Despre viata si mandrie II
Despre viata si mandrie II
Intregirea e unificarea de contrarii. Inseamna recuperarea energiei vitale si a energiei constiintei din notiuni ca vina, ca rusine, ca mandrie si altele asemnatoare, inseamna cunoasterea adevarului despre sine, despre creatie si despre univers, o cunoastere curata care permite ca fiinta asezata de acum in adevar sa isi integreze structuri dupa structuri, pentru eliberarea de perceptii subiective si o continuare a evolutiei si in alte planuri si dimensiuni.
Inseamna cunoasterea sensului creatiei si a mersului ei catre sine ceea ce e totuna cu mersul nostru inainte, inseamna sa cunoastem ca nu suntem vinovati ca ne-am nascut si ca traim, inseamna sa cunoastem ca putem atinge eliberarea in timpul vietii si ca fiecare o implinim in functie de alegeri si de continutul pe care il avem, inseamna sa stim si sa cunoastem ca dincolo de noi e un univers care ne respecta si nu ne considera mai prejos doar pentru ca suntem si traim aici si forma noastra este pentru un timp “umana”, inseamna sa stim si ca intre noi si “ei” cei care au fost pana acum si credem sau stim ca sunt “mai evoluati” ca noi nu este dintr-o perspectiva a perceptiei noastre, nici o diferenta.
Inseamna sa stim ca mandria poate fi ceva care sa creeze anumite evenimente, anumite consecinte in viata noastra pe care mai apoi sa avem nevoie sa incepem sa le asezam, inseamna sa privim in jur cu discernamant si sa cunoastem intr-o buna zi, zi a eliberarii mintii din tipar ca viata e mai mult decat o povara care trebuie purtata, inseamna sa stim ca nu tot ce se spune ca e rau e rau si nu tot ce se spune ca e bun e bun si ca totul depinde de cum ne aflam in armonie cognitiva si sufletesca cu esenta firii.
Inseamna sa ne dam seama ca atat timp cat traim aici avem fiecare o sansa sa aducem pace in sine si pace pe pamant, inseamna sa realizam ca viata poate fi traita cu multa bucurie doar daca ne permitem sa ne eliberam din frica si de tiparul invatat despre cine suntem noi si despre viata pe care o traim, inseamna sa stim ca ce ne defineste e mai presus de judecata si pedeapsa, inseamna sa stim ca ce traieste in fiecare dintre noi si e iubire cunoaste poate mai bine decat noi in ce moment este fiecare si ne arata drumul catre sine cu blandete si incredere ca daca vrem vom reusi sa ne bucuram curat de cine suntem noi si fara sa ne mai micim fiinta in iluzia ca micind-o ne ridicam pe noi, inseamna sa facem echilibru in multe din ideile care sunt in noi, si mai inseamna.
Traim prea mult in vina si traim prea mult in separare. Traim prea mult in frica si in necunoastere de sine. Traim prea mult in istorii invatate si preluate ca atare.
Si traim prea putin descoperirea frumoasa de sine, constientizarea si asumarea fiintei care suntem, pentru ca in noi sunt parghii de control care sunt de secole acolo si care ne mentin sistemul, dincolo de viata care e in noi, traind o viata aratata ca fiind unica posibila, din exterior.
Viata care e in noi se traieste cel mai bine in bucurie. Insa traind atat de mult in vina si in tristetea ca undeva, candva am gresit fundamental ne tine in secare. Secarea de sine ne face ca atunci cand cineva de langa noi se bucura, sa nu putem trai si noi, impartasind din suflet bucuria lui. Ne face sa traim tristetea noastra atunci de o mie de ori mai adanca, pentru lipsa bucuriei pe care o simim in noi. Tanjim cu totii dupa bucurie dar nu mai stim sa o traim. Universul este plin de bucurie.
Daca vrem sa continuam sa celebram tristetea putem sa facem asta. Insa putem alege oricand sa ne desprindem de tiparul ei si sa incepem sa zambim vietii cu candoarea unui inceput pe care ne dorim sa il facem cu incredere si in puritatea care nu moare niciodata in noi.
Purtitatea noastra la nivel interior se poate “acoperi” pana la un grad destul de adanc. Este adevarat. Insa atat timp cat suntem inca aici putem sa o redescoperim.
