Barfa, o boala grea a sufletului

Barfa, o boala grea a sufletului

Mouth-To-Ear-300x227-300x227Teme precum invidia, judecata, barfa, sunt teme care in ultimii ani au inceput sa preocupe din ce in ce mai mult, cel putin pe cei care lucreaza cu ei insisi, din perspectiva constiintei si/sau a evolutiei spirituale.

Abordam aceste aspecte pentru a invata sa le recunoastem pe fiecare in parte, pentru a deosebi nuante ale lor, pentru a lucra complexul de vina si invinovatire, pentru a putea sa ne descarcam la modul constructiv de impactul si povara pe care o pun asupra noastra si asupra relatiilor pe care le avem influentandu-ne viata si destinul si, pentru a putea descarca si dezamprenta si urmele pe care le lasam in ceilalti atunci cand actionam manati de influenta lor.

Invidia, barfa si judecata, sunt legate intre ele si toate trei ne impacteaza uneori intr-un mod profund din care rezulta multe boli, pentru ca judecata pe nedrept, barfa fara temei, invidia, toate acestea nu sunt doar incarcaturi energetice ci sunt adevarate “inspiratii” pentru cuvinte si fapte foarte dure si urate uneori, de pilda defaimari, ce pot provoca prejudicii si suparari destul de mari care pot ajunge in sistemul psihic, pot aparea probleme de inima, se pot inregistra infarcturi, atacuri cerebrale, se poate destabiliza sistemul digestiv, se pot intampla multe in organismul nostru si e de luat aminte si de catre cei care sufera pe aceste teme cat si de catre cei care nu se pot stapani in a le provoca.

Cei mai stoici dintre noi cand li se intampla astfel de lucruri, o iau ca pe un antrenament al vietii si se intaresc pe sine, gasindu-si undeva un echilibru al lor intre barfe, judecati nedrepte si invidii practicand discernamantul, asumarea si iubirea, in timp ce o alta parte dintre noi sufera, gandindu-se la karma sau la pilda lui Iov, iar o alta trateaza totul cu ignoranta sau cu “nesimtire” cum ne mai dam cateodata sfaturi intre noi.

Din punctul meu de vedere, nu indiferenta sau nesimtirea sunt o rezolvare autentica si valabila pe un termen lung, cat constientizarea unor aspecte care ne aseaza bine in constiinta noastra si de acolo incolo si in realitatea faptica a vietii, in asa fel incat aceasta claritate si asumarea a cine suntem cu tot ceea ce avem sau nu avem si suntem, ca ne place sau ca nu ne place ce avem si cine si cum suntem, e o cale mult mai sanatoasa si mai implinitoare deoarece ne mentine atat discernamantul cat si sufletul deschis, altfel am deveni sclavii obiceiurilor pe care mai mult sau mai putin deja, posibil sa le avem.

De aceea cred intr-o abordare sanatoasa bazata pe intelegerea unor aspecte pur umane si a masurii lor si a noastra si cred ca aceasta ajuta mult pe termen lung si ne “scapa” de acele consecinte sau urmari ale unor stari de rabufnire, sau frustrare inghitita pana in organe, sau de racire emotionala si indepartare de la a trai autentic relatiile umane facand-ne in timp incapabili de iubire si incurajez o vindecare constienta care sa permita rezolvarea autentica a unui conflict interior si exterior daca este cazul, decat o ascundere sub pres sau indiferenta.

Toate trei sunt subiecte care sunt sensibile si necesita atat curaj cat si responsabilitate pentru a le aborda si a lucra cu ele la modul constient, insa in acelasi timp, faptul ca un om alege sa abordeze aceste aspecte lucrand asupra lor la modul constient, inseamna (si) iubire si respect fata de sine, iubire si respect fata de cei din jur, iubire si respect fata de propria viata si propriul drum de evolutie (spirituala).

Nu e usor sa ne aratam in lumina lor, nici noi fata de noi insine, daramite de fata cu altcineva sau fata catre fata chiar cu judecata lumii.

Asa incat, acest articol e posibil sa puna in lumina aspecte care ne pot face sa simtim (si) stari de disconfort.

Rugamintea mea este sa reflectati va rog la toate acestea, daca subiectul vi se pare ca e de interes pentru dvs., fara a va bloca in cele scrise, pentru ca nu aceasta este calea spre constientizarea unor particularitati pe care poate ca le prezentam si noi in relatie cu acest subiect.

Articolul nu condamna aceste aspecte asa incat daca starea noastra sufleteasca si evolutia pe care ne-o dorim sunt cele care ne intereseaza, vom ramane cu atentia pe ideea de a invata din trairile pe care le avem expusi la anumite informatii cat si pe ideea de a lucra cu acestea si cu informatiile respective in favoarea evolutiei pe care ne-o dorim.

Articolul reprezinta o sinteza a unor observatii practice efectuate pe parcursul a mai multor ani si aseaza aspecte ale barfei in fata dvs., nu pentru a condamna, cum spuneam anterior, ci pentru a reflecta la ele, in ideea de a sprijini constientizarea anumitor lucruri si a oferi un ajutor in a ne imbunatati starea sufleteasca, relatiile si viata.

