Cam ca in poza alaturata arata sufletul cand pleaca, de destul de multe ori. 

Incarcat cu tot ce am trait, un continut care in functie de continutul mintii poarta si imagini, care duc alaturi si emotii si trairi.

Cand sufletul nu e impacat arata ca un loc in care am inghesuit diverse lucruri, de folos si fara de folos, in care nu am mai facut curat de mult, pe care nu l-am mai improspatat de mult, in care totul e aglomerat si in care daca vrei sa gasesti ceva, nu iti arde sa mai cauti.

Un suflet impacat arata ca un loc in care am facut curat destul de des, in care stii ce se afla, in care am improspatat des aerul de dinauntru, in care gasim cu usurinta ce avem nevoie, in care nu sunt lucruri de prisos si nici nefolosite, ramase si uitate printre rafturi, si in care iti e mai mare dragul sa te retragi sa fii cu tine insuti, asa cum faceam poate unii dintre noi in copilarie, cand vroiam un loc al nostru unde sa fim noi cu noi si sa nu ne stie nimeni.

Prin intermediul sufletului, noi experimentam viata din punct de vedere emotional si in suflet sunt inscrise toate experientele pe care le-am trait ca intr-o carte vie in care daca citesti, poti trai de fiecare data experienta respectiva, intrucat sufletul pastreaza active emotiile cu care am trait, fiecare impresie emotionala, fiecare gest de a fi, trairea personala din fiecare clipa.

Emotiile noastre in ansamblul unei vieti, poarta istoria trairilor pe care le avem in timp ce calatorim din experienta in experienta. De aceea e posibil sa revenim asupra lor si sa le intelegem dintr-o alta perspectiva.

Si avem trairi ce provin dintr-o interpretare subiectiva a experientelor de viata, care tin in ele impresii despre lume, oameni, viata, noi si Dumnezeu intr-o forma suflet care nu isi gaseste locul ei real in realitatea experientei pe care a trait-o.

Cand sufletul e impacat, toate aceste povesti de viata sunt atat, povesti de viata si sufletul e bucuros ca a trait tot ce a trait, traind mereu clipa din prezent fie ea si ultima lui clipa, ca pe un “to be continued” pentru care nu are asteptari, ci bucurie.

Cand sufletul e impacat, nicio poveste nu iese din paginile ei pentru a se amesteca cu celelalte si intregul continut al cartii vietii are un sens si se regaseste insiruit in ordinea perfecta. Nimic nu e in plus, nimic nu e in minus. Sau, nu sunt experiente pe care le preferam, in timp ce pe altele ne dorim sa nu le fi trait. 

Cand sufletul e impacat, el stie ca a luat din fiecare poveste pe care a trait-o ceea ce l-a dus de fiecare data sa scrie un final mai fericit al urmatoarei lui povesti si ceea ce l-a dus “intr-un final”, catre o experienta a vietii sale in care simte ca totul e complet. Ca noi ca oameni, purtand acest suflet si traind aceasta viata, am dat tot ce am avut de dat acestei vieti si ne-am imbogatit sufleteste cu tot ce ne-am putut imbogati, astfel incat in clipa trecerii simtim ca suntem cu viata, in echilibru. 

Cand sufletul e impacat el nu isi mai judeca experientele pe care le-a trait pentru ca si le-a inteles sau daca nu le-a inteles pana la capat, nu le rascoleste intr-un fel nemultumit, acceptandu-le ca deja au fost si asumandu-si-le in totalitate. In acest fel experientele se aseaza una dupa alta iar intelesul lor, la fel ca firul vietii, se autoreveleaza celui care nu se mai lupta cu ce s-a intamplat.

Cand sufletul e impacat el e in echilibru, se afla in punctul de congruenta al tuturor experientelor sale de viata si toate emotiile povestilor pe care le-a trait le poate trai atunci cand isi doreste ca si cum ar fi din nou in experienta respectiva, insa ramane in acelasi timp in echilibru, in prezent, pentru ca are deja integrata experienta in ansamblul experientelor pe care le-a trait. 

