Despre schimbare, trezirea constiintei si transformare personala

La fel ca viata in sine, ca expresia naturii inconjuratoare si schimbarea este, un proces.

Si este un proces care se desfasoara in etape, prima etapa fiind constientizarea necesitatii si a importantei ei.

Dupa aceasta insa, pentru ca schimbarea deopotriva interioara cat si exterioara sa se infaptuiasca autentic, schimbarea cere timp, perseverenta, implicare si valori, intr-o combinatie de la caz la caz, de la situatie la situatie, de la om la om, de la relatie la relatie, de la colectiv la colectiv.

Schimbarea, asa cum se stie, este o constanta a vietii si ea are o componenta destul de mare de trezire, insa trezirea se intampla realmente in multe din situatii, atunci cand schimbarea este brusca, mare, neasteptata si mai exista inca un ingredient care o face sa se remarce ca o unealta a trezirii si anume, acela al durerii.

Durerea nu este insa obligatorie, asa cum nici celelalte ingrediente nu sunt obligatorii.

Ele sunt doar aspecte ce tin de un program de evolutie, conduita, viata sau manifestare, pe care l-am trait pana acum, prea mult doar intre anumite coordonate astfel incat etapele de evolutie individuala cat si colectiva au devenit coordonate respectiv conditionate de aceste aspecte.

Totul este insa, modelabil.

In acelasi timp, la fel ca materia care exista in diverse stari de agregare, de la solid in care structura moleculara are cel mai mare grad de rezistenta, la plasma in care moleculele au un grad de libertate foarte mare, asa si convingerile si obiceiurile noastre de comportament, se aseaza pe o “scara” a rezistentei respectiv a flexibilitatii la schimbare.

In trecerea de la o ”stare de agregare” la o alta “stare de agregare” in care gandurile noastre, structurile mentale, sunt din ce in ce mai flexibile, se pot inregistra in procesul de eliberare al rezistentelor generate de conditionari, dureri umane pe care le putem trai fizic, psihic si emotional.

Aceasta se intampla deoarece eliberam obisnuinte care ne-au devenit identitate, care s-au intiparit in tot sistemul nostru si de care tinem sau ne “agatam” cateodata, pentru simplul fapt ca prin intermediul lor ne-am obisnuit sa ne stim noi pe noi insine intr-un anume fel si poate sa fie dificil sa renuntam la toate acestea dintr-o data si … pentru ce ?

Pentru un aspect al sinelui, mai nou, care nu propune vreo identitate sau vreun reper concret in sensul in care ne-am obisnuit.

Schimbarea atunci cand se produce, in sensul trezirii spirituale sau al constiintei, inseamna ca se inregistreaza o modificare de reper in constiinta, in sufletul si in mintea noastra, insa aceasta este numai inceputul unei noi etape si ea va continua, numai daca intelegem aceasta inregistrare si daca actionam concret si coerent pentru a mentine si a incuraja deschiderea de constiinta, minte, suflet, care s-a produs.

“Trezirea” inseamna in termeni mai concreti, sa vedem altfel, si uneori cu totul altfel, realitatea interioara cat si exterioara decat pana in acel moment.

Sa o vedem mai clar, in detalii care pana atunci ne erau necunoscute dar si altfel incadrata in (altfel de) ansamblu, sa o vedem dintr-o perspectiva mult mai deschisa dar si in mai multa profunzime, sa fim capabili sa observam felul in care traim viata sau realitatea faptica a vietii si sa avem posibilitatea practica sa o traim mult mai in acord cu valorile pe care le purtam, cu aspiratiile profunde, cu crezurile autentice din noi, toate acestea fiind incurajate de trezire sa ajunga in atentia noastra in acel fel in care nu mai putem sa le ignoram.

Modificarea de reper poate fi partiala si procesul de eliberare de conditionari sa se produca in etape aducand cu sine perspective din ce in ce mai vaste si cuprinzatoare sau, poate fi fundamentala si introducerea in “reperul fara forma” sau iluminare, se poate produce dintr-o data.

In oricare din situatii insa, evenimentului de modificare de reper in sine, ii urmeaza o etapa de eliberare de informatii si de obiceiuri reziduale, care dureaza ca timp si se intampla ca proces in functie de fiecare, etapa care necesita in mod concret si o implicare a noastra, inspirata din ce in ce mai mult de constiinta sau nivelul ei catre care ne-am deschis, pentru a continua procesul si a nu ramane numai in faza de introducere in care doar “luam la cunostinta” de alte (anumite) informatii, pe care le percepem ca fiind, noile adevaruri.

Pe masura ce ne eliberam de conditionari si realizam intern anumite adevaruri, acele adevaruri pentru care exista probabilitatea cea mai mare sa le acceptam la momentul respectiv, psihicul, emotionalul si comportamentul nostru devin mai “moi”, se pot modela mai usor, se pot alinia mai usor la adevarul central din interiorul nostru, revelat de constiinta individuala devenita prin acest proces al eliberarii de conditionari umane, din ce in ce mai mult, o expresie a constiintei cosmice/divine/universale.

Aceasta inseamna ca omul are acces la o viziune de ansamblu care trece din ce in ce mai mult granitele materiale si poate incadra umanul si umanitatea intr-o existenta perpetua, imateriala.

Cu alte cuvinte se dezvolta o perceptie aproape completa, ce permite omului sa poata sa focalizeze si detaliul dintr-o experienta, in acelasi timp in care poate incadra acel detaliu intr-o perspectiva din ce in ce mai larga a experientei, atat din punct de vedere al desfasurarii ei concrete cat si al sensului pe care il poarta.

