Despre egoism si constienta in relatia de cuplu si nu numai
Despre egoism si constienta in relatia de cuplu si nu numai – cateva aspecte
Cand ne gandim la egoism, avem in vedere perspectiva in care suntem considerati egoisti si in aceeasi masura perspectiva in care cei din jur sunt egoisti din punctul nostru de vedere. Ambele perspective pornesc miscari interioare si ambele pornesc de la definitia pe care o dam cuvantului egoism si pe care o purtam stocata in mintea si in organismul nostru.
Cum informatia este energie si energia informatie, asa formam si avem in noi, dintr-o sau printr-o definitie, un material activ cu potential de manifestare, care ne influenteaza felul in care ne purtam cu noi si cu cei din jur.
Spunem de multe ori ca oamenii sunt egoisti, atunci cand credem ca cei din jur se gandesc mai mult la ei decat la noi sau la cei la care credem noi ca ar trebui sa se gandeasca, atunci cand credem ca cei din jur dau mai putin in jur decat ar trebui poate sa o faca, atunci cand cei la care ne gandim atunci nu dau in jur in momentul si in felul in care credem noi ca ar trebui, pentru ca in jur sa fie acel gen de multumire care credem noi ca ar trebui sa fie in acel moment.
Si suntem considerati egoisti in masura in care cei din jur cred ca noi suntem cei care nu oferim toate cele de mai sus. Si aceasta doar pentru inceput.
“Egoismul” este astfel, o parere conform cu setul de reguli si valori pe are il are fiecare.
Cu cat valorile pe care le avem ne sunt mai clare si le traim in mod curent si cu cat regulile noastre sunt construite mai mult pe acestea, cu atat mai mult parerile pe care le avem sunt mai obiective.
Se intampla de multe ori sa simtim in noi un deranj atunci cand credem ca cei din jur se gandesc mai mult la ei decat la noi sau la cei la care credem noi ca ar trebui sa se gandeasca, atunci cand credem ca cei din jur dau mai putin in jur decat ar trebui poate sa o faca.
Intr-un anume fel, acest deranj ne semnaleaza ca ceva nu e conform cu o asezare sanatoasa a lucrurilor si conform cu niste parametri obiectivi ai realitatii.
In momentul in care acest deranj interior ne detemina sa devenim orbi la ce se intampla, atunci putem crede ca suntem supusii fara intrebari ai variantei subiective a realitatii si e posibil sa ne implicam intr-o judecata mai mult nedreapta, bazata pe asteptarile nerealiste pe care le avem vis-a-vis de felul in care cei din jur trebuie sa se comporte.
Cu cat suntem mai deranjati cu atat putem manifesta un comportament mai agresiv si aprecierea corecta a realitatii poate fi bruiata.
Astfel atitudinea noastra ne poate da un indiciu despre cat de subiectivi sau obiectivi suntem in aprecierea realitatii.
Pentru a putea aprecia corect realitatea ar fi de ajutor sa ne intoarcem la definitiile cu privire la oameni si la viata si la setul de valori, pentru a descoperi acolo unde este informatia disonanta care ne transforma doza optima de calm si aprecierea obiectiva in subiectivism si partinire si pentru a vedea in acelasi timp unde am putea sa facem curatenie in aceste defintii, pentru a putea privi si trai cu empatie prezentul, in loc sa proiectam pe el trecutul.
Desi este firesc sa ne gandim la felul in care ne-ar placea sa se intample un lucru sau sa se poarte cineva cu noi, de obicei mergem mai departe de atat si dezvoltam aceste ganduri in asteptari care sunt si ele influentate de viziunea pe care o avem asupra a ceea ce se intampla, viziune care poarta deseori umbre ale trecutului, uneori atat de dense incat prezentul este doar o proiectie a lui.
In functie de sistemul de valori pe care il avem, asteptarile se pot transforma fie in obligativitate pentru cei din jur, fie ne pot oferi tuturor un cadru pentru a ne evalua pe noi in ideea de a gasi si a trai in echilibru atat interior cat si exterior, in relatiile noastre si in raport cu viata pe care o avem.
Atunci cand ne raportam strict la asteptarile pe care le avem si nu mai putem analiza si contextul de viata in care ne situam cu tot ceea ce contine el inclusiv contextul interior si exterior al celuilalt, egoismul pe care il reclamam atunci, ne priveste poate in acel moment mai mult pe noi si mai putin pe cei la care il raportam.
