Despre hotararea si nehotararea de a evolua sau de a urma implinirea la nivelul lumii materiale

Despre hotararea si nehotararea de a evolua sau de a urma implinirea la nivelul lumii materiale

Sunt momente pe drumul evolutiei noastre pe care incepem la un moment dat sa il parcurgem constient pentru ca ne dorim sa facem acest lucru, in care traim sentimentul ca parca  nu avem « dreptul la fericire ».

Cand credem ca trebuie sa renuntam la tot pentru a ne implini la un potential care transcende aceasta lume, cand ne gandim ca trebuie mereu sa facem cate ceva pentru a ne sprijini in propria transformare, cand ne gandim ca aceasta transformare presupune un « efort » continuu, cand ne gandim ca nu avem dreptul sa ne bucuram de ceea ce ofera aceasta lume, daca vrem sa evoluam.

Insa nu ne obliga nimeni sa evoluam. Nu ne obliga nimeni sa renuntam la diverse obiceiuri sau sa mergem mai departe in sensul propriei cunoasteri, dezvoltari sau impliniri de sine.

Suntem parte dintr-un intreg care se misca si « in interiorul » caruia tot mai multi aleg sa traiasca o viata adevarata dincolo de conflict, lupta, interes si manipulare si aceasta poate sa se simta uneori ca o alegere pe care trebuie sa o facem si noi, insa nu ne obliga nimeni sa o si implinim.

O facem pentru ca vrem la un moment dat si ne implicam in propria dezvoltare si transformare mai apoi, atat cat ne dorim. Insa asa cum vine un moment in care exista o chemare din interior catre un mai bine care e posibil, vine si un moment in care simtim ca nu ne mai putem intoarce din drumul pe care l-am inceput si mergem mai departe. Si atat.

Exista loc in constiinta universala, in constiinta colectiva, pentru fiecare dintre noi. E drept ca a trai eliberarea impreuna cu toti cei care suntem acum pe acest pamant se simte intr-un fel, insa nimeni nu trebuie fortat in drumul lui.

Pentru ca binele pe care il alegem sa ne duca intr-un loc mai bun, el trebuie ales cu liberul arbitru.

Prin liberul arbitru am ingaduit sau incurajat anumite obiceiuri care ne-au indepartat prea mult de suflet si de constiinta, prin liberul arbitru pe care il avem este necesar sa ne intoarcem catre obiceiul bun.

De aceea nici Dumnezeu si nici ingerii (pentru cei care cred in ajutorul lor) nu intervin in alegerile noastre. Pot doar sa ne sprijine in a gasi o cale, daca vrem, de a trai mai multe experiente in care sa avem clar si binele acolo, pentru a putea apoi sa avem de unde sa alegem constient.

Este necesar sa ne aducem iar aminte ce inseamna “binele Divin” pentru a vedea daca dincolo de tot ceea ce am trait fiecare pana acum, merita din nou sa il alegem.

Deseori « fericirea » pe care o avem construita ca scenariu de viata poarta amprenta unor modele de vieti apropiate sau preluate mai mult sau mai putin stiut, a unor modele de vieti imaginate in care ceea ce traim inseamna bunastare, confort, in care putem avea tot ce ne dorim, de la bunuri materiale pana la apreciere si sanatate, in care ne simtim in siguranta si nu suntem niciodata singuri, sau inseamna o lista pe care tot ceea ce poate oferi aceasta lume poate fi bifat si nu numai ca poate fi bifat insa si “trebuie” sa o facem daca ne dorim sa cunoastem « fericirea »…

Si cand ajungem aici mai putin conteaza cantitatea pe care o doreste fiecare cat faptul ca aceste ingrediente fac parte din scenariul care exista in subconstientul fiecaruia dintre noi mai mult sau mai putin in functie de cat am reusit fiecare sa ne eliberam pe sine sau constiinta proprie din el si care mentin si creeaza in continuare o realitate vibrationala in interiorul careia « fericirea » insasi exista « daca … » sau « depinde de… ».

Intrebarile mai adanci din noi apar atunci cand ne gandim daca intr-adevar « fericirea » inseamna doar atat.

Si ne este greu sa ne hotaram la un moment dat ce vrem mai intai.

