De ce ne doare adevarul ? – partea I

De ce (ne) doare adevarul – partea I 

“Cunoasteti adevarul si veti fi liberi “ suna bine insa, cati ne dam voie sa cunoastem “adevarul” ?

De cele mai multe ori spunem ca “da, vrem sa cunoastem adevarul dar, adevarul doare” si ramanem in limitele intretinute de gandurile noastre, in loc sa alegem eliberarea de neadevar.

Pentru ca noi suntem cei care alegem.

Cand spunem “adevarul doare”, inseamna ca undeva in noi, noi recunoastem ca exista “adevar” sau, cu alte cuvinte inseamna ca recunoastem ca ceea ce stim, poate fi si altfel si ca acel “altfel” poate fi destul de diferit de ceea ce prin voia noastra alegem uneori sa ramana “adevarul” pe care il cunoastem, cel care nu ne doare, pe moment.

Astfel, faptul ca exista “adevar”, e de necontestat de fiecare dintre noi, fara teama de a generaliza.

Aceasta si pentru ca pana la adevarurile mari sau fundamentale care tin de sensul vietii, ne putem gandi fiecare dintre noi, la cateva exemple de adevaruri pe care le traim, sa le spunem “mai mici” sau “mai simple” in raport cu cele care sunt fundamentale, pentru a ne conecta mai bine la ideea de “adevar”.

Astfel, e posibil ca fiecare sa fi fost mintiti si sa ne fi dat seama la un moment dat.

Sau, e posibil sa fi mintit si noi atat pe cei din jur cat si pe noi sau, poate ne-am ascuns vulnerabilitatile proiectand in exterior o imagine care nu ne descria si pe interior, poate am furat si nu am recunoscut, poate am inselat si nu am recunoscut, poate am profitat si nu am recunoscut, poate am manipulat si nu am recunoscut, poate am crezut ca am iubit si ne-am dat seama ca nu a fost asa sau, poate am crezut ca am fost iubiti si la un moment dat a fost evident ca nu a fost asa.

La fel, poate am crezut intr-un Dumnezeu cu barba pe un nor si am trecut si de aceasta faza, poate am crezut ca pamantul nu este rotund si ulterior am aflat ca e rotund, poate am crezut ca ploua si a fost soare, poate am crezut ca realitatea concreta e absoluta si am descoperit-o pe cea energetica si spirituala, poate am crezut ca ne putem vindeca doar prin medicina clasica si am vazut ca se poate si altfel, poate ne-am imaginat ca lucrurile stau doar intr-un fel si ele erau sau sunt (si) altfel si tot asa.

Plecand de la toate acestea, putem defini pentru moment si in mod generic “adevarul”, ca fiind o informatie “altfel” decat ceea ce credeam anterior aflarii ei, o informatie cu un sens “inalt” sau nu, informatie care poate fi vizibila in mod concret pe moment sau intr-un interval de timp, informatie care are sens intr-atat de mult atunci cand venim in contact cu ea, incat nu o putem omite sau nu putem trece pur si simplu “pe langa” informatia respectiva, desi involuntar sau mai constient, uneori, am vrea sa facem acest lucru.

Adevarul intotdeauna largeste sau extinde perspectiva si are un fel al lui prin care se arata si se dovedeste si dovada lui, se afla in primul rand la noi in suflet.

Aici, e deja proverbiala “ simtirea” persoanelor de sex feminin ale caror parteneri au avut sau au o experienta extraconjugala, de a simti ca in relatie, a patruns si altcineva, lucru confirmat ulterior de partener.

Acest simt se poate educa iar noi ne putem deschide din ce in ce mai mult catre a percepe adevarul din informatii, din emotii, din situatii. 

In afara de aceasta abilitate de “a simti” sau mai aproape de realitatea completa a trairii, de a percepe intr-un mod interior care este adevarul, in ceea ce priveste experientele concrete ceea ce comunicam, adevar sau nu, se probeaza prin vizibilitatea pe care o capata ce spunem in lumea in care traim ceea ce spunem, prin comportamentul nostru, prin congruenta sau lipsa de congruenta intre ganduri, cuvinte, atitudini, fapte, prin evolutia sau din contra, a comportamentului pe care il avem in timp, in sensul in care am comunicat anumite “adevaruri”.

La fel de neindoielnic precum faptul ca exista “adevar”, este si faptul ca exista un moment sau sunt mai multe in viata, in care adevarul se probeaza in realitate, vine un moment in care il aflam, in care nu ne mai putem ascunde sau nu il mai putem ascunde si nu mai avem cum sa il contestam.

