Articole si vindecare

Despre constiinta, minte, vraja si manipulare

Despre constiinta, minte, vraja si manipulare

Ne  nastem fiecare dintre noi cu o anume capacitate de a manifesta, de a infaptui sau de a face. Ne folosim intentia si, sensul pe care il dam noi la ceea ce facem determina un rezultat.

Concepem forme noi din tot ce e deja creat si concepem forme de la “zero”. Uneori e suficienta o idee ca tot ceea ce exista in jurul nostru sa se schimbe si sa capete o forma. Cea pe care noi o dam.

Si uneori, ceea ce traim se formeaza din alcatuiri de informatii si idei imprumutate parte dintr-un mediu care e exterior si in schimbare si parte dintr-un mediu care e interior si care e in curs de cernere si transformare, asa incat uneori se filtreaza sau se inlocuiesc sau se rastalmacesc idei curate, noi, care vin de la un alt nivel al nostru sau, de la acel nivel al nostru unde reperul de gandire si creatie umana nu e cel pe care il luam, la modul absolut, din ce am invatat si mai ales din ce am invatat pe dinafara.

Mintea  face parte dintr-un ansamblu structural al existentei noastre in lume.

Impinsa deseori la marginea fiintei si considerata a fi un dusman veritabil in calea realizarii noastre spirituale, ii gasim de multe ori vina si o facem responsabila pentru nelinistile noastre uitand ca noi suntem cei care dam viata tuturor partilor din intregul fiintei noastre si tot noi suntem responsabili si pentru felul in care le folosim.

Negam astfel o  parte din « constitutia » noastra, o parte din cine suntem noi aici, parte pe care am acceptat-o atunci cand am hotarat sa avem aceasta experienta a unei vieti umane.           

Faptul ca negam o parte a fiintei noastre pe care inainte de a veni ne-am asumat-o, induce pe parcursul vietii si mai multa separare decat cea cu care oricum ne intalnim de cand pasim cu totii in aceasta viata. 

In noi si in jurul nostru, totul este energie, despre care noi putem sa invatam prin experienta, informatii si emotii. Si aceasta energie are capacitatea de  « a iesi » din ea insasi pana la un punct, dincolo de care incepe procesul de revenire catre sine. Si acest principiu poate fi trait si cunoscut, ca om.

Universul nostru uman este un univers plin de dorinte. Cu totii le avem si ne dorim sa se implineasca.

Si tot ceea ce exista, inainte de a fi ceea ce este, contine o dorinta. O intentie. Si un gand.

Si atat constient cat si inconstient ne folosim fiecare dintre noi energia, continutul de emotii si de ganduri pe care il avem si vointa, pentru a le face sa se intample.

Uneori insa, nu ne gandim ca poate fi si un « pret ».

Cream lumi in mintea noastra, in care suntem asa cum ne dorim sa fim ca sa ne fie bine si cei din jur trebuie sa implineasca astfel, un anume rol ca acest lucru sa se intample, un rol pe care nu ei si-l aleg. 

Si in straduinta noastra de a tine lucrurile asa cum vrem sa fie pentru noi, ne opunem de foarte multe ori la schimbarea necesara pe care viata ne-o arata sau impunem de foarte multe ori celor din jur, “proiectul” nostru si experimentam de multe ori din aceasta perspectiva, durerea si neintelesul.

Vremurile pe care le traim sunt vremuri de intoarcere  a intregului catre intreg si a fiecaruia dintre noi catre noi insine, din perspectiva unei cunoasteri mai profunde, a eliberarii de interpretarile pe care le avem asupra realitatii, devenite filtre si a experimentarii adevarului din propria fiinta. 

Urmand astfel calea inversa, cea a revenirii cum spuneam mai sus, a aducerii “acasa” a energiei noastre proiectata in exterior, in diverse impresii, amagiri, ne dam uneori seama pe parcurs, ca tot ceea ce pleaca de la noi intoarce un raspuns in primul rand in « cine suntem ».