O implinire a noastra aici, la nivelul lumii materiale sau o implinire a noastra la nivel de constiinta. Nu ca ele ar fi separate.

Dar asa cum la inceputul existentei noastre pe pamant ne incepem viata constienti fiind in parte, cu atentia indreptata mai mult catre « a avea » si catre exterior si mai apoi devenim constienti din ce in ce mai mult de faptul ca nu suntem doar ceea ce vedem si putem atinge, exista un moment in care incepand sa integram din ce in ce mai mult adevarul despre sine, constienta noastra se muta la un alt nivel de intelegere a vietii si mult mai aproape de ce incepem sa simtim cel mai aproape de sine o parte dintre noi sau cu totii poate la un anumit moment si anume dorinta de a fi asa cum suntem cu adevarat.

Sa fim noi si sa simtim ca suntem noi. Este vorba despre acel « a sti » ca esti “tu” si nu mai esti “amestecat” sau “impartit”, ca te exprimi pe tine, ca iti traiesti propriile alegeri, ca iti implinesti propriul potential si ca simti ca  viata pe care o traiesti este viata pe care vrei sa o traiesti cu adevarat.

Intervine dorinta de a trai bucuria fara motiv, bucuria de a trai liber, de a sti si a trai ce e iubirea cu adevarat si nu doar ce se spune despre ea si de a trai ce numim noi Totul sau Intregul la nivel mai conceptual, fara doar a le mai urmari sau a le mai urmari de la distanta, intervine dorinta de a crea si de a trece dincolo de frica si de indoiala, dorinta de a gasi “locul” si de a trai « drumul ».

Fara ca nimic din toate acestea sa insemne egoism. Pentru ca a fi sinceri cu noi in ceea ce priveste fericirea noastra si fara mecanisme si bariere in drumul nostru, se implineste in egala masura cu a fi si in armonie cu tot ceea ce exista si este viu si cu toti cei care sunt in jur, cu intregul univers.

Din nou, referitor la « implinire » si la ce alegem, nu ne cere nimeni, absolut nimic. Nici pentru a fi mai buni si nici pentru a trai.

Pur si simplu la un moment dat incepem sa ne dam seama ca ne facem rau in multe feluri inclusiv fizic, atunci cand judecam pe cineva, atunci cand barfim pe cineva, atunci cand facem rau celor din jur, cand ne folosim de oameni, cand consideram oamenii obiect sau instrument pentru « fericire » si in egala masura cand nu ne cunoastem si nu ne respectam drepturile pe care le avem asa cum sunt si nu asa cum cateodata si nu neaparat intotdeauna, invatam despre ele si despre cum sa ni le asumam. Ne dam seama ca avem o constiinta, ca este importanta si ca vrem sa “o pastram” curata …

Nu trebuie sa evoluam pentru ca « da bine » sa ne ocupam de evolutia personala, sau ca am auzit ca daca facem acest lucru o sa avem mai mult decat avem acum, sau pentru ca vor cei din jur sa evoluam, sau pentru ca avem « o misiune de indeplinit », ori pentru ca noi suntem cei care « salvam lumea », sau pentru a pastra pe cineva in viata noastra ori sa facem neaparat ceva bun pentru cei din jur.

Toate acestea « leaga » propria evolutie de un scop chiar daca il numim « bine » sau « iubire» cateodata.

Poate ne ajuta pentru un timp, pentru ca deseori ne luam energie dintr-un scop. Insa este de gandit la ce anume poate dezvolta in noi, pe termen lung, acest mod de a ne automotiva, la ce anume poate dezvolta in noi atasamentul de asemenea dorinte, ca ne apartin sau nu.

Evolutia noastra se intampla pentru ca asa ceva e posibil pentru toti si se si realizeaza pentru cei care isi doresc ca ea sa se intample. Si un om care a devenit mai bun si mai intelept pentru ca aceasta si-a dorit cu adevarat, aceasta este ceea ce traieste si aceasta este ceea ce transmite si in jur fara sa fie neaparat in “misiune”.

Un scop este un scop si angreneaza anumite energii. Iar ceea ce de fapt investim in timp ce evoluam prin scop in propria evolutie este si o energie care la un moment dat incepe sa forteze tot ce e in jur, deoarece vedem doar scopul in fata ochilor si atunci nu mai suntem atenti la ce mijloace folosim pentru a il atinge.  