Putem sa credem in vindecare si atunci cand cei din jur nu sufera neaparat ca noi. Insasi suferinta ne face uneori sa ne mandrim. Discutam deseori intre noi despre cat de mult am suferit. Si e firesc. Si cateodata ne surprindem ca ne bucuram ca si celalalt a suferit sau ca odata trecuti de suferinta ne bucuram ca am suferit sau nu am suferit mai mult ca el.
Putem trai doar in bucurie? Vom trai atata bucurie cata ne vom da voie fiecare dintre noi sa traim, pentru ca atat bucuria cat si suferinta inseamna o alegere. Si asa cum am ales sa traim suferinta la un anumit moment, putem alege sa traim si bucuria si asta in deplina constienta a cine suntem noi si nu in amagire iluzorie de sine.
Drumul e serpuitor. Este adevarat. Insa mergem si suntem toti pe el. Si drumul nu a amagit niciodata un cautator adevarat. Noi am ales sa facem asta, sa raspundem chemarii de a ne intoarce la constienta fiintei care suntem si fiecare dintre noi are o implicare pe care o pune in fiecare clipa de cunoastere de sine. Si cand clipa se implineste e firesc sa recunoastem “intamplarea” ei. Si sa ne bucuram de ea.
Mandria e cuprinsa in mai multe forme cu diverse intensitati in manifestare. Pretentii, orgolii, vanitati si multe alte variante si subtilitati, fiecare cu informatia si vibratia corespunzatoare.
Oriunde am fi pana la un punct, suntem in acelasi timp, in mai multe parti. In cea pe care o vrem, in cea pe care nu o vrem, in cea care ne place, in cea care nu ne place, in cea care le vede pe fiecare dintre ele si in cea care face medierea. E un timp si pentru aceasta experienta. Si invatam si din aceasta, atunci cand suntem deschisi fiecare dintre noi pentru ceea ce putem primi prin tot acest proces.
Pentru ca putem ramane in lupta sau putem trece in vindecare. Orgoliul devine activ in noi cand ceva in noi, e « mai presus » in noi si « mai prejos » in fata lumii, si atunci « sare » si avem nevoie sa echilibram, sau cand in noi e o falsa umilinta si atunci e in interior imbracat sub o forma de durere si din nou avem nevoie sa echilibram.
O forma de orgoliu relativ « ascunsa » este « falsa umilinta ». Ne “coboram” pe noi in fata lumii in speranta ca “ne ridicam” pe noi. Nu e nevoie de asa ceva. E nevoie doar de constientizare. Si sinceritatea propriei valori nu capata niciodata forma in fata lumii prin “ ce e mai rau din noi”. Ci prin onestitate. Si se simte in acceptare.
A ne vindeca de « falsa umilinta » este o etapa de viata profunda in care sunt multe parti din noi care pot fi aduse la intreg si care construiesc fiinta noastra in forma si in felul in care sa fim noi cei care in primul rand ne recunoastem si dreptul dar si bucuria de a trai. Cu tot ceea ce a fost si este in continuare. Pentru ca se poate.
Cu falsa umilinta putem lucra prin onestitate. Prin recunoastere fata de sine si prin renuntare. La a mai cere celor din jur sa ne recunoasca si la renuntarea de a mai folosi trasaturile “din noi” pentru a primi asa ceva.
E bine sa fim uneori atenti si la teama de mandrie. Se poate dezvolta in noi din umilinta o teama atat de mare incat nici bucuria cea mai curata nu mai stim sa o traim si o traim ciuntit fara sa cunoastem total ce aduce “descarcarea” ei in noi. Cand traim asa ceva putem sa ne gandim din nou, la “falsa umilinta”.
In toate e nevoie de un echilibru. Putem fi in multe feluri si cand tot ce traim sunt vinile din noi e simplu sa acceptam ca nu suntem buni de mai nimic. Insa nimeni si nimic din univers nu creeaza o fiinta care e, nimic. Pentru ca fiecare dintre noi, e totul. Putem uita acest lucru si putem sa ne convertim din energie insa putem si sa ne redescoperim esenta si dimensiunea pe care o avem.
Acest “totul” poate insemna putere pentru unii dintre noi. Va mai trece un timp in care vom mai crede ca puterea tine de vointa si asta pana vom constientiza ce aduce cu adevarat manifestarea ei in noi. Si vom vedea ce inseamna “totul” pe care il putem obtine prin putere, pe langa intregul care suntem noi.
