Un articol despre sinceritate, cunoastere, mister in viata si in evolutie

Sinceritatea este o valoare de sine care are o puritate, o frumusete si o vibratie aparte.

Este o”prezenta” foarte fina si contine prin ea insasi, adevar, necontaminat de dorinta de a obtine.

Prin sinceritate, atunci cand o intelegem si o manifestam asa cum este ea cu adevarat, avem capacitatea de a cunoaste, recunoaste si manifesta, adevarul si iubirea.

Valorile esentei noastre – sinceritatea, onestitatea, adevarul, modestia, discernamantul, cunoasterea autentica, respectul, integritatea, autonomia, iubirea neconditionata, bucuria « neintemeiata » sunt cuvinte vii care inseamna mult in om. 

Cat de des ne indreptam insa atentia asupra lor ?

Si cat de des ne gandim la noi din perspectiva valorilor de sine pe care le avem ?

Le deosebim deseori de ceea ce inseamna evolutie in sensul in care nu cautam la modul dedicat valorile de sine sau transformarea noastra in sensul lor, ci credem ca doar cunoasterea (ezoterica) este ceea ce inseamna evolutie.

Acest lucru il vedem ca pe cunoasterea unor aptitudini paranormale sau « mai putin firesti » desi ele fac parte din configuratia fiecaruia dintre noi sau, il vedem ca pe cautarea unor notiuni mai « inalte » decat ceea ce traim, ca de pilda istoria noastra “astrala” in timp, un nume ezoteric care ne-ar putea dezvalui si identitatea pe care o avem dincolo de identitatea materiala, misterele si “tainele” care credem ca ne inconjoara si ne par ascunse.

Toata aceasta cautare isi poate avea un sens si toate acestea adauga la cine suntem noi o parte de adevar, in masura in care il putem distinge in tot ceea ce experimentam. 

Evolutia de sine insa, ca si cunoasterea de sine, e usor in sine, cu totul altceva.

Noi credem ca a reveni la valorile de sine si la a le folosi activ inseamna doar moralitate in timp ce cautam, poate, ceva mai mult decat atat si deseori numim, spiritualitate.

Cunoasterea de sine si cunoasterea adevarata vin asa cum le e si numele, prin sine (noi insine) si prin adevar.

Ori ca sa avem acces la sine si la adevar este necesar sa ne indreptam atentia asupra noastra insine si asupra adevarului din noi si acestea ne vor conduce si ne vor arata o cale prin care, putem sa stim apoi si restul, “restul” insemnand adevarul despre taine, adevarul despre tot in masura in care putem face din intreaga aceasta experienta, o experienta in beneficiul nostru si al celor care sunt in jur.

Cu mintea ancorata numai in mister, in abilitati paranormale, in legende si in poveste, putem ramane in “poveste” sau in multiplele ei interpretari, adica prinsi in tesatura unui plan mental fara a patrunde in suflet, in trairea si in cunoasterea acestuia.

Daca  ne aducem insa mintea inspre noi si privim la noi, la experienta vietii zilnice pe care o traim si care are inca pentru noi destule intrebari fara raspuns in ceea ce priveste emotiile noastre si ce decizii luam, s-ar putea sa stim si cine suntem si adevarul despre tot ceea ce a fost, ce este si ce ar putea sa fie.

In timp ce valorile esentei noastre capata uneori numele de valori morale uitam ceea ce de fapt stim si de aceea dupa un timp ne intoarcem sa traim din nou, si anume ca esenta noastra, ceea ce ne reprezinta si reprezentam cu adevarat la baza, este o valoare care « nu are nici un nume ». Si care le cuprinde pe toate, le formeaza pe toate si se manifesta in toate.

Traim intr-o lume in care suntem inca sub imperiul fricii.

Ne dorim sa ne eliberam de ea insa o si intretinem.