Astfel omul incepe sa inteleaga din ce in ce mai mult ca prezenta sa la munca sau intr-o relatie, de exemplu, nu inseamna de pilda, doar ocazia de a creste financiar, intelectual, social sau de a impartasi nevoi sau de a face copii sau de a avea cu cine sa ne petrecem viata ci, inseamna si un prilej/context de a evolua interior, de a se cunoaste, de a evolua in multe alte sensuri decat cele pe care la o prima vedere, contextul pare ca le ofera.

Inainte de trezire, in functie de gradul de constienta, suntem constienti in cea mai mare parte doar de ce este evident, cunoscut sau, in proximitatea intelegerii curente.

Astfel spus, daca suntem de exemplu intr-o padure si ne uitam la o frunza, suntem constienti in cea mai mare parte doar de frunza, constienta care si ea este supusa unor multe interpretari si asocieri in functie de mentalul nostru.

Pe masura ce acesta se deschide devenim constienti (si) de ramura, apoi si de padure si tot asa, insa acest proces este secvential si rareori cand ne mutam atentia de la frunza pe ramura, mai putem pastra atentia noastra in acelasi timp SI la frunza.

De obicei se intampla ca atunci cand ne mutam atentia pe ceva, sa pierdem din atentie ceea ce aveam in atentie pana in acel moment, se intampla sa uitam ca in atentia noastra mai era si altceva.

Prin trezire insa si prin parcurgerea etapelor care ii urmeaza, fiecare in ritmul lui si atat cat isi doreste, atentia se dezvolta si ramane o expresie deschisa si constanta a unei perceptii din ce in ce mai largi care “cuprinde” si nu “exclude”.

Astfel, in timp, mergand pe firul metaforic al exemplului de mai sus, putem mentine fara efort atentia si la frunza in acelasi timp in care suntem constienti si de ramura pe care este frunza si ce este absolut frumos, suntem constienti tot in acelasi timp si de relatia pe care frunza cu ramura o au, suntem constienti si de padure dar si de relatia pe care frunza, ramura, padurea o au si tot asa mai departe pana la dimensiuni spatiale si la relatia pe care aceste dimensiuni spatiale o au cu frunza, ramura, padurea, cu tot, in acelasi timp.

Devenim constienti de noi insine, de cei din jur si de relatia dintre noi, constienta ce poate cuprinde in campul ei intreaga dinamica a interconectarii umane, pastrand atentia, intelegerea si observatia treze, in acelasi timp si la dinamica proprie interioara.

Ne putem contine si observa in timp real trairile, in acelasi timp in care putem contine si observa in timp real trairile celui de langa noi sau trairea grupului in care suntem sau, trairea colectivitatii in care ne aflam.

Desi este frumos si e si sanatos si acest grad de constienta e posibil, nimic nu trebuie fortat.  “Mult”, “putin”, “departe” sau “aproape” in ce am vrea noi sa realizam, inseamna si niste experiente dintre care pentru unele chiar este necesar sa ne pregatim, tocmai pentru a le putea vedea si primi frumosul dar si pentru a putea sa il pastram si oferi la randul nostru fara sa fortam.

Constienta si flexibilitatea aparute prin trezire, trebuie intretinute la inceput sau la “fiecare inceput”, cel putin pana la un prag de perceptie fundamental, asa incat este necesar un antrenament de mentinere al deschiderii si de pastrare a sensului autorevelat de deschiderea produsa, deoarece avem tendinta cel putin in fazele de inceput ale oricarei etape de trezire, sa cedam unor obiceiuri de gandire si comportament “cronice” si astfel sa intarziem sau chiar sa nu reusim sa completam/stabilizam (atunci) schimbarea.

Trezirea constiintei inseamna sa avem din nou activ “organul” care ne face sa fim mai constienti, mai liberi si mai clari in modul de a percepe, care ne ajuta sa ne dam seama fara sa mai confundam aceste aspecte intre ele (nici chiar daca am vrea), de bine si de rau deopotriva, de adevar si de iluzie deopotriva si anume, constiinta.

Orice schimbare care se petrece in sensul deschiderii de minte, suflet, constiinta, poate intampina insa dificultati sa continue si sa se stabilizeze intr-o directie clara si benefica pentru noi.

Acest lucru se intampla deoarece chiar daca am constientizat anumite “vicii” in mentalitatea si in comportamentul nostru, faptul ca am practicat un anume fel de a gandi si un anume fel de a fi un interval de timp de obicei destul de mare, necesita o perioada de dezvatare in care “vechiul” mai poate produce o influenta, mai poate sa ne inspire o “chemare”, pana cand noul devine inteles, credibil, practicabil intr-un mod firesc insa nu mecanic.

Ca un exemplu, putem avea de pilda, obiceiul de a proiecta scenarii negative asupra noastra si a celorlalti.

Daca am hranit acest obicei “o viata intreaga”, el devine un obicei inconstient astfel incat la orice situatie putin mai dificila, prima si de multe ori singura optiune este sa incepem intr-un mod automat sa ne ingrijoram si sa dezvoltam scenarii (din ce in ce mai) negative, urmand ca in scurt timp de la dezvoltarea lor sa ne inducem si emotional si tot inconstient, starea aferenta si astfel, concepem panici pe care tot noi le alimentam, in acest mod, artificial.

Acest obicei, in perioada de trezire este scos la suprafata, in sensul in care ne dam seama foarte clar ca il avem si ne dam seama si ce creeaza el in noi, in cei din jur si in viata noastra individuala cat si colectiva, insa trezirea nu il si dezactiveaza in mod total, deoarece pentru aceasta, e nevoie si de contributia noastra constienta, efectiva.