O stare sufleteasca buna si ma refer la o stare sufleteasca buna la modul autentic si nu indus sau sugestionat, este un aspect foarte important atat in viata cat si in evolutia noastra.

Pentru o stare sufleteasca buna este necesar sa avem claritate si de aceea ajuta sa lucram la eliberarea mintii de incongruente, de incompatibilitati intre informatii, de sabloane, de tipare si sugestii mecanice, care nu permit trairea efectiva a constientei, sa completam in intelegere anumite aspecte ale noastre, sa privim in fata ceea ce este de privit in fata, sa mergem in profunzime atunci cand e de mers in profunzime.

Desi nu sunt singurele cauze ale unui destin mai incarcat, barfa, judecata, invidia sunt cu claritate boli ale sufletului, deoarece prin trairea in mod constant a lor, noi pervertim natura sufleteasca pe care o avem si care la origini e neutra, nu judeca si nu condamna, intr-o forma de sine care e preocupata doar de propriul interes si de satisfactia imediata, incarcandu-ne cu toxine emotionale si mentale, cu ganduri care de multe ori distorsioneaza mult realitatea. 

Acest articol contine observatii despre barfa.

Asadar, ce este barfa ?

Viata noastra curge intre extreme pana cand ne adunam la mijloc, adica pe scurt, pana cand invatam din experienta vietii noastre ce inseamna “binele” si “raul” in ceea ce priveste traiul si evolutia pe acest pamant si astfel invatam sa traim si sa evoluam la modul constient, intelegand ca reactiile sunt doar mecanisme si ca putem alege in locul lor alte forme de comportament, care dau un cu totul alt sens si continut intregii noastre experiente.

Astfel din punctul de vedere al valorii personale, ne simtim ori inferiori ori superiori pana cand reusim sa ne aflam la modul autentic valoarea pe care o avem atat cat este ea, atat manifestata cat si la nivel de potential fara insa sa mai facem confuzia intre ele, moment in care nu ne mai simtim nici superiori si nici inferiori, ci pur si simplu exact asa cum suntem … nu neaparat perfecti, cat constienti si de bune si de rele, constienti de faptul ca putem alege intre ele si asumati cu toate, transferandu-ne din ce in ce mai mult si mai firesc potentialul, in realitate.

Numesc aici “rele” tot ceea ce la un moment dat am constatat poate, fiecare, prin traire si experienta proprie, ca nu ne reprezezinta poate constiinta, ca ne contorsioneaza si distorsioneaza viata, relatiile, sufletul si mintea furandu-ne din constienta si din libertate, din trairea sufleteasca a bucuriei neconditionate si a iubirii, care ne inchide catre evolutie pe mai multe planuri si ne blocheaza intre pereti de vorbe si emotii, de atitudine si de comportament, de reactie si interpretare, pereti din ce in ce mai solizi si mai inalti, intre care ceea ce traim e suferinta, conflict, neimpacare, neasumare, dependenta, lipsa de creativitate, revolta si de la un anume punct incolo, o mare de singuratate.

Comparatia de sine nu este in esenta un lucru negativ asa cum il percepem in cea mai mare parte.

Comparatia de sine e o experienta prin care putem intelege lucruri despre noi si despre viata si doar felul in care folosim faptul ca avem o experienta a vietii in comun in care suntem diferiti ca forma de existenta si manifestare, ca perceptie si comportament, face ca aceasta experienta a comparatiei de sine, sa produca uneori urmari care ne fac sa spunem cateodata putin mai vehement, “ia, nu te mai compara cu altul”.

Comparatia de sine este o modalitate de a ne pune alaturi unul de altul si de a ne vedea pe noi insine din dorinta sincera de a ne descoperi valoarea adevarata, ce putem si cat si cum, ce stim sau ce nu stim in raport cu un reper pe care il alegem si de a ne imbunatati performantele prin munca proprie, observand doar, performanta celuilalt.

Performanta, trairea, experienta, existenta celuilalt ne pot fi de folos pentru simplul fapt ca avem la indemana o alta experienta de viata, din care putem invata foarte multe lucruri fara sa o luam noi insine de la zero absolut in toate.

Astfel, celalalt exista nu pentru a il judeca, nu pentru a il copia, nu pentru a il depasi, nu pentru a fi mai buni decat el, nu pentru a fi in competitie cu el, nu pentru a ne insusi experienta lui de viata ca si cum ar fi a noastra ducandu-ne in patologic, nu pentru a il denigra si nu pentru a ne denigra sau devaloriza in raport cu el.

Daca am fi pe acest pamant cu totii numai pentru aceste lucruri, ce ne-ar face oare, toate acestea sa fim unii pentru altii …?

Deseori insa cand ne asezam virtual sau nu, unii langa ceilalti, simtim nevoia de a comenta felul de a fi al celuilalt, perfomanta sau lipsa performantei celuilalt sau pur si simplu (orice) actiune a lui, unei alte persoane sau doar in mintea noastra. 