Echivalent cu a spune ca tot ceea ce pleaca de la noi ajunge mai intai la noi, chiar daca nu constientizam acest lucru. E un alt principiu simplu de functionare si de manifestare a energiei si construieste un anumit nivel de constiinta pentru a putea experimenta apoi, intregul.

Fiecare dintre noi continem anumite energii care « ne formeaza », emotii si informatii care se intretes si formeaza credinte si apoi realitati interioare care au o viata  a lor, care sunt in noi intr-o forma sau o alta, care sunt latente pana la un punct si care la un moment dat se activeaza.

O parte din povestile, emotiile si informatiile care au nevoie sa isi gaseasca locul lor in constiinta noastra sunt cele care ne aduc in atentie ideea de rau, de capacitate de a face asta, de teama, de vrajitorie, de blestem, farmece  sau « facatura », de manipularea mintii, deoarece mai mult sau mai putin, intr-un fel sau altul cam toti am intrat in contact atat cu informatii si uneori si cu experiente de acest gen si acest contact a lasat in urma o impresie, o traire, o perceptie vis-a-vis de acest aspect.

De multe ori vorbim de vrajitorie si ne gandim la un ritual.

In timp ce vrajitoria are in componenta ei si partea de ritual sa nu uitam ca totul pleaca de la un singur gand care are in spate o intentie si care abia mai apoi este sprijinit sau nu, de un ritual.

Asa incat intre vrajitorie si un « gand » cu o intentie legata de un scop anume, intentie manevrata prin puterea mintii pentru a produce o influenta, nu este decat o diferenta structurala si de forma.

Si ambele pot produce acelasi rezultat.

 Tot ceea ce pleaca de la noi sau din afara noastra, cu ritual sau fara si indiferent de ce forma ar purta ritualul si nu tine cont catusi de putin de dorinta celuilalt de langa noi, de respectul fata de mersul acestei evolutii si al fiecaruia dintre noi, precum si de liberul arbitru pe care fiecare il avem, poate insemna manipulare si poate fi numit vrajitorie.

Fortam de multe ori promisiuni, chiar si cu noi insine si incheiem acorduri pentru a schimba un sens al evolutiei in ceea ce vrem noi sa fie de la nivel de ego, neluand seama la faptul ca fiecare dintre noi avem un ritm si o constiinta cu care stam fata in fata de fiecare data si in fiecare clipa si care este de o prezenta atotcuprinzatoare si de o delicatete extraordinara atunci cand acoperita mult prea mult, ne arata de multe ori din timp ca e momentul sa ne indreptam noi insine catre respect si echilibru, inainte ca echilibrul sa inceapa se faca de la sine.

Din aceasta perspectiva ori de cate ori dorim sa intervenim in viata altor oameni prin ritualuri sau intentii prin forta mintii fara ca oamenii sa stie, sa ne indreptam atentia catre noi si catre dorintele pe care le avem.

Intr-un mod firesc si fara sa fortam nimic. Sa ne gandim la felul in care propriile dorinte iau o forma in noi si la forma in care ne dorim sa le traim.

Cautand in noi raspunsul legat de intrebarea – de unde pleaca tot ce ne dorim ?- putem vedea ca avem dorinte care pleaca din mandrie, din orgoliu, din ura fata de propria neputinta si din interes.

Insa putem vedea si ca avem dorinta sincera de a sti ce e cu noi, de a sti care este adevarul si de a-l trai, ca avem bucuria sincera de a crea si de a infaptui si dorinta sincera de “a fi” si de a exista in lume asa cum suntem sau cum am venit sa fim.

Odata ce descoperim sursa dorintelor care ne anima, putem simti noi insine care este diferenta intre cele doua feluri de dorinte.

Si putem alege in ce fel dorim sa investim propria energie si energia acestui univers in viata, in actiunile pe care le intreprindem si in tot ce ne dorim.

Este foarte important si necesar insa, sa fim sinceri si sa nu omitem absolut nimic, in sensul in care de foarte multe ori ne dorim sa stim numai “lucruri bune” despre noi, ca suntem “nobili”, altruisti si ca nu suntem deloc interesati sau egoisti.