Dezactivarea acestui obicei presupune, in cateva directii:

sa constientizam acest obicei, sa observam intr-o prima faza ca avem acest obicei,

sa intelegem apoi impactul sau influenta pe care acest obicei il are asupra noastra si a celorlalti, sa intelegem cum cream realitatea vietii prin intermediul lui si ca asta facem noi, sau fiecare dintre noi cei care avem acest obicei,

sa intelegem ca avem capacitatea de a lucra cu el,

sa ne dezvoltam capacitatea de a privi in realitatea vietii cu mai multa atentie si sa invatam sa reflectam la ea, la noi,

sa cultivam valori ca de pilda rabdarea, pentru a nu ne grabi sub impuls emotional invatat sa credem ca lucrurile stau intr-un anume fel si apoi sa actionam pe baza lui,

 sa cultivam capacitatea de a elabora alternative si de a lua decizii si mai ales de a le implementa constient si asumat,

si sa facem toate acestea in asa fel incat a face scenarii (proiectii) de acest fel, sa nu mai fie un act mecanic si nici o optiune viabila pentru noi, sau singura optiune, iar noi sa putem astfel sa ne indreptam mai constient catre un alt mod de manifestare mult mai in acord cu o perspectiva asupra realitatii in care viata, noi, suntem fenomene dinamice si in care desi poate parea ca lucrurile sunt rele si merg inspre rau, nu tot ce se intampla e de rau sau trebuie sa se termine rau.

In perioada de timp aferenta constientizarii acestor aspecte, pentru ca aceste constientizari se produc intr-un interval de timp, noi mai facem inca, astfel de scenarii dintr-o inertie a obiceiului in sine, insa beneficiul trezirii este ca in acelasi timp in care le facem, observam ca le facem, observam ca “picam” cumva in obiceiul de a vedea totul negativ si prin gandirea noastra ducem totul inspre un final de multe ori lipsit nu doar de optimism cat si de realism. 

Daca reusim sa ne insusim aceste observatii si nu incercam sa le ascundem, acest lucru deschide porti catre a intelege si restul de adevaruri de care avem nevoie pentru a renunta la obicei din convingere interioara si a alege constient sa vedem si altceva decat varianta negativa, precum si sa concepem moduri de comportament mult mai in acord cu alte stari decat panica si frica dar si cu experienta complexa, cu multe fatete, in care ne aflam. 

In acelasi timp, un alt beneficiu al trezirii este faptul ca pe langa obiceiurile de gandire si comportament inconstiente, apar la suprafata si deci devin mai practicabile SI calitati ale noastre, pe care nu le aveam in atentia noastra, “ocupati” fiind sa ne judecam, sa ne ascundem, sa ne condamnam, sa ne rusinam, sa ne mandrim, sa ne mascam, sa ne invinovatim, sa ne cenzuram, sa ne controlam, toate acestea in sensuri destul de distructive si lipsite de acea invatatura constienta care ar fi permis transformarea lor in “instrumente”, pentru o evolutie constienta.

Cu aceste calitati putem lucra asupra obiceiurilor reziduale pentru a ne stabiliza, concret si simplu vorbind, in bine, intr-un bine constient ce tine seama de o ordine in realitatea materiala si nu numai si nu doar de aglomerarea in idei si rezistente, a mentalului individual si colectiv.

In perioada de timp in care dezvatarea si introducerea in “noul practicabil” se suprapun, este necesar sa fim destul de hotarati (doar decisi si nu incapatanati sau indarjiti) in a ne pastra directia cu toata inertia obiceiurilor din trecut, pentru ca schimbarea nu se va stabiliza daca lasam dezamagirea provenita din recidiva inerenta a vechilor obiceiuri de alegere, gandire si comportament, sau din faptul ca schimbarea nu devine functionala in totalitate imediat, sa actioneze in locul nostru si nu se va stabiliza nici cu furia pe noi insine pentru toate acestea sau cu indiferenta ori cu condamnari ajunse in extrema, asupra a ceea ce se intampla.

Daca acestea din urma sunt ingredientele pe care le punem in experienta transformarii, atunci nu facem altceva decat sa construim pe un teren sa spun asa, “minat”.

“Directia” este o directie simpla, fara repere in filosofii abstracte, nu arata ca un plan pe 5 ani, nu devine un scop care angajeaza ambitia personala si orgoliul si nu este un obiectiv pe o lista de inceput de an. 

Directia este o aspiratie intima si personala, este sensul individual de a fi, este daca vreti ceea ce urmeaza sa fim si sa exprimam in lume, simplu si firesc, o aspiratie trezita de trezire, este acel “gand” sadit in constiinta noastra care asteapta sa il traim si caruia am venit sa ii dam forma, in aceasta lume prin tot ceea ce suntem, constienti, unitari si congruenti.

Este “urma” ce urmeaza sa o lasam pe acest pamant prin prezenta noastra in aceasta lume, fiecare in felul lui.

Aceasta directie transpare ca o informatie ce eclozeaza brusc in sinea noastra, in spatiul din interior, atunci cand tesatura de informatii si trairi e suficient de relaxata sau de “aruncata in aer”, dupa caz, de procesul de trezire.

Aspecte ale schimbarii

Schimbarea este o forma de trezire si este in acelasi timp si un proces de crestere interioara, pentru ca ne arata ca este necesar sa depasim anumite obiceiuri, anumite perspective, anumite “vicii” comportamentale, daca vrem sa mergem mai departe, daca vrem sa evoluam si sa evolueze viata noastra de acum.