Pentru ca prin frica dominam pe ceilalti, ne motivam uneori sa ne punem in miscare si prin frica putem obtine lucruri in beneficiul nostru, de la societate, de la cei din jur si chiar de la copiii nostri, cand ii amenintam ca le luam sau nu le dam ce vor, daca nu manaca sau nu sunt cuminti.

Asa incat intelegem frica pana la un punct si apoi o folosim in interesul nostru pentru a obtine ce dorim.

Fara sa stim ca atunci cand facem acest lucru, ne transformam pe nestiute ca si caracter si poate aici, in aceasta lume, nu intelegem cat ne costa asta intrucat in jur sunt oameni care fac la fel si vedem ca au succes (dupa cum intelegem noi succesul, echivalent destul de mult cu a obtine ce doresti) si ca atare nu putem sa credem ca ce facem e gresit si ca exista totusi niste consecinte, deoarece nu le vedem intotdeauna pe moment.

Omul ca spirit are un parcurs, are o viata mult mai lunga decat cea care se termina atunci cand se incheie viata noastra in lume si ce face omul pana in acel moment, e foarte important intrucat apoi, drumul lui continua de unde a ramas cu configuratia lui interioara, cand viata lui s-a incheiat aici.

Din frica facem cateodata si un instrument pentru a evolua.

Daca ne speriem, cum spuneam mai sus, uneori incepem sa ne miscam din loc, trecem la actiune si “parti de constiinta” care nu dorm de tot in noi se trezesc, de frica unor consecinte.

Ideea este ca in acest caz frica este un instrument cu un efect oarecum folositor, insa doar pentru unii dintre noi si doar pentru un timp. 

Putem astfel observa ca in timpul unei experiente sau al unui dialog, se nasc anumite frici in noi care ne ajuta sa devenim mai constienti de lucruri care apoi ne folosesc. 

Acest lucru poate fi de ajutor atunci cand determinam fara sa vrem, adica sa nu fie in intentia noastra sa actionam prin frica in scopul de a trezi pe cineva, sa nu fie in intentia noastra sa trezim in om o frica de un anume tip despre care credem noi ca il poate ajuta sa se deschida si sa se decida  inspre un demers pe care il vedem tot noi, folositor.

Ca o paralela, in relatie cu viata se intampla acest lucru deseori si se intampla natural, intelegand prin asta ca aflati sub presiunea unui context de viata, ni se face frica de ceva la un moment dat si unii dintre noi devenim mai atenti si incepem sa analizam mai bine contextul, starea in care ne aflam, fara ca viata sa aiba in planul ei sa ne starneasca noua frica.

Pentru starea de realizare a evolutiei noastre, este insa important sa analizam dorinta noastra de a folosi in mod voit frica pe post de instrument, pentru a ii trezi pe cei din jurul nostru sau, pentru a ii determina sa faca ce vrem noi.

Acest lucru fiind o actiune potrivita mai mult ego-ului, are un impact asupra noastra, ca de altfel tot ce facem si e important sa vedem cat de mult ne limitam prin astfel de intentii si de actiuni, accesul la a fi mai constienti, la a putea accesa natural emotii sanatoase din interior, la a putea beneficia de o constiinta sanatoasa, toate esentiale pentru a lua deciziile potrivite pentru viata dar si pentru evolutia noastra, cat si pentru a trai in acord cu noi insine atat la nivel de suprafata, de manifestare, cat si la nivel evolutiv, la nivel de sens profund interior. 

Astfel, cand nu determinam voit o frica in celalalt si in persoana cu care stam de vorba se trezeste o frica in mod spontan, frica aceea poate sa fie constructiva si este un semnal interior al celui care participa la dialog, cu un mesaj personal numai pentru el. 

 Cand insa avem intentia clara sa educam prin frica, sa starnim o frica, o anume frica, sau o programam si mai ales cand o facem in numele binelui pe care noi il vrem sau al celui propriu, sa ne gandim atent cum « ne jucam » si mai ales cu ce.

Am intalnit destul de des ideea de a folosi « raul » ca sa faci « bine ».

