Accepta-ma asa cum sunt – iubire sau abuz?

Multe din suferintele vietii noastre vin din sentimentul ca nu suntem acceptati de cei din jur. Ca nu ne putem gasi un loc in lume, ca nu ne putem gasi un loc in viata unui om, un loc suficient de bun in care sa ne simtim de fiecare data ca “acasa”.

Tot dorinta si nevoia noastra de acceptare ne determina de multe ori sa facem compromisuri, sa mimam anumite sentimente, sa ne transformam chipul, exteriorul si interiorul pentru a obtine beneficiile concrete ale acceptarii.

Nefiind invatati intr-un mod aprofundat cu notiunea de respect fata de ceilalti si cu notiunea de respect fata de sine, multi pornim in viata cu aceasta lectie neinvatata.

Omul invata singur de destul de multe ori respectul si nu numai, fiind dus de-a lungul vietii intr-o extrema sau in alta si cautand la un moment dat, spre ajutorul lui atunci cand face acest lucru, o cale inspre echilibru.

Respectul fata de propria persoana este necesar sa fie in echilibru cu respectul pentru ceilalti pentru ca aceasta relatie de interconectare pe care ne-o ofera viata ca un dat, sa functioneze in armonie si pe firul ei sa se produca schimburile necesare intre noi in asa fel incat, doua constiinte care sunt oricum asezate alaturi de o mana nevazuta, sa se poata sprijini la modul reciproc si sa poata trai si evolueze impreuna.

Atunci cand se intampla acest lucru, spunem noi, ca experienta este una fericita.

Insa de la acest mod de a trai, omul deviaza in multe feluri si in timp ce un anume grad de deviere este acceptabil, intervin la un moment dat adevarate inversari ale acestui mod de a trai in fapta, inversari ce denatureaza foarte mult relatiile dintre noi si ne altereaza calitatea de a fi oameni – fiinte dotate natural cu constiinta si intelepciunea de a trai.

Tinzand catre un mod de viata in care ceea ce simtim fata de noi e in echilibru cu ceea ce simtim fata de ceilalti, dar tinzand catre el intr-o forma sanatoasa de actiune si nu intr-o incapatanare iluzorie de depasire a unor limite numai de dragul de a fi considerati perfecti, omul poate sa cunoasca la un moment dat acea forma a acestui mod de viata pe care uneori il numeste “ideal’, pe care poate el sa si-o insuseasca si in care simte ca poate sa isi exprime natural felul de a fi, avand in acelasi timp un schimb echilibrat cu cei din jur. 

Acceptarea e o notiune de care nu multa lume e preocupata intr-un mod introspectiv, in sensul in care pana sa ajungem sa aflam ca exista evolutie spirituala, dezvoltare personala, indrumare, transformare si alte tipuri asemanatoare de preocupari exprimate prin tot setul de cuvinte aferente unui limbaj destul de uzitat in cautarea noastra de mai bine, nu ne gandim neaparat la acceptare ca virtute sau ca notiune, nu cautam sa vedem cum stam cu acceptarea, nu citim, nu ne documentam si nu ne intrebam pe noi insine in mod special despre acceptare.

Pe masura insa ce ne preocupa dorinta sau nevoia de a fi acceptati, pe masura ce ne preocupa raspunsul la intrebarea “de ce nu ne accepta lumea?”, intram de multe ori si pe un fagas al introspectiei si/sau al dezvoltarii personale sau al evolutiei spirituale si ajungem si la ideea acceptarii in sine, precum si in preajma ideii de “accepta-ma asa cum sunt”.

Din pacate insa, multe din ideile care au o anume valoare in actul de a fi, multe din notiunile virtuoase cu care ajungem in contact, “in maini” care nu s-au prea golit de orgoliu si mandrie, devin niste instrumente ce produc durere.

In acest fel si “accepta-ma asa cum sunt” devine de multe ori o scuza in fata unui comportament pe care il impunem celorlalti, mai direct sau mai subversiv.

