Despre sinele superior/inferior si trairea ca intreg

Despre sinele superior/inferior si trairea intregului

In viata si in evolutia noastra exista etape si etape. Si in fiecare dintre ele, constient, inconstient, ne raportam la anumite notiuni.

Intre toate acestea, exista cateva perechi de notiuni sau notiuni in sine, care prin scenariul sau povestea lor, pot induce respectiv mentine perceptia separarii in fiinta noastra.

Si intrucat totul e un tot, orice separare pe care o simtim la nivel interior, ajunge sa se manifeste si in relatiile pe care le avem, in raportul pe care il avem cu viata sau cu ceea ce consideram a fi fatete diferite si planuri ale acestui univers.

Un exemplu de acest fel, este notiunea de sine sau de “eu superior” la care o parte dintre noi putem ajunge pe parcursul vietii sa ne raportam, desi nu toti, si la fel, din cei care putem ajunge, nu toti ne raportam la fel.

“Superior” si “inferior” sunt dintr-o perspectiva doar cuvinte. Dintr-o alta insa, reprezinta o stare pe care o descriem la un moment dat prin intermediul lor.

Pentru ca atat timp cat credem in “superior” si in “inferior”, putem crede si ca exista oameni care pot fi “superiori” si oameni care pot fi “inferiori” si nu oameni cu grade de evolutie, de inteligenta, de conectare, de viziune, care sunt doar diferite si in evolutie fiecare dintre ei si putem manifesta prin comportament aceasta “ierarhie” adica putem sa ne manifestam atat superioritatea, prin mandrie cat si inferioritatea, prin atributele umane pe care nu le consideram desavarsite si care ajung sa se constituie in timp, in complexe de inferioritate.

Aceste notiuni incurajeaza o perspectiva si un raport pe care il avem cu propria persoana, cu cei din jur sau cu reperul de bine sau de adevar pe care il avem, ce poate aduce in manifestare sau in atitudine si comportament, mandrie, aroganta, accentuarea complexelor pe care le avem de unde poate sa rezulte un potential de conflict interior sau dorinta de influentare a parerii celorlalti precum si dorinta de a ne ascunde in sine.

Daca exista un sine care e “superior” automat exista si un sine care e “inferior”. Pentru ca “superior” nu are sens fara a fi si un “inferior”. 

Cele doua sunt extreme si in constiinta noastra le vedem destul de separate asa incat din punct de vedere al unei viziuni integrative asupra propriei fiinte, e de preferat sa ne referim la noi ca la o fiinta care se manifesta in feluri diferite si sa gasim, daca ne intereseaza acest aspect, o corelatie intre justificarile interne si manifestari pentru a ne putea apropia apoi de o exprimare cat mai coerenta, decat ca la o fiinta care are doua parti, o parte a sa “superioara” si o parte a sa “inferioara”. 

Incepem sa ne raportam la aceste notiuni perechi “sinele superior” si “sinele inferior”, atunci cand intram in contact direct cu aceste informatii si cand pentru unii dintre noi se intampla sa faca un oarecare sens din diverse perspective.

Prin aceasta notiune, suntem adusi destul de brusc in fata unei parti din noi insine despre care nu stiam pana atunci si care este inzestrata cu tot ce e mai bun din noi, cu capacitate de decizie, cu curaj, cu creativitate, cu cunoastere si cu multe alte trasaturi pe care pana atunci, ni le atribuiam noua ca fiinta, in timp ce din acel moment incolo i le atribuim ei.

In mod automat in acel moment in care incepem sa ne raportam la aceasta parte a noastra, sub forma acestei notiuni de “eu superior”, se creeaza in noi notiunea de “eu inferior” pe principiul polaritatilor pe care il avem inca activ, “eu inferior” care primeste restul de aspecte pe care nu le atribuim celui superior, si anume ceea ce numim defecte.

In acest fel, rezultatul acestei succesiuni automate este ca daca inainte de a sti de “sinele superior” si de “sinele inferior”, ne atribuiam totusi si niste calitati si eram constienti ca avem si lucruri ce mai pot fi imbunatatite, dupa ce aflam de “sinele superior”, ne identificam ori cu cel “inferior” si tindem sa ne atribuim numai defecte, ori cu cel “superior” si ne atribuim numai calitati, in functie de unde se afla fiecare cu parerea despre sine in acel moment, insa din rezultatele constatate in practica, avem tendinta de a ne confunda mai mult cu “sinele inferior”. 