E posibil sa fie si adevarat insa daca vrem sa stim cum stam cu adevarat la acest capitol, este necesar sa nu avem preconceptii, preferinte si nici prejudecati in timp ce uneori, inspre folosul nostru, mai si verificam ce credem despre noi.

Mergand mai departe la ideea de  » blestem » sau « facatura », de multe ori acest tip de « diagnostic » vine cu o seama de explicatii in jurul lui, explicatii care e posibil sa contina si un adevar, in sensul in care stim multi ca exista persoane mai ales in mediul rural preocupate de acest gen de ritualuri.

Insa, atunci cand ceva « ni se poate face », exista un « altceva » care permite acest lucru din chiar configuratia noastra.

Asa incat cei care care inca experimenteaza aceasta realitate a vrajitoriei cu revolta si cu teama, pot simti aceasta realitate cat se poate de concret, pe baza emotiilor pe care intr-o mare parte chiar ei si le induc. 

Aceasta se intampla pentru ca in interior mai e ceva care intretine credinta in aceasta realitate, in timp ce si in exterior timpul fizic in care aceasta realitate se poate transmuta, respectiv oamenii care practica ritualuri de influenta sa renunte la asa ceva, inca nu s-a consumat.

Si avem de ales.

Putem continua sa mentinem aceasta realitate in interiorul nostru, intarindu-i granitele prin frica sau credinta in capacitatea  absoluta  a celuilalt de a produce un rezultat care este valabil doar pentru cel caruia ii este adresata o asemenea energie sau influenta sau, putem sa ne indreptam din nou atentia catre noi.

Calea pe care o recomand este sa ne indreptam atentia catre noi si sa cautam sincer si mergand pana la capat, ceea ce ne apartine si ne mentine inca in aceasta realitate atat mental cat si faptic uneori, si atunci cand gasim aceste adevaruri, orice  forma  ar avea fie ca ne arata un viciu, o patima, o rautate sau o neputinta, sa le imbratisam din inima cu intentia de a ni le studia, pentru ca acceptandu-le total si din aceasta perspectiva a cunoasterii de sine, ne recuperam energia si ne-o  eliberam din alta realitate sau din realitatea altcuiva, aducand-o inapoi “acasa”. 

Partile din noi care nu ne plac, cauta intotdeauna acceptare. 

Si atunci cand nu o gasesc la noi, o cauta in alta parte incurajand in acest fel diverse practici.

Lucrand sa ne acceptam partile din noi, emitem prin insasi aceasta actiune un mesaj ca nu mai suntem dispusi sa negociem parti din propria fiinta pe promisiuni ce au ca pret atat energia cat si calitatea energiei noastre.

A ne accepta in totalitate nu inseamna insa sa incurajam in continuare acele trasaturi pe care incercam sa le ascundem si in fata noastra sau care ne predispun fiinta la “vulnerabilitate” sau la obiceiuri care ne mentin atentia doar la interesele sau la placerile pe care le avem.

Inseamna sa ne aplecam asupra lor cu intelegere si cu intelepciune – bun simt al gandirii si sa le primim deschis, intr-o forma optima de conlucrare interioara intre ele si valorile de sine pe care le avem, din aceasta perspectiva a intregului care suntem.

Cand ne indreptam atentia catre sine, pasnic si cu mult respect, fara a judeca ce este in afara noastra sau ceea ce traim chiar noi (pentru ca a judeca inseamna interactiune si investitie mai mult decat emotionala la un moment dat), si incepem sa lucram cu ce gasim, incet, incet, granitele realitatilor interpretate si limitate pe care le avem in minte dispar, pentru a lasa loc de fiecare data unei alte realitati, mai largi, mai obiective. In aceasta realitate din ce in ce mai larga si mai obiectiva ne recunoastem fiecare tot mai mult capacitatea proprie de a crea prin continutul si prin energia noastra realitati, ajungand astfel si la responsabilitatea pe care o avem ca participanti la viata precum si la recunoasterea de sine ca fiinta cu un anume potential de realizat.

