Despre dialoguri si comunicare, despre proiectii si despre constienta, invitatie la dialog
Despre dialoguri si comunicare, despre proiectii si despre constienta, invitatie la dialog
Observ deseori situatii in care parca intr-un mod inevitabil, dialogul care are in continutul lui o parere care nu este la fel cu a celuilalt, sfarseste in conflict.
De ce ne suparam insa cand cineva ne spune o parere si mai ales o parere sincera, a lui?
Si de ce ne suparam cand acest lucru are loc intr-un dialog, in care e stiut si acceptat de la inceput tocmai ca este vorba de un dialog, faptul ca la un moment dat, fiecare ia cuvantul si spune ce are el de spus atunci?
Si avand in discutie si o parere sincera, aceasta inseamna sa comunicam fara sa etichetam, fara sa vrem sa convingem, fara agende ascunse, fara sa insinuam, fara sa directionam sau sa sugeram ceva, fara sa lezam de dragul de a leza, fara sa complimentam gratuit, doar spunem/comunicam celuilalt parerea noastra, adica ii transmitem, ii facem cunoscuta informatia pe care noi ca oameni o avem de adus in dialog, in acel moment despre un subiect anume.
O parere sincera inseamna o parere curatata de intentii personale puse si aduse in dialog in scopul de a obtine ceva de la celalalt in beneficiul personal, al validarii personale, al starii de bine a egoului pe care il avem.
Ea poate fi transmisa intr-o neutralitate binevoitoare dar si cu pasiunea pe care o avem fata de subiect, cu dorinta de a pune clar in cuvinte ce credem, de a transpune in cuvant informatia care ne calauzeste din interior si singurul “interes” pe care il avem este cum sa fim cat mai congruenti cu aceasta informatie care simtim ca ne inspira in dialogul nostru si sa o transmitem coerent.
Supararea ca nu suntem auziti, ca nu suntem intelesi si mai ales ca nu suntem aprobati, dorinta de a convinge, de a “vinde” ce avem de spus, de a directiona discutia in folosul propriu, sunt emotii si agende personale care incarca dialogul, il inchid in propriile orgolii si influenteaza mult mesajul pe care aflati intr-o alta stare decat cea de suparare, am putea sa il transmitem.
E bine sa fim constienti de toate aceste emotii, mecanisme si dinamici, iar ideal este, sa lucram cu noi insine pentru a vedea masura in care suntem purtatori de astfel de emotii si de mecanisme, pentru a intelege atat cat acest lucru e posibil, cum influentam constient si inconstient dinamicile relatiilor dintre noi sa ajunga in situatii in care un dialog inceput bine sau civilizat, se termina cu un conflict.
Primul semn ca ne-am suparat/tulburat mai mult subiectiv, cand auzim parerea celuilalt, nu este vocea ridicata asa cum crede multa lume ci faptul ca incepem sa etichetam, sa punem asupra celuilalt diverse etichete care nu au niciun temei in realitate, sa punem asa cum spune o vorba romaneasca “cuvinte in gura celuilalt”, sau “ii punem comportamentul nostru in carca”, sa ne referim exclusiv la el si nu sa discutam (si) informatia pe care tocmai am primit-o.
Un alt semn este faptul ca fara sa stam sa reflectam macar putin la ce informatie ajunge catre noi, o respingem imediat, spunand ca este “proiectia celuilalt asupra noastra” in timp ce noi nu ne asumam nimic.
Spiritualitatea, psihologia, produc afirmatii inaltatoare cateodata, pe care insa de multe ori le folosim ca pe scuze sub forma de adevaruri absolute. Iar noi preluam destul de mult fara sa cercetam aceste informatii dupa cum ne justifica sau nu, pareri si comportamente pe moment.
Graba si tensiunea din corp si suflet, aciditatea din ton si din cuvinte, cu care imediat la orice parere care nu ne confirma sau nu ne aduce lauda, dreptate sau atentie in felul in care ne-o dorim, servim celuilalt “de sus” raspunsul ca “ceea ce vede in noi este proiectia lui asupra noastra” fara vreun temei in realitate si fara sa stim apoi sa argumentam, e un semn ca ceea ce se intampla in acel moment in dialog din partea noastra, este mai mult o aparare si nu un adevar.