Atunci, in functie de cat de mult ne place noua adevarul in general vorbind, de cat de mult il practicam si in lucrurile care sunt (foarte) sensibile pentru noi, adevarul este dureros sau nu.

Sau, in functie de cat de onesti suntem noi in general, fata de noi insine si in relatiile noastre, de cat suntem de cunoscatori ale celor mai mari frici si atasamente pe care le avem acestea fiind si zonele in care devenim cel mai usor subiectivi si deci inconstienti, contactul cu adevarul este dureros sau cu atat mai dureros, sau putin dureros ori chiar deloc dureros.

Adevarul, e ca soarele. Lumineaza. Pur si simplu.

Si cam asa “promite” el sa ne ostoiasca luptele din noi si dintre noi, aducand liniste prin claritate, ordine fara rigiditate, respect fata de propria natura care pune alaturi de umanitate, spiritul, omul putand astfel sa isi traiasca, si spiritul si umanitatea, impreuna, in ordinea fireasca, ordinea crearii lor.

Doare insa, adevarul ? Si daca da, de ce oare, ne doare adevarul si daca da, cand se intampla acest lucru?

Pun accent pe “ne”, deoarece faptul ca “ne doare” are o legatura cu noi si nu cu adevarul, deoarece durerea este ceea ce simtim noi in relatie cu adevarul atunci cand suntem expusi la el.

Adevarul la care sunt expusi un numar x de oameni poate fi unul si acelasi, insa ce simte si traieste fiecare om cand e expus la respectivul adevar, este diferit.

Ca atare “durerea” pe care o simtim, ne apartine noua.

In cele ce urmeaza, voi da cateva “motive” pentru care ne doare adevarul, observatii pe care le-am desprins din experiente si insumat in timp, cu rugamintea de a reflecta la acestea, cei care doriti sa faceti acest lucru.

Posibil ca unele randuri sa atinga in unii dintre dvs., zone de sensibilitate.

In acest caz, rugamintea mea, este sa reflectati la trairea dvs. si la aceste “zone de sensibilitate” din perspectiva de a vedea ce anume este de inteles si asumat.

Asumarea este una din valorile care ne aseaza in pace constienta si nu indusa cu noi insine in fiecare clipa si ca atare, ne aseaza sanatos acolo unde suntem, in prezent.

Pentru inceput, adevarul ne doare mult sau putin in functie de gradul de credibilitate cu care am investit iluzia in care credem.

De multe, de foarte multe ori, din ce am observat, noi vrem sa omitem adevarul.

Ceva din noi rezista la adevar, in timp ce totusi, altceva doreste sa il recunoasca si in functie de cat de asezata e proportia intre aceste doua parti pe care le avem, simtim un conflict interior mai mare sau mai mic, conflict care se transmite si in exterior.

Ceva din noi resimte o durere, mica sau mare sau foarte mare, dupa caz, cu nuante diferite de tristete in mod predominant, sau de ura, sau de teama, toate acestea in functie de ce povesti de adevar – neadevar, a atins informatia respectiva in noi si de cat de mult au ele pentru noi, valoare de adevar.

Astfel, orice informatie care reprezinta un adevar si sistemul nostru o recunoaste ca atare, va fi dureroasa pentru noi, mai mult sau mai putin, in functie de gradul de credibilitate cu care investim, constient sau nu, iluzia in care credem.

Exceptie de la durere, una dintre ele, o fac de pilda experientele de genul vindecarilor naturale, care introduc in structura de idei din mintea noastra care sprijina doar realitatea vindecarii clasice, ideea ca se poate si altfel.

Cu cat aceasta idee patrunde in structura mintii noastre organizata pe dovezi stiintifice mai firesc, “mai firesc” insemnand printr-o experienta de vindecare naturala proprie, cu atat mai mult dezorganizarea si reorganizarea intregului sistem de idei care sprijinea doar realitatea stiintifica, aduce mai multa libertate in noi.

In acest caz, “durerea contactului cu adevarul”, e inlocuita de uimire, cel putin la prima experienta de acest gen, care dureaza pana cand noua realitate cum ca “vindecarea se poate intampla si natural, fara aportul medicinei clasice”, este integrata si devine o realitate in care credem fara sa ne indoim, cu atat mai mult cu cat ea se bazeaza de aceasta data pe o experienta personala.