Ne ajuta sa privim orice eveniment de viata, inclusiv cel care poarta si un asemenea « diagnostic », ca pe o experienta in care toate partile implicate au un rol si o insemnatate, fara a ne bloca in “diagnostic”, fara a ne bloca in cuvantul “vraja”. 

Si uitandu-ne la ceea ce ne apartine noua dintr-o experienta, atat cei care « facem » cat si cei care « permitem », depinde astfel doar de fiecare dintre noi cum ne ducem mai departe drumul propriei vieti si evolutii

Pentru ca in fiecare clipa avem capacitatea de a alege ceea ce facem, cu  cine am ajuns deja sa fim. Si totul devine astfel, din nou, o chestiune de alegere personala.

Fara sa ne invinovatim inutil, putem sa ne pastram la nivelul de a deveni constienti cat mai mult de cine suntem noi in intregul nostru si sa lucram cu diverse aspecte ale noastre si mai ales cu ambitia personala de a obtine ce ne dorim, fara sa mai conteze pretul.

A ne incarca de vina pentru faptul ca am ajuns sa traim astfel de experiente cu acest tip de incarcatura de ‘”vraja”, de “blestem” sau de manipulare a mintii, de spaima ca nu putem iesi din experienta pe care o traim, ca nu putem iesi de sub influenta mintii unor oameni care o au sau credem noi ca o au mai puternica decat a noastra sau am putea sa ajungem sa mai traim experiente asemanatoare, nu face decat sa adauge incarcaturi in plus fata de cele pe care le avem deja si ne predispun la astfel de influente.

Si pentru ca ne preocupa intr-o oarecare masura ceea ce inseamna cunoastere si « drepturile » pe care le confera, ne gandim uneori ca exista oameni  care parca au un acces la cunoastere atat de mare incat pot folosi legile acestui univers fara nici un fel de teama, in folosul propriu pentru satisfacerea oricarei dorinte, fara a produce nici un fel de rezultat pentru ei insisi, parand ca sunt intr-un fel absolviti de la “efect” de insasi propria lor cunoastere.

Pe masura ce avansezi in cunoastere, exista insa, la un moment dat un prag de autocunoastere.

Un prag in fata caruia fiecare om care ajunge pana acolo, stie ca undeva in el mereu a vrut sa ajunga dincolo de prag si de aceea este acum in fata lui si stie ca daca vrea sa il treaca, tine doar de el si de felul in care foloseste tot ce a ajuns sa fie, sa aiba si sa stie,  de pana in acel moment.

Un prag in fata caruia toate « legile » de care intr-o etapa a evolutiei a fost nevoie ca sa tina in frau o lume a intentiei legata de un scop, incep sa cada.

Pentru ca dincolo de el, nu mai este scop, ci este doar manifestare. Iar scopul redevine sens. Pentru tot ceea ce a vrut fiecare dintre noi sa fie. Si doar « de acolo » fiecare dintre noi poate ajunge sa cunoasca ce inseamna aceasta cu adevarat pentru o fiinta umana ajunsa astfel la intregirea  ei.

Cunoasterea ca si capacitate pe care o dorim multi dintre noi poate fi o cale pana la un punct.

Dincolo de care ea devine doar acumulare si nu si evolutie de sine. Cheia de trecere de acest prag, este renuntarea.

Renuntarea la cunoastere ca scop de a obtine si de a obtine absolut orice : faima, recunoastere, bani, putere, ascendent asupra cuiva, primul loc in mintea sau in viata unui om, pozitie sociala, beneficii, emotii si recunostinta. 

Si cine poate sa renunte la libertatea de dincolo de prag pentru o viata incarcerata in patima de a impune si de a obtine, din nou, este o decizie personala la care fiecare se expune. 

Sa ne pastram asadar, atentia la sine.