Cand se intampla asa ceva, cand ne suparam pe cineva caruia anticipat i-am dat acordul pentru a ne spune o parere sincera si ea difera in mod fundamental de ce am asteptat sau poate am dorit sa spuna, devine evident ca nu o parere sincera am vrut sa auzim.
Pentru ca altfel, de ce ne-am supara ?
Cand ne dam acordul sincer sa auzim o parere sincera si ea vine simplu fara o intentie de a ne jigni, ci pur si simplu cineva ne spune care e parerea lui, mai ales dupa ce ne-am dat acordul, nu avem motive reale sa ne suparam pe persoana cu care suntem intr-un dialog si acest lucru nici nu se intampla cand noi suntem primii cei care suntem sinceri, pentru ca e o congruenta interior – exterior, am spus “da” sincer si am primit raspunsul asa cum ne-am dorit.
Am vrut o parere sincera, am cerut o parere sincera, am primit o parere sincera.
Informatia in sine, da, poate fi subiect de discutat.
Asadar ne putem supara pe faptul ca eventual, ni se darama un mit si este necesar sa facem un efort de adaptare, pe care nu il vedem imediat integrat intre toate celelalte lucruri pe care le avem noi de facut, insa acest lucru nu are legatura cu persoana cu care suntem intr-un dialog atat timp cat nu il forteaza, nu eticheteaza si accesam informatia pe care ne-o transmite prin liberul arbitru.
Supararea noastra are legatura doar cu noi si cu faptul ca am vrut sa credem intr-un mit sau, asa am invatat ca stau lucrurile dintr-o anumita perspectiva, ne-am obisnuit cu ea si poate in acel moment nu avem dispozitia necesara sa renuntam imediat la ce am construit in jurul ei insa nici sa ne facem ca nu avem si o alta perspectiva care ne arata ceva ce nu putem sa contestam nu prea mai e posibil, asa incat experimentam o stare care nu ne place, un disconfort.
Insa daca nu ne asumam si acest gen de disconfort si preferam doar starea de confort a ceea ce am invatat deja sa credem, a ceea ce am construit deja concret sau doar in imaginatia noastra, evolutia in sensul sau real nu isi mai gaseste sens.
Aceasta nu inseamna ca este necesar sa fie un conflict pentru ca o evolutie sa se implineasca.
Diferenta de idei se va arata la un moment dat si in cele mai sudate cupluri, prietenii si parteneriate insa “o idee diferita” NU este egal cu “impotriva”, asa incat atunci cand nu ne subordonam acestei asocieri, e absolut frumoasa starea de discutie atunci cand esti atent sa vezi ce exista in perspectiva celuilalt, diferita de a ta, precum si in reactia ta la ea, ce ai putea sa inveti pentru sau despre tine insuti/insati si despre propria evolutie.
Pasiunea si disponibilitatea in dialog din dorinta ambilor parteneri de a evolua prin dialog, e mult mai plina si de energie si de continut si de sens, decat orice forma de conflict care cere doar dreptate si in plus, da directie de ” inainte impreuna”.
Conflictul poate genera evolutie si el dar doar in fiinta unor oameni care sunt dispusi sa se gandeasca retrospectiv la ce au discutat, care iesiti din energia conflictuala a dialoglui nu mai sunt atat de prinsi in propriile orgolii, care sunt dispusi sa vada ce au ei de invatat din dialogul care s-a incheiat, uneori brusc si uneori de tot.
Si atunci de ce sa nu ramanem in continuare in acest ciclu evolutie – conflict, daca si conflictul genereaza o evolutie ?
Ceea ce e defavorabil evolutiei noastre in acest sens este faptul ca facem din conflict un instrument de nelipsit din viata noastra, ceea ce pe termen mediu – lung nu mai inseamna evolutie, deoarece ne conditionam de el.
Sistemul nostru invata calea prin care invatam ceva si ori de cate ori vom simti sa invatam ceva, inconstient vom provoca conflict pentru ca asa am invatat sa invatam.