Aceasta actiune de a comenta gratuit (tot) ce tine de celalalt, in ideea de a ne demonstra valoarea sau superioritatea, respectiv in ideea de a diminua in mod voit valoarea celuilalt in ochii celorlalti , se numeste barfa.

Se numeste asa, pentru ca nu dorim doar sa informam, ci ne dorim sa informam influentat, avem directie cu ceea ce transmitem, dorim sa demonstram o lipsa pe care o vedem noi in celalalt pe care suntem dispusi sa o exageram, pana cand si cei din jur o vad ca noi.

Barfa intervine atunci cand credem ca suntem superiori sau cel putin la fel de buni cu cei pe care ii barfim, insa de multe ori ne simtim nedreptatiti cumva de viata ca nu avem aceeasi vizibilitate, ca nu ne aseaza viata in acelasi loc in care sunt si ceilalti si in care lumea sa ne vada asa cum credem noi ca meritam sau suntem, astfel ca avem nevoie sa cream o contra realitate in care celalalt e vazut asa cum credem noi ca este in ideea in care la final, se va observa o diferenta intre noi si el, diferenta in favoarea noastra sau macar, in defavoarea lui.

Barfa este o actiune ce incrimineaza in mod voit.

Barfa lucreaza pe la spate, pentru ca nu putem barfi pe cineva pe fata.

Atunci spunem clar, direct si fara ascunzisuri tot ce credem persoanei respective, in limitele si forma bunului simt pe care le are fiecare.

Barfa este o actiune in mare parte subiectiva in care daca exista informatie adevarata ea e trecuta repede in revista si mai mult ca fapt divers, altfel e prezent neadevarul.

Barfa este o actiune in care se gasesc alaturi nevoia de atentie si de acceptare, nevoi de confirmare, nevoia de statut si afirmare, toate in acea masura in care omul pentru a si le implini este predispus la compromis in primul rand cu propria-i constiinta si apoi si in relatiile umane.

Toate sunt nevoi umane si le putem avea datorita educatiei pe care o primim, datorita mentalitatii colective si datorita anumitor experiente care au inscris in noi trecutul sub forma de nevoi si nu are niciun fel de sens sa ne invinovatim ca le purtam si nici sa condamnam pe cei care ne aduc aminte de aceste aspecte sau pe noi daca barfim.

Fiecare nevoie pe care o avem, are o masura a ei si fiecare poate fi inteleasa si adusa in echilibru prin resurse cat mai mult interne astfel incat omul sa nu fie dispus prin legatura lui mult prea excesiva cu exteriorul sa devina dependent de ce anume acesta ii ofera.

Ce ne ajuta, daca ne dorim sa nu ne domine nevoile pe care le avem si sa putem sa le sustinem fara sa ajungem sa determinam sau sa traim in dezechilibru nu doar spiritual, este sa lucram asadar la constientizarea dimensiunii lor reale, la cat de mult le alimentam uneori chiar noi, sa descoperim resursele care exista in noi si in tot acest proces este important felul in care cautam sa ne implinim nevoia.

Astfel daca ne orientam la modul exclusiv sau preponderent sa ne implinim nevoia pe un considerent de tipul ” scopul scuza mijloacele” de exemplu, vom regasi printre mijloace, barfa.

Resursele in acest caz sunt emotiile celuilalt pe care prin interpretarea noastra ne vom stradui sa le stimulam iar simplul fapt ca vom gasi oameni impresionati de relatarea noastra si dispusi sa o confirme in defavoarea aprecierii obiective si a valorilor morale, o vom simti ca pe o incurajare ca suntem pe calea potrivita.

Acea confirmare a celuilalt este energia cu care ne incarcam si acest lucru este ceea ce cautam de fapt prin barfa. Un aliat impotriva celuilalt sau a calitatilor pe care le (re)prezinta celalalt, pentru a ne confirma sau ridica pe sine.

Barfa e un act de lasitate.

In loc sa spunem ce credem persoanelor in fata, in loc sa ne asumam ce credem, in loc sa ne expunem unui dialog, preferam sa facem acest lucru fara sa le confruntam.  

Barfa este o “activitate” care prinde pe fondul unei lipse de angajament si de prezenta in viata noastra, atunci cand suntem foarte curiosi si ne intereseaza absolut orice fara sa mai prezentam discernamant, atunci cand exista o nevoie de consum de un anume tip de informatii despre cei din jur, pentru ca exista o foame de autentic undeva in viata noastra.  

Din punct de vedere al neadevarului rostit,  cu cat avem mai multi “adepti”, cu atat mai mult putem sa credem ca ce spunem este adevarat, ceea ce uneori ne indreapta pe nestiute catre obisnuinta de a imagina lucruri despre cei din jur, de a “le vinde” mai mult sau mai putin abil, de a ne “ridica” prin acest gen de practici, ceea ce poate sa devina distructiv pe termen lung.  