Relatiile pe care le traim, sunt relatii de tipul includere-excludere, pana in momentul in care reusim sa depasim acest aspect, adica ori ii excludem pe cei din jur si ne includem doar pe noi in “interesul” de moment, ori ii includem doar pe cei din jur si ne excludem pe noi din relatia respectiva intr-un mod destul de consistent.
O relatie cu sine sau cu cei din jur care implica la un moment dat si un verdict de egoism in care undeva in noi ceva “ne deranjeaza”, ne “intriga”, ne “revolta”, este o relatie de includere – excludere cu un amplu discurs interior.
Pentru a intelege ce e de fapt cu adevarat egoist in tot ce ni se intampla, este necesar sa nu asumam din prima ca ceea ce traim este egoism sau ca oamenii din jur sunt egoisti, conform unor lucruri preluate din exterior, ci sa ne dam momente de ragaz pentru a aprecia circumstanta in care suntem in afara discursului interior, sa ascultam si sa si auzim si discursul celuilalt si abia apoi sa luam decizii.
Atunci cand dam verdict de egoism referitor la cei din jur bazat pe reactia de moment fara a analiza contextul situational si contextul interior al celuilalt, excludem pe cei din jur, deoarece ne raportam numai la noi.
Atunci cand dam verdict de egoism referitor la propria fiinta bazat doar pe reactia celor din jur si pe informatii pe care le-am preluat din carti, fara a analiza contextul situational si a ne analiza contextul interior din acel moment, ne excludem deoarece ne raportam doar la exterior.
***
Un exemplu este atunci cand spunem “nu”, la un moment dat in viata.
Intr-o situatie de cuplu de exemplu, femeia este deseori pusa in postura de a accepta un rol care nu o defineste in totalitate, pe baza unor concepte care ii definesc acest rol din exterior, fara a se tine seama de posibilitatile interne, fara a se tine seama de dorintele pe care si femeia ca om are dreptul sa le aiba, fara a se tine seama de faptul ca la fel ca orice om, are dreptul sa aleaga cum vrea sa isi traiasca viata.
Cand o femeie indrazneste sa se gandeasca si la ea, sa investeasca si in ea, sa isi aloce timp si ei, este deseori considerata egoista si foarte multe femei pana isi recastiga un simt al echilibrului intern in raport cu ele insele, trec prin momente grele in care sunt acuzate drastic si santajate de multe ori emotional, ca sunt egoiste.
In acest exemplu, daca femeia neglijeaza si devine oarecum indiferenta fata de relatia ei, ne putem gandi la egoism insa si aici este discutabil si situatia este de analizat si observat in timp.
Din punct de vedere terapeutic acest lucru poate fi inteles si explicat pe baza unor mecanisme interne care reprezinta o reactie de eliberare din granitele unor idei care au constrans manifestarea unei fiinte umane intr-atat de mult incat primul raspuns la libertatea pe care o resimte persoana in primul rand intern datorita intelegerii unor anumite drepturi, este trecerea intr-o extrema. In cealalta, in care nu a fost pana atunci.
Acest lucru observat pe un anume interval de timp, prezentat cu delicatete si in amanunt persoanelor care sunt implicate intr-un cuplu care trece printr-o situatie de acest gen se poate rezolva cu ajutorul implicarii ambelor parti care construiesc relatia respectiva.
Simplul fapt ca o persoana de sex feminin participa la o discutie pe aceasta tema impreuna cu partenerul ei si e dispusa sa aloce timp, la fel ca partenerul, sa inteleaga anumite aspecte interne, sa integreze in ea insasi la modul sanatos aceste aspecte gasind modalitati de adaptare a acestui nou “eu” la mediul din exterior in contextul in care si partenerul participa la crearea acestui mediu, arata clar ca persoana nu e egoista, doar dornica sa isi exploreze libertatea de sine, descoperirea de sine, exprimarea de sine, pe care nu si-a ingaduit-o pana in acel moment.
Sunt situatii in care insa partenerul nu e dornic sa primeasca acest nou “eu”, sau pur si simplu devine atat de evidenta in acel moment o incompatibilitate intre cele doua parti, incat fiecare dintre parteneri aleg sa urmeze un alt drum sau relatia le impune acest lucru.
Cand acest lucru nu se face in pripa, cand acest lucru nu se face fara o dorinta de a intelege ce anume se intampla interior pentru a vedea daca schimbarea care a avut loc intern e o schimbare fireasca, naturala, care dezvolta practic niste calitati umane care au nevoie de un alt context si nu e o modificare artificiala de comportament, cand acest lucru include pana la un punct si partenerul, nici acest lucru nu e egoism.