Resimtind durere insa, in acele dati in care am fost expusi la adevar si nu se aplica exceptia de mai sus, am intarit ideea ca adevarul, oricum ar fi sa fie el, mic, mare sau foarte mare, doare, poate mult, poate putin, poate diferit de fiecare data, poate mai mult la inceput si apoi poate din ce in ce mai putin, insa doare de fiecare data.

Cu alte cuvinte adevarul este responsabil de durerea noastra si nu noi care luam drept adevar, iluzia in care credem.

Crezand in “adevarul doare”, am inceput sa ne ferim si sa ne aparam de adevar, intarind in acest fel, iluzia, minciuna, evitarea, scuzele si poate cel mai important structuri intregi de idei si informatii.

Conservandu-ne insa iluziile, nu ne dam voie sa vedem mai mult dintr-o situatie, relatie, noi, viata, context de servici, etc., nu ne dam voie sa avem si alte perspective decat cele pe care le avem, fapt care ne determina felul limitat de insasi propriile idei prin care vedem viata si de aici, ceea ce urmeaza e limitarea si conditionarea in decizii.

Adica “atat vedem, cu atat decidem”.

Luand insa decizii pe linia aceasta “atat vad, cu atat decid”, rezistand la, sau negand alte informatii pe care le avem sau le-am putea avea doar pentru ca nu confirma ceea ce am vrea sa credem, protejand de fapt structuri de informatii care ne dau siguranta, confortul si iluzia de control a experientelor prin care am mai trecut si a ceea ce deja cunoastem, nu inseamna insa ca ne respectam sau ca ne iubim, pe noi sau viata noastra.

Ce e de facut, este sa invatam sa practicam din cand in cand o revizuire a propriilor informatii si convingeri, un non atasament fata de acestea sau, o deschidere si catre alte informatii pe care le-am putea analiza si al caror sens sa decidem daca este aplicabil si sau doar, in contextul nostru.

Cu accent pe “a analiza”, cu accent pe “decidem”, ne mentinem in ideea ca noi suntem cei care alegem caror informatii dam credibilitate si aceasta dupa ce ne recunoastem propria capacitate de a le analiza, fie rational daca acestea sunt din aceasta gama, fie si intuitiv, fie cu ceea ce numim intelepciune, daca am ajuns in aceasta faza a evolutiei noastre.

Este importanta revizuirea propriilor crezuri, sau indoiala sanatoasa cum uneori mai numim acest proces, pentru ca ne mentine deschisi catre progres insa este important si discernamantul nostru cat si libertatea noastra de a decide.

Ne poate fi de ajutor sa tinem minte ca e bine “sa tinem” de idei atat timp cat ne folosesc inspre abordari constructive de situatii si inspre dezvoltare profesionala si deschidere umana si sa avem mereu un ochi deschis inspre realitate si la noi, pentru ca in natura vietii e sa le schimbam mereu.

Uneori le schimbam cu totul, alteori doar le continuam si le facem un upgrade.

Se intampla insa si sa ni le conservam, moment in care conservam nivelul de realitate, tipul de experienta, viata la care am ajuns si ne conservam pe noi, in forma in care suntem pe acel nivel, ceea ce inseamna ca ne conservam sau ramanem la nivelul intelectual, emotional, spiritual si fizic corespunzator realitatii fizice si materiale de pe nivelul respectiv, realitate pe care o alegem sau, o protejam.

Asa cum probabil multi cunoastem, noi alegem. Ce e de dorit din perspectiva evolutiei noastre e sa evoluam, sau, daca dorim sa conservam un nivel la care am ajuns, conservandu-ne si pe noi in forma aferenta lui, macar sa fie ca asa decidem, ca vrem noi sa ne oprim acolo. Nu din frica.

Un alt “motiv” pentru care adevarul ne doare, este pentru ca asa am invatat.

“Adevarul doare” e o informatie pe care am preluat-o unii de la altii, am investit credibilitate in ea aproape maxim de milenii, asa incat aceasta informatie e un cod destul de bine scris in ADN-ul nostru si produce un efect chiar daca noi insine nu am trait o experienta in aceasta viata a carei concluzie sa ne spuna noua din interior ca “adevarul doare” este un “adevar universal” adica asa cum vad eu lucrurile, o informatie valabila pentru toti, cat si o informatie a carei valabilitate nu expira in timp uman.

Sunt multe astfel de “adevaruri”, la care ne supunem, pana cand vine un moment si incepem sa le cercetam asumandu-ne experienta cercetarii lor, observand astfel ca nu sunt nici definitive si nici absolute.