Poate fi deci de ajutor sa lucram cu noi insine din acest punct de vedere, daca vedem ca ne ducem des in acest obicei, si pe parcursul articolului sunt cateva aspecte legate si de ce anume am putea sa facem, sa nu traim dureri sufletesti si indepartari umane, datorita unor obiceiuri invatate, datorita poate unor sfaturi “de succes” sau scurtaturi pentru succes, pe care le primim sau le accesam din jur.

Barfa este un mecanism interior ce functioneaza atat timp cat noi inca mai suntem la nivelul mintii, nivelul la care inca mai dorim sa ne exercitam controlul fie asupra noastra, fie asupra a ceea ce traim, fie asupra oamenilor de langa noi, atat timp cat inca mai credem ca pentru a obtine ce dorim, calea este sa influentam, distorsionand realitatea.

De ce este vorba de control?

Pentru ca “barfa” este o poveste in care ne permitem sa directionam audienta catre anumite elemente pe care le scoatem mai mult sau mai putin direct, abil, in evidenta. Noi.

Povestea pe care o cream prin barfa, nu vorbeste despre realitatea experientei simplu ca atunci cand doar relatam ce observam, neutru, ci vorbesc insinuarile plus nuantele interpretarii actoricesti pe care noi o dam povestii pentru a obtine confirmari din partea audientei si a primi din partea celorlalti emotia/confirmarea de care avem nevoie.

Barfa este o poveste in care finalul este hotarat de la inceput si povestea dar si experienta de a povesti, facand sens doar pentru concluzia respectiva.

Barfa este o actiune menita sa produca o durere. Am observat ca vrem sa doara, cand barfim. 

Ne razbunam cateodata verbal si interpretativ (gesturi, mimica, sunete, priviri) pe cei care ne ofera un motiv prin simpla existenta a lor cateodata, sa ne simtim nevalorizati sau cu anumite lipsuri chiar daca nu ni se adreseaza in mod direct, chiar daca nici macar nu ne cunosc, satietatea noastra provenind din acordul sau din alinierea de pareri pe care le obtinem de la cei din jur.

Prin barfa incercam in mintea noastra mai intai, sa restabilim un echilibru ce credem ca este afectat, din punct de vedere al unei valori, pe care credem noi ca prin barfa, o reglam. 

Barfa este o reactie personala si emotionala in care predomina parerea personala nuantata prin comportament in mod evident inspre defaimarea celuilalt in timp ce relatarea este o expunere de fapte si eventual a unor opinii personale mentionate ca atare si atat.

Diferenta intre barfa si o simpla relatare

preview-headband-573047-front_grande

Diferenta dintre barfa si relatarea unor fapte sta in tot ceea ce este in plus pe langa faptele concrete si in placerea noastra mai ales de a le transmite, in satisfactia de a fi crezuti atunci cand transmitem povestea pe care de multe ori o imaginam si o impanam cu fapte si concluzii exprimate in mod tendentios si actoricesc, din dorinta de a produce un efect de scena.

Diferenta dintre barfa si relatarea unor fapte sta in dorinta de a defaima, de a il pune pe celalalt in mod voit intr-o “lumina proasta”,  fara asumare.

Aceleasi lucruri, de cele mai multe ori, nu le-am spune in mod direct.

Cand relatarea este relatare si atat sau istorisire,  se comunica o fapta si eventual impactul pe care fapta in sine l-a avut asupra noastra, deci comunicam observatii si emotii personale, spunand acest lucru, facand diferenta de la inceput intre fapta care s-a intamplat si efectul pe care ea l-a avut asupra noastra, facand clar ca ce comunicam este felul in care noi am perceput si trait interior contextul in care ne-am situat, descriind contextul si atat, accentul fiind pe ce am simtit noi in contextul respectiv.

Insa nu se inmulteste fapta, nu se mistifica fapta, nu se defaimeaza omul intr-un mod intentionat.

A relata inseamna a comunica si atat si atunci cand e si pasiune sau implicare la nivel emotional, ea vine nu din dorinta de a convinge ci din autenticitatea unor trairi, a unor simtaminte personale, a unor crezuri personale pe care am simtit sa le comunicam, si atat. 

Avem dreptul la o oarecare pasiune in manifestare, atunci cand credem in ceva. Suntem vii in crezurile noastre si suntem vii si prin/in felul in care le traim. 

Sensul nu e sa fim ca apa plata in fiecare clipa, sensul este sa nu rabufnim pe celalalt cu emotiile noastre in ideea de a ii anula discernamantul si de a nu clocoti pe dinauntru cat sa ni-l intunecam pe al nostru.

Suntem pasionati cand credem in ceva si putem sa explicam celor din jur cu suflet in ce credem, insa doar atat.

Explicam celor din jur ca acela este crezul nostru, punem suflet in ce credem si uneori se aduna in noi un prea plin al sufletului nostru care se daruieste in jur prin valorile in care credem si le exprimam, insa doar atat.