Sunt vise, sunt dorinte, sunt atatea si atatea legaturi interioare si promisiuni pe care ni le facem noua, celor din jur sau lui Dumnezeu …

E bine sa ne gandim din cand in cand la ce anume ne dorim de fapt, cu adevarat. Atat cat ne vine si putem sa facem asta. Sa ne gandim daca ne dorim sa fim “curati” si ce inseamna acest lucru, daca ne dorim sa traim frumos si fara compromis. 

Ce inseamna acest lucru ? Sau, inseamna mult sau e putin ?

Depinde doar de fiecare in ce lume isi doreste sa traiasca si ce lume construieste pentru sine si pentru cei care sunt in jur. Pentru ca de construit in jur construim oricum, in sensul ca suntem parte a unei realitati la care si noi contribuim. Si fara sa dorim neaparat sa facem asta. Pur si simplu e o “lege” a firii, in care fiecare dintre noi lasa peste tot o urma, urma care este vie si creeaza mai departe o urmare sau mai multe. 

Putem trece la un alt nivel de constiinta daca ne dorim sa evoluam si sa intelegem ce inseamna viata si ce suntem noi de fapt impreuna cu tot ce e in jur, fara sa fie nevoie sa renuntam la gandul ca exista niste nevoi de baza pe care ca fiinta intrupata avem nevoie sa ni le implinim sau fara sa fie nevoie sa renuntam total la bucuriile pe care credem ca le avem prin simplul fapt ca existam in lume sau la bucuriile pe care le dorim.

Dificultatea apare atunci cand desi afirmam ca ne dorim sa evoluam, sa ne cunoastem, sa ne imbunatatim calitatea vietii prin introspectie si explorari, sa gasim cauzele nefericirii noastre, sa gasim in propria fiinta si in relatia cu sine, cu viata si cu Dumnezeu ca forta ce insufleteste lumea o sursa si resurse, se intampla sa vedem ca starea de confort pe care o avem (atat cat este ea), binele emotional pe care credem ca il avem in relatiile noastre (atat cat este el si chiar daca nu este autentic), reprezinta totusi aspecte pe care le simtim fundamentale in acel moment, in viata noastra. 

Odata ajunsi aici, daca in noi mai e chemarea de a evolua, incep sa apara in interiorul nostru temerile pentru urmatorul pas al nostru si anume temerile legate de singuratate, de nimic sau de saracie lucie, totala, de moarte cateodata, apar temeri de esec si de greseala, incepe sa apara teama ca pierdem ce avem, chiar daca pana in acel moment nici nu vedeam ca avem ceva ….

Incepe sa apara si o durere profund interioara in fata unor vise pe care ni le-am faurit si alimentat timp indelungat crezand ca sunt unicele vise care pot sa ne aduca fericirea si pe care in acel moment simtim ca « trebuie » cumva sa le negociem cu un « ceva » despre care nu stim mai nimic si de care ne e teama, insa care pare in acelasi timp ca e de fapt in mod poate paradoxal cateodata, ceea ce este cu adevarat ceea ce conteaza …

Traim aceste temeri si aceasta durere in fata fiecarei alegeri care poate pare mica si e de fapt « una mai mare », sau in fata unor momente pe care le stim ca sunt momente care ne schimba viata, le traim uneori teama si durere impreuna, alteori si separat pana vine un moment in care pare ca le traim pe toate sau aproape toate, dintr-odata. Cel putin unii dintre noi.

Sunt multe « clipe » in viata in care avem ocazia sa invatam despre renuntare.

Cu cat invatam mai repede ce inseamna si ca se produce in primul rand la nivel launtric sau interior si vedem exact care sunt acele « parghii de control » care ne tin fiinta in torment si framantare, in dezacord major cu o libertate interioara pe care o putem trai fata de tot, cu atat in fata unei « renuntari totale » ne este mai usor si cu atat este mai mica probabilitatea de a se crea si o forta a imprejurarii prin care chiar sa fie necesar sa invatam sa “pierdem” pentru a ne putea elibera de atasament.

Nu de multe ori ni se intampla in viata sa simtim ca suntem in fata unui moment in care ce traim este ceva “total”.