Insa « raul » are gust.

Si exista doar “aici”, intr-o dimensiune materiala si mentala in schimbare, in care oamenii l-au ingaduit in propria minte si unde inca il cream din propria energie, inca il mai sustinem fara sa stim cateodata cu propriile emotii si unde in acest fel il aducem inca in realitate, concepand diverse experiente in baza lui. 

In constiinta noastra insa, o dimensiune pe care acum incepem sa o intelegem si sa o cream si in planul fizic, raul nu exista.

As spune sa ne uitam putin mai atent la ce anume hranim nu numai in noi si mai ales cu ce ganduri, informatii, emotii ii hranim pe cei din jur, cand avem in minte sa ne folosim de “rau” ca sa putem crea ceva inclusiv ceva “de bine” si cand ne gandim din aceasta perspectiva, uneori, ca  “scopul scuza mijloacele”.

Si cand ne gandim la misterele creatiei sau la taine initiatice putem alege, daca vrem, sa incepem cu acest mister, al “raului” din noi.

Si cand avem cu adevarat raspuns la el, cand vom avea curajul sa ni-l fi dezvaluit concret si constient ca sa putem vedea ce e de fapt, putem merge mai departe cu mijloace curate care permit accesul si la sinele profund si la intregul adevar. Si nu doar la puterea pe care o putem avea in aceasta lume pe care uneori, ne imaginam ca acest acces la o cunoastere interioara infinita, ar putea sa ne-o aduca. 

Atunci cand ceea ce avem este doar putere, asa cum o avem, atat de simplu o putem si pierde. Deoarece daca nu avem valori, puterea ca mijloc pentru recunoastere sociala, spirituala si inavutire inseamna doar un cumul de informatii si de aptitudini, care da, au putere in lumea noastra si produc statut, influenta, bani, insa toata aceasta putere este  volatila deoarece se bazeaza pe cei din jur pentru a fi recunoscuta si sutinuta si in primul rand, pe propriul ego.

In ceea ce priveste valorile, pentru a le trai si aduce in experienta noastra, nu e suficient numai sa le afirmam si sa le punem intr-un mod inteligent intr-un discurs frumos, ci trebuie sa le si reprezentam in lume pentru a le da valoare, sa ne traim la modul efectiv calitatea esentiala de a fi om, ce reprezinta felul de a fi in viata al unui spirit si al unei constiinte clare.

In momentul in care ajungem sa traim prin constiinta, “puterea” ca si cuvant si ca acumulare “materiala” a unor elemente ce permit o pozitie de superioritate in fata celor care sunt in jur sau in fata lumii,  isi pierde sensul pe care il mai are inca doar “aici” – in planul unui context mental despre care e bine de stiut ca are o consistenta din ce in ce mai diluata, pe care inca il traim si unde mai exista inca lupta.

Putem trece atunci la cu totul altceva mult mai aproape de adevar ca prezenta a noastra in fata lumii si ca modalitate de a crea, accesandu-ne adevaratele valori care sunt in noi, aproape in totalitate si intr-o profunda cunostinta a ceea ce reprezentam si suntem.

De evoluat nu putem evolua la nesfarsit prin intermediul fricii. La un moment dat intelegem ca frica este o energie care tine de iluzie si eliberam tiparul.

Ideea este ca atunci cand traim valorile de sine care dau consistenta si calitatea energiei noastre, a fiintei noastre si a ceea ce intrupam fiecare pe pamant prin intermediul fricii, eliberand acest tipar, valorile de sine care au fost cat de cat trezite daca nu au fost sustinute constient in actul vietii si au fost fortate sa intre in actiune doar de frica, nu raman neaparat active. O parte din ele adorm din nou. Pentru ca activarea lor a fost intermediata de o energie a iluziei si iluzia are capacitatea de a rezista doar atat timp cat crezi in ea.

Drumul retrezirii lor trebuie luat cumva de la inceput insa pornind de la alte baze.