Pe langa faptul ca ne legam singuri de ideea de conflict devenind conditionati de el in evolutia noastra, mai este si aspectul discutiilor cu puncte de vedere divergente la un moment dat, purtate insa din suflete convergente, discutii a caror energie este absolut frumoasa si pe care nu o putem experimenta inspre luminarea noastra, atat timp cat nu suntem deschisi spre dialog, ambii parteneri.
Ajunsi aici, mai exista insa si un alt motiv sa ne suparam cand exista puncte diferite de vedere fata de al nostru intr-un dialog?
Un alt motiv de suparare mai poate fi evidentiat de faptul ca atunci cand ne suparam la modul la care prima noastra reactie e etichetarea, noi suntem cei care am inceput cu un neadevar.
Fara ca de multe ori sa ne dam seama, in noi e o mentalitate conform careia ne dorim sau avem nevoie sa auzim ceva anume, ceva care ne confirma, ceva care ne place, pentru a ne consolida o anumita stima si nu ceva care nu confirma ce am spus, care nu ne aproba, care ne expune, care nu ne place, care ne provoaca si ne pune semne de intrebare.
Asa incat atunci cand nu suntem confirmati de celalalt in opinia noastra, cand nu ni se recunoaste dreptatea pe care credem ca o avem, mentalitatea noastra nu e satisfacuta si nu se mai consolideaza stima.
Avem atunci de raspuns la semnul de intrebare care s-a nascut in noi, avem de observat reactii, avem de constientizat orgolii, avem de luat decizii – daca renuntam la ele sau cream o noua masca de aparare si control, ori toate acestea inseamna o munca pe care nu intotdeauna avem placerea sa o facem si mai ales nu avem placerea sa o facem cand “invitatia la munca” vine prin intermediul altei persoane, pe care chiar nu o stimam sau o consideram egalul nostru ori inferioara si nu suntem noi cei care alegem forma si momentul in care sa o facem.
Si atunci, din nou, ne suparam si uitam de faptul ca exista aceasta viata in forma ei pe care o vedem dar si in forma ei pe care nu o vedem intotdeauna, care mijloceste aceste dialoguri si care ea de fapt, e cea care ne invita prin intermediul atat a calitatilor din noi cat si a vulnerabilitatilor noastre, sa ne intalnim unii cu altii, sa crestem si sa evoluam.
Un alt motiv de suparare poate fi faptul ca se poate intampla ca expusi la unele informatii care ne aseaza tot tabloul nostru de repere intr-o alta forma sau, se poate intampla si sa ni-l arunce in aer, sa nu mai putem pastra imaginea de sine pe care o avem si atunci, intr-o prima faza, expusi si “goi” ne pierdem “increderea” pe care simtim ca am avut-o in noi.
In astfel de situatii, se poate intampla sa ajungem pana in ura pe persoana, pe care o facem responsabila ca “ne-a luat increderea in noi”, ca “ne-a daramat imaginea de sine” pe care uneori am construit-o in ani.
“Incredere” e un cuvant insa prea mare pentru aceasta secventa de mai sus.
Pentru ca daca “increderea” in noi si cea pe care o avem unii in altii exista doar cand ne aprobam unii pe altii fara sa ne punem intrebari, atunci nu “incredere” e ceea ce avem, ci numai o imagine pe care o protejam, care ca sa existe in continuare este dependenta respectiv conditionata de o validare care este necesar sa vina in primul rand, din exterior.
Asa incat daca ceea ce auzim, nu confirma, nu ne aproba, ne expune, nu ne place, noi ne suparam. Total, cateodata.
Aceasta inseamna ca nu o parere sincera declaram ca dorim sa auzim, nu pentru o parere sincera ne dam de fapt acordul, desi cand suntem intrebati daca acest lucru ni-l dorim, noi spunem “da”.
Aici, noi suntem intr-o inselare din doua puncte de vedere.
Primul este ca nu suntem constienti de noi, nu avem cunostinta faptului ca de fapt noi nu dorim sa auzim ceva sincer desi spunem ca, “da”, ceea ce inseamna ca nu avem cunostinta faptului ca de fapt, noi cerem altceva decat o parere sincera a partenerului de dialog, fara insa sa o spunem.