Acest « total » in materie de renuntare, e de la om la om, in functie de «iluzia » in care investeste fiecare.

Si e « total» pentru ca din acel moment incolo, desprinderea ne aduce atat adevar si constientizare pe cat avem nevoie incat apoi – dupa acel “travaliu al transformarii” propriu fiecaruia dintre noi – sa putem trai bucuria simpla de a fi in viata si de a trai asa cum suntem cu adevarat prin originile noastre si asa cum este viata cu cel mai autentic sens al ei.

Fara complicatii inutile, fara teama si conditionari. Liberi de iluzia unei fericiri partiale, deschisi catre concretul unei fericiri totale …

Desprinderea noastra este la acest nivel una din desprinderile majore de la care incepem mai apoi sa experimentam ceea ce inseamna esenta si adevar si tot ceea ce stim, suntem si traim se reorganizeaza pe aceste baze. 

Inainte de aceasta insa, gandul ca aceasta trecere inseamna sa nu mai avem ceea ce vedem in jurul nostru ca produce fericire si ne-am dorit atat de mult si noi, ne poarta fiinta in clipe de torment interior.

Atunci  nu prea mai stim ce vrem.

Nu intelegem sau e greu sa intelegem ce inseamna implinirea la nivel de sine pe care ne-o dorim si pasul pe care simtim ca am putea sa il facem si ne si dorim intr-un anume fel, sa il facem chiar atunci.

Nu intelegem si e greu sa intelegem de ce nu se poate sa le traim pe toate in acelasi timp. Si ne chinuim.

Pentru ca atunci avem deja o constiinta care este vie, o indrumare interioara care ne arata ce ar putea sa fie, insa nu am eliberat inca din minte diverse intelesuri si asocieri care mai permit inca sa existe teama de ce va fi si interpretarea cum ca renuntarea la ce avem sau am putea avea aici, din punct de vedere al unei impliniri umane dar si materiale, este “sacrificiul”.

Amanam atunci si ne este greu sa ne hotaram. De multe ori (dar nu intotdeauna) acest proces se intampla atunci cand « in sfarsit » pare ca avem tot ce ne-am dorit o viata sa avem … Si e si mai greu sa ne hotaram daca sa mergem mai departe pentru a ne elibera si mai mult din mecanisme si conditionari create chiar de noi sau pur si simplu adoptate fara sa le cercetam. 

E bine sa nu ne fortam si sa nu grabim nimic. Sa stam putin si sa ne cercetam si sa vedem ce gasim ca motivatie reala de a merge mai departe sau din contra, sa ne oprim.

E bine sa stam sa ne gandim si la ce inseamna renuntare. Cum spuneam ea se intampla in primul rand launtric si nu se refera la a intoarce spatele la tot ceea ce avem in viata.

Insa se poate intampla ca pe masura ce ne apropiem de adevar si de libertatea la nivel mental si interior pe care adevarul o aduce, multe lucruri sa se schimbe in noi si in viata noastra. 

Daca pentru noi adevarul este important atunci vom sti de la inceput ca in viata noastra va ramane doar ceea ce este autentic.

Astfel renuntarea la tot ce nu este cladit pe autentic este o decizie pe care o simtim fireasca in acest context si ea devine usor de infaptuit. 

Insa daca pentru noi e mai important sa ramana in viata noastra ce avem chiar daca stim de multe ori ca ne mintim frumos, atunci va fi foarte greu sa facem pasul catre evolutia respectiv reconfigurarea noastra.

Unii dintre noi pot renunta la tot ceea ce au avut pana in acel moment sau la tot ceea ce au crezut si fost pana in acel moment, in sensul in care isi afirma in mod cert si asumat disponibilitatea de a se reconstrui pe baze autentice de sine, insa acest lucru nu se intampla pentru ca ii forteaza cineva, ci pentru ca asa decid ca vor.

Un timp isi dedica viata aspectului care pentru ei in acel moment e mai important si apoi revin in viata materiala, invatand sa traiasca aceste doua lumi, umana si subtila, in echilibru.

Cum spuneam anterior,  totul e in functie de prioritatile pe care le avem interior si de bazele pe care vrem sa ne asezam in sine.  Restul si anume cum arata viata noastra in mod concret, este numai un efect, ale carui rezultate se observa in timp.

