Libertate

E posibil sa ne dam noi noua insine, semne peste timp si sa ne vorbim tacut despre un dor de noi, trimitandu-ne si invitatie la a ne intalni ?

E posibil sa ne fim noi noua insine ghizi pentru a ne creste si a ne dezvolta intr-atat incat sa ne intalnim cu noi insine intr-un punct concret de viata si sa avem un contact cu sine sau, sa avem un asa contact cu sine incat de acolo incolo sa fim cu noi insine si constient ?

E posibil sa intelegem ce inseamna asta, e posibil ca mintea noastra sa cuprinda intelesuri de dincolo de noi, oameni care mergem mult prin viata cu basma la ochi si cu capul in pamant pentru ca cerul e prea sus?

E posibil sa traim emotional aceasta intalnire si sa o putem cuprinde sufleteste, pentru a ne contopi cu un suflet nesfarsit, despre care asa aflam ca este ?

E posibil sa traiesti in continuare om fiind, aceasta contopire ca pe un “ceva” firesc, “ceva” candva de neimaginat si de neinteles ?

La 20 ani am facut acest desen.

Un desen facut spontan, intr-un moment in care reflectam la mine si la viata mea. Nu imi placea in acel moment, mult din ce traiam si ma framanta destul de tare intrebarea “ce sa fac cu viata mea ?”.

Stateam atenta sa intrevad ceva, o idee, un gand, cand am simtit ca vreau sa desenez.

Am inceput sa desenez. Mana mea aluneca pe hartie fara ca eu sa imi imaginez ceva.

Simteam ca doar redau desenul, nu il cream cu mintea mea.

In minte doar l-am primit si de acolo l-am pus cu mana pe hartie. Asa incat desenul meu nu venea din minte si asta mi-a fost clar.

M-am intrebat mirandu-ma, de unde vine acel desen si cum de desenez asa frumos ?

Aveam contact cu mine, ma simteam, stiam ca tot eu sunt cea care foloseste mana doar ca observam ca o fac cumva din afara identitatii mele cu care eram obisnuita.

Am inceput desenul intr-o stare de mirare si l-am terminat intr-o stare de mirare. Mintea mea era surprinsa, atat de surprinsa incat era numai o fereastra larg deschisa si atat.

Iar eu numai atat puteam sa fac.

Sa privesc la ce fac, sa observ si sa ma mir.

O mirare linistita.

Stiam aceasta “minunare” de cand eram copil. M-am intalnit si dupa acest eveniment de multe ori cu ea, fara sa o anticipez de fiecare data, asa incat “minunarea” a fost pentru mine, un fel de ghid pentru autenticitate.

Cand iti imaginezi ceva, oricat de tare ti-ai induce si emotii, nu te minunezi asa.

Aceasta minunare se intampla, cand ratiunea e surprinsa de un adevar mai mare decat cel pe care poate sa il genereze ea, care intalneste atentia noastra si noi il observam si pana la un punct as spune ca aceasta “minunare”  inseamna o recunoastere uneori usor admirativa a acestui adevar.

Cand am terminat desenul, l-am intitulat la fel de spontan precum am inceput sa desenez, “evolutie”, un cuvant care la 20 de ani imi era strain in sensul evolutiei personale, spirituale, pe care il cunoastem astazi.

M-am uitat la el si in aceeasi minunare, m-am intrebat de ce “evolutie”, de ce am ales oare atunci acest cuvant pentru a imi intitula desenul si m-am intrebat cum oare, am ales tocmai acest cuvant?

Nu am reusit atunci sa imi raspund la intrebari, sa patrund pana la capat sensul foarte simplu al acestui desen si legatura dintre “evolutie” si “libertate” si nu l-am conectat neaparat cu viata mea.

Parea oarecum opac pentru astfel de raspunsuri in acel moment si nu mai eram in starea de raspuns de dinainte. A ramas asadar un desen frumos, interesant, cu intrebari la fel de interesante dar fara vreun raspuns in liniile lui, de care am uitat la un moment dat.

Am inceput insa sa traiesc povestea lui si a legaturii dintre cele doua cuvinte calauzita din interior de ele, prin fiecare experienta pe care am trait-o.

Asa incat 18 ani mai tarziu, in experienta cea mai grea a vietii mele, mi-am amintit de el.

Cand l-am vazut, m-am conectat instantaneu la el.

Intrebarile ramase in liniile lui, au devenit raspunsuri si emotii.