Iar ceea ce ne vindeca si ne vindeca si de mandrie si ne duce la intreg nu este umilinta ci propria constienta, asumarea si dorinta de a trece prin proces.
Orgoliul, vanitatea si pretentia sunt legate intre ele. Vanitatea se manifesta foarte clar cand ne dorim sa avem un merit pentru care dorim sa fim recunoscuti si cand purtam in subconstient ideea ca cineva ar putea fi creatia noastra. Si cel mai simplu fel in care ne putem da seama despre asta este atunci cand asteptam un “multumesc”.
Asta nu inseamna sa nu ne bucuram cand cineva, multumeste. Se intampla si uneori exista si sinceritate in “multumesc”. Cand simtim ca cineva se apropie cu sinceritate si vrea sa ne spuna un “multumesc”, e bine sa il primim cu modestie, stiind ca meritul nu este doar al nostru. Fiecare a facut ceva, acel ceva pe care fiecare a « avut nevoie » sa il implineasca. Si in toate este si exista « impreuna ». Chiar daca la un moment dat in viata noastra sunt si momente in care pare ca suntem doar noi si universul.
Cand asteptam un multumesc, il cerem la nivel subtil si ne deranjeaza cand nu vine, in noi exista altceva care il cere. Avem destula analiza in noi ca sa putem sa stim ce este.
Si putem sa ne gandim ca el vine uneori insa nu vine cum dorim sau cum credem noi ca ar aduce « echilibru ». Numai ca atunci cand credem asta, « echilibrul » din acel moment se numeste « compensare » si tot ceea ce am facut devine un « serviciu » pe care l-am facut si pentru ca am vrut dar si pentru ca in noi exista sau a fost si interes.
Tot ce e in noi se simte. Si se raspandeste in univers. Vibratia e foarte fina si odata acordat la ea, unda adevarului din noi se transmite fara ca macar sa vrem. Asa functioneaza universul in mersul lui de aici. Transmitem si atunci cand respiram.
Un multumesc este un multumesc. Si e bine sa il lasam sa vina singur, daca si atunci cand vrea. Si cand facem ceva, sa facem doar pentru ca vrem si atat.
Vanitatea mai traieste in noi si cand avem dorinta si de multe ori pretentia sa fim pe locul unu in fata, in mintea, in viata si in sufletul cuiva sau in viata si sufletul unui colectiv, sau in viata si in sufletul intregii lumi …
Fie ca dorim sa protejam, fie ca dorim sa indrumam, fie ca ne dorim sa fim noi numarul unu sau ne dorim noi sa fim primii si de multe ori singurii care sa fim ori protejati, ori indrumati, ori recunoscuti. Iar aceasta forma de vanitate determina dorinta de a poseda. Atunci fortam, indiferent de orice exista in noi ca scuza pentru « gest ». Si negam esenta pe care cel de langa noi o are, ii negam spiritul si constiinta, viata, potentialul si fiinta.
E o forma mai “grea” de vanitate pentru care e bine sa ajungem cat putem de mult in profunzime, firesc si fara forta pentru a vedea exact care este cauza care a ajuns in timp, si in manifestare.
In acest tip de eliberare ne ajuta mult sa ne dorim cu adevarat sa ne eliberam de niste informatii care sunt in noi si care ajung sa traiasca in acest fel de dorinta. Atunci cand realizam ca traim ceva asemanator putem sa ne gandim la ideea de “eliberare”. Poate fi un prim pas pe care sa il facem noi cu noi. Gandindu-ne la ea si cautand sa facem un demers curat in a o trai in plan concret, ne acordam atat cu informatia cat si cu ajutorul potrivit care ne poate fi alaturi in proces atat cat e si daca e nevoie si in plan concret.
Asadar mandria isi are inceput in separare si traieste prin nevoie.
Este mandria, un lucru “rau”?
Depinde cum ne place sa traim. Daca ne place ca noi sa fim cei mari si cei puternici poate nu este neaparat un lucru rau. Oricum nu ni se pare ca ar fi asa. Mandria este o calitate de nadejde atunci cand ne dorim sa stapanim. E o energie care are forta si ne ajuta sa obtinem, daca a obtine este tot ce ne dorim…
Insa atunci cand ne dorim ca locul pe care il ocupam in lume si in constiinta sa fie autentic si onest, s-ar putea ca mandria sa nu mai functioneze.