Acest lucru inseamna si sa ne maturizam, sa devenim capabili sa privim realitatea cu alti ochi decat cu cei ai copilului din noi care sunt obisnuiti sa vada ca atunci cand este greu, trebuie sa vina cineva (mama, tata, un mantuitor, un lider) care sa ne salveze si sa ne duca mai departe, punand intreaga responsabilitate pentru aceasta pe acest “cineva”, din exterior.

Trezirea presupune sa devenim noi in primul rand mai responsabili pentru viata noastra, in general dar si in ceea ce priveste viata pe care o avem noi zi de zi, insa, in acelasi timp inseamna si sa devenim constienti ca asa cum ne traim noi viata are un impact asupra celorlalti si asupra realitatii colective si astfel suntem intr-o anumita masura responsabili si de ceea ce se intampla in jur si tuturor.

Schimbarea ca forma de trezire presupune si sa ne pese de acest lucru, sa ne pese de cum ne traim viata si sa ne pese si de impactul pe care il avem asupra realitatii colective nu doar declarativ ci in mod real si daca vedem ca felul in care ne traim noi viata produce un efect care aduce in lume inchidere, demagogie, egoism si suferinta, sa ne intoarcem tot la noi si sa ne cercetam cu onestitate obiceiurile si constiinta si apoi sa ne dezvoltam din nou, gandirea si comportamentul.

Orice forma de trezire a constiintei, presupune ca de acolo incolo sa fim mai treji si sa avem atentia “marita” astfel incat sa constientizam directia, calea si adevaruri despre noi si realitatea in care existam nu doar cand exista o forta imprejurarii sau doar pentru ca viata in felul ei pe care de multe ori nu il intelegem, vine cateodata si ne aseaza in fata o schimbare la care “nu ne asteptam” sau pe care ne-o dorim dar nu gasim pana atunci curajul si poate nici motivatia potrivita sa o facem.

Orice forma de trezire presupune sa fim constienti ca intr-o prima faza ceea ce traim este o combinatie intre vechi si nou si ca oricat de mult nu ne-ar placea cuvantul “trebuie”, trebuie sa vedem si ce nu ne place si trebuie sa facem si ce este necesar sa facem pentru a merge mai departe, altfel, daca vrem cu adevarat, schimbare.

Orice forma de trezire respectiv schimbare, pentru a continua in sensul in care s-au produs, inseamna practica de sine si inseamna si practica de viata, cel putin o perioada pana cand se cern interferentele trairii in material ajunse obiceiuri mai mult inconstiente, pana intr-atat incat trairea constienta devine un fapt  cat mai firesc.

Aceasta pentru ca fara contributia noastra efectiva nu se poate. Este ca si cum am vrea sa castigam olimpiada la saritura in inaltime, fara insa sa ne antrenam si de multe ori si fara sa mergem la concurs. Cand trecem de un prag fundamental, ne bucuram de o forta innoita, e drept, insa tot este necesar, antrenament, pentru a putea mentine “forta” si a o manifesta, curent, intr-un context interior si colectiv, care se tot schimba. 

Toti cei care au facut schimbari la ei insisi, oameni care au atins poate pentru unii dintre noi culmi ai evolutiei umane sau nu neaparat, dar au avut o reusita a lor in viata, o reusita care inseamna realizare, aptitudini dar si caracter, nu au reusit ce a reusit fiecare, fara contributia lor sau nefacand nimic sau doar prin simpla lor imaginatie si atat. 

Asa incat este necesar sa vrem, sa ne expunem neputintele de caracter si sa avem o preocupare in a le modela pana cand schimbarea a devenit stabila, pana cand “eul trezit”, a devenit functional intr-un mod concret, trait. 

Antrenamentul insa este necesar sa fie un antrenament destul de constient si asumat si nu un antrenament rigid, habotnic.

Si in orice forma de trezire este necesar sa acceptam ca tot intr-o prima faza tot ce se intampla presupune un efort, “efort” care nu e de fapt decat acel gen de implicare, de ritm sau disciplina pe care atunci cand nu le practicam si devine la un moment dat necesar sa o facem printr-o forta a imprejurarii, simtim ca ne cuprinde oboseala si ca “impingem” prea departe, dupa noi, limitele pe care le avem.

Limitele noastre sunt insa strans legate de zona de confort.

Zona de confort este acea stare interna si externa in care nu ne e neaparat mai bine, insa pe moment ne este mai comod.

Cu cat mai mare zona de confort pe care am creat-o, cu atat mai mult ni se pare ca ne impingem limitele si cu atat mai mult avem senzatia de “efort”, dupa care apoi e foarte simplu sa ne simtim si obositi si fortati de imprejurari asa incat e simplu si ni se pare si justificat sa ne oprim si astfel se opreste totul … pana la un nou impuls interior sau pana la un nou impuls, din partea vietii.

Cu cat mai mare zona de confort pe care am creat-o, cu atat mai mare rezistenta la schimbare si cu atat mai mult cream inconstient necesitatea unui soc care sa “dinamiteze” obisnuinta noastra de a sta in acel loc pentru a ne regasi din nou mai constienti, in fluxul vietii.

Orice forma de trezire inseamna si mai multa actiune decat stat meditativ, deoarece energia vietii eliberata de conditionari, vine intr-un contact mai aliniat cu energia colectiva si miscarea ei si atunci suntem “chemati”, asa cum este si firesc la creatie constienta si la infaptuire. 