Al doilea este ca tot intr-o inselare suntem si atunci cand stim acest lucru insa ne inducem ca de fapt vrem o parere sincera, din teama sau dorinta de a nu fi judecati, de a avea si noi si ceilalti o parere buna despre noi ca suntem oameni care avem un caracter frumos, ca nu vrem sa dam motiv sa creada nimeni ca nu putem sa acceptam un adevar sau o parere sincera a altcuiva.
Suntem in inselare pentru ca nu noi suntem cei care vrem sa auzim o parere sincera pentru care ne si dam acordul ci, asa cum aminteam la inceput, dreptatea pe care ne-o dorim, validarea de care avem nevoie, starea de bine a ego-ului pe care il avem, imaginea pe care trebuie sa o sustinem in ochii nostri si ai lumii, decid de fapt, in locul nostru.
Iar felul in care reactionam, cat de reactivi devenim si din nou, nu in sensul vocii ridicate in primul rand ci prin faptul ca etichetam fara temei, ca “atacam” persoana rastalmacind ce spune sau ne aparam prin justificari mai mult sau mai putin vazute ca universale, atunci cand cineva ne spune ce crede, fara ca intr-adevar sa ne impuna in vreun fel parerea lui, arata singur, adevarul pe care il traim de fapt, in noi.
Si atunci putem lucra sa fim mai congruenti, sa ne cunoastem mai bine, sa ne asumam deschis si sa crestem impreuna, daca acest lucru ne intereseaza si il consideram de ajutor.
In acest sens, daca stim ca s-ar putea sa ne enerveze ce auzim, bazat pe alte experiente din trecut, putem sa recunoastem acest lucru in avans.
Nu e nicio rusine daca spunem cuiva cu naturalete, “da, vreau sa stiu parerea ta, dar am vazut ca uneori e posibil sa ma deranjeze, asa incat te rog nu o lua la modul personal daca se intampla, putem sa discutam”.
Acest lucru este insa necesar sa fie investit cu un oarecare grad de inteles si autenticitate si nu facut mecanic, pentru ca partea cea mai importanta si anume “putem sa discutam”, sa plece de la noi atunci cand simtim ca nervii incep sa se acumuleze sau sa ne impiedice sa discutam cand celalalt ne propune acest lucru, vazand ca am inceput sa ne enervam.
Si la fel, daca putem primi parerea sincera a unui om si o parere sincera este cu adevarat ceea ce dorim si vine catre noi si cu bun simt, atunci cu siguranta ca acest lucru urmeaza sa se vada in dialog si in relatie, dupa aceea.
Ca principiu, inainte sa comunicam sincer ceea ce avem in noi, poate fi de ajutor sa intrebam persoana cu care suntem intr-un dialog daca vrea sa auda si parerea noastra.
Dupa ce primim acordul si daca ne dorim cu adevarat un dialog, putem avea putina grija sa ne linistim inainte sa comunicam daca e ceva in noi care ne agita, apoi sa comunicam sincer adica in sensul in care am descris ce inseamna o parere sincera la inceputul articolului si nu sa dam drumul pe persoana la tot ce avem in acel moment in noi, in ideea ca acest lucru inseamna sa fim sinceri.
Iar daca am dat acordul, nu prea am mai avea motive sa ne suparam pe celalalt daca acesta chiar transmite informatia sa si atat, la randul lui, pentru ca ne-am dat acordul.
Suntem insa oameni, suntem in proces de invatare, suntem uneori in stari sensibile sau in propriile tipare si putem chiar si asa, sa ajungem in conflict.
Nu e nicio tragedie si nu e nici de judecat acest aspect. E uman pana la un punct sa se intample si acest lucru. Important e insa sa vedem ce facem in secunda doi in care ne dam seama ca suntem intr-o forma de conflict si dialogul ne desparte.
Pentru a ne mentine intr-un spatiu convergent, e important sa nu punem etichete si sa cautam un vinovat exclusiv in afara noastra, sau sa ne mentinem intr-o stare de aparare pana la sfarsit.