Si pentru ca ne este teama, (oare) ce rezultate pot sa apara in viata noastra atat timp cat noi interior suntem asezati “pe” adevar, pe o cunoastere profunda si pe o relatie autentica cu tot ceea ce exista si cu sine …?

O alta parte dintre noi isi dedica toata viata dezvoltarii in continuare a aspectului subtil, in timp ce o alta parte dintre noi pot sa faca acest lucru prin intermediul a ceea ce exista in acel moment in viata lor, pana in acel punct al confluentei celor doua lumi, reusind la fel, sa traiasca apoi, tot in echilibru.

Sunt variante si variante si depinde doar de structura noastra si de ceea ce dorim. Nimeni nu e vinovat ca am investit atat de mult in aspecte trecatoare crezand ca daca investim in ele, vor putea sa ne alimenteze continuu si mereu. Asa am considerat ca vrem la un moment dat dupa care doar atat am mai stiut.

Si daca pentru noi aceste lucruri inseamna si dorim sa insemne in continuare totul, nu inseamna ca Dumnezeu ne pedepseste si nu vom mai ajunge toti in Rai.

Fiecare alege pentru el, insa este necesar sa ne asumam ceea ce alegem fara sa consideram ca pentru alegerile noastre este necesar sa fie responsabila o alta persoana sau chiar Dumnezeu.

Degeaba ne fortam pe noi sau ii fortam pe cei din jur sa evolueze, pentru ca dorinta de a evolua trebuie sa vina in primul rand din interior chiar daca este o dorinta « mica » uneori.

Ea trebuie sa ne apartina, sa fie sincera, curata. Si apoi in timp ce facem pasi, reusim sa ne dam seama si ce vrem si care este sensul si daca vrem ca evolutia noastra constienta sa fie numai o etapa sau ne dorim sa avem un drum in acest sens.

Daca nu suntem siguri de ce ne dorim in acel moment si inca mai tanjim sa mai traim din lucrurile pe care credem ca nu le vom putea trai in timp ce ne gandim la ce inseamna « renuntarea » pe care o avem in fata, e mai bine sa mai asteptam un timp.

Sa ne punem noi in ordine un pic, sa gustam din ce tanjim  si mai apoi sa revenim si sa vedem ce vrem de fapt si in ce vrem sa investim si cum,viata pe care o avem pe dinauntru, care in termenii acestei lumi se consuma la un moment dat. 

E bine sa stam sa ne gandim si e bine in toate sa nu fortam nimc daca simtim ca nu putem sau ca nu stim.

E bine sa ne domolim ambitia personala sau in alte cazuri sa ne intelegem teama sau relatia de conditionare sau atasament fata de tot ce am creat si sa ne gandim la ce motive avem in noi in a face un pas sau un altul.

Viata ne ofera intotdeauna raspunsuri la intrebari si un pas facut asa cum ni se potriveste noua e de multe ori pasul cel mai sanatos.

Nu ajungem degeaba sau intamplator in fata unui prag de constiinta despre care percepem noi ca presupune un ceva « total ».

Daca simtim ca nu am consumat ca experienta de viata tot ceea ce am fi vrut poate sa consumam din etapa pe care o traversam si ne dorim inca destul de mult sa facem asta, atunci poate e mai bine sa ne clarificam de unde vine inca acest sentiment si ce putem face nu sa le impacam pe amandoua, ci sa alegem ce e de fapt mai potrivit.

Cand ne fortam pe noi nu ajungem prea departe.

Pentru ca daca in urma nu este cat de cat curat, ceea ce inseamna ca noi sa fim cat mai in contact cu realitatea obiectiva a experientelor pe care le-am trait si sa nu avem atasamente mult prea mari nici de durere si nici de experientele frumoase pe care le-am trait, iar hotararea noastra de a accede la un alt nivel ce inseamna un alt sir de experiente, nu e intr-o masura potrivit de constienta, trecerea nu se intampla in mod concret si nu se stabilizeaza.

“Furam” un pic din alta realitate insa “cadem” cu mintea si cu sufletul, tot in realitatea careia de fapt nu vrem sau nu suntem inca pregatiti sa ii dam drumul …

Asa incat pentru fiecare dintre noi exista si pasi si exista si salturi. Insa fiecare dintre ele este necesar sa fie asumat si pregatit. 