Avem multe vorbe din popor prin care ne justificam fara sa realizam de foarte multe ori, comportamentul ce ne tine in zona de confort cum ar fi de pilda, ” rau cu rau, dar mai rau fara rau…”, pe principiul ca decat noul, mai bine vechiul chiar daca este rau, caci macar pe acela il cunoastem … o gandire destul de defetista care nu face altceva decat sa ingaduie si sa perpetueze actiuni de delasare care aduc in timp, abuzul, asa cum se intampla deseori si mai ales, in relatiile de cuplu.

Cu cat mai mare zona de confort cu atat mai mult suntem predispusi la compromisuri.

Multe compromisuri mici sau nu, pe care le facem, le facem pentru a gasi o scurtatura de situatie, multe minciuni pe care le spunem, le spunem cu justificarea ca ii protejam pe ceilalti si intrucat nu suntem constienti de ce anume inseamna in mod real dincolo de ceea ce nu se vede pe moment, pentru ca pe moment gasim justificari de bine acestor gesturi, le tot perpetuam si le incurajam prin fapte in continuare.

Ele insa se aduna. Si le facem tot mereu. Si cand vedem ca merge, sau ca mai fac si cei din jurul nostru, deducem numai de aici (din pacate), ca ce facem e corect.

Gasim astfel justificari la incercarea constiintei de a ne arata ca ceea ce facem nu este benefic, insa intrucat atunci ne incarcam cu vina si acest lucru nu ne place, gasim iar justificari pentru care nu e bine nici sa ne incarcam cu vina si apelam la formule din sfera spirituala, de genul “noi suntem perfecti si totul e perfect asa cum este” si punem de aceasta data peste constiinta noastra vãluri motivationale, necercetate suficient si intelese la modul incomplet, deoarece in felul incomplet in care le intelegem pe moment, traim pe moment dar doar pentru moment, o asa zisa “pace sufleteasca”.

Suntem perfecti. Este adevarat. Ca creatie dumnezeiasca in sine. In gandire si in comportament insa, suntem inca perfectibili si viata ne arata acest lucru.

Pentru o persoana constienta, cercetarea constiintei nu este un proces care se face doar in postul Pastelui sau de Craciun sau in circumstante anume, ci este un proces care ruleaza in mod continuu in noi prin intermediul propriei constiinte, noi insa il programam sa se intample doar in anumite cazuri sau sa nu se intample pentru ca adevarul lui, este cateodata dureros.

“Procesul constiintei” aduce in suprafata mintii noastre tot ce este in noi si observam sau nu prin comportament, in acelasi timp cu urmarile de tot felul pe care le cream, pentru ca de fapt aceasta inseamna cunoastere de sine, sa cunoastem tot si nu numai o parte pe care o preferam, cunoastere de sine pe baza careia putem alege apoi, la modul constient ce anume vrem sa fim si sa avem in aceasta lume.

Cu cat mai mult suntem parte constienta a acestui proces care practic propune inainte de o permanenta improspatare, o eliberare a mintii si a fiintei noastre de instrumente, atitudini, informatii si trairi, ce devin bagaj inconstient, cu atat mai mult bagajul se transforma in intelepciune pentru ca invatam din ce am stocat si noi pasim pe calea vietii liberi de incarcatura lui, fiind in acelasi timp si constienti de ceea ce avem nevoie pentru a nu il mai crea din nou.

Abia (de) atunci traim real, eliberati si constienti prezentul, iar viitorul, e prezent continuu. 

Trezirea si schimbarea la nivel individual

Omul se trezeste in multe feluri.

Si acest lucru, se poate intampla treptat sau brusc.

Cand se intampla brusc, omul intra intr-un contact neasteptat cu o experienta sau cu un adevar diferit intr-un mod fundamental de cel care ii “ordona” mintea, viata, pana atunci si totul intra intr-un proces de desfacere a structurii pe care era asezata perspectiva veche, vechiul fel de a fi – gandire, traire, exprimare si comportament.

In acelasi timp incepe un proces de “formare” a unei libertati de viziune care nu mai permite organizarea mintii, in structuri rigide care nu aduc evolutie, intelepciune, echilibru si nici transformare in sens evolutiv, nici in felul nostru de a fi si nici in realitatea noastra sau prezenta noastra, in lume.

Cand acest lucru se intampla si informatiile cu care venim in contact sunt intr-adevar diferite de ceea ce stiam pana in acel moment intr-un mod fundamental, prima etapa este insotita de foarte multe ori, de “aruncarea in aer” a unor obiceiuri de gandire si de comportament neconforme cu o realitate mai largita din care incepem sa simtim ca facem parte.

In aceasta etapa, trairile pot fi diverse (tristete, furie, rusine, indoiala, teama, orgoliu …) si uneori pot fi manifestari umane, de comportament, abrupte si necunoscute poate pentru noi, pot fi trairi si manifestari umane ce ne ridica deseori semne de intrebare despre cine am fost si suntem.

Toate acestea sunt insa descarcari de informatii, emotii si acele manifestari, programe de comportament care au sprijinit vechiul “eu” sa fie in forma respectiva, care ies din noi, intr-o masura proprie pentru fiecare, pentru a nu ne mai influenta in continuare intr-un mod inconstient si care lasa loc unui fel de a fi, liber de toate aceste lucruri, un fel de a fi mai aliniat la adevar, la potentialul de creatie interior si la valorile umane si e foarte important, felul in care le privim. 

E foarte important sa nu punem etichete pe acestea, deoarece pot induce in noi, in momente care suntem mult deschisi, tensiuni suplimentare care vin strict din astfel de interpretari si nu din descarcarea propriu – zisa. 