Timpul trece peste toti si nu toti stim de la inceput ce anume ni se potriveste. Ca atare multe din alegerile pe care le facem in primii 20 uneori si 30 de ani de viata, nu sunt neaparat si alegerile care ne reprezinta pentru urmatorii 40 sa spunem.
Pentru a incheia exemplul anterior, daca din perspectiva persoanei care la un moment dat isi indreapta atentia si catre sine si la propriile dorinte si nevoi, si o face excesiv fara sa ii mai pese efectiv de ce este in jur, poate fi vorba despre egoism.
Acest lucru insa trebuie asezat in contextul de viata al persoanei pe o perioada de timp mai lunga pentru a putea concluziona acest aspect, asa dupa cum este necesar sa evaluam, sa observam, daca a existat/exista si o contributie din partea mediului familial sau a situatiei de viata, care a si-a pus amprenta asupra persoanei respective.
Asadar este important sa tinem minte ca o concluzie, are valoare intr-un context anume.
Si ca pentru a putea concluziona ceva si a emite o judecata dreapta si nu una de valoare, este necesar sa evaluam de fiecare data pe un interval de timp suficient de lung – luni si uneori si ani, atat felul in care s-a format o persoana cat si contextul ei de viata.
Am luat ca exemplu o persoana de sex feminin, deoarece se intampla mult mai des ca femeile sa fie judecate dupa aceste “legi” ale sacrificiului uman pe care trebuie sa il faca si sunt abordate deseori cu verdictul de “egoism”.
Insa, randurile de mai sus pot fi aplicate si persoanelor de sex masculin, intrucat am observat ca toti suntem supusi la judecata atunci cand lucrurile dintre noi nu merg asa cum ne dorim iar sexul persoanei are importanta doar prin criteriile dupa care ne judecam sau masuram contributia la viata sau la relatia de cuplu.
Privind lucrurile si de partea cealalta, a partenerului de cuplu si aici putem vedea in ce masura reactia la schimbare este sau nu este egoism.
De multe ori cei din jur reprezinta pentru noi o sursa pentru a ne implini nevoi. Si uneori, atunci cand coplesiti fiind, ceilalti isi cer dreptul la “a fi” sau isi cer dreptul de a isi manifesta sau trai propria libertate inteleasa in sensul unei cresteri personale care e fireasca in fiecare dintre noi, in noi se intampla multe lucruri.
Ne putem simti respinsi, abandonati, ne putem teme ca am gresit, putem incepe sa uram, putem sa ne dam seama de anumite lucruri care nu au fost tocmai corecte si sa le reparam sau putem sa incercam sa le ascundem.
Nu intelegem de multe ori ce se intampla in cel de langa noi si ne este teama de ce anume ar putea aduce o schimbare a lui intr-un sens al dezvoltarii sale in relatia de cuplu si atunci devine greu sa luam in considerare dorinta de a ajunge la sine a celuilalt, dorinta de a creste si de a evolua, de face si altceva decat ce facea pana atunci sau de a face altfel, mai ales atunci cand preocuparea lui a fost aceea de a ne fi noua bine mai intai si de foarte multe ori, doar noua.
Si se intampla sa dezvoltam reactii de respingere si atunci etichetam persoana de langa noi cu egoism. In acel moment insa, daca este sa ne denumim asa, egoistii suntem noi.
Dorinta de a mentine acelasi curs al lucrurilor pentru ca este bine pentru noi, pentru ca e mai usor asa si pentru ca ne-am obisnuit ca anumite lucruri sa vina numai dintr-o parte, creandu-ne o anumita zona de confort pe care am dori sa o pastram, este o dorinta egoista atat timp cat nu tine seama ca si cel de langa noi e om si poate se dezvolta intr-un fel care nu e deloc amenintator pentru felul nostru de a fi.
Sunt situatii in care se intampla ca partenerul sa isi izoleze partenera, sunt situatii in care incepe sa o respinga, sunt situatii in care partenerul incepe sa o controleze, sunt situatii in care partenerul ii da un ultimatum, sunt situatii in care partenerul isi schimba si el comportamentul devenind agresiv sau necuviincios fata de partenera sau, aceleasi lucruri pot fi valabile si la partenera, in sensul ca poate sa le manifeste si ea fata de partenerul ei.
Izolarea celuilalt si respingerea lui nu ajuta la nimic. Dorinta lui, ne schimba viata. E adevarat. Insa a tine pe cineva in loc pentru ca in noi se naste o teama de schimbare, constrange un proces care ar putea fi cu totul altfel pentru fiecare dintre toti cei care trec prin asa ceva. Si mai constrange nu numai o viata. Ci mai multe.
