Articole si vindecare

Asculta ce vorbesti …

Asculta ce vorbesti …

Am avut si eu momente foarte dificile in viata, asa cum cred ca poate sa spuna fiecare dintre noi.

Si la un moment dat, dupa ce mi-am inceput procesul de autoanaliza,  cand povesteam cuiva despre ce traiam, m-am surprins ca ma aud pe mine insami foarte clar si altfel decat pana atunci.

Spuneam ca, “am niste momente mai dificile” insa auzindu-ma in acel fel, am trait in mine realitatea, adevarul acestor vorbe, adevar care comunica din mine, cu mine, prin intermediul cuvintelor pe care le rosteam si prin intermediul simturilor mele. 

Dialogul cu cel de langa mine era astfel un context prin intermediul caruia am descoperit acest gen de comunicare a mea cu mine, am descoperit ca in mine exista adevarul cu privire la ceea ce traiesc, am descoperit ca organismul meu este in contact direct cu realitatea sufleteasca si in acelasi timp era si un context pus la dispozitie de viata prin care viata oferea atat mie cat si partenerului meu de dialog o experienta, in care fiecare avea de oferit insa din care avea si de primit un dar al vietii, pentru sine, pentru relatie si pentru noi in general ca si constiinta colectiva.

Am niste momente mai dificile”, inseamna doar momente, si nu inseamna “toata viata mea e dificila”, pentru ca mult din ea inca nu am ajuns sa o traiesc si atunci ce sens are sa spun ceva, orice, despre ce nu am trait ca si cum as fi trait … ? Si ce sens ar avea sa ma condamn singura la nefericire la mai putin de jumatatea vietii mele … ?

Am niste momente mai dificile”, inseamna ca sunt si momente fericite in viata noastra sau mai putin dificile, insa acestea de foarte multe ori sunt primele pe care le uitam atunci cand universul nostru de moment se clatina sau se intalneste cu semne de intrebare.

“Am niste momente mai dificile“, inseamna “mai” dificile si nu “cele mai” dificile pentru ca asa tindem sa le consideram atunci cand dificultatea lor trece de un anume prag care de multe ori e in viata pragul nostru de confort.

Adevarul este unul singur. Restul de interpretari interioare si discursuri, sunt doar interpretari ale adevarului interior, mai aproape sau mai indepartate de realitate, in functie de cum vibram pe o informatie sau alta deja inregistrate in noi, atunci cand traim o experienta.

Tot asa, in timp ce povesteam cuiva ceea ce traiam, spuneam la un moment dat ca “trec printr-o perioada un pic mai grea” si  “prinzând” din nou cu auzul ce rostesc, am avut din nou simtamantul respectiv certitudinea interioara ca ce spun este adevarat. 

Pentru ca da, “trec printr-o perioada un pic mai grea”, este si a fost o informatie adevarata, in sensul ca “trec prin” si nuraman in” experienta respectiva. Iar cuvantul “perioada” are un sens finit.

Faptul ca am “surprins” adevarul pe care il traiam prin comunicarea pe care o aveam cu cel de langa mine, nu mi-a rezolvat instantaneu situatia de viata insa m-a facut sa ma opresc din discursul care altfel alimenta un intreg scenariu si a facut posibil ca in chiar acel moment sa trec interior la un alt mod de raportare fata de experienta din acel moment.

Acest lucru mi-a deschis o alta perspectiva, mai aproape de realitatea a ceea ce traiam in sensul in care a facut realitatea experientei pe care o traiam mult mai trecatoare fata de cat ii creasem eu orizontul ei in timp prin scenariul la care ma raportam, scenariu care era in detrimentul realitatii pe care o traiam de fapt in mine insami.

Acest lucru m-a luat din “povestea fara de sfarsit a suferintei mele”, m-a adus mai aproape de prezent si m-a conectat si la o alta realitate respectiv dimensiune a durerii sufletesti pe care o traiam, o durere mult mai aproape de realitate, o durere sufleteasca absolut umana fara acel aspect adaugat al ei, indus de durata experientei, data de asocierile interne pe care le faceam inconstient intre experienta si durata ei in timp. 