Sa cautam cu onestitate ceea ce mentine din partea noastra existenta acestei realitati in mintea noastra, sa cautam cu onestitate unde propriile ambitii, obiceiuri, cautari, temeri, ne mentin in postura de tinta sau de victima inconstienta a blestemelor, a vrajilor, a acestui tip de influente si manipulari, sa lucram cu ceea ce gasim in noi ca pareri si atitudini, si sa lasam fiecaruia dreptul de a alege incotro isi poarta evolutia.

Cu alte cuvinte, o alternativa sanatoasa la lupta, este a trai – a gandi, a simti si a actiona, din vibratia “superioara” ei. 

Si in acelasi timp, se stie insa si ca de cealalta parte, la un moment dat, nici cel mai mare « vrajitor » de pe acest pamant nu isi rezista lui insusi si propriei sale constiinte. Si multi dintre cei mai mari “vrajitori” de pe pamant stiu asta. Si se intorc deja la alta cale.

Sa ne gandim la noi insine de fiecare data in asemenea situatii chiar daca uneori e greu si durerea e prea mare.

Sa ne gandim daca gandul nostru a fost curat de fiecare data, daca am directionat voit macar o data mintea celuilalt pentru a demonstra anumite lucruri, daca am intervenit voit in plan mental asupra mediului in care am trait si asupra oamenilor care il compun in propriul beneficiu sau in “beneficiul” lor dar nu i-am intrebat si explicat onest care este beneficiul, daca am impus un bine pe care l-am gandit cu forta crezand ca este bine pentru toti, daca momentul pe care l-am ales pentru a transpune un “beneficiu” in fapta a fost si momentul pe care ceilalti l-au ales.

Sa ne gandim la ce facem fiecare in mod voit asupra celorlalti, chiar daca uneori am crezut ca este bine. Felul in care noi producem niste consecinte in viata unui om, e aceeasi cale prin care ce fac ceilalti in mod voit, are un efect asupra noastra. Pentru ca hranim si ne hranim cu aceeasi energie. Si in toate acestea de mai sus, este vorba doar de forta.

Vindecand ce exista in noi si creeaza posibilitatea ca aceasta cale a interventiei fara constiinta si prin forta sa produca un efect asupra noastra, acest efect la care ne simtim uneori expusi, la un moment dat nu mai exista.

Calea prin care putem sa vindecam aceste consecinte e o cale a constiintei pentru ca presupune sa recunoastem ca si in noi mai este cateodata forta, sa acceptam ceea ce am facut si poate mai si facem doar prin forta, sa ne asumam experientele create, sa renuntam la forta si sa transformam aceasta forta de a ne impune in dorinta de a ajuta firesc, de a comunica deschis, de a accepta ca pentru tot ceea ce avem si primim este un sens si de a exista frumos in viata noastra si in viata altor oameni.

Aceasta cale inseamna acordarea la alta energie decat cea a fortei si creearea altei realitati prin pastrarea atentiei la sine, la cei din jur si la mediu, din aceasta perspectiva a evolutiei si a transformarii, oneste, agreate, educate, si nu fortate si impuse fara drept de apel. 

Toti suntem parte din aceeasi constiinta. In timp ce  separarea, nu a servit niciodata nimanui la modul propriu, a lucra cu noi insine catre descoperirea si trairea adevarului despre cine suntem noi in toate aspectele pe care adevarul despre noi le presupune, intoarce intotdeauna un raspuns evolutiv.

Gandindu-ne la vraja, la cei care manipuleaza si la influentele mentale, provocate in mod direct sau deghizate si in bine cateodata, intentia se vede in univers.

Un om care isi doreste adevarul si traieste incercand sa il sustina, chiar daca este parte a unei asemenea experiente, prin insasi atitudinea lui pastrata cu perseverenta, va reusi sa iasa la un moment dat bine asezat in sine si in relatia lui cu Dumnezeu astfel incat aceste practici sa nu il mai afecteze.

Pentru ca in acest fel el primeste putere spirituala si ceea ce alimenteaza il va sustine iar ceea ce simte ca a pierdut prin experienta, ani de viata, bani sau sanatate, relatii sau iubire intr-un viitor se va intoarce.