Nimeni nu e obligat sa creada in ele, nimeni nu e obligat sa adere la ceea ce comunicam, nimeni nu e obligat sa simta ce simtim si sa inteleaga tot ce spunem. 

Daca acest lucru se intampla este necesar sa fie o decizie libera a celuilalt.

Forta de a crede este autentica in noi, atunci cand nu exista o nevoie compulsiva de a fi crezut si aprobat de cei din jur.

Abia atunci putem sa daruim din forta noastra de a crede, liber.

Ce se intampla in cei din jur, se intampla in masura in care ei aleg sa se deschida si sa experimenteze aceleasi lucruri, avand intr-un final, observatiile si concluziile lor. 

Altfel, pasiunea pe care o punem in discurs nu mai e emotie pura, este patima si atat.  

Si patima, orbeste.

Pentru cei care doresc sa stie diferenta, aceasta se face foarte simplu.

Cand doar exprimi, atunci te poti opri oricand si oricand celalalt doreste si iti cere, fara sa te superi ca nu esti crezut sau ca nu ai terminat de spus sau ca pasiunea ta nu e impartasita si asta cat mai mult in mod firesc, fara sa te controlezi.

Cand vrei insa sa convingi nu te poti opri decat cand ai dreptate si daca acest lucru nu se intampla sau celalalt iti cere sa te opresti, te superi si poti sa devii si nepoliticos si agresiv, sau te opresti pentru ca iti este teama sa nu pierzi ceva in multe din situatii si te poti opri doar prin intermediul unei forme de control. 

Diferenta dintre barfa si o relatare a unor fapte sta in faptul ca barfa nu are un scop terapeutic in timp ce relatarea/descarcarea unor fapte si impactul pe care il produc asupra noastra pot avea.

Aceasta se intampla de obicei intr-un proces terapeutic in care, o eventuala deviere inspre barfa este (necesar a fi) preluata de terapeut. Acesta prin prezenta lui se poate ingriji ca spatiul pentru dialog sa serveasca doar unui demers terapeutic si atat, in care schimbul de informatii este cel necesar vindecarii si nu amplificarii unor zone subiective mai mult decat e cazul si mai mult decat sunt ele deja amplificate.

Poate fi de ajutor sa stim faptul ca daca cei din jur ne provoaca un prejudiciu se incarca constiinta acestora, pe cand daca noi alimentam/exageram cu prejudiciul respectiv, se incarca si a noastra.

De aceea pentru a nu ne incarca si a nu incarca procesul cu etape care trebuie rezolvate totusi mai apoi, e in beneficiul tuturor sa sesizam momentul in care se trece din descarcare de frustrari sau de durere, in autoalimentare, ego si proiectii, in orice forma de relatie am fi si sa alegem o varianta de dialog mai orientata catre vindecare. 

Relatarea nu urmareste o aprobare de la cel caruia i se relateaza, ci face sens intr-un dialog doar pentru a primi o perspectiva a celuilalt care sa ne ajute la clarificare daca e ceva ce doare in acel moment si atunci ne straduim sa explicam clar, sa dam detalii celuilalt pentru a le procesa din “locul” si din rolul lui si nu ii oferim o concluzie definitiva, cerand o confirmare, cel putin la fel de actoriceasca, pentru a ne simti aprobati si in comportamentul nostru. 

Relatarea este o simpla expunere de fapte sau idei, in care ceea ce poate fi trait la modul personal, este prezentat ca adnotare sau adaugire pentru a se face diferenta dintre fapte si trairea personala iar concluziile nu sunt nici induse, nici fortate.

Intreaga informatie pleaca prin relatarea obiectiva, catre cel care o primeste, acesta fiind liber sa o proceseze in felul sau, urmand ca restul sa se intample printr-un dialog onest si nu prin jocuri ale mintii sau ale interpretarii in diversele ei feluri, mentale sau actoricesti.

In termeni mai concreti, barfa este o vanzare pe care vrem sa o facem de multe ori cu orice pret, in timp ce relatarea este doar o prezentare pe care o oferim si atat.

Un alt aspect al relatarii este ca printr-o relatare obiectiva se prezinta esentialul si nu si acele amanunte sau picanterii care coloreaza, nuanteaza povestirea si prin care cel care adesea povesteste isi doreste sa provoace si sa intretina o curiozitate pana isi atinge scopul lui.

Relatarea obiectiva nu face altceva decat sa prezinte niste fapte asa cum s-au intamplat si daca este loc de presupuneri, este mentionat de la inceput ca restul sunt simple presupuneri, ca ele sunt parerea noastra, ceea ce simtim si credem noi

Semnele cand aceasta relatare NU a ajuns pana in barfa, sunt atunci cand nici una din aceste informatii nu are “beneficiul” punerii in scena, al interpretarii actoricesti, al jocului de teatru prin gesturi, voce si atitudini, cand nu exista sublinierea prin alimentarea unor elemente a unui fir ce trebuie sa se remarce in mod deosebit in beneficiul celui care il expune, cand nu exista curiozitatea pentru detalii “picante” sau elemente atat de intime ale celuilalt, incat devenim destul de intruzivi.

