intr-o relatie de cuplu si nu numai, pentru a exista un “impreuna” trait faptic si concret, este necesar ca totul sa fie reciproc. 

Suntem impreuna oricum.

Dumnezeu exista oricum.

Insa trairea constienta a acestui “impreuna” care exista oricum, trairea constienta a lui Dumnezeu care exista oricum, se intampla in fapt practic si concret in aceasta lume, atunci cand fiecare parte e indreptata catre a da viata relatiei in sine.

De aceea avem aceasta viata, cred.

Sa dam viata faptic si concret si in egala masura de frumos, a ceea ce exista oricum.

Armonia in creatie, prezenta infinita si indefinita a lui Dumnezeu in inimile noastre, iubirea ca sentiment universal exprimata prin valori la nivelul experientei materiale si de ce nu, mai mult decat atat …

 Va doresc cu drag, relatii minunate si viata vie in interior !

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,

Alina Mihai  
Coaching • Consiliere • Terapie
Sedinte individuale si evenimente 
 
 
 
Articole asemanatoare:
This entry was posted in Articole si vindecare and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasa aici, un gand sau o traire ... ღ

Your email address will not be published. Required fields are marked *


9 + = 15

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>