In paralel cu aceste descarcari, omul isi constientizeaza si valorile, abilitatile sale se descopera si se accentueaza, perceptia isi gaseste momente de o claritate absolut surprinzatoare fata de trecut, se pot inregistra performante fizice sau intelectuale, se pot inregistra si vindecari, se pot trai momente de conectare absolut profunde si se face trecerea din ce in ce mai mult catre neconditionare, catre bucuria si iubirea neconditionata, catre claritate si catre o libertate foarte mare a viziunii (perspectivei), catre simplitate si firesc, catre “a fi” neintermediat de spatiu, timp si forma sau metoda.

As mentiona aici, faptul ca aceste lucruri bune care se intampla nu sunt un scop. Ele sunt doar un efect al eliberarii noastre psihice si emotionale din constrangerea unor structuri de idei rigide, din structuri destul de vechi de frici si din orgolii care ne crispeaza trupul, sufletul si mintea si ne fac sa functionam cu un consum enorm de energie. 

Si fiind un efect al acestor frici care nu mai sunt, ale acestor orgolii care nu isi mai au un sens, al dizolvarii acestor credinte stricte, rigide si abuzive care le incurajau pana atunci, ele sunt noi intr-o prima faza pentru noi si pot parea surprinzatoare pentru ca in felul redus si contrans in care functionam, nu puteam trai asa.

Dupa ce nivelul eliberarii se stabilizeaza, se integreaza toate si compun un mod de a gandi si de a functiona, clar, linistit, creativ, care pentru noi nu mai e (asa) surprinzator, insa ne bucura mereu cu un element de nou inspirandu-ne sa traim simplu si cu o curiozitatea vesela si sanatoasa, cu respect fata de sine si de oameni si de viata, cam orice circumstanta a vietii noastre.

Mai poate parea insa “surprinzator”, persoanelor care nu au cunoscut inca acelasi nivel de eliberare din propriile frici si structuri mentale bazate pe forta, dominatie, control.

Multi oameni inteleg insa aceste lucruri inainte de a le trai, fapt care ii ajuta sa treaca prin procesul de descompunere al structurilor rigide, mai usor, avand din timp, informatia ca pentru a completa procesul sanatos, e foarte de ajutor sa nu se ataseze emotional, de nimic din ce se intampla in el pana cand se simte in corp si minte, claritate. 

Toate acestea, “binele” si “raul” pe care il traim in astfel de momente, au loc de fiecare data impreuna, asa cum din perspectiva mea e si firesc, insa pentru noi sunt mai evidente un timp, cele care nu ne plac pentru ca de obicei pe acestea incercam sa le reprimam, mascam, ascundem.

Ele sunt mai evidente intrucat sistemul nostru organic, psihic, emotional si spiritual, in dorinta lui de a fi mai sanatos si mai curat, le aduce in atentia noastra pentru a le constientiza, pentru a le intelege si pentru a ne “desparti” la modul constient de ele.

Dupa care omul merge mai departe cu o constiinta de sine mai  bine dezvoltata care nu se mai imparte in identitati diverse si ca atare, omul nu mai are in plan concret, forme de comportament contradictorii.

Etapa in care “vechiul” ni se arata in forma lui dezorganizata, dureaza pana cand omul constientizeaza tot ce are el nevoie sa cunoasca despre sine si pana cand omul isi alege constient ceea ce isi doreste sa fie in aceasta viata si incepe intr-un mod concret sa manifeste.

Vrea binele, incepe sa il faca. Vrea frumosul, incepe sa il creeze. Vrea adevarul, incepe sa il recunoasca. Vrea libertate, incepe sa o si traiasca. Vrea simplitate, incepe sa existe simplu. 

Ideea este ca omul in aceasta faza stie (sau invata) ce inseamna binele, adevarul, frumosul, libertatea, simplitatea …, altfel decat inainte, si poate (sau invata) sa traiasca toate acestea constient si in acord cu sine dar si in armonie cu realitatea colectiva.

Pana in acel moment omul practica o forma a acestor valori mai mult dedusa din invataturile primite sau propriile-i concluzii, insa ori mai mult in raport cu sine, ori mai mult in raport cu ceilalti.

Dupa trezire si completarea unor etape ale trezirii, omul are acces din interior prin activarea constiintei, la o informatie mai curata a valorilor de sine si le practica din ce in ce mai firesc atat in raport cu sine cat si in raport cu ceilalti.

Inainte de trezire este mai mult “ori – ori”, dupa trezire apare din ce in ce mai mult “si – si”.

O trezire produsa prin intermediul unui soc de viata, ne aseaza dintr-o data in fata mai multe informatii si mai multe emotii decat in mod obisnuit.

Motiv pentru care avem nevoie de un interval de timp sa intelegem ce se intampla si sa invatam cum sa procesam aceste informatii si emotii, cum sa le cernem si cum sa le asezam in spatiul nostru interior dar si exterior, pentru a reusi sa mergem mai departe ca o fiinta constienta, ca intreg, ca om capabil sa isi gazduiasca viata cu speranta si cu bucurie, cu actiunea potrivita, cu inspiratie si creativitate, cu credinta si incredere, cu autenticitate si in echilibru cu realitatea colectiva.

Pentru aceasta este necesar sa intelegem chiar de la inceput ca “umbrele” care au iesit in fata din subconstient respectiv trecut, NU au iesit ca sa ne sperie, sa ne ingreuneze sau sa ne condamne viata, ci ca omul sa isi dea seama de creatia lui si sa aleaga constient ce cale sa urmeze, cea a inchiderii de sine sau cea a unei deschideri din ce in ce mai mari, pana intr-atat cat poate constiinta sa, sã ii ofere.