Ajuta sa spunem ce simtim, ce impact are dialogul in forma respectiva asupra noastra, daca exista un lezaj cu baza in realitate, tinand cont si de contextul in care are loc discutia dupa cum ajuta mult sa ne oprim la un moment dat din dialog cand acesta chiar degenereaza.
Atunci devine cel mai important sa isi caute fiecare partea lui de contributie si sa si-o asume, chiar daca acest lucru se face uneori, de multe ori doar interior, pentru ca se intampla sa nu mai fie posibil un alt dialog.
Comunicarea constienta se bazeaza pe principii de relationare in primul rand, in care ambii parteneri de dialog sunt deschisi sa faca un efort pentru a se intalni la mijloc, fara insa a trece de limitele autenticitatii personale si a determina un acord artificial doar de dragul de a ramane, insa numai aparent, in “relatii bune”.
Sunt momente in viata precum si in relatii, in care mai bine ne despartim onorabil, decat sa avem relatii doar de suprafata.
Principiile comunicarii constiente pot fi de un real folos pentru cei interesati sa aiba dialoguri cu sens si cu valoare, care sa ne ajute sa crestem reciproc.
Pentru aceasta este necesar sa avem preocuparea de a fi prezenti in dialog, de a comunica clar si fara alte interese, de a asculta si alta perspectiva, fara insa a forta intelesul celuilalt, din care ar putea proveni acordul, sa se intample.
“Intelesul”, acordul sau “intalnirea la mijloc”, nu poate avea loc in momentul discutiei decat daca venim unul in intampinarea celuilalt si daca fiecare dintre noi ca parteneri de dialog, suntem deschisi catre a intelege si punctul celuilalt de vedere dar si de a il verifica constant pe al nostru.
O relatie “cu beneficiu” autentic inseamna “impreuna”.
O relatie in care exista numai “eu” si “tu” la modul la care spatiul de relatie definit de “impreuna” nu se simte ca exista, nu este relatie.
Este o conventie si atat.
Si, ce ar fi gresit aici ?
In sine, nu e nimic gresit.
Doar ca in fapt, uneori ne mintim frumos ca aceste “conventii” sunt de fapt, “relatii” .
Asa incat pentru sanatatea noastra emotionala si relationala, ne poate fi de ajutor sa ne fie clar ce avem si ce vrem de fapt, sa avem.
Daca vrem “conventii” atunci sa avem “conventii” iar daca vrem “relatii”, atunci este necesar sa investim mai mult.
Altfel, amestecand lucrurile intre ele, suferim. Si suferim nu pentru ca suferinta este necesara, ci pentru ca noi amestecam lucrurile intre ele si suferinta apare, din experienta mea, ca un simptom de vindecare al iluziei care e in noi.
Asadar, de la noi porneste totul si la noi se intoarce totul. La fiecare dintre noi. La un moment dat.
Autocunoasterea este foarte importanta in tot procesul vietii insa ea nu poate fi o practica de viata decat in viata celor care isi doresc cu adevarat mai multa constienta, relatii constiente, autenticitate in relatii si bucuria impartasirii de valori si poate, mai ales, a dezvoltarii noastre impreuna, prin relatiile dintre noi.
Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .
Va multumesc,
E bine deci ca acest prime 2 semne sa le observam la noi cand avem un dialog mai tensionat, si sa le reducem. E continuarea unei calatorii personale pe care am inceput-o cu constientizarea, de a ne vedea cat mai clar in situatii de conflict, de comunicare dificila, de dificultate in a ne asculta unul pe altul, si desigur de care adesea nu suntem constienti.
In concluzie, reflectarea asupra situatiilor, deschiderea catre dialog si constientizarea pasilor pe care ii facem prin comunicare, ne ajuta sa ne vedem reactiile si comportamnetele mult mai clar si sa ne asumam informatiile pe care le transmitem la cel care are aceasta, abilitate de a le primi, fara sa se sperie sau sa se supere.
Eu multumesc frumos!
Multumesc,Alina. Rezonez întrutotul cu cele prezentate.