In timp si prin credinta repetata si alimentata in existenta destul de separata a acestor doua parti pe care incepem sa ne gandim ca le avem in acest fel, gandire incurajata prin felul in care le gasim descrise, una “superioara” partea noastra “buna” sau ‘divina’ si una “inferioara” care suntem noi cei ce vietuim in plan uman, omul … care suntem, putem accentua un eventual sentiment de angoasa si de separare, un eventual sentiment de neiubire de sine.

Raportandu-ne la un “eu superior” care are asemenea calitati, crezand in el in aceasta forma si plasand-ul intr-un loc care se numeste “sus” (sau “cerul” asociat cu sediul, locul calitatilor divine sau desavarsite), ceea ce mai ramane, adica “restul” care in mod evident este aici, adica “jos” ( pamantul asociat cu sediul, locul defectelor umane) si la polul opus, devine atat subiect de judecata, cat si de respingere si de conflict si uitam atunci sau denigram natura umana pe care o avem si ne focusam doar asupra naturii “divine”, acest “eu superior” … fara sa stim de fapt ca in acest fel, totul e in defavoarea noastra  …

Si totusi pana in acel moment, aceste “doua parti”, “eul superior” si cel “inferior”, formau si traiau ca o fiinta, constient sau mai putin constient, in aceasta realitate, prin care are posibilitatea sa experimenteze ceea ce doreste si ceea ce ii este accesibil din natura sa totala.

Eram doar noi, un singur eu sub forma de intreg cu miscari interioare, un intreg in proces de devenire din ce in ce mai constient trait, un intreg cu un continut al lui, cu defecte dar si cu calitati, cu multe intrebari insa fara a fi impartit atat spatial prin “divinitatea eului superior” al carui loc e “sus” si omul care suntem si al carui loc este pe pamant, sau “jos”, cat si calitativ prin calitatile pe care le atribuim acestui “eu superior” si nu le mai vedem deloc, de foarte multe ori, in omul care suntem…

Ca fiinta, noi suntem un intreg format din mai multe aspecte.

Un rol important in clarificarea acestor aspecte il constituie cate roluri mai avem relativ clar conturate in noi, insa nu in sensul “superior – inferior”, ci in sensul propriei noastre identificari de sine cu obiecte, cu roluri sociale, familiale sau profesionale, cu persoane, cu vise sau dureri, cu pareri de rau sau circumstante, cu sisteme si metode, cu stari sau alte forme de constiinta, producandu-se astfel un transfer de sine care faciliteaza intrarea in necunoastere de sine, transfer care poate fi mai profund sau mai putin profund, in functie de gradul de identificare si de tipul de implicare in “relatia” pe care o avem cu toate elementele sau rolurile enumerate anterior.

In noi exista obiceiuri si tendinte, exista trasaturi predominante precum exista si nuante, nuante care pot pune intr-o lumina diferita in multe sensuri si destul de favorabila schimbarii, anumite trasaturi pe care le putem considera predominante intr-un mod defavorabil si toate sunt intrepatrunse si toate conlucreaza conform cu un sens interior de ajungere la coerenta, constienta si fluid in ceea ce numim manifestare.

In practica, am constatat ca nu ne este de ajutor sa le despartim pe toate si sa cautam apoi care jumatate suntem … Pentru ca oricum sunt toate “inauntru” si intregul, coerenta, nu le vom gasi lasand la o parte, nicio parte …

Viata pe care o traim ne ajuta sa ne dam seama de cine suntem in totalitate daca vrem, de faptul ca suntem un tot care se exprima si devine constient de sine, de toate partile sale componente pe care le aseaza intr-o forma coerenta, printr-o miscare proprie interioara care isi poate gasi in mersul ei, pareri, informatii, sau raspunsuri in contextul*  in care miscarea se intampla, pe care le poate folosi pentru un timp si atat timp cat se constituie in interior un mediu de baza propriu pentru dezvoltare.