Este necesar sa ne dorim sa trezim acele valori pentru ele insele si este necesar un angajament al nostru in a trai aliniat cu ele in actul vietii, cel de zi cu zi.

Valorile din noi, valorile sinelui sunt esentiale pentru sanatatea noastra psihologica, pentru sanatatea relatiilor noastre, pentru a avea o directie “mai inalta” in viata decat cea a asigurarii unei bunastari sociale si materiale si sunt esentiale pentru a evolua uman si spiritual.  

 In ceea ce priveste cunoasterea, oricata cunoastere am avea din punct de vedere spiritual, daca nu suntem sinceri nu putem beneficia decat de o parte a ei.

Si oricata cunoastere am vrea sa avem, daca nu ne cultivam sinceritatea ajungem pana la un punct cu activarea ei, dupa care ne oprim.

Pentru ca sinceritatea e in stransa legatura cu adevarul.

Adevarul este o informatie si o cunoastere pe care o putem trai cand ne-o asumam si fara sa credem ca ne apartine. Noua, numai noua sau oricui altcuiva. Ce ne este insa propriu este gradul in care il continem, felul in care il traieste fiecare si felul in care fiecare il exprima. Si pe asta, cred ca avem dreptul de a pune copyright.

Vibratia sinceritatii este foarte fina si are un grad atat de vast de frumusete incat devine clar la un moment dat ca nu putem sa o continem, decat atunci cand ne aliniem firea si intreaga viata, cat mai mult si cat mai constient, la ea.

In mare parte ceea ce cautam in relatiile noastre e sa ne simtim siguri in prezenta unui om, sa stim cumva ca acel om langa care suntem, in relatie cu care suntem, nu gandeste, nu doreste si nu infaptuieste raul nostru.

Si desi siguranta autentica vine din interior, din noi insine, odata ce ne-am vindecat acele parti din noi care au avut de trait amenintari mai serioase la aceasta siguranta atat de importanta pentru noi, experienta de a trai alaturi de un alt om, aceasta liniste a corpului, a mintii si a sufletului nostru pe care o da sinceritatea este o experienta pe care merita sa ne-o dorim si la care merita sa ne aducem contributia, pentru a o face sa fie reciproca. 

Asadar daca ati stat vreodata langa un om sincer cu adevarat, stiti ce inseamna acest lucru, corpul vostru stie ce inseamna acest lucru, sufletul vostru stie ce inseamna acest lucru. Si mai ales, cat de mult inseamna acest lucru. 

Ceea ce ne apropie de cunoasterea adevarata este lipsa de interes. Restul, este apoi manifestare, sau comunicare, atitudine si comportament.

Se e mai multa cunoastere in sinceritate decat in orice tehnica la care ne-am putea gandi in acest moment.

Tehnica o putem trai destul de simplu. O invatam si o punem in aplicare.

Sinceritatea insa se naste din adanc, din “locul” unde e izvorul unei cunoasteri absolute si fundamentale.

A fi sincer inseamna asumare, inseamna impartasire si comuniune cu sine si cu cei din jur, inseamna acces la trairea constienta a vietii, a relatiilor si a fiintei noastre.

Acest “loc” exista in fiecare dintre noi. Si ce e “inauntru”, esenta noastra, ne cheama catre a transcende granitele pe care le avem in noi si cele pe care le punem intre noi si unii pentru altii.

Sinceritatea nu inseamna sa spunem tot, oricand, oricui si in orice fel.

Acest gen de comunicare fara o substanta a comunicarii, fara un moment in care sa se potriveasca totul, fara atentia la faptul ca la un moment dat o relatie inseamna doi si ca atare inseamna si un dialog, fara atentia la fluxul comunicarii care include si reactia sau raspunsul nostru si al celuilalt, fara atentia la cum fluxul si refluxul trairii, al sirului de ganduri si emotii modeleaza dialogul si experienta lui, inseamna altceva.