Investind informatia “adevarul doare” cu valoare de adevar universal valabil, am scris in creierul nostru adanc si tare acest lucru, ca in piatra.

Astfel, atunci cand intram in contact cu o informatie pe care sistemul nostru o recunoaste sau o simte din interior ca pe o informatie adevarata, aceasta se intalneste cu informatia “adevarul doare”, care e deja in noi investita cu aproape maxima credibilitate, informatie care are un loc stabil in noi si il ocupa destul de neclintit, ca “paznicul din poarta”, asa incat ceea ce experimentam prin aceasta “intalnire”, e automat, durere.

Asa traim mental cat si emotional, in limita crezurilor pe care le avem si facem acest lucru mai mult inconstient.

Momentul in care devenim constienti ca ideile pe care le avem produc un scenariu in care noi jucam automat fara sa ne punem intrebari, este acel moment in care:

– fie venim in contact cu o alta informatie suficient de credibila pentru noi care pune lumina pe ideea pe care ne bazam si pe efectul ei limitativ,

– fie venim in contact cu o persoana suficient de credibila pentru noi astfel incat sa putem fi deschisi si la alte “adevaruri” decat la cele pe care le avem deja,

– fie ceva se intampla in viata noastra intr-un mod ce nu mai poate fi negat si schimba drastic ceea ce gandeam, stiam, credeam, pana in acel moment,

– fie suntem dupa un sir de adevaruri revelate in viata noastra astfel incat, incepand deja sa vedem beneficiile unor alte informatii, beneficii concrete in sanatatea, in relatiile, in viata si in evolutia noastra aceste “adevaruri deja invatate” nu mai au atata forta si in acest fel, suntem mai atenti la ce traim stiind de la inceput ca putem descoperi pe parcursul experientei si alte sau pur si simplu “adevaruri” care sunt menite sa ne duca mai departe in deschiderea umana si in evolutia noastra,

– fie ceva din interiorul nostru, aceasta constiinta pe care o avem, razbate prin desisul mintii si ne daruieste o informatie atat de valabila pentru ratiunea noastra si cu atat de mult sens emotional, cat si o informatie care se probeaza practic si in realitate, adica pe scurt, ceea ce numim noi constientizare, moment de la care perceptia noastra e cu totul diferita, se largeste, se desface, se deschide si cuprinde mult mai mult ca inainte.

Intamplandu-se acestea, vedem ca putem descoperi teritorii noi care ne duc catre experiente noi, mult mai putin incarcate de orgolii, de durere si de suferinta, pentru ca sunt mult mai putin incarcate de ignoranta sau de nestiinta aferenta fiecaruia dintre noi pe nivelul lui de realitate, oricat am fi de culti si educati sau evoluati sau confirmati de societate, asa incat, realitatea acestui “adevar”, cum ca “adevarul doare” incepe sa fie pusa incet incet la indoiala de existenta altei realitati cu privire la adevar.

Cu alte cuvinte, plecand din start cu o minte mai deschisa, avem ochii mai deschisi si pe parcursul experientei si nu mai ajungem fie sa traim acelasi final nefericit, fie intr-un alt final, dar tot nefericit.

Cei care isi pun intrebari, care indraznesc sa cerceteze sanatos si nu doar sa iscodeasca adevarul, cei care isi asuma experienta necesara aflarii unor lucruri, cei care indraznesc sa caute in interior, sa descopere propriile raspunsuri in loc sa si le fabrice, imagineze, copieze, pe care apoi si le verifica sanatos si nu obsesiv, prin observatie si experienta pe un interval suficient de lung de timp, au o experienta fericita cu adevarul.

Astfel “adevarul doare” in cazul celor care isi cerceteaza crezurile, oricat ar fi de atasati de ele, le flexibilizeaza, le aduc mereu la zi si le conecteaza simplu si direct, cu realitatea fizica in schimbare permanenta in care toti traim, nu mai este in primul rand o realitate psihologica si devine “adevarul lumineaza, vindeca, elibereaza”.

Un alt motiv pentru care ne doare adevarul este frica de durere.

Ma refer aici la acel tip de persoana care din frica de durere, se inchide si ramane pe un aparent nivel de siguranta, pentru ca sunt si persoane pe care tocmai frica de durere, le motiveaza sa caute raspunsuri si sa isi depaseasca aceasta frica.