Pentru aceasta ne ajuta sa facem curatenie in ganduri, in aspiratii, in dorinte, in trairi si sentimente periodic, pentru a putea intalni la modul cel mai potrivit, momentele din drum.  

Doar cu “ochii” sufletului si ai mintii cat mai curati vom putea sa recunoastem momentul pe care il avem in fata si vom gasi in noi, curajul si puterea sa ni-l asumam.

A ramane in stare de nehotarare si in teama de a nu gusta fericirea in termenii in care am fost obisnuiti mental sa credem ca este cea sau singura cu care ne putem hrani, inseamna a ne privi propria evolutie ca pe un proces in care suntem constransi sa evoluam si nu ca pe o regasire a propriei fiinte pe care o traversam cu bucurie pentru ca este ceea ce la un anumit moment dat am simtit ca vrem si am ales sa facem.

Traind mult in aceasta nehotarare de sine putem experimenta scindarea la nivel de constiinta. Cei care avem in noi tipare de conduita si de viata adanc fixate la nivel mental experimentam trecerile mai abrupt decat cei care s-au preocupat sa cunoasca si sa se elibereze conditionari si programe fixe, tipare, granite si interpretari.

Asa incat cu toate ca exista sprijin pentru asemenea momente, cine poate sa faca realmente ceva pentru noi atunci, suntem chiar noi.

Pentru ca nu poate nimeni sa ia decizia in locul nostru, desi putem fi ajutati sa intelegem despre ce e vorba si sa o luam si mai usor cat si mai asumat, mai constienti intr-o masura, de ceea ce urmeaza. 

Vedem apoi ca renuntarea pe care am facut-o nu inseamna sacrificiu pentru ca nimic nu se poate compara cu adevarul si cu o viata traita de la intreaga capacitate de a fi. Insa acest lucru trebuie sa fie decizia noastra si ceea ce alegem noi sa fie si sa fim.

Oricat de mult am putea vorbi pe aceasta tema a trecerii unui prag la nivel de sine, traim ceea ce fiecare avem in noi ca potential si ca trecut de viata inca viu si uneori mult neconsumat si ceea ce alegem ca gama de valori

Poate uneori ajuta sa stim ca dincolo de prag este o cu totul alta viata si desi stim uneori si acest lucru, teama de a nu mai fi si de a nu sti ce vine dupa el, e la fel de mare.

In jur e totusi o lume in care mai exista inertie si asa cum e, la un anumit nivel al mintii, iluzia ne ofera siguranta. Si e greu sa o parasim pentru a trai in clipa si atat.

Discursul nostru interior este cel care ne va indrepta catre o directie sau o alta. Respectul de sine si fata de propria viata, iubirea fata de tot ce se creeaza in jur ca experienta, ne vor ajuta sa ne orientam in acest discurs.

Iar atunci cand ne hotaram sa urmam un adevar interior si sa ne traim pe noi asa cum suntem, gandindu-ne in acelasi timp sa avem si un contact armonios cu ceilalti oameni, ni se deschid si in viata porti pentru a implini aceste lucruri.

Au fost vremuri in care nu stiam sa mergem inainte decat intr-un anume fel.

Insa traim vremuri care ne permit un drum prin constientizare si prin integrare, in care dramele pe care le-am creat pana acum in speranta inconstienta a unei evolutii accelerate sau doar pe un drum al suferintei, nu mai sunt atat de necesare.

Avem in memoria noastra destule evenimente de viata care ne-au adus separare la nivel de sine si pe care putem sa le integram si fara sa fie nevoie sa traim din nou aceleasi experiente.

Sensul nostru de acum este de a trai in lume si de a ne raporta la valori directe, pe care le putem trai prin propria existenta.

De a aduce impreuna aici, in realitatea in care suntem si umani, aceste doua lumi in care traim in acelasi timp, lumea vazuta si cea nevazuta, lumea viselor si lumea realitatii, lumea realizarii materiale si lumea implinirilor de suflet, si nu de a trai la nesfarsit la granita dintre ele.

Asadar evolutia nu exclude fericirea, implinirea, abundenta in sensul lumii materiale.