Astfel mi-am perceput durerea sufleteasca ca pe o durere justificata din punct de vedere uman avand in vedere contextul de moment, m-am conectat mult mai corect cu realitatea pe care o traiam, am putut sa o accept asa cum este si mi-am trait durerea constient fara sa o mai generalizez, exagerez sau sa o mai amplific fapt care m-a ajutat sa o si valorific din punct de vedere al transformarii pe care o traiam, pana cand s-a consumat. 

Si s-a consumat mai repede decat s-ar fi consumat daca as fi alimentat scenariul “povestii fara de sfarsit a suferintei” in loc sa ma conectez la realitatea mea interioara, cea pe care o traiam in mod real si in care suferinta era doar o poveste temporara.

Referitor la “durere justificata din punct de vedere uman avand in vedere contextul de moment”, cred ca e in ajutorul nostru ca oricat de mult ne-am dori sa pasim peste pragurile umanitatii noastre atingand niste culmi ale evolutiei spirituale sa pastram un contact corect atat cu realitatea concreta cat si cu umanitatea noastra.

Aceasta pentru ca a atinge “performanta spirituala” pe care se intampla de multe ori sa ne-o dorim, nu inseamna sa ne impunem ca emotiile sa nu ne afecteze si astfel sa ne amputam emotional, ci inseamna sa stim mereu ca perspectiva de moment poate fi deschisa catre una mai cuprinzatoare, de la care viata se respira altfel, poate un pic mai liber sau din ce in ce mai liber, cu plamanii un pic mai relaxati si astfel cu un “organism” sa spunem mai curat, fizic, psihic si emotional. 

Spun acestea pentru ca observ de multe ori cum ne judecam pe noi insine cu privire la faptul ca inca mai simtim durere si ne criticam ca nu suntem suficient de evoluati pentru a nu mai suferi.

Vine la un moment dat si clipa in care daca omul isi doreste sa traiasca viata altfel, sa spunem mult mai constient, acest lucru e posibil. 

Insa aceasta se intampla pas cu pas si fiecare pas, se traieste si se simte.

Pentru ca prin acesti pasi poarta sufletului se deschide din ce in ce mai mult si sufletul invata din nou cum sa traiasca si sa simta liber (si) realitatea infinita din care a venit asa cum si mintea se deschide pas cu pas si omul invata sa se apropie cu intelesul (si) de realitatea infinita din care sufletul a luat fiinta.  

Astfel ca daca “amputarea sufleteasca” se intampla, momentul de eliberare definit aici ca momentul de deschidere de la care sufletul nu mai poate fi inchis si mintea (re)devine un “organ” in sprijinul trairii constiente,  e intarziat.

In momentul in care suntem atenti la ce spunem, aceasta insemnand sa auzim ce spunem chiar in timp ce spunem, ca si cum “am prinde” cu atentia si simturile, toate conjugate, atat desfasurarea cat si continutul a ce spunem, putem avea adevarate revelatii pentru ca ce “iese” din noi sub forma de cuvinte, este o realitate pe care o purtam in interior si cand actul comunicarii e spontan, el e foarte generos in “realitati”, care mai de care intre care insa exista intotdeauna si adevarul. 

Acest “a prinde” cu atentia si simturile conjugate, adevarul din ce spunem, ar putea fi asemuit cu acel fel de a fi in care suntem cand purtam un dialog de maxima importanta pentru noi, in care atentia si toate simturile pe care le avem sunt acordate sa extraga esentialul, acele informatii, acele gesturi relevante care ne ajuta sa ajungem la toate partile unei decizii care conteaza pentru noi.

In acel moment nu ne invata nimeni acest lucru, cum sa fim atenti, cum sa conjugam atentia si simturile pentru a extrage esentialul, adevarul sau ce anume reprezinta pentru noi un interes, ci pur si simplu, se intampla.

Semn ca stim cum sa facem acest lucru, doar ca avem nevoie de ceva sa ne “impinga” suficient de mult astfel incat sa se si intample, de la sine, dinauntru, cum ar fi de pilda, o amenintare, o durere, frica, suferinta… Motiv pentru care, le cream.