Mai trist sau si mai grav este ca ajungem sa ne acoperim in fata celuilalt aproape orice tip de comportament, cateodata din ce ce in ce mai abuziv, pretinzand persoanei dragi sau apropiate sau celei care ne e in preajma, aceasta acceptare dusa la extrem, asezandu-i in fata sintagma “accepta-ma asa cum sunt”.

Mai mult decat atat, ridiculizam cateodata nivelul de evolutie al celuilalt, spunand ca nu este suficient de evoluat deoarece el este cel care nu poate sa ne accepte asa cum suntem si nu ne gandim deloc si la noi, la momentele de tensiune pe care noi suntem cei care le aducem in familie, intr-un cuplu, intr-o relatie de parteneriat sau intr-o prietenie, dezvoltand in timp comportamente de tipul abuziv.

Pretindem din partea celorlalti o iubire extraordinara fara ca noi sa mai dorim sa facem un efort, santajandu-i de destul de multe ori cu ideea ca “iubirea adevarata e iubire neconditionata” si ea se manifesta prin “a il accepta pe celalalt asa cum este, fara a incerca sa il schimbi”.

El nu incearca sa o schimbe. Ea nu incearca sa se schimbe. Sau, ea nu incearca sa il schimbe si el nu incearca sa se schimbe. Sau ea/el nu incearca sa o/il schimbe. Si nici ea/el nu incearca sa se schimbe.

Si dintr-o relatie cu un mers al ei in doi, oricare ar fi sa fie doi, relatia devine o relatie conflictuala in care fiecare dintre parteneri incep sa caute in alta parte acea acceptare care genereaza reciprocitate – schimb constructiv si hranitor pentru ambii parteneri, daca nu sunt indrumati la un moment dat din interior sa renunte la orgoliu si sa vada si in sine o cauza a conflictului de viata pe care il traiesc si sa vada si in celalalt un efort pe care il face si care poate intr-adevar sa presupuna si o limita de acceptare atunci cand limita noastra de manifestare este depasita la un moment dat si este depasita mult si este depasita si de mult prea multe ori.

Sunt multe abuzuri care se comit in umbra acestei idei.

“Accepta-ma asa cum sunt” este o idee care are sau poate avea o contributie valoroasa la modul in care gestionam, traim, alimentam, viata, propriul sine si relatiile noastre.

Si folosita de o constiinta care este dezvoltata, de un om care se cunoaste si de un om cu deschidere autentica fata de oameni, aceasta idee nu devine arma si nici justificare pentru pachetul de orgolii, dureri, limite, atasamente, rasfaturi si confort, pe care il avem, ci un mijloc de a comunica celuilalt:

in primul rand ca din formularea “accepta-ma asa cum sunt”, sunt constient de “cum sunt”, ca tot pachetul de mai sus e inteles si “luat in proprietate”,

apoi ca stim ca un asemenea “pachet” avem fiecare dintre noi si mai apoi,

ca intelegem ca a ne accepta asa cum suntem reciproc nu inseamna sa ne obligam unii pe altii sa ne insusim pachete care nu ne apartin ci sa nu ne condamnam nici noi pe noi si nici unii pe altii ca le aducem in relatie in timp ce ne sustinem reciproc in munca pe care fiecare o face cu sine pentru a ne recupera energia vitala din “pachetele” pe care le purtam si a o darui apoi noua insine si relatiei in care suntem. 

De obicei suntem destul de vehementi in a ne cere acceptarea fara a face un efort de a lua in seama si trairea celuilalt.

Si daca celalalt solicita si el la randul lui o forma de acceptare prin acelasi “accepta-ma si tu asa cum sunt”, atunci relatia poate sa devina un razboi in care fortele, cel putin din aceasta perspectiva a dorintei de acceptare exprimata in acelasi fel, par ca sunt egale.