Cei mai multi dintre noi am suferit si ne-a durut. Amintirea acestor dureri, atat timp cat nu e metabolizata, adica nu am extras invataturi sanatoase din ce am trait, nu ne lasa libertatea unor experiente noi.

Am iubit, dupa intelesul nostru din acel moment cu privire la iubire, si am suferit, nu o data, de x ori, asa incat putem desprinde concluzia ca, problema e iubirea si iubirea inseamna suferinta.

Acesta este “adevarul” nostru.

De aceea nu mai vrem sau nu mai indraznim sa vrem iubire. Vrem doar o relatie de confort, dar nu iubire.

Din nou e ceva exterior noua, care ne provoaca suferinta si in loc sa cautam raspunsul (si nu vina !) in emotiile si situatia pe care le traim, in felul in care am vazut noi in primul rand iubirea, in felul in care noi in primul rand, ne-am facut alegerile unui partener sau in felul in care am trait noi in primul rand, relatia sau relatiile respective, credem ca solutia e sa ne refugiem intr-un confort emotional sau material si gata.

Asa incat, viata merge mai departe, avem poate relatii, dar nu traim deschis, emotional si disponibili afectiv, relatiile respective. Ne aparam de iubire, pentru ca avem inca, dureri. Si nu le vrem mai mari.

Ramanem astfel cu adevarul nostru cum ca “iubirea inseamna suferinta”, pana cand vedem suficient de des in jur ca acest adevar al nostru nu e universal, ca exista si oameni fericiti, si iubirea altor oameni, fericirea lor, ne inspira sa punem la indoiala adevarul nostru si durerea proiectata, si atunci ne intrebam, “dar daca totusi pot si eu ?”.

Si incet incet incepem sa cautam sa invatam despre relatii, despre noi, si capatam din nou curajul, sa traim.

Am dat acest exemplu pentru ca pare a fi cel mai intalnit, insa putem dezvolta acest tip de amintiri sensibile si frica de durere, in relatie cu orice experienta a vietii, cu mutarea in alta tara, cu prieteni, in legatura cu increderea intr-un servici sau intr-un sef, in legatura cu increderea intr-un mentor si chiar si in legatura cu increderea in noi.

“Am mers pe mana mea si am suferit” aud de multe ori.

Si atunci ce facem ? Unii dintre noi, ne inchidem si refuzam orice experienta care seamana cu ce am mai trait, altii cedam dreptul de a decide altcuiva, altii metabolizam durerea, ne asumam ca am trecut prin “valea plangerii”, vedem ce avem de invatat din drumul respectiv, care este contributia noastra la durerea respectiva si apoi, mai invatati si mai asumati, mergem mai departe.

Exista optiuni deci.

Alegand varianta cu inchiderea si imputernicirea altcuiva cu a lua decizii pentru noi, nu facem altceva decat sa conservam o frica si sa conservam un intreg nivel mental si emotional prea putin catalizator de fericire, conservam din nou o gama de experiente in care ne invartim ca intr-un cerc si nu neaparat ne ferim de experiente care dor, garantandu-ne chipurile o fericire autentica in acest fel.

Nu ne mai dor experientele de viata pentru ca le refuzam, insa posibil sa ne doara ce am pastrat in stare nemetabolizata, in noi.

Si chiar daca poate este dureros ce spun acum, a sta cu o durere pe care nu vrem sa o procesam in noi, este o decizie pe care o luam.

Putem sa amanam daca durerea este mare si sa o lucram putin cate putin, in ritmul nostru, insa pentru fericirea noastra, este necesar sa o lucram. Si vine si momentul in care daca la inceput vedem experienta pe care am trait-o doar ca pe durere, dupa ce ne asezam putin la lucru noi cu noi sau noi cu un ajutor, o putem vedea complet dupa ce ne asumam si ne insusim calatoria autentica a invatarii.

De frica de durere stam in zona unor experiente pe care e posibil sa stim cum sa le gestionam, insa acest lucru nu inseamna nici vindecare si nici evolutie umana, spirituala sau cum ne dorim noi sa o denumim.

Inseamna un confort pe un termen limitat, pentru ca in jur sunt oameni care nu isi conserva fricile si propriile dureri si cand viata ne intalneste cu acesti oameni, experienta pe care o traim va expune tocmai zona de durere pe care nu am vindecat-o.

Si iar avem de ales.

Frica de durere ne mentine in durere si trecut. In proiectii si in cea mai mare parte in acelasi film in care am mai jucat, in acelasi rol in care am mai jucat, cam cu aceeasi parteneri cu care am mai jucat.