Exista si in ceea ce priveste barfa, grade. 

Discutiile noastre pot fi astfel simple comentarii asumate, glume sau glumite incarcate prea putin rauvoitor, insa as adauga aici o mica grija totusi pentru ca daca e un obicei de a glumi in acest fel, granita se trece la un moment dat si la incarcaturi mai dureroase cand suntem sensibili pe subiect, mai exista apoi momentele in care ne descarcam frustrari din care putem totusi degenera  in acuze si in exagerari si exista “zona neagra” a barfei, adica denigrarea, defaimarea.

Glumitele, “secretele” impartasite etic, asumat, descarcarea de frustrare, atat timp cat se intampla fara a leza intentionat integritatea unui om, nu ne incarca atat de mult si nu sunt producatoare de o karma grea, in timp ce defaimarea, este un aspect de care este sanatos sa se tina cont.

Defaimarea este o extrema a barfei si poate aduce prejudicii grave de aceea si legile umane o recunosc, in timp ce barfa se regleaza karmic si prin asumare.

Barfa produce o placere. Ne da atentie si validare. Pe seama altcuiva. Si pe termen scurt. Insa cu un mare potential ca ceea ce castigam acum, sa pierdem maine.

Cum ne vindecam de barfa si rolul constiintei 

543b74eaf0b3fadb64f4a99a68ff59a7

In primul rand nu este necesar si nu ne ajuta sa ne invinovatim, sa ne culpabilizam excesiv si nici sa cautam vinovati, ci doar raspunsuri, in primul rand in noi, daca observam ca (mai) barfim. 

Intr-un fel sau altul toti suntem atinsi si de asa ceva, in anumite momente/perioade din aceasta viata si nu inseamna neaparat ca daca (mai) barfim, suntem oameni rai. 

Dupa ce depasim etapa culpabilizarii si/sau victimizarii, este necesar sa invatam sa cultivam relatii sanatoase, sa lucram la propriile valori si la discernamant, la calitatea de a aprecia cat mai obiectiv realitatea. 

Din punct de vedere al constiintei, cu cat este mai activa constiinta in om, cu atat ea produce singura un “gand bun” cand ne incarcam emotional intr-atat incat e posibil sa degeneram cu discutia in barfa, “gand bun” care poate sa aduca in atentia noastra acest lucru pentru a avea apoi, posibilitatea de a alege sa actionam in sensul constiintei sau sa mergem mai departe cu intentia noastra de a obtine ce aveam de obtinut prin intermediul barfei. 

Constiinta se poate activa prin cultivare de valori. 

Sinceritate, asumare  si iertare 

Atunci cand un om e nevinovat cu adevarat de toate proiectiile ce pot avea loc prin intermediul barfei, greutatea pe care il punem sa o poarte ne-o punem si noua insine in spate, constiinta noastra capata in acest fel o pata, iar destinul nostru o experienta prin care vom fi pusi la un moment dat fata catre fata cu adevarul, pentru a il vedea.

Pentru a sterge aceasta pata, care mai devreme sau mai tarziu in viata noastra va avea o materialitate si va capata o importanta, este necesar sa repunem lucrurile in ordinea corecta si sa restabilim adevarul.

Este necesar sa ne asumam ce am facut si sa avem acel moment intim de parere de rau, noi cu noi, care uneori insa, trebuie dus mai departe si pe lantul pe care l-am creat pentru a rascumpara greseala. Cu cat lantul e mai lung, cu cat informatia tendentioasa si neadevarata e transmisa la mai multa lume, cu atat e posibil sa devina necesar sa mergem intr-un fel pe urme, pentru a repune perceptia care s-a creat, in forma ei adevarata. 

Aici insa este importanta si constiinta omului care a realizat greseala, felul in care traieste el momentul, ce reuseste sa isi asume din tot ce s-a intamplat si de aceea in mod clar daca este sau nu este necesar sa se mearga pe urme si cat, depinde foarte mult de aceste aspecte si se poate determina doar intr-o discutie individuala. 

In cele mai multe din situatii daca ne pare rau sincer, mecanismul barfei cedeaza in acel moment si aceasta sinceritate si asumare a noastra, aduce un echilibru pe linia de destin in care suntem implicati si noi si persoana pe care am barfit-o.

Cateodata si de fapt de multe ori, poate fi atat de simplu. Si uneori si suficient. 

Simplul fapt ca suntem dispusi sa recunoastem sincer ca putem gresi, aduce in atentia noastra, ceea ce gresim adica devierea de la realitatea obiectiva, de la acea ordine divina, de la acel reper de bine universal, de la acel reper de armonie si de echilibru intre fortele care creeaza experienta vietii. 

In acelasi timp in care suntem dispusi sa recunoastem ca putem gresi, este necesar sa fim dispusi sa ne asumam greseala ca fiind o experienta la care si noi am contribuit. 

