Cu cat Dumnezeu devine Sursa, omul devine Creator

Exista mai multe feluri in care e descris momentul perceput a fi, al intalnirii constiente intre om si Dumnezeu, simtit, trait de om, in existenta materiala a firii sale.

Vorbim despre patrundere  atunci cand credem si plecam de la ideea ca este in afara noastra, vorbim despre coborare atunci cand plecam de la ideea ca este in afara noastra si e sus, deasupra noastra, vorbim despre trezire atunci cand credem sau plecam de la ideea ca este in interiorul nostru, vorbim despre activare de asemenea cand plecam de la ideea ca este in interiorul nostru.

Acestea sunt cateva exemple, toate centrate in jurul celor doua elemente fundamentale pe care le cunoastem, interior si exterior, de unde pot pleca mai multe reprezentari pe care le formam in mintea noastra ca urmare a unui proces de invatare, a unui demers educational, al unor intuitii, trairi interioare sau al unor practici pe care le imbratisam in diverse momente respectiv perioade ale vietii noastre.

Fiecare din reprezentarile momentului de “impact” enuntate la inceput, exprima o traire personala in functie de cum se raporteaza fiecare la ceea ce numeste Dumnezeu.

Si exista posibilitatea sa avem pe parcursul vietii, in functie de etapele pe care isi doreste sa le parcurga fiecare, tot in etape, prin deschideri temporare si treptate, ambele experiente.

De la un Dumnezeu exterior care coboara, urmatoarea etapa este experierea, experimentarea Dumnezeului interior care “ne aduce aminte” de prezenta lui constanta din interior, dupa care prin integrarea, prin internalizarea, prin asimilarea acestor experiente, putem trai adevarul informatiei “ce este inauntru este si in afara”, care in privinta manifestarii umane ar putea fi tradusa si prin ideea ca odata constientizat ce este Dumnezeu, odata trecute barierele de timp, de spatiu si de forma, ceea ce cunoastem din aceasta perspectiva a depasirii, sau in alt limbaj, al transcenderii limitelor perceptuale, exprimam apoi in lume prin comportamentul nostru, prin manifestare, constienta, congruenta. 

Din momentul in care omul redevine constient ca in fiinta sa exista o conlucrare a unor elemente din care il percepe clar pe cel datator de viata, “gandul” primordial, Dumnezeul care salasluieste in om, acest “gand primordial” ne impregneaza firea si omul poate ajunge in timp, prin transformare constienta inspirata in primul rand din mediul sau interior, la transfigurare, adica la o transformare esentiala a naturii sale, a modului de a gandi, a starii din interior, pe care o manifesta apoi in lume intr-o forma asumata, coerenta si de sine statator.

Ajunsi la constientizare, acesta e de fapt procesul care se intampla. Il constientizam pe Dumnezeu, redevenim stiutori de Dumnezeu, intr-un mod concret prin insasi firea noastra, in  mod evident atat cat ne lasa in diversele etape ale constientizarii, propriile forme ale mintii prin care de fapt ne raportam la el.

De aceea este necesar sa incercam pe cat posibil sa avem o minte clara, sa nu o atasam unor harti precise si prescrise, pentru ca reflexia “notiunii pure” sa fie cat mai autentica si de aici, in timpul necesar asimilarii sau reasimilarii constiente si manifestarea acestei “notiuni” in plan comportamental, uman, sa fie cat mai congruenta, respectand cat mai fidel principiile universale ale existentei noastre, cu si fara forma.

Mintea noastra, e creata de la natura si pentru a il primi, a il reflecta pe Dumnezeu intreg si a ii face posibila comunicarea prin idei in lume, transferand prin continut verbal, creatia vietii pe pamant, pentru a ii da cuvantului calitatea de Cuvant si de aici “necesitatea” de a avea o minte clara, pe langa tot ceea ce aduce acest aspect asupra intregii noastre vieti asa cum ne-o dorim sau o traim pe acest pamant.

Cu cat “notiunea pura” e mai autentica si mai nefiltrata, deopotriva de reprezentarile frumoase sau de chipurile neincrezatoare pe care le purtam in minte, cu atat mai mult “reflexia” ei ne desprinde de formele prin care am experimentat-o pana atunci devenind in toate, Sursa.

Si cu cat Dumnezeu intreg devine sursa, autentica, originala, omul devine Creator. Creator de creatie originala, cat mai constient, mai datator de viata si mai asumat.

Pana atunci este Creator in potential si doar in parte asumat, in functie de cat reuseste fiecare sa isi asume partea sa de contributie la lume, in orice sens si infaptuire a ei. Si tot pana atunci, tot ce e in mintea unui om creeaza …

Aceasta desprindere nu trebuie fortata. Aceasta constientizare nu trebuie fortata. Aceasta patrundere, activare sau trezire nu trebuie fortate.

Dorinta este necesara, inspiratia ne indruma pasii si tot acest proces inspirat din interior in primul rand, prin propria dorinta de apropiere si de experiere a lui Dumnezeu, ne ajuta sa lucram pasnic si intr-un echilibru al nostru personal cu viata materiala, ca “cerul mintii” noastre sa fie cat mai liber, astfel incat sa poata rasari firesc si la momentul potrivit, cunoasterea si prezenta cea mai “luminata”.

Va doresc in toate o prezenta a “notiunii pure” cat mai vie si original manifestata, pentru o implinire sanatoasa a umanitatii si a evolutiei, impreuna !

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,