Si abia dupa ce se intampla suficient de des sa “prindem” adevarul din ce comunicam, incepem sa observam si cum se intampla (si) pentru ca nu ne mai indoim ca se intampla si atunci putem vedea ca e vorba despre un proces care pune in functiune “mecanismul unui ceas”, in care aspecte/elemente care par independente, functioneaza corelat si rezultatul este observatia relevanta si curenta

Asadar starea sau felul de a fi despre care aminteam inseamna doar acest tip de luciditate si activitate conjugata, fara interes si fara frica.  

Adica fara tensiunea si consumul de a fi atent de teama sa nu pierdem “miza”. Insa pentru aceasta este necesar ca nu “miza” unui dialog sa fie prioritate pentru noi ci poate, constiinta, caracterul, adevarul ..

Aceste observatii repetate in dialoguri, au determinat fiecare la momentul ei, doar prin ele insele resetari interioare si resurse, pentru ca orice resetare adica reorganizare in jurul unor perspective mai deschise decat pana in acel moment, presupune o alta energie vitala si psihica, presupune resurse care au stat nestiute si nefolosite pana in acel moment.

Avand “ochii mai deschisi”, am realizat astfel ca de fapt imi dadeam singura de foarte multe ori o veste buna, doar ca in multe din situatii nu ma auzeam ce spun fiind mult prea prinsa in recitalul meu declansat de corzile interioare atinse de un stimul pe masura lor din experienta respectiva, recital pe care il preferam deoarece existã o placere in a-ti plange un pic de mila.

Si atunci auzeam doar discursul pe care ma obisnuisem sa il am intr-un mod mecanic, invatata fiind sa vad realitatea doar de la nivelul experientei de moment, fara sa sesizez  incadrarea ei intr-o perspectiva alcatuita dintr-o secventa de experiente, actiuni, fiecare cu particularul ei care impreuna pot sa genereze un cu totul alt rezultat decat cel imaginat. 

Cand am inceput insa sa observ cu toate simturile ce spun, era ca si cum auzindu-mi vorbele ma conectam prin vibratia lor si la adevarul care era de fapt in mine, adevar care plecase inspre in afara mea din mine pentru a putea sa il observ, avand astfel certitudinea ca acele vorbe sunt adevarate, din interior.

Am realizat astfel la momentul respectiv, ca noi suntem tot timpul in contact cu realitatea pe care o traim de fapt, insa ne blocam in realitatea pe care ne-o imaginam sau credem ca o traim.

Iar realitatea pe care o traim cu adevarat in interiorul nostru si pe care se aseaza si atat interpretarea de moment, e mai buna decat orice realitate am imagina.

Pentru ca acolo se afla sensul, sens pe care putem sa il traim ca pe o revelatie continua, moment in care imaginatia  devine secundara si in vindecare si in procesul de a crea.

Cand traim momente dificile noi extrapolam evenimentul pe care il traim acum la intreaga viata, extrapolam starea pe care o traim acum la intreaga viata, extrapolam experienta de acum la intreaga viata adaugand trairii noastre din prezent o incarcatura foarte grea  sub care e posibil sa ne aplecam.

Comunicam atunci trairea noastra si ne comportam ca si cum acesta ar fi adevarul, desi experienta noastra poate sa continue altfel si sa se termine si fericit, lucru care de multe ori se si intampla. 

Daca ne acordam la realitatea a ceea ce spunem “trec printr-o perioada grea”, putem vedea/observa direct fara sa fie in niciun fel autosugestie sau gandire pozitiva, ca e de fapt o veste buna.

Iti dai singur o veste buna, te anunti tu pe tine ca treci PRIN perioada respectiva, ceea ce inseamna ca ea se va termina la un moment dat si astfel iti dai singur jos din spate acea “pana atunci, definitiva incarcatura”. Si orice om cand primeste o veste buna se insenineaza si priveste altfel viata.

Insa pentru a ajunge sa traiasca o alta realitate tot este necesara contributia lui, altfel vestea buna e doar o veste buna si atat.