*Contextul este experienta de viata din acel moment cu tot ceea ce ii apartine ei. Fie ca se intampla intr-un loc, sau are loc impreuna cu o persoana, prin intermediul unui material citit sau al unui gand, sau este o experienta intr-un colectiv, in general orice experienta de viata pe care o putem trai pe acest pamant.

Atat timp insa cat baza este doar in informatiile ce vin din exterior si nu se constituie in timp prin constientizari si un aport de informatii care ne e propriu, o intelepciune personala, nu ne dezvoltam ca un intreg deoarece interiorul nostru nu e recunoscut, prin sine si prin tot ce este el in acea masura proprie fiecaruia dintre noi ca sa existe echilibru, si ca atare nu ne dezvoltam corespunzator ca un intreg.

Din nou, intregul nu se formeaza prin excluderea niciunei parti, pentru ca avem tendinta sa excludem ori interiorul pentru ca nu il cunoastem si nu avem suficienta incredere in el sau pentru ca pur si simplu atunci el este cel care nu ne place, ori exteriorul, din ambitia personala de a nu depinde de absolut nimic sau pentru acelasi motiv, pentru ca pur si simplu  atunci el este cel care nu ne place.

Intregul se formeaza prin dezvelirea identitatii reale a fiecarei “parti” prin care exprimam ceea ce suntem si participam la realitate, identitate care atunci cand este dezvelita, continutul “partii” isi gaseste apartenenta constienta la intreg, intregul fiind din acel moment incolo intr-o forma de manifestare coerenta.

Prin identificarea cu un rol sau cu un nume, cu o persoana sau cu o entitate, cu o ideologie sau cu un titlu prin care incepem sa traim viata, cu o traire sau cu un eveniment de viata, cu ceva imaginat – acestea fiind formele cu transfer major de sine -  “partile” din noi pot sa intre la un moment dat si in conflict, deoarece nu intotdeauna aceste roluri sunt complementare si undeva in profunzime fiecare “parte” din fiinta noastra ce se indentifica cu cate un rol, mai pastreaza inca memoria ca era la un moment dat, unica si de sine statatoare, ca era intreg.

Aceste “parti” incearca fiecare in virtutea acestei amintiri nemaiavand constienta totala de sine si constienta apartenentei la intreg, sa manifeste aceasta prezenta de sine statatoare si sa isi ocupe in mod firesc, un loc cat mai deplin in ceea ce interpreteaza ca fiind “noul teritoriu”. Ori cand “partile” pe care le avem cuprinse in cate un rol, incearca sa faca fiecare acelasi lucru, e usor ca fiinta noastra sa traiasca in conflict.

La un moment dat in functie de stimulii ce exista in circumstanta pe care o traim, selectam inconstient un rol care pare potrivit si imprumutam si manifestam de multe ori la fel de inconstient, personalitatea respectiva, obiceiul de comportament dezvoltat prin intermediul lui.

Acest lucru il observam destul de bine cand reactionam din impuls, cand presupunem ceea ce se intampla, convinsi ca este adevarul si nu putem iesi din rol, chiar daca la un moment dat ni se prezinta evident ca presupunerile noastre nu sunt intemeiate si se evidentiaza intr-un mod concret care este adevarul sau ca mai exista si o alta perspectiva.

Exista insa constiinta in fiecare rol trait si de asemenea si in fiecare personalitate, si exista si capacitate de evolutie in fiecare, astfel incat se poate si putem ajunge in timp la echilibru si la unificarea lor, unificare care nu inseamna neaparat un proces de alipire care e usor impropriu avand in vedere ca “partile” nu sunt separate intr-un mod real, cat mai degraba de realizare a unei congruente la nivel de intreg, intre toate experientele traite si o eliberare a noastra de perceptiile ce ne “invrajbesc” interior.

La nivel de experienta, inseamna regasirea unui sens intern conform caruia fiecare experienta pe care o traim pe parcursul unei vieti are un sens al ei, dar si un sens comun cu sensul celorlalte experiente atunci cand ne uitam la viata noastra ca la un intreg.

La fel, fiecare viata pe care o traim, daca privim totul prin perspectiva reintruparii intr-o identitate noua, are un sens al ei particular dar si un sens comun cu toate vietile traite atunci cand ne uitam la existenta noastra ca la un intreg.