Pentru ca mandria este numai un concept atunci si scopul nostru care in reprezentarea constiintei devine sensul de a fi, nu mai e acelasi.
Asa incat, atunci, mandria este desprinsa de context si nu mai are sens sa o manifestam. Iar locul ei dintr-un intreg, se umple prin sustinere, respect si acceptare si mandria isi regaseste iar esenta. Energia ei devine viata pura pentru noi si informatia pe care o are, creativitate, nemaipurtand aceeasi haina ca inainte cand noi eram cei care aveam nevoie sa ne “ridicam” pe energia ei in fata vietii si a lumii.
Separarea care exista in noi si pe care am creat-o ca sistem si in afara noastra este un concept adanc si merge destul de mult si in subtil.
Ajuta la pacea pe care ne-o dorim sa o traim cu noi, sa ne gandim la el. Din cand in cand. Cu siguranta ca vom descoperi de fiecare data noi valente ale lui care ne vor ajuta sa devenim intregi. Si sa ne exprimam asemenea.
Ne va ajuta sa ne dam seama de conflictul dintre noi si de unde pleaca el si cum ajunge in manifestare. Ne va ajuta sa ne dam seama de ordinea inversata in care traim si de acceptarea pe care cu adevarat o putem trai pentru a avea o viata frumoasa impreuna si cu noi si intre noi.
Ne va ajuta sa ajungem la adevarul adevarat despre sine si despre univers. Si ajungand acolo vom putea sa ne eliberam pe noi si o lume intreaga de o iluzie a nasterii fiecaruia dintre noi care ne tine in separare si razboi. Insa sa nu uitam ca drumul intelegerii trece “prin” insasi viata pe care o traim aici.
Ne va ajuta sa ne recuperam autonomia si sa eliberam pe cei din jur de o nevoie de a fi pe care am ajuns sa o impunem.
Ne va ajuta sa redescoperim ce e iubirea si sa o traim. Asa cum e iubirea cu adevarat. Pentru ca iubirea pura pe care o avem in noi si o putem trai aici este o iubire care respecta adevarul si libertatea fiecaruia dintre noi si nu subjuga din dorinta.
Ne va ajuta sa redescoperim natura pura a acestui univers odata cu redescoperirea bucuriei de a trai. Pentru ca odata eliberata mintea din iluzia unei pedepse ne dam seama de tot ce inseamna puritate. Si contradictia dintre ura si iubire manifestata la nivel suprem va disparea.
Ne va ajuta sa ne dam seama ca separarea cum spuneam, e pana la urma un concept. Si ca e usor impropriu sa o mai manifestam atat timp cat realitatea este ca nu suntem separati, ci suntem pur si simplu un intreg.
Eliberarea, ca proces, ca si concept, are sens atunci cand ne gandim ca traim cu mintea in concepte cu care nu lucram, pe care le preluam si nu le cercetam si credem pur si simplu intr-un mod inconstient in ele.
Cand ne eliberam de acest comportament, cand facem pur si simplu altfel, cand eliberam aceste crezuri din realitatea cu care tot noi le-am investit, atunci realitatea noastra va fi altfel.
Lucrul cu mandria implica in primul rand acceptare. Acceptarea ideei ca suntem mandri si acceptarea unei minime analize pentru a vedea cat de mandri suntem, pentru a nu cadea in patima invinovatirii excesive si inconstiente.
Apoi metodele se pot diversifica. Si trebuie tinut cont ca mandria, parte din fiinta umana fiind, cu cat vrem sa o “invingem” mai mult prin impunere fortata de reguli si de norme, cu atat mai mult cream scindare la nivelul constiintei fiintei umane.
Pentru ca suntem un intreg si pentru ca in noi exista deja un ritm interior al conlucrarii interne pe cale a se infaptui la modul natural, pe care atunci cand il bruscam si ne impunem cu forta asupra lui mergem exact pe zonele pe care acest ritm are de recuperat din fluiditate si fluenta si aducem rupere de ritm si asta se traduce in scindare, in identificarea majora doar cu un context intern in timp ce nu mai avem acces la celelalte sau la un context intern care permite trairea constienta.