A spune totul, oricand, oricui si in orice fel fara niciun fel de prezenta ancorata in momentul exprimarii, fara un discernamant minim necesar pentru a observa daca pentru acest gen de “marturisire” exista si receptivitate, posibilitate de continere a celuilalt, poate transmite, in foarte mare parte, o nevoie mare de a ne expune, de a fi vazuti si de a primi in acest fel o mai degraba mai mare decat mai mica, atentie indreptata catre noi.

Putem sa spunem tot oricand, oricum, oricui si in orice fel insa in acelasi timp putem sa fim nesinceri sau mecanici in comportamentul nostru, traind intr-o lume pe care ne-o imaginam si in care totul e un rol pe care l-am creat, pentru anumite beneficii.

Sa fii sincer inseamna sa nu iti doresti sa minti.

Sa fii sincer inseamna sa poti sa iti asumi adevarul tau intr-atat incat sa il poti rosti, exprima, manifesta, chiar daca nu intotdeauna urmarile sunt din cele pozitive sau placute, intr-o tihna a ta cu tine.

Sa fii sincer, inseamna sa nu ai agenda ascunsa in relatie cu cei din jur. Si sa te cunosti si sa te respecti pe tine. Chiar daca ai lucruri de facut cu tine, chiar daca mai ai inca de crescut in relatie cu tine.

Sa fii sincer este o valoare care construieste pe a fi onest. A fi onest inseamna sa nu te folosesti de ce stii sau ai sa profiti de cineva sau sa il influentezi in beneficiul tau. 

Si poate ca a fi onest, inseamna sa fii sincer tu, cu tine in primul rand. 

 Sinceritate si onestitate, se contin si se manifesta impreuna. 

Sinceritatea e inainte de toate, o atitudine. 

Sinceritatea se traieste printr-o deschidere curata fata de realitate, oricare ar fi realitatea si chiar daca este dureroasa. Se traieste printr-o acceptare nuda a realitatii atat interioare si apoi, a realitatii pe care o traim in plan exterior. 

Caci cum poti fi sincer cu cineva, daca nu esti mai intai, sincer cu tine, adica sa nu te minti tu, pe tine insuti/insati?

Cand ai aceasta atitudine de a fi sincer tu cu tine insuti/insati, sinceritatea ajunge apoi si in cuvant. 

Insa inainte de cuvant, se simte o dorinta sincera de a comunica cu lumea in acel fel in care si noi si lumea suntem toti inclusi in dialog, intr-un dialog in care da, avem fiecare dorintele pe care le avem, insa nu pornim din start cu ideea de a induce pe celalalt in eroare pentru a profita unii de altii, pentru a ne implini dorintele.  

Astfel dialogul presupune dorinta de a spune ce simtim, de a comunica unui alt om ce se intampla in fiinta noastra fara a dori sa il influentam, fara a dori sa ii si impunem ceea ce simtim sau de a il convinge de anumite lucruri. Si acest lucru este valabil si pentru celalalt, la fel ca pentru noi.

In sinceritate este intreaga firea noastra care se expune fara interese, fara frica sau rusine, care exprima adevarul ei interior fara egoul de a si obtine in schimb ceva si care poate sa isi si sustina cuvintele, deciziile impartasite mai departe prin fapte clare, asumate, simple si nu prin gesturi menite pentru a impresiona.

Toate acestea pot fi traite de catre cine e deschis catre sinceritate.

Cand un om e deschis catre sinceritate, sinceritatea insasi il inspira.

Cand in noi este interes si ne folosim de oameni, nu ne pedepseste nimeni din exterior, de foarte multe ori, ca sa ne raspunda in vreun fel la tot ce facem noi. Insa, chiar daca nu stim, ori de cate ori ne folosim de oameni, noi suntem cei care ne indepartam de sine si de acest univers intreg, de aceasta bogatie de frumos care salasluieste in interior, la noi in suflet. Pentru ca permitem aceasta prin ganduri si prin obiceiuri si prin comportament.