Cine are insa un comportament orientat numai catre sine si solicita mai tare acceptarea, atat ca insistenta in comportament cat si verbal, uita pret de o clipa sau mai multe, sau de aproape o viata ca in cazul relatiilor parinti – copii, ca si celalalt e om si ca daca o idee functioneaza pentru unul dintre noi, ea poate functiona si pentru celalalt la fel de bine. 

Aceasta uitare inseamna ca nu impartaseste starea celuilalt, ca e singurul care merita aceasta “acceptare izbavitoare de orice” si ca atare “forta” lui poate fi mai agresiva si in functie si de gradul propriu de agresivitate, poate fi si fizic potential mai mare ca a celuilalt care e expus la acest tip de solicitare cateodata sau de multe ori, santajanta a partenerului de “dialog”.

Ce e de facut in asemenea situatii?

Raspunsul este pe scurt si in linii mari, renuntarea la orgoliu, vindecarea structurii de iubire, siguranta si atasament, de legatura cu sine, afectata in copilarie si dezvoltarea unui sistem autentic de valori care sa ne fie un veritabil sistem de referinta. 

Si cu alte cuvinte, inseamna indreptarea atentiei si catre celalalt din perspectiva ambilor parteneri de dialog, orientarea catre o cale pentru un dialog real pentru a vedea daca diferentele pe care conflictul se bazeaza se sustin in realitate sau vin din dorinta nemarturisita de a ne schimba viata inclusiv si partenerul, inseamna identificarea si acceptarea cauzelor care sunt reale si pentru care la un moment dat “disputa” se aprinde, inseamna renuntarea inclusiv la dialog pentru un moment in care dialogul poate fi reluat inainte de a se ajunge la manifestari si vorbe care pot conduce la decizii ce pot fi regretate de ambii parteneri.

Si daca dialogul chiar nu e posibil in momente repetate, si cel care isi solicita acceptarea intr-un mod total nu lasa drept la replica si acceptare celuilalt si nu exista disponibilitatea impartasirii unor sentimente mai umane, cel care e sincer in dorinta si manifestarea lui de acceptare si considera la un moment dat ca nu mai poate sau isi doreste sa traiasca si altceva in aceasta viata, decat sa accepte la modul sistematic pe celalalt “asa cum este”, atunci cand celalalt nu face decat sa fie cum vrea el si sa faca tot ce isi doreste fara sa tina cont ca este intr-un cuplu, familie, sau intr-o relatie de prietenie sau parteneriat care inseamna cel putin inca o persoana, e posibil sa decida ca isi doreste sa isi construiasca un mers si un drum al lui independent de ce a trait pana in acel moment.

Vine un moment in viata cand a pleca dintr-o relatie sau dintr-un loc dupa ce ai incercat tot ceea ce a fost uman posibil pentru tine, pentru a trai intr-un context relational fara a judeca si fara a ii impune o schimbare celuilalt si celalalt alege in mod constant sa isi conserve obiceiurile sau sa abuzeze si mai tare, este lucrul indicat.

Nu poti insista sa iti prezinti calitatile in fata unui om care nu are niciodata aproape sau doar cand isi doreste ceva de la tine, ochiul indreptat spre viata ta si nici nu poti sa alimentezi cu energie proprie la infinit, o persoana care o foloseste doar in beneficiul propriu pentru a isi alimenta orgoliul de a avea un statut privilegiat in viata ta sau de a avea un statut privilegiat in general in lume, devenind complice la un comportament care nu mai e benefic nimanui.

A darui neconditionat, a accepta neconditionat, a iubi neconditionat, nu inseamna dreptul la abuz.

Corpul nostru, emotionalul nostru si psihicul nostru sunt instante ale fiintei noastre care ne arata cand e nevoie de constientizare, reglarea investitiei emotionale si cand este cazul si eliberarea din situatii in care exista o incarcatura disfunctionala.