Asa retrairea nu ii mai provoaca suferinta ci e ca atunci cand te bucuri ca revezi un film la care ai plans candva pentru ca iti proiectai in el experienta ta de viata neinteleasa si cu care te luptai, si acum cand rana s-a inchis, povestea este procesata, integrata, apreciezi filmul pentru context, poveste, invatatura si incarcatura, insa cumva te uiti la el privind in urma din prezentul in care esti, stiind ca filmul s-a incheiat, esti bine cu tine si cu el si nu mai simti nevoia aceea compulsiva sa il revezi.

Avem un sir de experiente pe care le alegem pentru a pleca din aceasta viata cu un suflet plin de consistenta unei trairi cat mai constiente si cu sufletul cat mai asezat.

De aceea este important sa ne asezam experientele de viata si sa ne intregim chipul sufletului nostru, pentru ca uneori el poate arata ca o oglinda sparta in care imaginea e rupta in mii si mii de bucatele care parca nu mai stiu cum sa se potriveasca si alteori, poate arata ca soarele cand lumineaza, dar nu arde.

Chipul intregit al sufletului nostru, inseamna impacarea noastra cu ceea ce traim si am trait.

Acest lucru daca se intampla cat mai avem si ani de viata, inseamna a trai aceasta experienta a vietii oricum ar fi sa fie ea cu acea seninatate care vine din faptul ca stim ce avem de luat din ea, bucurosi din acest motiv de experienta ei si constienti ca fiecare experienta e o experienta in care mereu putem afla si experimenta ceva, ca fiecare experienta e o experienta de exprimare si creatie a noastra ca fiinta si ca poate, cel mai important lucru este acest chip al sufletului nostru care se defineste din ce in ce mai clar in momentul trairii experientei dar si in urma ei.

Asa devine mai important felul in care traim ce traim si poate mai putin important ceea ce traim, acest lucru insemnand ca nu mai suntem atat de prinsi in scenariul experientei, fiind bucurosi doar daca arata bine si tristi daca arata rau. 

Orice experienta poate fi si este constructiva, DACA vrem sa invatam ceva din ea.

Daca nu, atunci sunt intamplari si intamplari, unele se intampla sa le regretam inainte sa se intample, altele le regretam pana cand reusim sa invatam din ele sau le regretam atat de mult pana cand plecam de pe pamant, ducand regretele in suflet ca pe teme pe care le luam pentru “acasa”,  sa le rezolvam in alta existenta, oriunde ar fi sa fie ea.

Cand iti iei dintr-o experienta un inteles sau o invatatura acest lucru te face absolut de fiecare data mai deschis si nu o data experientele cele mai grele trec in “clasamentul'” experientelor de viata pe care le avem, pe locurile din fata ca fiind frumoase odata ce am invatat (ceva) din ele.

Odata cu ultima suflare sufletul nostru care “pleaca” tot ce am trait, cu toata experienta noastra, cu toate trairile curate, bucuroase sau chinuitoare.

Forta sufleteasca vine din impacarea constienta cu ceea ce traim, fara ca acest lucru sa insemne o stare de pasivitate si de asteptare fara implicare in ce traim.

Impacarea sufleteasca inseamna a nu te mai opune cu orice pret sau mijloc, la ce s-a intamplat sau la ce se intampla.

Inseamna ca in loc sa avem atentia la a schimba cu orice pret si prin orice mijloc si cu forta (nu numai a mintii) ce se intampla, sa avem atentia la cum traim ce se intampla stiind ca daca traim cu suflet si cu implicarea constiintei ce avem in clipa din prezent si ce avem in fata, realitatea vietii noastre si realitatea colectiva vor primi din partea noastra ce avem mai bun, chiar daca acest lucru nu ne iese intotdeauna asa cum il gandim. Important este ca noi sa incercam in continuare, echivalent cu a ne mentine pe acest drum.