In trairea constienta omul nu mai fabrica mental o realitate roz care sa inlocuiasca realitatea lui prezenta sau curenta.

El traieste realitatea asa cum este si fiind atent la ce si cum traieste, isi da singur raspunsul care i se potriveste sub forma de observatii respectiv constientizari care prind sau surprind si aspectele pozitive ale vietii, pe care le uitam. 

Trairea constienta presupune a fi prezent in clipa asa cum este clipa si prin investitia in clipa respectiva, viitorul este mult mai aliniat la potentialul de implinire pe care il poarta fiecare ca un”fir rosu” al intregii vieti, in interior. 

Cand cream in plan mental repede, repede, o imagine mai roz, cand recadram repede realitatea desi ea e aceeasi dar noi ne folosim de subterfugii inductive si imaginative pentru a muta socul pe care il traim in realitati paralele, aceasta este investitia noastra in realitatea pe care o traim, adica fuga de realitate.

Poate fi un mecanism de aparare functional pentru moment sau pentru o anumita perioada de timp, insa organismul nostru invata calea prin care isi produce un “bine” si la primul moment in care starea lui de bine e amenintata sau pusa mult sub semnul intrebarii, primul lucru pe care il face e sa ceara acelasi stimul si in acest fel noi ajungem de fiecare data sa recadram, sa punem ochelarii roz, sa fugim de realitate, fara sa invatam mai nimic din ce traim si fara sa accesam resursele care stau nefolosite in insasi starea de conflict pe care o traim.

In acest fel nu invatam prea mult din ce traim pentru ca atentia noastra e la cum sa scapam de ce traim, lucru pe care il exprimam ad literam cand comunicam cu cineva pe acest subiect – vreau sa scap de fricile mele, vreau sa scap de umbra mea, vreau sa scap, sa scap, sa scap ….

Vrand sa scapam de … , alegem cai care panseaza, trimitand cauza in adanc sau in alta “camera de suflet” sau in alta realitate a mintii noastre,  creand premizele sa retraim undeva in timp aceleasi circumstante din prezentul care poate sa insemne durere, trauma, conflict, pana cand reusim sa le traim deschis si sa le privim in fata luand de aceasta data lectia/darul lor si intregindu-ne sufletul care isi cauta raspunsuri prin experienta respectiva primindu-le intr-un mod practic si concret, traind raspunsul si lasand libere resursele interioare care se desfac in corp prin constientizarea lui.

Una din lectiile pretioase de viata pe care o evitam prin recadrare imaginativa si inductii este aceea de a deosebi, iluzia de realitate. 

De aceea o alternativa sanatoasa la lucrul imaginativ, care ajuta mult situatia din prezent si din interior e constientizarea, adica descoperirea cat mai corecta a realitatii si a resurselor din om si punerea lor impreuna la modul constient pentru a crea o continuare potrivita atat cu aspiratiile reale pe care le avem cat si cu resursele reale pe care le avem si care de obicei sunt mai multe si mai mari decat stim si/sau putem sa credem.

Fuga de realitate este cum spuneam, un mecanism de aparare care impinge socul sau disconfortul undeva intr-o realitate paralela prin refuzul de a le  metaboliza mai constient deoarece noi credem, in acel moment ca nu suntem in stare sa il ducem, autoevaluare care poate fi falsa de destul de multe ori sau spunem ca facem acest lucru, “mai tarziu”.

Refuzam insa in acest fel si activarea corespunzatoare respectiv pe cale naturala a resurselor, adica activarea printr-o experienta proprie de viata pe care o traim real si nu  in plan mental, imaginar. 

Cu toate acestea recomand apropierea pas cu pas de “pragurile durerii” in stare constienta si nu abordarea lor cu incapatanare, graba sau din ambitie personala. 

Experientele de viata sunt initieri in adevaratul sens al cuvantului si din aceasta perspectiva toti beneficiem de ele odata ce desprindem lectiile sau darurile “ascunse” in acestea.