Putem schimba scenariul, rolul si partenerii daca vrem sau cand ne plictisim. Cu toate ca plictiseala este si ea o varianta, pe care in cateva situatii si eu am incercat-o, recomand a nu o astepta deliberat si de fiecare data.

Caci ca tot ce vine ca un obicei menit sa ne asigure confortul si nu evolutia umana, si acest lucru ne stinge in timp si initiativa si prezenta din punct de vedere creativ si constructiv, uman si spiritual, in propria noastra viata si in acel moment in care suntem.

Putem cu adevarat lucra cantitativ si calitativ, durerea pe care am acumulat-o. Si acest lucru, il atesta toti cei care au trait drame in viata lor si si-au lucrat durerile, asezandu-se mai constient in viata si in relatiile lor si luand decizii mult mai in acord cu ceea ce au descoperit ca ii face realmente fericiti.

Totul e sa vrem. Se gaseste apoi ritmul potrivit, pentru fiecare dintre noi.

Adevarul ne doare pentru ca undeva in noi, vrem partial, sa fim mintiti si mai ales sa fim mintiti, frumos

Sunt melodii si rime care spun “minte-ma frumos”, pe acorduri muzicale care ne incanta senzorialul si ne produc confort emotional si senzatii in corp de siguranta si placere pe care cum sa ni le negociem cu adevarul care, doare chiar daca doare numai pe moment ?

Gasim placere in a fi mintiti frumos si credem in cantari care ne incanta simturile si traim dupa senzatii induse, fara sa conteze ca senzatia care ne incanta o avem in urma unei mici sau mari minciuni.

Daca e frumoasa, chiar nu mai conteaza, ne spunem uneori. “Minte-ma frumos, uitandu-mi-te in ochi si mangaie-ma pana cand te cred”, cam asa as putea pune in cuvinte “ritualul” nostru de adormire.

Si cu cat mai puternica senzatia, cu atat dependenta isi arata fata si ne leaga pe un termen lung de felul in care am obtinut-o, adica de minciuna asa incat cu “minte-ma frumos”, vom merge dupa o minciuna doar ca sa avem senzatii si ne hranim din ele, precum cainele lui Pavlov.

“O clipa de iubire e tot ce imi doresc”, auzim destul de des.

Insa, e iubire sau senzatie de fapt, ce ne dorim ?

Ne dorim “placeri emotionale” sau sentimente care ne infrumuseteaza si deschid prin evolutia pe care o au si o avem in timp?

Si cat facem oare, diferenta intre ele ?

Putem extinde acest tip de comportament si la alta zona decat zona de relatii si iubire, insa si in alte zone, intrebarea e aceeasi.

Cautam ceva care este autentic sau real sau doar senzatii, pentru care acceptam si uneori chiar ne dorim, sa fim mintiti … frumos?

A nu se intelege ca spun ca este gresit sa vrem senzatii. Fiecare decide ce isi doreste, pentru el.

Spun doar ca a ne dori doar senzatii acceptand sa fim mintiti pentru a le avea, putem ramane doar in zona de senzatii fara a avea si experienta de iubire si putem lua “iubirea” pe care o simtim, ca fiind un sentiment real.

Si din nou, la contactul cu adevarul, fie ca ne dam seama ca am crezut ca senzatiile sunt iubire sau ca ce am crezut ca e iubire nu a fost de fapt decat ce ne-am imaginat, ceea ce traim pana cand reusim sa ne clarificam emotiile, senzatiile si ce am vrea de fapt sa fie ce traim, poate fi destul de dureros.

Continuarea in articolul urmator …

GoldSeparator

Pentru a nu ingreuna parcurgerea acestui articol, celelalte observatii le voi prezenta in alt articol. Aceia dintre dvs. care doriti sa fiti anuntati prin email, de aceasta cotinuare cat si cu privire la alte articole pe care urmeaza sa le public pe site, va rog mult sa introduceti numele si adresa dvs. de email in casutele de mai jos si sa apasati pe butonul “trimite”. Corespondenta noastra respecta politica de confidentialitate a datelor dvs. personale, conform legii. 

Alte articole despre adevar puteti citi accesand link-urile de mai jos:

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,

Autor, Alina Mihai  
Coaching • Consiliere • Terapie
Sedinte individuale si evenimente 
 
 
 
This entry was posted in Articole si vindecare and tagged , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Poti lasa aici, un gand sau o traire ღ

Your email address will not be published. Required fields are marked *