Articole si vindecare

Ganduri pentru mame (si nu numai) si copii

Ganduri pentru mame (si nu numai) si copii

Astazi am simtit sa scriu cateva randuri despre relatia dintre mama si copil.

Relatia dintre mama si copil este una din relatiile cele mai puternice de pe acest pamant, pentru ca e prima relatie pe care o traim concret.

Mama este reperul cel mai important in viata (concreta) a unui copil si nu as vrea sa dezavantajez cu absolut nimic barbatul.

Pur si simplu este un reper daruit de la natura tuturor prin nasterea pe care o traiesc impreuna o femeie cu copilul ei.

Legatura dintre mama si copil este o legatura care exista de dinainte de a veni pe lume si ea capata o forta din ce in ce mai mare in momentul in care fatul incepe sa isi traiasca viata lui, acolo, inauntru … in femeie si in mama.

Putem pansa oricat sufletele noastre, cu absolut orice, insa daca in suflet mai purtam suparari din relatia cu mama, ceva din noi traieste in trecut si produce un ecou de suferinta in viata noastra , in prezent.

Acest ecou de suferinta nu ne lasa sa ne dezvoltam complet, sa ne acceptam si sa inflorim din propria feminitate, ca femei, nu ne lasa sa cream decat conditionat de prezenta unor stimuli din exterior, care ar trebui sa  poata sa trezeasca in noi, ceea ce nu putem trezi chiar noi, purtand in suflete, acest ecou de suferinta. 

Poate nu gresesc cand afirm ca orice mama a gresit fata de copilul ei macar o data. 

Desi avem toata cunoasterea acestui univers in noi, de cele mai multe ori invatam aceasta lectie de viata, invatam ce inseamna a fi mama, in timp ce o traim si e firesc sa se intample si greseli. 

Si mama se sperie si se infurie cateodata, si mama simte uneori ca este greu si nu mai poate,  si mama e un om care poate are visuri si traieste un moment in care i se pare ca timpul ei de viata trece altfel decat si l-a imaginat.

In acelasi timp, e la fel de adevarat ca, copilul care e adus pe lume nu e de vina pentru ce au trait mama si tatal lui, separat si impreuna, inainte de a il concepe.

De aceea parintii sunt ei insisi in primul rand responsabili pentru a lucra ansamblul de mecanisme si limite acumulate in viata lor de dinainte de a concepe un copil. 

Copilul are si el o munca de facut in acest sens deoarece o parte din ce au acumulat parintii se transfera in copil sau in copii, atat inainte de nastere, in perioada intrauterina cat si dupa nastere, prin felul in care parintii traiesc relatia de cuplu, relatia parentala si insasi viata lor.

In masura in care membrii familiei lucreaza cu ei insisi pentru usurarea relatiilor lor de trecutul neprocesat al parintilor constituit in diverse mecanisme de adaptare, de supravietuire, in tipare de gandire si comportament, relatiile familiale pot ajunge la un moment dat in echilibru si in armonie si afectiunea poate fi impartasita natural. 

In masura in care doar copilul isi lucreaza partea lui si parintii nu fac acelasi lucru cu partea lor ramand blocati in relatii de autoritate cu copii sau de dependenta emotionala cu acestia, relatiile familiale pot fi in unele cazuri civilizate cu un transfer civilizat de afectiune, in timp ce in unele cazuri, in care trecutul neprocesat, traumele si mecanismele acumulate de parinti sunt foarte consistente si nu sunt luate in proprietate si in lucru, se pot si intrerupe.

Daca copilul devenit adult lucreaza consistent, schimbarea energiei lui poate sa inspire o dorinta de schimbare in parinti. Uneori acest lucru e de ajutor intrucat sunt si parinti care primesc “mesaju” schimbarii si al vindecarii si incep in felul lor, o munca a lor, al carei sens este insa sa aiba o relatie buna cu copiii si sa ii inteleaga si relatiile se pot imbunatati. 

In situatia in care parintii lucreaza cu ei insisi sa isi inteleaga reactiile, comportamentul, blocajele de afectiune, dependenta de copii si copiii – deveniti adulti nu fac acelasi lucru, adica nu isi lucreaza mecanismele inconstiente, relatiile se pot si intrerupe.

Daca parintii insa lucreaza consistent, acest lucru poate creste la fel de consistent probabilitatea ca prin legatura pe care o au cu copiii sa se transmita impulsuri de afectiune sanatoasa care pot inspira copilul sa inceapa un lucru cu sine la un moment dat si relatiile se pot imbunatati. 

Cand nici parintii si nici copiii nu lucreaza cu ei insisi, mecanismele acumulate ale parintilor si cele preluate de copil plus cele dezvoltate de copil pe parcursul vietii lui pe baza lor, pot sa genereze alte mecanisme si relatiile sunt ori ( din ce in ce mai ) plate afectiv ori, incarcate de conflicte ori, se intrerup. 

Sunt astfel legate intre ele vindecarea parintilor, de vindecarea copiilor si invers ?