Evolutia (spirituala) doar transforma ceea ce ne face sa le exageram uneori valoarea si ne arata o cale sa putem avea din toate acestea tot ce ni se potriveste cu adevarat, intr-o masura pe care o simtim fireasca sau corecta pentru ce avem de infaptuit, atat ca oameni in aceasta lume, cat si pentru sufletul si constiinta noastra.

Si nu ar trebui sa ne fie teama sa alegem ceea ce ne duce catre “a evolua”.  Insa este necesar sa intelegem ce inseamna “a evolua” in general si pentru noi in mod particular, pentru ca acest lucru chiar sa se intample autentic si este necesar sa stim ca viata ne indeamna si ne cheama catre evolutia noastra nu pentru a ne chinui si ne cheama permanent, insa noi suntem cei care alegem sa raspundem chemarii ei de a evolua.

E posibil sa fie nevoie de efort la un moment dat.  Insa efortul nu este exclus din absolut nimic pana la un punct, insa una este cand il faci ca iti impui sa il faci si alta este atunci cand faci efort constient ca intr-un fel acesta este rostul de moment si ca “efortul” se intampla sau il resimtim si pentru ca ne-am dezobisnuit sa fim activi intr-un sens in care lucrurile chiar sa se intample …

Renuntarea, da exista. Insa din nou, una este sa renunti la anumite vise, sau dorinte, obiceiuri sau tendinte, ca iti impui sa renunti si alta pentru ca suntem constienti ca exista si alte optiuni ce pot aduce in viata noastra, uneori in clipa, alteori dupa un timp, sanatate, abundenta, sentimente, viata, echilibru si toate acestea intr-un sens “mai permanent” si mai viabil pentru tot ce inseamna omul, noi, prin intreaga lui prezenta in viata sa, prin intreaga sa prezenta in lume, fara a fi nevoie uneori, in functie de cum e fiecare construit si de cum alegem, sa si renuntam la modul propriu la tot ceea ce avem ca o conditie a implinii lor. 

In functie de cum ne raportam la termenii uzuali ai fericirii pe pamant si in functie de cum ne raportam la ce inseamna viata spirituala pe pamant, a ne implini in termenii uzuali ai lumii in care am crescut cu totii pana acum si a ne trai viata deschizandu-ne mintea si urmand un drum interior, pot fi doua drumuri diferite.

Alegerea atunci cand se iveste, daca se iveste, nu trebuie fortata si nici luata la modul general uitandu-ne in jur la cum fac ceilalti.

Depinde foarte mult de cine este fiecare in tot ansamblul lui si de cum se raporteaza fiecare la dorinta lui de sens in contextul vietii pe care o traieste acum.

Viata spirituala a fost definita intr-un anume fel pana acum, multa vreme am perceput-o separat de viata pe care o traim in fiecare zi, si au fost necesare cateodata si privatiuni si renuntari extreme. Insa acest lucru s-a intamplat si pentru ca am pierdut contactul cu propria constiinta care este “vocea” cea mai simpla si mai clara a echilibrului in lume.

Trezindu-ne din nou aceasta constiinta, viata spirituala poate fi traita iar in lume intr-un fel in care sa traim la modul constient complexitatea noastra ca fiinta prin prezenta noastra in lume, in armonie si cu implinirea si existenta noastra materiala.

Pana atunci este posibil sa simtim ca mai avem de ales.

Si cand acest lucru se intampla, sa incercam sa renuntam la forta, sa gandim decent la ceea ce simtim ca ne indeamna sufletul sa alegem, deoarece evolutia noastra are mult mai multe sanse sa se intample la un moment dat si la momentul potrivit, atunci cand in urma alegerilor noastre in loc de un adult care in interiorul lui nu e el in primul rand in armonie cu calea pe care o alege, ramane un adult care stie sa isi traiasca armonios si cat mai constient alegerea in lume, pana cand decide ca este momentul sa aleaga diferit.

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,

Alina Mihai  
Coaching • Consiliere • Terapie
Sedinte individuale si evenimente 
 
 
 
Articole asemanatoare:
This entry was posted in Articole si vindecare and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasa aici, un gand sau o traire ... ღ

Your email address will not be published. Required fields are marked *


1 + 8 =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>