Pentru ca intre noi si Dumnezeu, intre noi si oameni punem filtre care orienteaza totul numai catre a obtine si nu si catre a da si astfel ne indepartam de energia creatoare, care in abundenta ei ne poate ajuta sa avem si pentru noi, fara a “saraci” pe altul de emotii, de resurse, de idei. 

Ca sa ajungem “inapoi” la a percepe fizic, emotional, mental conexiunea intre noi si Dumnezeu si oameni, e nevoie sa intelegem actiunea si intentia noastra si sa ne transformam.

Pentru ca pana atunci am incurajat niste energii sa le spunem anti-valori, sa existe in noi.

Si de aceea e nevoie cateodata, sa reluam un ciclu de evolutie umana. 

Pentru a cerne ceea ce am adunat, pentru a pastra ceea ce nu a fost influentat si pentru a transforma ceea ce nu ne-a ajutat.

Resursele din univers sunt infinite. Iar cei care le punem in miscare suntem noi. Prin ceea ce traim.

Cand traim sinceritate si oferim respect, punem in miscare energii de o calitate curata, sanatoasa, pe care o putem cunoaste imediat ce ne revenim din uimirea pe care o traim cand le simtim, deoarece nu mai suntem obisnuiti sa traim cu ele constient si sa le vedem valoarea, curatia, sanatatea, in actiune. 

Dezvoltam de multe ori tendinta de a poseda si dezvoltam superioritate atunci cand atingem un anume grad de evolutie pe care credem ca putem sa il si masuram si apoi ne consideram « alesi ».

Cand de ales, ne alegem singuri.

Si cand dezvoltam acest gen de tendinte, toate incep sa se opreasca. Nu pentru ca s-ar opri ca vor, ci pentru ca in acel moment noi insine dam drumul in acelasi timp la cu totul altceva. Schimbam frecventa si apasam un altfel de buton.

Si e firesc sa nu mai fim si sa traim la fel. E firesc ca impreuna cu  posesia si superioritatea sa intervina si alte energii pentru ca ne conectam atunci cand le alegem, la zona de mental colectiv sau din subconstientul nostru, unde ele sunt predominante.

Si e firesc ca la un moment dat locul lor sa inceapa sa fie si in noi. Pentru ca noi suntem cei care le aducem intre noi prin gandurile si prin actiunea noastra si noi « le investim » cu realitate.

Si tot asa. Noi dam drumul, noi oprim. Noi ne apropiem, noi ne indepartam. Stim sau nu stim. Constient si/sau inconstient. Construim prin ‘efortul” nostru o substanta spirituala si o realitate in jurul ei si ajungem pana la un punct. Dupa care incepem sa credem ca suntem “mari” pentru acest lucru si incepem sa pretindem sa o recunoasca cei din jur.

Aici, pe acest pamant, exista merit. Pentru ca aici este si stradanie. E un loc al actiunii si al interactiunii. Inca. Putem sa evoluam sa ne unim in constiinta si sa traim ceea ce traim deja la un alt nivel. Insa pentru a face aceasta e nevoie sa ne apropiem de puritate.

Ce este puritatea ? In orice caz, nu puritanism.

Puritatea inseamna eliberarea din a avea interes. Poate este cel mai simplu mod de a o defini. Insa toate valorile pure, adica nerastalmacite, care au in ele cunoasterea adevarata se traiesc. Pentru ca atunci cand le traim valoarea, le traim cu intregul fiintei noastre si asa le si cunoastem. Si cine doreste sa mearga mai departe, de la acest nivel rar se mai intoarce sa experimenteze altfel de “valori” decat cele autentice, de sine. 

Odata cunoscuta valoarea si vibratia simplitatii si a valorii pure mai greu te poti intoarce sa experimentezi din nou iluzia de a trai fericirea vietii prin ideea de control si a obtine numai pentru tine, bunuri care trec si experiente care te consuma in locul celor care te hranesc pe termen lung. Pentru ca de acolo incolo ceea ce incepe se numeste viata adevarata si pentru ca sistemul nostru este un intreg care nu prea mai are cum sa se separe.