Stiti cum e cand te intalnesti cu cineva cu care ai pierdut dintr-odata legatura, de care ti-a fost dor, cineva pe care de atunci nu ai mai avut ocazia sa il vezi, sa il simti, sa il atingi, sa stii de el si de care sufletul iti aduce recurent aminte, ca il iubesti ?

Si la fel de brusc, dintr-o data si fara sa fii anuntat de dinainte, ai ocazia sa il intalnesti din nou.

Iti sparge sufletul ocazia asta si totusi nu poti sa o refuzi.

Te intalnesti cu el, cu teama si cu dor deopotriva, cu incheieturile sufletului tremurand de indoiala daca poti sau nu cuprinde ce se “varsa” anticipat in el si il strangi in brate, “fie ce o fi”.

Ai vrea sa te contopesti cu el de-a dreptul. Si lasi sufletul sa treaca la un alt nivel riscand tot si simtindu-te in acelasi timp in mod paradoxal in siguranta si stai asa in imbratisare, pana cand nu mai ramane niciun pic de timp si niciun pic din viata care a trecut, intre.

Am inteles mult, foarte mult din propria traire si din ce am desenat la 20 de ani, cand experienta dura pe care o traiam atunci s-a incheiat, incheind asa si un ciclu al unei transformari pe care acest desen l-a deschis si anticipat in mine, la 20 ani.

Si am inteles ca evolutia mea imi aduce libertate.

Ca m-am nascut intr-un cadru organizat dupa trei coordonate: timp – spatiu – forma, care ma separa prin organizarea lui de “restul”, de un infinit intreg de “viata” care contine totul si pe care pot sa il contemplu si traiesc, cadru care prin organizarea lui nu doar ma separa ci  ma si conditioneaza sa il vad si sa il traiesc, numai pe el.

Si daca cumva indraznesc sa cred ca mai e ceva dincolo de el, nu pot vedea cu ochii liberi acest “infinit de viata”, ci doar prin sistemul lui de reguli.

Am inteles ca evoluand, pot transcende acest cadru si pot “vedea” cu ochii mei, pot trai prin mine insami, acest “infinit de viata” care este si creeaza totul.

Am inteles ca acest lucru poate fi vazut ca echivalent cu libertatea mintii noastre, care pentru o fiinta umana inseamna libertatea ei interioara, libertatea de simtire, de perceptie si traire in care mai pot sa fie reguli, dar ele nu ii mai definesc fiinta in totalitate si nu mai reprezinta, adevarul absolut.

O libertate prin care fiinta umana isi  regaseste starea de a fi despovarata, fizic, emotional, mental si spiritual de impresiile subiective care si-au pus amprenta in decursul existentei sale – temeri, frici, judecati, prejudecati, dureri, indoieli, neclaritati, traume, diagnostice, atasamente, legi, bucurii conditionate, diverse invataturi.

O libertate prin care fiinta umana isi  regaseste starea de a fi despovarata de toate consecintele pe care ea insasi ca fiinta si noi, cu totii, le-am creat asupra noastra, individual si colectiv, crezand ca realitatea inseamna doar ceea ce vedem si doar ceea ce construim pe baza de impresii subiective, invatate si mai putin izvorate din interior in clipa in care pulsul inimii din noi intalneste pulsul prin care vibreaza aceasta “viata” care infaptuieste totul.

O libertate prin care omul,  se regaseste ca o fiinta clara, traitoare, iubitoare si completa, in aceeasi lume organizata dupa reguli de timp-spatiu-forma si in acelasi timp si intr-o realitate infinita, care o cuprinde.

Aceasta libertate ca traire si manifestare in lume, nu vine ca reactie impotriva nimanui sau a organizarii limitate in multe sensuri a vietii dupa minte, ci ca o expresie a cunoasterii autentice de sine, o cunoastere traita de dincolo de minte, ajunsa in acel punct in care se impleteste armonios cu o cunoastere autentica, traita de asemenea de dincolo de minte, a vietii si a vietii colective ca intreg, cunoastere manifestata sau traita in si din acel moment, simplu si firesc.

Traiesc povestea in continuare. Acesta imi este sensul. Stiind de ambele realitati, ambele fiind reale, fiecare in felul ei de a fi, stiind de mine pe acest pamant in acelasi timp in care cerul, nu imi mai e strain.

Cu drag,

Autor, Alina Mihai Cum inflorim si evoluam uman, profesional si spiritual prin ORICE stare si prin ORICE  experienta  
Coaching • Consiliere • Terapie
Sedinte individuale si evenimente 
SPREAD THE LOVE
This entry was posted in Inspiratie intr-un cuvant ... and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Poti lasa aici, un gand sau o traire ღ

Your email address will not be published. Required fields are marked *