Poate intr-o alta forma decat in cea in care initial si le-a dorit, insa in mod cert se va crea un echilibru care ii va aduce bucurie.

In timp ce de cealalta parte, a aceluia care practica asemenea metode, daca se alimenteaza in continuare influenta, se creeaza consecinte care se aseaza grav in constiinta si la un moment dat vor pune o presiune extraordinara asupra mintii, cu atat mai mult cu cat sensul colectiv de existenta este sa ne apropiem de constiinta si sa parasim actiunile de acest fel din planul mintii.

E bine sa gandim de doua ori inainte sa intervenim cu forta in viata unui om, recurgand la stratageme mai putin oneste, pentru a ii modifica alegerile in viata.

Pentru ca nu stim care e relatia lui cu Dumnezeu si de multe ori putem sa o evaluam numai in parte.

Ori un om care il iubeste sincer si din inima pe Dumnezeu, in timp ce “patimeste” constient, ceea ce inseamna ca nu se focuseaza pe a lupta cu “vrajile” si “vrajitorii” ci are atentia pe lucrul sãu cu el insusi si lucreaza  cu ce  scoate el din el crezand ca cineva il manipuleaza sau ii face vraji, adica lucreaza cu nervii lui, cu starea sa de slabiciune fizica, cu indoiala lui, cu fricile si cu orgoliile lui, cu viciile lui, cu credintele lui preluate din mitologia spirituala, frumos si consecvent punand la treaba propriile valori, acumuleaza “lumina spirituala” sau “putere spirituala” sau “libertate spirituala”. 

Aceasta nu inseamna ca omul nu poate incerca sa caute o vindecare a situatiei de fapt si in exterior.

Insa calea este bine sa ii sprijine in toate constiinta si sistemul de valori si sa construiasca un demers curat, fara ura si ranchiuna, fara a se razbuna, sa fie o cale indreptata catre autocunoastere si cunoastere autentica a unor mecanisme ale mintii care in mod imaginar preiau si construiesc realitati ce intretin mituri spirituale pe post de adevaruri absolute, pentru a se aseza omul in punctul lui central, de unde are o vedere de ansamblu si unde isi regaseste puterea constienta de alege si de a crea. 

Iar pentru cei care au trait asemenea realitati si inca simt ca le e teama, sau nu stiu cum sa iasa dintr-o realitate ca aceasta fara sa recurga la aceeasi cale a manipularii si a fortei, sau simt ca durerea este inca foarte mare, pacea poate fi gasita nu folosind aceleasi “arme” si aceleasi stratageme ale mintii, ci respectand liberul arbitru al fiecarui om cu privire la ceea ce alege si la felul in care isi investeste energia in viata si acordand atentie propriei vieti in primul rand si facand din propria viata o realitate pe baza de valori. 

Astfel in loc de o singura realitate in care investesc doua persoane, va exista realitatea in care se manipuleaza si in care investeste doar cel care o creeaza prin manipulare creand consecinte directe asupra lui si va exista o viata autentica si libera de acest gen de “interventii”, in care investeste cel care vrea sa o traiasca cu o constiinta limpede, curata. Si unde pui, acolo creste – spune o vorba din popor. 

In acest fel nimeni nu va incarca pe nimeni cu ranchiuna, razbunare sau cu ura, toti fiind astfel mai usori.

Si cu cat vom fi mai convinsi ca propria viata are nevoie de mai multa atentie si investitie din partea noastra decat o realitate pe care o concepe un alt om prin forta mintii sale, cu atat mai mult vom fi fiecare mai prezenti in viata noastra, lasand pe cei care doresc cu totul altceva sa isi traiasca realitatea pe care o creeaza, daca acea realitate este cea pe care o doresc.