In astfel de situatii este necesar sa avem o analiza mai atenta asupra a ceea ce se intampla, pentru ca e de mare ajutor sa vedem cat din conflictul pe care il traim respectiv simtim, vine catre noi din exterior prin intentia si comportamentul celuilalt si cat vine din interior prin mecanisme care reactioneaza la diversi stimuli, mecanisme ce pot intretine un conflict exterior dar si interior. Uneori ce vine catre noi din exterior e mult si e concret, alteori e mai subtil si e la fel de mult, alteori e mai putin decat credem noi ca este si conflictul pe care il traim e mai mult alimentat din interior, din proiectiile si reactiile disproportionate pe care le avem. 

Astfel, pentru a ne putea rezolva conflctul exterior si/sau interior, este necesar sa incepem un proces de auto-cunoastere si de luare de decizii sanatoase adaptate la o realitate cat mai obiectiva a experientei in care suntem dar si la o realitate mai bine cunoscuta, a noastra, interioara, toate acestea fiind necesare nu doar pentru a putea ramane in viata cateodata, cat si pentru tot ce am venit sa intelegem din aceasta viata si pentru toata bucuria pe care am venit sa o traim. 

Un om poate pleca dintr-o relatie si fara sa isi urasca partenerul de relatie. Fara sa il incarce cu vreo vina, fara sa doreasca razbunare, fara sa se uite urat pe strada daca intamplator il mai intalneste, fara ranchiuna chiar daca uneori, pana se vindeca, poate sa mai simta ca in el mai doare. 

Pleaca pur si simplu. Deschis in continuare catre viata, catre oameni si catre ideea de a fi iubit si de a iubi din nou si poate face asta cand si-a cam invatat lectia pe care a avut-o de invatat in relatia respectiva. Si pleaca in mod cert cu mult mai mult respect de sine pe care este insa necesar sa il inteleaga si sa il manifeste in mod corect, deoarece sunt si cazuri in care uneori se poate transforma in aroganta.

E bine ca respectul castigat, sa ramana doar respect de sine, pentru ca experienta pe care omul o traieste sa conteze cu adevarat in viata si omul sa nu lase in el un “rest” de amaraciune sau orgoliu, prin care sa conceapa si sa inceapa sa creeze iarasi un tipar pe care prin respectul castigat fata de sine, a avut ocazia sa il dezactiveze in mare sau in cea mai mare parte.

“Accepta-ma asa cum sunt” in mintea unui om care nu e liber de orgoliu si care nu are constiinta suficient de treaza incat sa stie sa nu isi faca rau si sa nu raneasca, sunt adevarate arme.

Pentru ca sub umbrela acestor vorbe, un om care are mult orgoliu dar si nevindecare, nu face decat sa isi impuna felul de a fi si de a isi duce viata, celor care ii sunt in preajma.

Unii dintre noi vom avea timp sa facem multe pentru a aduce inapoi in oameni ceea ce am luat, altii dintre noi vor avea timp poate, numai sa le para rau. 

Subiectul este foarte amplu si situatiile prezentate sunt adevarate.

Este inspre ajutorul nostru sa incercam ca daca tot suntem porniti pe un drum al dezvoltarii personale sau al evolutiei spirituale, sa ne dezvoltam cu adevarat si intr-adevar sa evoluam si sa nu ne luam aparatori si scuze pentru un comportament neautentic si un comportament destul de abuziv cateodata, din informatii menite sa ne ajute.

Este inspre ajutorul nostru sa incercam sa avem putina grija la intentia noastra si sa cautam, pentru cei ce isi doresc si cred ca le ajuta sau este necesar, sa vedem care e de fapt intentia noastra.

Acest gen de experiente, in care la modul foarte subiectiv reinterpretam concepte in favoarea noastra, se intampla in cuplu, in relatiile maestru si discipol, in relatiile de prietenie, in relatiile de rudenie, in toate relatiile dintre noi care au un nume. 