De multe ori mai facem negocieri. Poate functiona pentru moment. Insa cate compromisuri putem face pana la urma cu cine suntem noi? Sau cate renuntari la sine? Si cate compromisuri de acest gen putem cere de la cei din jur?
Ideea de sacrificiu de sine este o idee care isi poate gasi un sens pentru constiinta pana la un punct. Dupa care daca insistam prea mult, in noi isi fac loc ura si ura de sine. Pentru ca se creeaza dezechilibru la nivel interior in relatia pe care o avem cu noi, cu viata si cu tot ceea ce este univers. Iar in univers, nu ne cere nimeni sa ne sacrificam fiinta pentru a trai sau pentru a construi ceva pe lume sau pentru a evolua.
Pentru ca acest univers nu cere. Nimanui, nimic. El doar exista. Iar daca cineva ne-ar cere ceva in schimbul evolutiei noastre ar insemna sa ne invete mult prea mult despre obligatie. Si nu despre iubire.
Am dat acest exemplu pentru a incuraja sa lucram putin cu noi si sa nu luam lucrurile doar la prima mana.
Sa lucram putin cu noi si cu tot contextul, interior si exterior, pentru a vedea ce se intampla, inainte sa luam decizii pe care am putea sa le regretam sau sa dam verdicte care pot ingreuna atat intern ceea ce simtim cat si extern, relatiile dintre noi.
Orice situatie e de analizat si de observat un timp. Nu putem trage concluzii adecvate care sa fie in sprijinul unor alegeri cat mai aplicate situatiei respective, decat daca ne dedicam un interval de timp observarii si analizei cat mai obiective a ceea ce se intampla in noi si a felului in care ce se intampla in noi are o influenta asupra celor care sunt in jur si apoi si invers.
Putem avea intuitii, putem simti cum ar fi mai bine sau cum e corect si toate acestea pot sa functioneze prin ele insele de foarte multe ori.
Insa sunt situatii in care granita dintre subiectiv si obiectiv este foarte fina si acolo aceste impresii de natura mai subtila au nevoie de un timp pentru a produce un sentiment real de cunoastere interna a situatiei care se desfasoara pentru a putea exprima corect si coerent ce se intampla si pentru a putea lua decizia corect, fie de a spune sigur ca e vorba despre egoism, fie mergand apoi mai departe si la actiunile concrete.
Egoismul se poate rezolva. De aceea daca se intampla sa ne descoperim aceasta trasatura sa nu ne judecam prea aspru pierzand timp si energie ci sa vedem la modul practic si cat mai constructiv ce se poate face.
De asemenea si cand vedem ca cineva manifesta egoism sa nu fugim din prima, pentru ca e posibil ca dupa un anume interval de timp, cu ceea ce putem noi sa oferim in situatia data, persoana sa realizeze acest lucru, sa lucreze constient la acest aspect al sau si relatia sa aiba o continuare absolut benefica pentru ambele persoane.
Daca bineinteles poate si doreste acest lucru.
Cãi, solutii, sunt.
E bine sa incercam sa fim si noi onesti cu noi si sa verificam bine inainte despre ce e vorba in ceea ce simtim, deoarece uneori ne vorbesc mai mult propriile nevoi, proiectii si asteptari, decat faptele celor din jur.
Si cand intr-adevar gasim ca cei din jur nu au respect fata de noi, sa ne gandim daca acest fel de a trai este cel care ni se potriveste sau este cel pe care il dorim.
Sa comunicam apoi deschis, onest, ceea ce simtim si atat timp cat nu luam totul ca pe un schimb avem toate sansele sa purtam un dialog in care sa existe echilibru si care sa si aduca echilibru, daca bineinteles si de partea cealalta se doreste o implicare in dialog din aceeasi perspectiva.
Echilibrul se restabileste, de fapt el se cladeste atunci pe o baza noua, cand cele doua parti isi recunosc fiecare contributia din dorinta de a face echilibru si nu din dorinta unuia de a fi mai bun sau mai presus sau mai putin “patat” de egoism ca celalalt.
Ca ramanem impreuna sau ca decidem sa ne despartim, aceasta munca de a ne gasi contributia la ce traim si de a ne gasi dorintele reale ale fiecaruia dintre noi, este esentiala pentru orice pas pe care il facem in relatie mai departe sau fiecare, in drumul lui.
Pentru ca in urma e bine sa ramana pace si lucrurile aranjate si spuse intr-un mod corect si intr-o stare de maturitate emotionala, intre noi.