In toate acestea nu este vorba de indiferenta, sau de detasare, sau de ignorarea unor elemente care pana la un punct ne afecteaza, nu e vorba sa nu iei atiudine atunci cand este cazul inclusiv legal, ci e vorba doar de intelepciune, responsabilitate, decenta si prioritati in viata, calitati care cand sunt cu adevarat manifestate pe un interval suficient de timp si in diverse circumstante, pot sa anuleze sau sa schimbe in mod firesc la un moment dat situatia faptica, traita, pentru ca in acel moment, aceste calitati astfel cumulate chiar pot sa faca o diferenta.

Si folosind in toate constiinta, toate acestea pot sa se intample, fara sa ingrosam si sa incurajam noi insine straturile acestei realitati mentale care mai contine inca posibilitati de vraja si manipulare, realitate care este clar in curs de transformare.

Acest lucru ne permite in acelasi timp sa deschidem ochii din ce in ce mai mult, catre zarile unei constiinte in care ceea ce traim acum devine numai experienta, iar noi putem lasa gandului simplu si curat, ce vine de la constiinta noastra, intreaga lui capacitate de a crea realitati curate in care schimbarea destinului cu forta nu isi mai are loc.

Ajuta sa reflectam la faptul ca eliberandu-ne mintea de iluzii, ne eliberam si sufletul.

Realitatea mintii si cea a constiintei angajeaza “puterile” umane diferit. 

 In realitatea mintii, omul este cel care crede ca el este cel care detine tot controlul iar constiinta e ceva “subtire” ce are legatura cu morala si atat, in timp ce in realitatea constiintei, mintea e un instrument, o interfata prin care omul comunica cu lumea de la nivelul sau profund, de acolo de unde el este cel mai in contact cu adevarul si in puterea personala, in mostenirea spirituala pe care o traieste constient.

In realitatea mintii este necesara lupta pentru ca acolo isi disputa intaietatea repere pe care le preluam din lume si ca atare si noi ne disputam intaietatea in lume, in realitatea constiintei, lupta nu e necesara pentru ca singurul reper e adevarul si suntem “impreuna”, toti.

In realitatea mintii forta are intaietate, scopul, obtinerea de rezultate pentru noi in primul rand, in realitatea constiintei, valorile traite permanent au intaietate, iar “eu” si “tu” suntem “impreuna” intr-o experienta din care fiecare luam ceva, conform cu ce decide fiecare si cu felul in care o face, acel ceva ce ni se potriveste cel mai mult si este important si are un sens particular pentru fiecare, fara sa luam cu forta unul de la altul.

In realitatea mintii ceea ce conteaza este un detaliu pe care “eu” il vad semnificativ, in realitatea constiintei, ceea ce conteaza este si detaliul insa si felul in care se incadreaza in ansamblu. 

Realitatea mintii propune omului o existenta limitata la ceea ce am memorat, la trairi imaginative, la crearea de realitati pe baza inductiilor mentale, realitatea constiintei propune omului, o existenta libera din punct de vedere evolutiv, traita autentic, sau cum spunem noi, “cu adevarat” si crearea de realitati prin revelatie si constientizare. 

La nivelul mintii, metafora e confundata cu adevarul, nu distingem din metafora care este adevarul prinsi in “poezia” mintii, in timp ce la nivelul constiintei adevarul se exprima intr-un mod direct si simplu, iar metafora ocazionala are rolul de a face accesibil adevarul, fara a se face transferul de atentie asupra “poeziei” pierzandu-se contactul cu adevarul. 

Multe pot fi spuse despre acest subiect, despre cele doua realitati si despre ansamblu. 

Pana la un punct se impletesc.

Pana la un punct pendulam intre cele doua.

Si apoi, alegem.

Ne deschidem catre ansamblu sau ramanem la “detaliu”, la povestea despre realitatea vietii, la reperul in care am crescut si despre care am citit sau invatat din carti si din exterior.

Mai e insa inca loc si timp, sa il accesam pe Cel care ne da viata si e vesnic.

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Autor, Alina Mihai 
Coaching • Consiliere • Terapie
Sedinte individuale si evenimente 

Poti lasa aici, un gand sau o traire ღ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.