Cand ne sugestionam cu afirmatii “pozitive” (pun ghilimele pentru ca multe doar par pozitive insa la o analiza mai profunda nu se potrivesc cu noi sau sunt noi conditionari), venim din exterior catre interior si impunem interiorului o schimbare din perspectiva mintii  si nu din perspectiva constiintei, cu a carei abordare deschiderile vin din interior fara fortã, transformand rezistentele pe care le avem, in stare de resursa. 

Adevarul e in noi tot timpul si il comunicam tot timpul in orice dialog. Doar ca nu ne ascultam pe noi in timp ce vorbim, avand prioritatea sa deslusim adevarul din toate cele spuse, deoarece prioritatea noastra este sa convingem, sa modificam realitatea celuilalt prin cele spuse.

Dialogul devine atunci un discurs de persuasiune si isi pierde calitatea de act de comunicare in care exprimam puncte de vedere si celalalt are libertatea sa aleaga daca le primeste inspre analiza si actiunea sa sau nu, creandu-se prin aceasta libertate un spatiu care prin el insusi poate “furniza” apoi informatiile si trairile ajutatoare pentru toti partenerii la un dialog, in timpul potrivit pentru fiecare.

Cand comunicam cu noi insine si unii cu ceilalti, spunem multe adevaruri printre lucrurile pe care le avem deja stocate ca clisee sau interpretari in minte.

Daca am reusi sa ne ascultam atunci cand comunicam, cu siguranta ca am putea observa singuri ce e adevarat din ce spunem si ce nu e adevarat din ce spunem, pentru ca adevarul se remarca intotdeauna ca un mac intr-un camp de rapita atunci cand te auzi pe tine, daca chiar te intereseaza cat de cat ce spui. 

As putea sa denumesc acest lucru “ascultare constienta” insa poate ar duce la gandul ca acest “tip de ascultare” este accesibil doar unor alesi sau unor persoane evoluate, cand de fapt a te auzi ce spui, este o trasatura a noastra a tuturor.

Daca nu am mai folosit-o, nici nu am mai stiut ca o avem. 

Numesc acest lucru a fi atent la ce spui, a te auzi pe tine insuti si in rest, e nevoie doar de putina reflectie pe idee, de putina ratiune si apoi de practica, rabdare si atat.

Si daca intr-un fel sau altul simtim o oarecare tulburare la cuvantul “ratiune”, putem reflecta si la ideea ca ratiunea, cel putin pentru mine, este un bun simt al gandirii si atat. 

A putea distinge adevarul din tot discursul nostru, nu inseamna ca experienta suferintei sau a durerii noastre din acel moment se incheie intr-un mod instantaneu.

Insa poate scadea in mod considerabil, lucru care lasa loc la indrumare din interior

Astfel conectati si constienti putem avea un sentiment de siguranta interioara ca “va fi bine”, iar acest “va fi bine” e foarte diferit de autosugestiile pe care le traim mai mult mental si care find aplicate de la nivelul mintii la nivelul mintii, nu strabat straturile din interior unde exista o miscare autentica de viata care ar trebui lasata de fapt sa se intample de la acel nivel nivel pe care nu il putem percepe si influenta mental ci doar daca ne deschidem sufleteste fata de profunzimile pe care le avem.

“Va fi bine” este o realitate pe care o traim intern si care din momentul acelei conectari constituie fondul pe care se traieste experienta.

Putem trai astfel conectati la mersul experientei, mers care incepe intotdeauna din interior si avand aceasta conectare putem alege in concordanta cu pasii lui reali dincolo de interpretari pe care le primim din exterior si dincolo de fugi in lumi in care ce traim e mai mult imaginat. 

Asculta ce vorbesti pentru ca atunci asculti sufletul din tine si ce traieste el si poti simti realitatea ta interioara asa cum este ea, de la “conflict” si pana la resursa si asa, poti face cu adevarat ceva real si nu imaginat, in ceea ce priveste viata ta interioara cat si in viata pe care o creezi cu cei din jur.

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,

Autor, Alina Mihai 
Coaching • Consiliere • Terapie
Sedinte individuale si evenimente 

Poti lasa aici, un gand sau o traire ღ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.