Uneori acest lucru este posibil, alteori insa nu.
Si aici, ca de fapt de fiecare data si in absolut orice as spune, intervine capacitatea de decizie a fiecaruia si sistemul de valori.
Ca u rezumat ne putem gandi la egoism :
ღ cand credem ca totul “ni se cuvine numai noua”, ne putem gandi la egoism, pentru ca atunci cerem si incepem sa si pretindem, raportandu-ne numai la noi. Acest lucru se observa foarte bine si destul de simplu, atunci cand ne este greu sa multumim celor din jur sau celor care ne inspira sau celor care ne ajuta cand suntem bolnavi.
ღ Cand servim o cauza nobila, pentru recunostinta, faima sau statut sau sa ne simtim noi mai bine cu noi.
Cand nu simtim sa dam ceva in jur, pentru ca este o cauza pe care nu o simtim interior sau nu e locul nostru intr-o anume experienta, nu este egoism. Pentru ca nu tot ceea ce exista in jur este pentru fiecare dintre noi in acelasi mod, ca alegere si perspectiva si nu toate sunt in acelasi timp potrivite ca experienta si alegere, pentru toti.
A sti daca este locul tau intr-o experienta si a actiona in consecinta, este o dovada de respect si de discernamant. Se intampla multe lucruri care nu ne ajuta cand ne grabim sa ajutam fara sa avem si posibilitatea sa o facem sau o facem pentru a ne simti noi bine, creand promisiuni si asteptari pentru care nu ceilalti sunt total de “vina” ca le au, ci si noi ca le incurajam.
ღ Cand facem daruri in ideea de a primi raspuns, ne putem gandi la egoism. Pentru ca atunci facem daruri pentru noi de fapt si nu pentru bucuria unui gest in sine si pentru bucuria celui caruia ii daruim. Si egoismul il putem simti dupa emotiile pe care le traim atunci cand raspunsul pe care il asteptam nu vine si dupa felul in care uneori incepem sa ne straduim sau insistam sa il primim.
ღ Ne putem gandi la egoism cand ne grabim sa judecam fara sa asteptam sa auzim punctul de vedere al celuilalt si fara sa luam in seama si contextul lui interior. Pentru ca atunci, asa cum spuneam la inceput, ne raportam numai la noi.
ღ Ne putem gandi la egoism atunci cand pretindem ca cei din jur sa se sacrifice pentru noi si nu tinem seama ca si ei, la fel ca noi, au aceleasi drepturi, ca au si ei dorinte si nevoi.
Si ca alternativa, cum stim cand “am vindecat” ce reprezinta egoismul?
ღ Cand nu tinem neaparat sa fim noi cei care ordonam o lume si nu mai avem intentia, tendinta de “a poseda” – oameni, lucruri, locuri, obiecte, emotii, sentimente.
ღ Cand nu simtim ca exista un merit pe care il avem, pentru care o alta fiinta umana sa isi sacrifice existenta pentru noi.
ღ Cand in noi e acceptare si respect fata de capacitatea celuilalt de a alege altceva decat ce dorim noi in acel moment. Fara criterii si fara ierarhii. Fara judecata, scopuri si fara interese. Fara scuze, justificari, motive sau conditionari. Si indiferent de roluri sau de hainele pe care le purtam.
ღ Cand ne putem bucura liber si fara interes cand cel de langa noi e bine cu adevarat. Chiar daca binele lui, nu s-a intamplat in felul in care credeam noi ca ar fi fost bine pentru el.
ღ Cand putem sa oferim, fara a pretinde. Putem sa cerem respectiv solicitam o plata pentru munca noastra sau pentru un efort pe care il facem, putem sa exprimam dorinte pe care le avem in cuplu, in relatii, insa a pretinde toate acestea e mai mult decat atat.
ღ Cand putem crea reciprocitate prin sistemul de valori, ne respectam deciziile reciproc, chiar daca uneori, alegem drumuri diferite.
Atunci cand toate acestea se intampla si mai mult decat acestea, in noi e echilibru si loc pentru bucurie sanatoasa. Traita in fiinta noastra si impreuna cu unalt om.
Si atunci putem sa spunem ca am invatat cu adevarat ca acea relatie de includere – excludere despre care vorbeam la inceput se poate trai si altfel. Tinand cont de cei din jur, in acelasi timp in care tinem cont si de noi.
Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .
Va multumesc,
Wow, this post is fastidious, my sister is analyzing these kinds of
things, so I am going to let know her.
Bonjour my name is Sally and I’m a blogger and this blog really aided me. I’m inspired! Thank you!