La fel, fiecare om are un sens al lui particular vazut prin prisma vietii sale la nivel de individ, la fel ca si un sens comun cu al celorlalti oameni, atunci cand ne uitam la umanitate ca la un intreg.

E de ajutor sa ne gandim onest si nu mai putin atent la tot ce ne dorim si sa nu tragem concluzii ferme ca exista ceva din noi care este “sus” si ceva care este “jos” pana nu reflectam la aceste notiuni, pana nu incercam macar putin sa si intelegem, ce inseamna “sus”, ce inseamna “jos” si cat de favorabila este vietii, evolutiei si sanatatii noastre mentinerea acestei impartiri a fiintei umane si a existentei.

Un mod de raportare iesit din contextul “sus – jos”, ne ajuta mult sa ne extindem perceptia si atentia asupra unui interior profund, ne ajuta in a ne aduce aproape “partile” din noi si in a le aduce “impreuna” si ne ajuta sa cautam apoi, asa, in continuare adevarul, beneficiind de forta conlucrarii tuturor. 

Prin acest mod de raportare, iesit din contextul “sus-jos”, aducem atentia si propria perceptie din doua planuri diferite, la noi si in noi, la contextul si experienta pe care o traim acum, la relatiile pe care le avem, in acel fel in care sa ne si permitem doar prin acest fapt sa ne simtim deja si sa si fim deja mai aproape de a fi constienti de noi insine, de cum anume formam “parti”, noi insine din noi, de cum le “separam” si le punem granite prin propriile perceptii, de cum alimentam aceste granite si de cum alimentam rolurile din noi si de cum incepem astfel sa ne luptam cu propria fiinta, cu cei din jur si cu propria viata.

Este important nu sa ne convingem ca aceasta este calea ci sa reflectam noi insine la tot si sa ne dam sansa si la alte perspective, dandu-le lor sansa sa ni se arate atunci cand reflectam. Sa stam putin cu noi pe toate aceste ganduri si sa lasam adevarul sa patrunda acolo unde e nevoie.

Revenind  la “sus – jos” sau “superior – inferior” referitor la sine si poate nu numai la atat, ne spunem sau afirmam uneori ca sunt doar “simple vorbe” sau ca “asa se spune” si “ca nu credem neaparat” in felul in care vorba “suna” sau este conturata.

Insa de foarte multe ori, felul in care ne exprimam, limbajul si vocabularul, descriu realitatea interioara in care ne situam.

In orice este “superior” si “inferior” exista o bariera indiferent de cuvantul “nobil” care le-ar putea uni.

Pentru ca din start sunt doua extreme, ori extremele atat timp cat traiesc in egala masura prin tot ce credem noi, continutul lor  nu poate fi trait impreuna ci doar separat, de asemenea.

Extremele dispar sau se apropie foarte mult iesind astfel din categoria de “extreme”, atunci cand omul isi traieste intr-un mod firesc starea de intreg sau starea lui de coerenta in cat mai multe din aspectele care il definesc si acest lucru se poate observa in foarte multe feluri si pentru a da cateva exemple putem aminti de congruenta in manifestare – a gandi, a spune si a face in acelasi sens, de respect fata de propria persoana, de respect fata de mediu si relatii.

Atat timp cat ne referim la noi ca avand un “sine superior” nerecunoscandu-ne in continutul lui, izolam intr-o realitate paralela tot ce e mai bun din noi cei de aici si de acum, limitandu-ne astfel accesul la tot ce e mai bun din noi si traim apoi in separarea si tristetea fiintei care mai ramane… pe care avem tendinta sa o respingem, respingandu-ne astfel umanitatea.

In mod firesc suntem in evolutie fiecare dintre noi si din toate invatam. Felul in care credem ne priveste. In ce credem de asemenea.

Insa din cand in cand, pentru ca in toate este vorba si de noi si de viata noastra si de evolutia pe care o traim prin intermediul oricarei experiente fie si la nivel de gand pe care o avem, e bine reflectam putin la toate.

Si sa vedem daca ceea ce am inteles creeaza unitate, cat de mult ni se potriveste, cat de “inalt” ni se pare gandul insa dus in cuvant si mai ales in fapta, se mai mentine oare tot asa de “inalt” si “bun” si sa ne gandim si la discernamant.