Apoi, ambele realitati reactioneaza si incep sa se bazeze in mod intern pe acest bine pe care il oferim, si sa creeze in jurul lui si pe baza lui, o altfel de realitate. Simplu, clar, curat, direct si transparent si mult mai potrivit (nu doar) cu felul nostru de a fi si cu ce avem nevoie noi ca suflet, spirit sau fiinta (depinde cum ne raportam noi la noi) ca si context de viata pentru a creste, pentru a ne dezvolta, pentru a (re)gasi bucuria de a trai si pentru a ne implini si drumul personal de viata.

Uneori ne pare complicat sa rezolvam trecutul, cand si prezentul ne apasa iar viitorul e cu semn de intrebare.

In esenta totul este simplu. In aparenta insa, este complicat.

In esenta este simplu pentru ca pentru a rezolva trecutul nu avem nevoie de metode multe, complicate, ci avem nevoie doar de pornirea sufleteasca sau dorinta de a ne aseza trecutul, experientele de viata si de a trai cat putem noi de frumos, prezentul. Atat.

Cand avem dorinta sincera de a ne aseza in suflet experientele de viata, transmitem cert si imediat sufletului nostru un semn viu ca suntem dispusi sa si iertam, sa ne si iertam si in interiorul nostru forta vietii stie apoi cum sa aduca si ce sa aduca ea la suprafata, ori intern prin constientizari spontane, ori extern prin intalnirile si discutiile dintre noi, astfel incat asezarea sa se intample.

Ne vor fi aduse in mintea constienta acele interpretari sau amprente ale povestilor pe care le-am trait care au ramas neimpacate exact atunci cand putem sa le intelegem in asezarea noastra de acum si putem sa le ducem si emotional incarcatura, noi practic trebuind doar sa ne asumam la modul sincer tot procesul.

Forta vietii apoi isi stie treaba. Ea aduce, ea le aseaza. Noi doar trebuie sa ne decidem sa primim acest proces si sa il lasam apoi sa se intample, asumandu-ne insa desfasurarea lui prin intermediul corpului nostru, prin constiinta noastra si prin trairile noastre in paralel cu ce traim in viata din prezent.

Si ajungand la viata din prezent, aici avem a doua parte a rezolvarii neimpacarii sufletesti, sa traim cat putem noi de clar si de frumos, cu implicarea constiintei ce avem acum in fata si ce vine.

Daca reusim acest lucru, pe masura ce forta vietii isi face ea procesul cu acordul si cu implicarea noastra, in interiorul nostru inregistrand efecte pozitive si in exteriorul nostru, ajutam extrem de mult intreg procesul asa incat la un moment dat simtim ca parca ne uitam peste umar in urma la intreaga noastra viata si vedem un drum frumos creat, iar noi suntem acum, o fiinta intreaga care nu regreta viata pe care a trait-o.

In rest ce anume avem noi de facut, de iertat pe altii, de iertat pe noi, de constientizat, de integrat, toate aceste lucruri sunt trairi interne pe care le pune in fapt aceasta forta a vietii atunci cand ne decidem sa o lasam sa ne ajute si sa ne vindece trecutul, viata.

Toate acestea pot parea povesti, mai ales cand ne chinuim la modul propriu si investim enorm sa ne vindecam ranile trecutului care sunt deschise si in prezent. Cu rabdare, compasiune si perseverenta, cu claritate, credinta si valori, putem insa inchide sanatos ranile trecutului si ne putem actualiza, traind din ce in ce mai mult cu intreaga noastra forta vitala si spiriuala, in prezent. 

Sa traim cat putem noi de clar si de frumos, cu implicarea constiintei ce avem acum in fata si ce vine poate fi o optiune la tot ceea ce incercam, chiar daca aceasta optiune ne aseza in fata teama la inceput, pentru ca inseamna sa ramanem si prezenti in viata noastra si implicati in viata noastra in timp ce predam intr-un fel controlul, fortei care este in interiorul nostru, fortei vietii care ne anima, care circula in organe, care ne inspira si ne odihneste mult mai bine atunci cand e lasata, decat cand ii impunem noi.

Ce facem astfel, cu sufletul pe care il avem ?

Il incarcam sau il impodobim, cu experienta vietii pe care am trait-o?

 Va doresc cu drag, un suflet linistit in toate, tuturor !

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,