Dupa ce suntem dispusi sa ne asumam greseala este necesar sa fim dispusi sa reparam greseala, adica sa facem ceea ce este necesar si uman posibil astfel incat sa repunem lucrurile in forma in care sunt, au fost, de fapt. 

De pilda, daca am vorbit de rau sa recunoastem acest lucru, ca am raspandit informatii care nu au fost adevarate, sa cerem scuze daca iertare este greu si sa incercam pana cand ne iese in mod firesc, sa ne respectam intern dar si extern de acolo incolo,  decizia de a nu mai face acelasi lucru.

Aici este important de mentionat ca daca noi ne cerem sincer iertare si celalalt nu o acorda, trebuie sa acceptam acest lucru si sa ii oferim spatiul necesar pana cand se produce un echilibru si la el in suflet. Faptul ca ne-am cerut iertare insa si mai ales ca am facut-o sincer, constientizand departarea fata de realitate pe care am “comis-o”, este insa important si chiar conteaza.

De multe ori insa ne gasim scuze sa procesam “greseala”, ca de pilda am observat ca daca cineva barfeste pe altcineva si persoana barfita traieste o durere, uneori credem ca durerea vine din ego-ul persoanei respective si atunci tratam ceea ce am facut noi cu foarte mare usurinta arogandu-ne rolul de profesori, uneori de instrument divin sau de maestru al celuilalt, fara insa sa ne asumam si noi, lectiile noastre.

Faptul ca suferim uneori prea mult poate fi (si) o chestiune de orgoliu insa acest lucru nu ne da dreptul de a aplica noi masuri de coercitie a egoului celorlalti asa incat e foarte sanatos sa ne ocupam intai si intai de orgoliile si de suferinta noastra pentru a nu ne incuraja pe o cale, de pe care uneori e destul de greu sa ne intoarcem. 

Comunicare constienta 

Daca vrem sa informam pe cineva cu privire la un lucru, daca vrem pur si simplu sa prezentam niste fapte, sa le prezentam asa cum au fost fara sa insinuam nimic, daca vrem sa facem un bine cuiva atunci sa ne asumam ce facem si ce spunem si sa spunem FAPTE. Restul daca apare in dialog, sa precizam ca e parerea noastra. 

Povestea noastra e povestea noastra si e foarte important sa stim pana unde mergem in povestea noastra atunci cand prezentam celui din fata noastra informatii despre un tert. 

In rest, sa ne mentinem intr-o zona de mijloc si sa spunem ca ceea ce comunicam este ceea ce am inteles noi din ce s-a spus si sa relatam ce s-a spus, sau ceea ce deducem noi, sau intuim noi sau ca e parerea noastra si atat.

Insa cel mai sigur este sa ne “limitam” la fapte.

Este important ca in discutiile noastre atunci cand nu sunt relevante anumite aspecte ce tin de intimitatea unui om, sa nu cedam curiozitatii pentru a le afla sau tendintei de a le “distribui”.

Aspecte ale celor de langa noi pot fi discutate, insa doar daca sunt relevante pentru un subiect in sine, daca fac parte dintr-un proces didactic sau terapeutic insa si aici exista o limita si o etica de care este necesar si sanatos sa tinem cont, si nu de dragul de a discuta orice pentru ca aceasta se numeste cleveteala, flecareala si degenereaza repede in barfa.

Sunt termeni care nu au fost creati degeaba tot de catre noi, ci tocmai pentru a face clare zonele de gri pe care le traversam si cat de aproape suntem de alb sau negru in actiunile pe care le avem, pentru cei care sunt interesati sa isi ingrijeasca constiinta, sa aiba o etica de viata si relatii si sa mai descarce si din karma.

In acest sens ne ajuta ca in discutiile noastre sa folosim informatiile aflate numai pentru noi si doar in cazuri in care afecteaza viata celorlalti sau viata noastra sa le expunem unde este necesar pentru a putea aduce un echilibru, insa relatand lucrurile asa cum s-au intamplat sau cum le-am auzit fara adnotari si daca exista asa ceva, sa mentionam de la inceput ca sunt impresii personale.

Este important ca in discutiile noastre sa nu punem in mod deliberat oamenii unii impotriva celorlalti si daca avem ceva de spus despre cineva sa spunem numai adevarul, sa oferim sfatul nostru daca e cerut si sa lasam celeilalte persoane dreptul sa aleaga ce face si ce crede, fara sa ducem discutia mai departe decat este cazul sau sa insistam cateodata mult prea mult sa ii oferim protectia noastra.

In mod practic, ca un exercitiu, putem sa revizuim unele dialoguri in cautarea unei aprecieri cat mai obiective a celor spuse si facute, pentru a vedea masura barfei, decantarea intentiei si a emotiilor puse in dialogul respectiv, cat a fost glumita, cat a fost durere si frustrare si cat a fost deviere inspre barfa, cat spre denigrare. 