Dorinta de a infrange ceva sau orice, tine de o latura a fiintei umane care ne tine de secole in dimensiuni ale constiintei in care experientele de viata cu o anumita continuitate pe care le-am putut avea, au fost luptele dintre noi, bolile pe care le-am autocreat din inchidere in sine, fricile pe care le transmitem unii altora prin proiectii, indoielile si lipsa de incredere in bine, in frumos si in tot ceea ce inseamna adevar, in raportari care ne mentin in umbra unui destin care ne e potrivnic si in minciuna fata de cel de langa noi si in minciuna fata de propria persoana.
Cand ne vom fi unificat, cand ne vom fi luat pe noi insine din marea de perceptii si de roluri cu care ne-am identificat, cand vom fi devenit constienti ca deja suntem un intreg … si vom sti si cine si ce suntem si cum am venit cu adevarat aici, vom fi incetat cu adevarat din vina. Si vom fi trecut in constienta. Prin constientizare. Si atunci ceea ce numim mandrie nu ne va mai “impiedica” sa ne bucuram curat. Nu ne impiedica nici acum. Sigurul lucru care ne tine mai “deoparte”, e ca nu mai stim sa bucuram si atat. Ne bucuram si mai vrem si altceva in acelasi timp …
Putem sa gasim cai noi de a elibera contrarii. Ideea ca putem face echilibru doar traind extremele din noi, poate fi o prejudecata. Si calea cea mai directa catre un rezultat atunci cand nu credem ca ceva e adevarat, este sa incercam. Bineinteles gandindu-ne inainte si asumand din timp procesul.
Putem sa ne gandim la mandrie ca la un ceva firesc. Asa cum putem sa ne gandim si la orgoliu si la nehotarare, si la ciuda si ranchiuna, si la bucurie, si la intelepciune si frumos si la toate cele. Sunt parte a unei fiinte umane si toate sunt firesti cat timp suntem in evolutie catre intreg si e firesc sa le si manifestam.
Atat timp cat acest “firesc” nu ne devine scuza pentru fapte care nu creeaza neaparat ideea de bine si frumos in lume, pentru ca se pare ca dintotdeauna aceasta este o idee care ne foloseste tuturor.
Nu ne obliga nimeni si nimic sa fim buni. Suntem buni, doar daca vrem. Exista pentru fiecare nenumarate combinatii din care ne putem alege cat si pana unde ne dorim sa mergem.
Iar a vindeca mania, ura, vina, rusinea, mandria, orgoliul, vanitatea care sunt in noi prin lupta si “omorandu-le” in noi nu ne duce nicaieri. Nu putem vindeca aproape mai nimic, omorand mai inainte. E doar o iluzie a separarii care mai traieste in noi. Tot ce e in viata, chiar si o energie cum e mandria la care ne referim uneori mai mult decat la celelalte, contine o parte a esentei care suntem noi. Si viata, se vindeca prin viata.
Aceste articole sunt si o invitatie la a gandi direct si propriu, cu mintea si cu spiritul pe care il avem. Si cand avem “in fata” si “inaintea” noastra adevarul, va sti sa ne conduca in asa fel incat sa ajungem teferi la tot ce inseamna el.
Si in cele din urma mandria este doar un nume. Pe care l-am creat pentru a defini ceea ce suntem noi atunci cand traim in ideea separarii, ajungand sa fim, superiori. Depinde doar de noi cat de mult ne identificam cu ceea ce am creat.
Nu cu mandria neaparat, ci cu separarea ca idee si cu nenumaratele ei forme care traiesc in noi. E suficient sa ne uitam in jur. Diversitatea e la fel de mare. Sa luam din ea ce ni se potriveste si ce ne aduce si ne tine impreuna. Constiinta si capacitatea de a crea. Restul, le putem constientiza si intoarce la intreg. Pentru a avea si constient o lume traita impreuna.
De ce? Pentru tot ce putem gasi in ea cand in noi traieste bucuria. Pentru tot ce putem gasi in ea cand intre noi exista iubire adevarata si respect. Pentru tot ce putem gasi in ea atunci cand gasim ceva de facut si facem impreuna. Pentru tot ce putem gasi in ea cand fiecare isi gaseste locul si menirea. Pentru tot ce putem gasi in ea cand traim in liniste si cu atata activitate cata ne dorim.
O viata frumoasa, tuturor!
Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .
Va multumesc,