Relatiile pe care le avem nu sunt intamplatoare si dincolo de multe alte aspecte, reprezinta si o conventie menita sa aseze o ordine intre noi, ca nu cumva omul dominat inca de instinct si dorinta de putere si marire sa intre fara noima in viata celuilalt, facandu-si rau si lui.

Ca oameni, speram macar ca intre frati, rude, sa ne purtam frumos unii cu altii, speram macar ca intre prieteni sa putem sa fim onesti, speram macar ca intr-un cuplu sa fie vorba de iubire. In rest, fata de “straini” de multe ori credem ca avem liber la comportament si judecata.

Relatiile dintre noi insa, orice nume ar purta au insemnatate. Isi pot pierde insa aceasta insemnatate cand noi nu stim sa ne purtam ca oameni, oricare ar fi relatiile dintre noi. 

Relatiile dintre noi au valoare in masura in care noi ca oameni ne manifestam valoarea.

Atunci, ne vom purta fiecare, sanatos si hranitor, in relatiile noastre.

Ne vom iubi parintii fara ca acest lucru sa insemne ca le cerem sa ne creasca pana la sfarsitul vietii si nu ne vom stradui sa ne iubim parintii intelegand prin asta ca ne straduim sa acceptam orice doar pentru ca ne sunt parinti, ne vom iubi copiii cu adevarat si nu ii vom mai incarca cu traumele noastre crezand ca ei exista doar pentru a le purta si pentru a ne intoarce “sacrificiul”, vom fi onesti cu prietenii pe care ii avem pentru ca onesti suntem din fire, vom iubi cu adevarat un partener sau oamenii pentru ca in noi traieste liber ceea ce inseamna cu adevarat iubire, in acelasi timp in care putem spune adevarul despre ce simtim si credem pentru ca adevarul ne caracterizeaza si o putem face fara sa il impunem pentru ca putem sa respectam ca si celalalt poate avea reperul lui.

Iar adevarul inconjurat de toate celelalte calitati, valori, care sunt sau au inceput sa fie si din fire, vine doar sa aduca libertate si nu vine sa condamne.  Depinde insa mult, si de cum este primit.

Ideea de acceptare pare ca are “o greutate” un pic mai mare cand vorbim de relatiile dintre noi pe care le percepem mai apropiate. Intervine atunci un trebuie sa ne acceptam unii pe altii orice ar fi, cu atat mai mult cu cat suntem si rude, cu atat mai mult cu cat suntem prieteni, cu atat mai mult cu cat suntem mai apropiati decat cu restul, si atat.

Atat timp cat relatiile dintre noi devin scuze pentru abuz, sau pentru comportamente care nu tin cont de existenta celuilalt in sensul in care sa i se recunoasca o prezenta pe acest pamant, o prezenta in relatia respectiva si drepturile absolut umane pe care si noi insine le avem, exista o probabilitate foarte mare ca intr-un timp sa nu le mai numim relatii. Si in niciun caz sa le mai dam sensul de rudenie, prietenie, cuplu, parteneriat sau apropiere.

Din ce in ce mai mult, mergem ca si constiinta colectiva, catre alte sensuri. Asa incat nu ne vom mai desparti unii de altii prin certuri pe pamant sau pe avere ci ne vom indrepta fiecare in drumul nostru din lipsa de respect, din lipsa de reciprocitate, din lipsa de consideratie sau grija, grija si consideratie pe care nu le mai avem unii fata de altii sau, doar unii le avem mai sanatos si hranitor, fata de altii. 

Valorile vor incepe sa conteze din ce in ce mai mult si va incepe sa conteze o manifestare cat mai autentica a lor. Restul vom percepe ca nu e decat contextul in care totul are loc. Asa pare cel putin. 

Si in final, va propun urmatoarea resemnificare pentru “accepta-ma asa cum sunt” :

“accepta-ma asa cum sunt” nu inseamna ca eu ca om, nu vreau sa ma schimb si iti impun sa accepti din partea mea tot ce vreau eu sa fac, gandindu-ma numai la mine fiind insa, in relatie cu tine. 