Si este necesar sa intelegem cum spuneam, ca aceste “umbre” nu sunt tot ceea ce avem, in noi sunt nenumarate reurse si valori care ies la suprafata in acelasi timp si care sprijina de fapt, procesul. Totul e sa tinem minte acest lucru, sa nu ne uitam numai in directia “umbrelor” si sa incercam pe cat de mult posibil, sa ne folosim calitatile, resursele, valorile, in sensul cel mai constructiv si in beneficiul nostru.

Aceasta etapa de trecere si de lucrare proprie interioara in sensul in care trezirea s-a produs, cere deci un interval de timp, care este necesar epurarii unor lucruri, unor aspecte ale firii, unor aspecte mecanice ale gandirii sale, ale obiceiurilor incurajate pana in acel moment, in asa masura incat ele sa nu mai poata sa devina obicei de a fi si obicei de viata si intr-un stadiu putin mai avansat, nici macar tentatie, tendinta.

Aceasta epurare se petrece la nivelul constient si nu in imaginatia noastra. Daca inainte de trezire ne mai jucam in imaginatia noastra cu anumite lucruri, dupa o trezire autentica acest lucru nu mai e posibil.

Asa incat vine un moment in care este necesar cat si foarte sanatos, sa privim in fata creatia noastra de pana in acel moment, sa privim in fata erorile umane pe care le-am facut, sa ne traim la modul efectiv prin trup si suflet iertarile de sine, acceptarea de sine, iubirea de sine, eliberarea de diverse paradigme, pentru ca doar traindu-le vom putea fi apoi eliberati si vii, vom putea conta pe ce resurse avem si vom putea sa fim cu adevarat expresia acestui chip pe care il purtam interior si pe care am venit fiecare sa il purtam si in lume, prin propria manifestare.

Aceasta etapa desi incercam sa o ocolim este inerenta, insa ea se materializeaza la fiecare in functie de ce isi doreste fiecare dar si de un “plan” sau drum de evolutie interior, pe care in timp, incepem din ce in ce mai mult sa il constientizam. 

Pentru a trece de aceasta faza si cu bine prin aceasta faza, este necesar sa acceptam asumat aceasta descarcare de aspecte care nu mai coincid cu adevarul pe care l-am primit in sine si care a adus schimbarea, sa acceptam prezenta acestei faze a confruntarii atat cat este necesar, lucrand in acelasi timp la sine prin valori – cu rabdare, acceptare, asumare, compasiune, incredere si perseverenta si nu cu incapatanare si indarjire sau cu furie si ura, pentru ca daca acestea din urma sunt pastrate si incurajate in procesul transformarii in afara descarcarilor emotionale care fac parte din proces, atunci transformarea nu isi urmeaza sensul in care trezirea s-a produs si se recreeaza iar, trecutul.

Putem sa ajutam procesul in sensul in care sa nu ajungem prin forta imprejurarii sa traim momente de parca am fi deschis atunci “cutia Pandorei”, incepand din timp sa fim mai atenti la ce (ni) se intampla, putem fi mai atenti la reactiile corpului si ale celor din jur atunci cand comunicam sau facem anumite lucruri si daca este cazul sa ne cerem iertare sa o facem, daca este cazul sa spunem ce simtim sa o facem avand insa grija si la cum o facem, sa cultivam la modul constient valori pentru ca sunt singurele “forte” care ne ajuta sa ne intregim cu adevarat si sa reusim sa traim intr-un veritabil echilibru in timp ce ne si dezvoltam.

Este bine sa precizez ca in tot acest proces, avem libertatea de a alege sa ne oprim pentru un timp intr-o anumita faza a schimbarii sau, sa mergem mai departe.

Cateodata este intelept sa ne oprim pentru un timp si cateodata este intelept sa mergem mai departe.

Acest lucru il spun pentru ca uneori fortam mai mult decat ar putea insemna un mic impuls si atunci cand acest lucru, chiar nu ne ajuta. A forta in aceste conditii nu ne este de folos, pentru ca putem prejudicia anumite “circuite” si atunci in loc sa evoluam, amanam procesul deoarece este necesar sa ne (ni le) refacem, asteptand pentru a merge mai deoarte o noua experienta, undeva in viitor.

La nivel de societate sau de colectiv, se aplica aceleasi lucruri.

Tot ce se aplica la nivel individual se regaseste si in viata unui colectiv sau a unei societati.

Si aceasta pentru ca o constiinta colectiva este o entitate formata in plan concret din mai multi indivizi.

Astfel, trezirea la nivelul colectiv urmeaza aceleasi faze.

In acest sens, o societate poate evolua treptat, aceasta insemnand ca se desparte treptat si constient de structuri de organizare care nu mai functioneaza in raport cu nevoile umane de trai, crestere si dezvoltare de toate felurile ei.

Sau, poate sa sara brusc la o transformare radicala de structuri atunci cand aceasta aliniere la nevoile umane sanatoase este defazata mult, fata de cerintele si aspiratiile unei mase critice de indivizi.

Cand lucrurile se intampla brusc si destul de radical, se pot inregistra multe din aceleasi semnalmente ale fazei de schimbare de la nivel individual, in care constiinta colectiva reactioneaza aducand la suprafata ei, in mare parte aceleasi obiceiuri si trairi “interne” care su sustinut structuri rigide, abuzive, care au indepartat individul si colectivitatea de valorile reale si de traiul sanatos bazat pe reciprocitate.