Pana la urma nimeni din intregul univers nu pretinde sa nu stim ce facem sau ce suntem.

“Superior-inferior”, intrucat nu exista decat daca exista impreuna, reprezinta o pereche care intretine in constientul nostru judecata de valoare si astfel, separarea intre oameni, impartirea oamenilor in categorii precise si inregimentarea lor sub aceste etichete si ne influenteaza mult comportamentul. 

“Sus si jos”, “superior si inferior”, pot exista ca si cadru al unei evolutii catre intreg pana la un punct. Pana la punctul la care ne dam seama ca acest cadru nu suntem si nu ne reprezinta in totalitate si nu reprezinta cel mai fidel realitatea, care este in schimbare, si care in mod cert contine perspective noi.

Reprezinta doar un cadru evolutiv pe care l-am construit cu o cunoastere la care am avut acces pana intr-un anumit moment, insa drumul duce mai departe catre o alta faza de apropiere a ceea ce percepem separat.

Din perspectiva integrarii si a unei coerente la nivel intern care se transfera apoi prin comportament si in relatii, in experientele de viata precum si intr-un parcurs evolutiv, pentru a intra in aceasta faza a apropierii, ne ajuta mult ca in loc sa ne privim prin intermediul unor parti delimitate prin “superior” si “inferior”, asezate “sus” si “jos”, sa ne privim ca pe un tot deja.

Un tot care are trasaturi si este in formare sau in transformare, in care unirea partilor interne pe care am putea sa le simtim, inseamna cum spuneam, realizarea unei congruente intre toate experientele traite, realizarea unei congruente in manifestare si o eliberare a noastra de perceptiile ce ne “invrajbesc” interior.

Mentinand, daca am inceput deja sa ne raportam la propria fiinta prin viziunea acestor doua parti “sinele superior” localizat “sus” si “sinele inferior” localizat “jos”, acest mod de raportare la sine si la evolutia noastra, poate insemna intretinerea unui comportament oscilatoriu intre “ce ne place” si “ce nu ne place” referitor la propria fiinta, cu tendinte ce pot ajunge obiceiuri in a ne identifica destul de mecanic la un moment dat, cand doar cu ceea ce ne place, cand doar cu ceea ce nu ne place, nelucrand la modul constient insa nici cu ce ne place si nici cu ce nu ne place despre propria fiinta.

Pe termen lung, acest lucru poate deveni ingrijorator in primul rand, din punct de vedere al sanatatii noastre.

Din dorinta noastra de a ne asocia si a fi asociati cu calitati sau doar cu calitati, tindem intr-un mod inconstient sa respingem tot ceea ce nu sprijina dorinta noastra si ca atare, putem forma tendinta de a respinge acest “sine inferior” sau “sine fals” sau “sine egotic” cum il mai putem gasi in multe locuri,  mai ales datorita faptului ca exista o perceptie in marea ei majoritate negativa, deja creata asupra a ceea ce numim noi “ego”.

Toate aceste lucruri, in acest fel, nu incurajeaza o apropiere de sine cat incurajeaza o lupta la nivel interior de “uitare”, de negare, de indepartare de acest “sine” care ne descrie totusi intr-un mod destul de evident comportamentul, uneori.

Ca nu ne defineste in intregime, acesta este un alt aspect si putem lucra la calitatile pe care ne dorim sa le desavarsim sau sa ne reprezinte, fara a exclude insa, parti din noi. 

Si daca simtim totusi nevoia de a exemplifica si comunica dualitatea de moment a fiintei noastre sau impartirea ei in parti, poate fi de ajutor din perspectiva integrarii si a unei coerente la nivel intern – extern si mai ales din perspectiva sanatatii noastre, sa gasim modalitati mai blande de a o face, respectiv de termeni care incurajeaza o apropiere fata de sine in loc de o indepartare de un aspect al nostru.

In orice fel de situatie am fi si in orice fel de circumstanta, este mult inspre ajutorul nostru sa ne punem intrebari si sa indraznim sa ne intrebam atunci cand ne privim pe noi intr-un anume fel, daca pana la urma acel fel este felul in care ne dorim sa fim si sa ne analizam trairile si comportamentul, obiceiurile de viata pe care le preluam de multe ori automat atunci cand avem un sistem la care aderam, ori o noua viziune si sa vedem cat sunt de coerente si incotro ne indreapta. 