Asa incat putem incerca sa traim sinceritatea. Sa o luam din definitii si sa credem ca e mai mult decat a spune totul intre noi, fara a simti momentul, fara a ne fi clara intentia din noi si fara a simti putinta celuilalt de a primi ce vrem sa spunem noi.

A ne spune tot poate ajuta atunci cand fiecare parte a unui dialog e orientata catre a evolua, cand fiecare parte e orientata sa primeasca ceea ce are celalalt de oferit in respectul spatiului pe care ambii il creeaza. 

 Prin sinceritate om si adevar se intalnesc.

Iar adevarul, in masura in care exprimarea noastra il manifesta, il putem avea si il putem cunoaste. Nu e o conditionare ci este o alegere. Pentru ca adevarul are vibratia lui si atunci cand il alegem, petrecem un timp apoi in care ne pregatim pentru a-l contine. Il intelegem si apoi il manifestam : cunoasterea curata.

Ceea ce « ne misca » pe fiecare dintre noi, ceea ce ne incalzeste sufletul si ne relaxeaza mintea la modul autentic, este calitatea fiintei care suntem si care transpare in tot ceea ce facem noi.

Sinceritatea inseamna si comunicare la un alt nivel decat al cuvantului rostit. Inseamna recunoastere in spirit si aceasta deschide drum cuvantului aici. Un drum care implineste si in cel care il rosteste si in cel care il primeste. Pentru ca in acel moment drumul e curat, nu exista interes si de aceea nu vom incerca nici sa convingem. Si de aceea implineste.

Sunt nuante fine in evolutie. E bine sa ne gandim la ele. Sunt, pentru ca energia pura este foarte fina. Iar vibratia ei care e in noi, pentru ca avem fiecare un potential de innoire, cand patrunde in emotiile si mintea noastra, uneori simtim un soc. Si o durere. Si ne intrebam daca mai este timp. Pentru a ne lucra ce am lasat neterminat si sa cream un echilibru.

Vibratia pura nu este usor de suportat intr-o prima faza.  

Asa cum dupa un timp mai lung in care am stat in intuneric, primul lucru pe care il experimentam cand deschidem ochii fizici spre lumina, e durerea lor. Dupa care ne obisnuim si stam fara probleme, cu fata spre lumina.

A fi sincer tine deci de adevar si toate tin de asumare. Oricat ni s-ar parea ca e conditionare, adevarul are o vibratie aparte pe care ca sa poti sa o contii si sa o exprimi, o alegi si ti-o asumi mai inainte. Si cum spuneam, ea incepe sa te indrume apoi, din interior.

Toti avem capacitatea de a contine adevarul. Pentru ca locul lui este in noi. Adevarul este cunoasterea curata si nu jocul de-a “telefonul fara fir”.

Si aici este o nuanta la care e bine sa ne gandim si sa meditam asupra ei pentru a intelege noi cu mintea noastra despre ce e vorba si ce deschidem poate ca si cale in noi catre un raspuns prin acest articol, sa poata fi completat de fiecare dintre noi printr-o experienta ce ne apartine si ne modeleaza inspre adevar, din interior. 

Si nuanta este ca exista o diferenta intre sinceritatea pe care o manifestam pentru ca undeva avem in fire adevarul si sinceritatea pe care o manifestam din ceea ce invatam ca inseamna a fi sincer. Numai gandindu-ne la acest aspect, ne racordam la esenta energetica, subtila a cuvantului sinceritate si daca am reusi sa ne impartasim unii altora ce simtim atunci cand o traim, cred ca deja am avea confirmarea ca am creat o noua dimensiune impreuna. Fara sa exageram.

Pentru ca sinceritatea, este cu adevarat unul din felurile in care putem crea dimensiuni “inalte”, atunci cand ne dorim.

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,