Astfel, este faza de trezire in care se constientizeaza necesitatea unei schimbari, dupa care prin iesirea in evidenta a unor aspecte pur interioare ce tin de individ, date de motivul si de motivatia schimbarii, apare faza epurarii in care apar la suprafata creatiile colective realizate prin personalitatea “veche” a unei societati, ies la iveala caracterul ei predominant si obiceiurile ei de manifestare care au dus la crearea realitatii in felul respectiv, mai mult disfunctional. 

In faza epurarii “vechiul” si “noul” se impletesc pana cand se cerne din “amestec” ceea ce nu mai corespunde si pana cand ceea ce e cu adevarat nevoie pentru viitor, devine evident si practicabil, la modul respirabil, hranitor. 

In aceasta faza de tranzitie, pot sa apara stari (sociale de aceasta data) ca cele care apar la nivelul unei constiinte individuale care a fost “zdruncinata” de adevarul sau de experienta care a trezit-o, si la fel ca intr-un proces individual, este necesara pana la un punct, confruntarea cu creatia sociala de pana in acel moment si cu modul in care ea a fost incurajata, constient si/sau inconstient. 

Cand schimbarea in sensul de trezire, a atins deja un anumit nivel de manifestare sau de soc in constiinta colectiva, cale de intors, spre binele tuturor nu mai este, ci doar cale de mers cu toate fortele care exista prin valori si umanitate, inainte.

Insa mersul inainte presupune a cultiva valori si nu e suficient doar sa le rostim ca pe niste mantre, este imperios necesar sa le ancoram si sa “coboram” forta lor reala in noi si in societate, prin actiunea si comportamentul nostru.

Clipa de clipa, acolo unde suntem, fiecare dintre noi.

Viitorul va lua forma crezurilor, a directiei si a implicarii personale, fie el individual sau colectiv.

Un viitor in care punem si dorinta, si vointa, si constienta, si incredere, dar punem si indiferenta, si manie, si furie, si judecata, este un viitor amestecat care inseamna experiente dureroase daca indiferenta, mania, furia, judecata, nepasarea, se regasesc cu o mai mare consistenta in realitatea colectiva decat restul de manifestari.

Cum spuneam la inceput durerea nu e obligatorie. Insa asa dupa cum si istoria ne-o arata, fara drame nu putem INCA sa ne trezim si sa facem lucruri nici individual si nici colectiv.

Acest lucru are la baza multe concepte printre care si faptul ca suferinta a devenit un idol prin afirmatia cum ca “fara suferinta nu se poate”.

Nu se poate momentan pentru ca suntem inca inconstienti intr-o oarecare parte si mai sunt mecanisme care creeaza suferinta in noi. Cu cat omul e mai  constient de sine si de ce e in jur, cu atat mai mult el nu mai sufera si nici nu mai produce suferinta. Drept pentru care suferinta este in primul rand, o consecinta a inconstientei, a felului inconstient/incomplet in care vedem relatiile, viata si interpretam realitatea.

De aceea atat individual cat si colectiv, in functie de gradul de inconstienta si in stransa legatura cu gradul de rezistenta la schimbare, se creeaza drame, socuri, “forte ale imprejurarii”, care pur si simplu “ne obliga” sa vedem ceea ce incercam sa nu vedem, “ne obliga” sa ne asumam ceea ce am creat si ne arata astfel desi poate parea paradoxal,  ca chiar avem de ales, ca mai sunt si alte cai, care pot fi si sunt, mult mai functionale. 

Dupa care in functie de ce alegem, mergem mai departe impreuna sau incepem sa ne separam.

“Somnul” constiintei este unul greu si cand devine un obicei, trezirea inseamna sacrificii sau dureri umane.

Acestea la un moment dat se intampla.

Ce putem sa facem insa din acel moment incolo, pentru a le scadea rata de materializare, daca pana atunci poate ca nu am facut, este sa invatam atunci si mai constient din toate aceste experiente si sa facem mai departe ceea ce stiam poate de la inceput, dar a fost greu sa facem sau poate alte lucruri ne-au ademenit sau poate ne-am incurajat crezand in tot felul de himere.

La inceput poate sa ne para dificil daca nu suntem exersati in constiinta, insa dupa un timp devine simplu.

In acel interval de timp pana ne stabilizam constiinta si constienta pe un nou nivel, cum spuneam mai sus mai pot sa apara recidive ale unor obiceiuri din trecut, care ne atrag in “trecuta” stare de confort.

Totul e ca in acel moment sa abordam aceste recidive nu cu ura si dezamagire ci sa (ne) fim recunoscatori ca le observam, sa le insotim cu discernamant, intelepciune si actiune si sa le folosim in beneficiul nostru invatand si calibrandu-ne prin ele, la solutia potrivita.

Vine un moment cand pentru a merge mai departe este necesar sa asezam in fata, simtul practic.

Ori privim situatia in fata si vedem ce este de facut si acest lucru se aplica in orice aspect al evolutiei si al vietii la care am putea sa ne gandim, ori ne lasam cuprinsi de emotii, patimi distructive si iarasi nu mai facem absolut nimic sau alegem optiuni din aceasta zona incarcata de “promisiuni” disfunctionale.

Ce vom investi in procesul nostru individual si colectiv, va da roade la un moment dat.

Asa incat daca noi insine investim in tot acest proces interior si exterior, bine, adevar, discernamant, intelepciune, suflet, constiinta, constienta, congruenta, atat cat e posibil in situatia de moment dar sa avem in mod constant atentia la ele si la a le investi, ceea ce rezulta in plan interior dar si in plan concret, asa va fi si le vom vedea oglindite in starea noastra, in relatiile dintre noi si in viata pe pamant pe care, impreuna, o cream.

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,