Este important sa facem acest lucru dincolo de orice forma de atasament, pentru ca sanatatea noastra e un lucru foarte important si nu mai putin importante sunt si viata cat si evolutia noastra.

A fi constienti inseamna si a cunoaste influenta pe care o pot avea asupra noastra crezurile carora le dedicam timp si energie si sub care ne auto – indrumam si a alege constient carora dintre ele le oferim apoi increderea si credibilitatea noastra.

Asa incat, daca e sa ne mentinem intre “sus si jos” si dorim sa ne unim, putem da drumul la tot ceea ce am pus deja in acest “sus” pentru a ne trai intregi aici … si sa mergem mai departe, impreuna.

Si cand ne gandim la roluri, pentru a trai starea de intreg, poate fi de ajutor sa tinem minte, daca ne dorim, ca un rol este un rol si in nici un caz intregul. Un rol, e un context de manifestare a intregului in acel moment, etapa, perioada, timp …

 Mult bine va doresc in toate, tuturor!

(Sursa foto – Internet – www.alexgrey.com)

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,

Alina Mihai 
Coaching terapeutic|Consiliere|Terapie
Sedinte individuale si evenimente de grup
 
 
 
Articole asemanatoare:
This entry was posted in Articole si vindecare and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Despre sinele superior/inferior si trairea ca intreg

  1. Alina Mihai says:

    Si eu iti multumesc pentru tot ce ai impartasit. Si ma bucur foarte mult pentru tot ce ne-ai transmis.

    Dorinta si perseverenta ta sunt admirabile si le apreciez, le incurajez si le sustin cu mare drag.

    Multumesc mult pentru realizare :) , e o bucurie pentru mine cand cei din jur capata din ce in ce mai multa incredere in sine, o incredere curata bazata pe o cunoastere cat mai autentica de sine si care nu exclude ajutorul.

    Suntem impreuna pe acest pamant, petrecem impreuna aceasta viata si este absolut firesc si chiar frumos, sa ne ajutam unii pe altii, insa pentru ca relatiile sa fie sanatoase este necesar sa avem incredere in ce putem sa facem fiecare, in stradania noastra atunci cand e curata si in aceasta minunata “forma” care daruieste viata, tine totul impreuna, e activa in permanenta si pe care o numim in rugaciunea noastra “Dumnezeu”.

    Multumesc inca o data, te imbratisez si pe curand cu bucurie ! :)

  2. Multumesc muuuuult Alina pentru acest articol. Ceea ce am simtit este ca m-a miscat bine si ca am simtit intelegere si acceptare in mine, in sensul ca, daca pana acum nu am fost constienta ca ma fug de anumite lucruri din mine, acum am simtit acceptare si dorinta de adevar si unitate…mult mai profund decat inainte. De la ultima noastra intalnire si pana acum am trait o multime de lucruri…multe dintre ele nu tocmai placute, am avut tendinta sa ma eschivez insa mai puternica a fost dorinta de adevar si intelegere. Si am simtit ca am trecut 2 praguri importante. Mi-am dat seama abia dupa ce am trait experienta si incercam sa inteleg”ce a mai fost si asta?…” :) Dupa aceea, cand am inteles ca am procedat corect, desi nu a fost placut ce am experimentat…am fost asa bucuroasa pentru mine, pentru ca acea experienta si alegerea mea mi-a corectat mai multe atitudini si manifestari gresite. Iar acum…trec printr-o faza mai neplacuta cu mine insami…insa cumva simt sa am incredere si sa imi traiesc viata. Sper sa reusesc in felul cel mai curat si sincer pe care-l pot. Este esential.

    Si eu te imbratisez cu drag si vreau sa-ti spun, ca citind acest articol am simtit o incredere mai profunda a ceea ce realizezi si mi-am dat seama :) ca este increderea in mine.

    Pe curand cu bucurie,

    Aida

Lasa aici, un gand sau o traire ... ღ

Your email address will not be published. Required fields are marked *


6 + = 14

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>