“accepta -ma asa cum sunt” inseamna sa nu fiu judecat(a) pentru felul meu de a fi si sa nu imi impui felul tau de a fi sau felul in care ai vrea sa fiu, ca sa iti fie tie bine.

“accepta ma asa cum sunt” inseamna sa ramai deschis(a) in relatie cu mine pentru a intelege felul in care vad eu viata, daca iti doresti bineinteles, sa ai o relatie cu mine si apoi stam de vorba despre ce intelege fiecare. Tot deschis. 

“accepta-ma asa cum sunt” nu inseamna sa ma ascund sub acceptarea ta si sa imi intaresc limitele protejandu-ma de disconfortul de a vedea care este contributia mea la ce e evident ca nu ne aduce bine, suferinta ta, suferinta mea. 

“accepta-ma asa cum sunt” inseamna sa poti privi la mine si sa ma vezi si in parte dar si in ansamblul meu, direct, nu prin intermediul judecatii tale vis-a vis de felul in care sunt, prin intermediul partilor din tine care nu obtin ce vor din relatia ta cu mine. 

“accepta-ma asa cum sunt” inseamna ca si eu la fel ca tine, am o experienta a mea de viata, am cunoasterea mea, am durerile mele. Nu iti cer sa le preiei ci doar sa ramai pe cat posibil constient(a) in dialog si in relatie cu mine  ca nu doar tu ai experienta ta de viata, cunoastere, dureri.  

“accepta-ma asa cum sunt” inseamna ca sunt constient(a) de faptul ca nu te rog sa imi faci favoruri ci ca iti comunic toate cele de mai sus  intelegand sa fac si eu aceleasi lucruri in relatie cu tine. 

“accepta-ma asa cum sunt”, inseamna ca inainte de a iti spune tie asta, o fac eu cu mine si ca in acest fel, si eu, si tu, avem toata libertatea sa luam deciziile pe care le intelege fiecare ca fiind corecte pentru el, daca impreuna nu putem sa facem sa ne fie bine. 

“accepta-ma asa cum sunt” inseamna ca si eu sunt, o fiinta, la fel ca tine. 

Si lista poate merge mai departe.

Pentru a o intelege insa este necesar sa o privim din ambele sensuri, si cand noi spunem celuilalt sau celorlalti “accepta-ma asa cum sunt” si cand cei din jur ne spun acelasi lucru noua.

Gandindu-ne la “reciprocitate” in foarte multe sensuri, gandindu-ne si la comportamentul nostru, fiind deschisi  sa auzim si ce gandeste si ce isi doreste si cel de langa noi, putem cunoaste parti considerabile din ce inseamna acceptarea.

Sa asteptam sa accepte numai cel de langa noi, sau sa faca el intotdeauna primul pas nu ne apropie ca oameni si nu ne face oameni.

Si exista posibilitatea ca gandindu-ne la toate aceste aspecte, cei care cred ca a te gandi la toate acestea are un sens, sa putem pastra in viata noastra oameni pe care ii avem inca “acolo” si care chiar ne accepta dintr-un sentiment curat si nu din teama de a isi lua singuri viata de la capat, sau din teama de a ramane singuri, asa dupa cum exista si posibilitatea sa cunoastem oameni noi care impartasesc deschis aceleasi lucruri care au insemnatate pentru noi si alaturi de care totul poate sa infloreasca reciproc. 

Invitatie la dialog – Eveniment “accepta-ma asa cum sunt”

Contributia financiara pentru aceasta seara, este de 100 lei ( include cheltuieli de organizare, suport logistic si facilitare).

Numarul de persoane este limitat (grup mic), pentru a facilita ocazia exprimarii.

Evenimentul are loc in Bucuresti.

Pentru inscriere va rog frumos, sa completati formularul de mai jos.

Va multumesc si va astept cu drag,

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,