Ramane de vazut cat este obicei, cat este dorinta, cat e inconstienta, pentru a se putea concluziona si a se vedea cat este constiinta de incarcata si este necesar sa vedem cat a fost realitate si cat am inflorit si de asumat surplusul. Adica sa recunoastem sincer ca am plusat ceva, ca am adus in realitate informatii care nu au fost acolo.

Aceasta decantare este esentiala, pentru a stabili corect masura, pentru a nu ne gasi o vina/contributie la suferinta celuilalt mai mult decat e cazul dar nici pentru a ne gasi o scuza si este esentiala pentru a vedea cum ne abordam relatiile in continuare.  

Spunem noi ca nu exista greseala.

Insa cand deviem de la realitate, cand fabricam realitati care nu sunt adevarate cu scopul de a defaima pe cineva, este o greseala fata de realitate care este altfel decat cum o prezentam. 

In concluzie, pentru cei interesati sa aiba o tihna autentica, creativitate si relatii vii, frumoase in toiul unei framantari mentale, sufletesti a lumii,  este in ajutorul nostru,

  • sa lucram la tendinta/obiceiul de a comenta tot timpul (orice) in ideea de a scoate in evidenta puncte slabe ale unor oameni si de a le alimenta in fata celorlalti, sa existe o grija constienta fata de felul in care transmitem informatii si ce anume alegem sa transmitem,
  • sa lucram la autovalidare, pentru a ne situa in echilibru cu aprecierea, sincera sau nu, pe care o putem primi din jur, ceea ce inseamna a nu ajunge sa o cautam in orice forma ar fi ea si sa devenim dependenti de aceasta,
  • sa lucram la constientizarea valorii personale autentice, nici mai mult, nici mai putin, nici mai bun si nici mai rau, ci sa ne descoperim calitatile umane si abilitatile si sa le folosim cu dorinta sincera si sanatoasa de a le dezvolta in raport cu potentialul nostru
  • sa ne dezvoltam discernamantul, capacitatea de a percepe (simti si intelege) cat mai corect realitatea (interioara si a relatiilor) pentru a sti unde ne situam in situatii de “greseala” (deviere de la fata obiectiva a realitatii) si ce anume este potrivit/benefic/de ajutor sa facem,
  • sa cultivam o relatie sanatoasa cu sine si cu cei din jur in care respectul sa fie reciproc,
  • asumarea propriei fiinte si a propriilor ganduri, cuvinte, actiuni, 
  • prezenta constienta in viata noastra, sa avem in primul rand o viata (munca, pasiuni, relatii, dezvoltare/evolutie umana) si apoi sa investim in ea pentru a nu mai fi preocupati la modul excesiv de cum o traiesc ceilalti pe a lor,
  • cultivare de valori umane care sunt valori universale si indiferent de ce credem sau cum credem in sisteme, religii sau divinitate, valorile umane sunt si vor ramane o cale simpla si directa de a accesa niveluri de constiinta pe care le numim noi, “superioare”. 

Toate acestea, fara a cadea in puritanism, habotnicie si in orgoliul urmarit cu incrancenare, de a fi perfecti. Avem nevoie insa de perseverenta in toate acestea, ceea ce inseamna o determinare sanatoasa, in a intelege si in a aplica “reperele de bine” pe care ni le luam la un moment dat sub forma de valori, pentru a vedea binele real pe care il aduc in viata noastra, pentru a il  putea apoi alege la modul asumat si constient.

Nu trebuie sa ne abtinem de la barfa de frica. De karma de exemplu. Sau de diverse pierderi pe care am putea sa le suferim. 

Evident ca putem asculta de frica, de frica de karma pentru cei care au ca ancora in evolutie asa ceva, de frica de Dumnezeu pentru cei care au in evolutie asa ceva, de frica “sa nu se intoarca” pentru cei care nu le au ancore in evolutie pe cele de mai sus, si tot asa.

Si frica functioneaza. Pana la un punct.

Insa facand asa, frica va fi mereu acolo impletita cu un bine pe care nu il vom cunoaste daca nu incetam sa ne mai servim de frica si nu invatam sa alegem asumat, din si cu iubire si respect, inclusiv fata de sine.  

Inchei articolul, prin a spune ca aceste randuri nu inseamna o critica la adresa persoanelor care folosesc sau se mai intalnesc poate cu o astfel de tendinta/obicei, ci este un indemn la constienta si la deschidere fata de sine si de oameni. 

La a ne accepta propriile tendinte/obiceiuri precum si pe ale celor din jur, nu din prespectiva resemnarii, a indiferentei sau a incurajarii lor, ci din perspectiva unor limite momentane care exista poate in informatii sau in noi, pe care insa prin aceasta viata si prin evolutia la care suntem invitati, fiecare le poate adresa si depasi la modul constructiv.

Binele, exista in fiecare. 

Cu drag,

Alina Mihai | Coach, Trainer, Terapeut
© Terapie prin constiinta
Consiliere si antrenament individual & de grup
 
 
Articole asemanatoare:
This entry was posted in Articole si vindecare and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasa un raspuns ღ Multumesc !

Your email address will not be published. Required fields are marked *


+ 8 = 15

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>