Da, sunt legate insa nu sunt si conditionate la modul absolut.

Vindecarea este o chestiune de proces interior, personal, o chestiune de angajament individual si in timp ce e de ajutor ca cealalta parte a relatiei sa lucreze si ea in sensul vindecarii, nu e obligatoriu acest lucru ca partea care lucreaza cu ea, sa cunoasca vindecarea. 

Astfel una din cele doua parti ale relatiei, cea care lucreaza la ea insasi in sensul vindecarii poate cunoaste aceasta vindecare chiar daca cealalta parte nu doreste sa faca pasi inspre sine in sensul vindecarii si doreste dintr-un motiv sau altul, constient sau nu, sa conserve starea de trauma, de trecut nevindecat, de auto indreptatire sau de suferinta cu care s-a obisnuit. 

Daca vreti, acest lucru se aseamana cu iertarea.

Putem ierta pe cei ce ne-au gresit fara ca acestia sa devina buni sau sa recunoasca greseala lor fata de noi si sa isi ceara iertare.

Acest lucru inseamna insa ca noi sa intelegem lucrurile in profunzimea lor, si aceasta profunzime poate face ca relatia sa nu poata fi reluata chiar daca am putut ierta.

Diferenta de perspectiva, gandirea integrata in urma vindecarii a unei parti poate fi atat de diferita de gandirea celui care a ranit daca acesta crede in continuare ca a facut ce trebuia si nu regreta absolut nimic, incat practic e imposibil ca cele doua persoane sa se intalneasca intr-o relatie functionala. 

Ca atare, pentru vindecarea unei parti nu e necesara vindecarea celeilalte.

Pentru reluarea relatiei si pentru o relatie cu o dinamica (mai) functionala, este insa necesar ca ambele parti sa lucreze la propria vindecare. 

Un copil vine intr-un fel anume pe acest pamant si abia acum invatam ca oameni ce inseamna constienta.

Asa incat e greu sa stim cand e momentul potrivit pentru a aduce pe lume un copil, mai ales ca suntem influentati inconstient de conditionari diverse – ideea de ceas biologic, frica de singuratate, frica de batranete, etc. si abia acum capatam priceperea in a ne pregati sa intampinam acest moment asa cum se cuvine si sa il simtim cand ne este noua potrivit, fara sa ii atasam, diverse alte semnificatii care pot crea dupa nastere, emotii si relatii nehranitoare cu copiii pe care ii avem. 

Abia acum invatam ce importanta are si ce inseamna a concepe cu iubire, ce inseamna si cum facem sa primim in pantec cu iubire viata noua care vine,  ce inseamna si cum o crestem in pantec cu iubire, cat de cat fara frici, fara griji si fara teama sau mai constiente de toate acestea astfel incat  prin constienta sa limita,m cumva transferul asupra copilului din pantec, pana cand paseste in acesta lume.

Si abia acum invatam cum sa insotim aceasta viata noua cu iubire, cat de cat fara griji si fara teama, sau mai constiente de acestea pentru a nu “strivi” cumva printr-o greseala fara voie sau din nestiinta sau din suferinta adunata sau da, uneori si din orgoliu, vreo petala a sufletului care a venit sa se imbogateasca din aceasta experienta a sa in lume intr-atat de mult incat copilului sa ii ia ani din viata sa se vindece, “cand devine mare”. 

Inca invatam ce inseamna sa fii mama si inca invatam ce inseamna sa fii tata, ce inseamna a fi barbat in preajma unei femei si alaturi de o femeie care devine mama. 

La radacina acestei vieti este un izvor a carui gura de iesire nu trebuie sa fie astupata cu resentimente si dureri pentru ca altfel fluxul vietii nu ne anima bucuriile si comorile din suflet pentru a putea trai plenar aceasta viata si pentru a putea crea din suflet, o viata care sa ne fie draga. 

De aceea relatia cu parintii este importanta si mai ales, relatia cu mama datorita felului in care se impletesc in pantec destine ce trec dincolo de granitele acestei vieti.

Azi, 8 Martie, poate poate fi inca un pas in relatia mama – copil si azi, poate este mai usor deoarece trairea colectiva reprezinta un catalizator al sufletelor noastre care se deschid catre femeie in toate rolurile ei.

Si venind in sufletele si in gandurile noastre, ganduri si emotii care au toate in continutul lor ceea ce numim iubire, e posibil ca rani vechi sa se inchida, daca ne dorim si noi, fiecare dintre noi, mama si copil, sa facem pasul.

Sufletul inchis, pentru dureri acumulate, il purtam in piept, fiecare dintre noi. 

Si a merge in aceasta lume cu sufletul inchis e ca si cum nu am avea miros, nu am auzi, nu am putea gusta, nu am putea simti ceea ce inseamna a ne atinge sufletele unii altora si am privi in lume cu priviri pustii.

Ce experienta sa putem trai pe acest pamant avand sufletul inchis, cand faptul ca gustam aceasta viata si ne bucuram, tine in primul rand de sufletul din noi ?

In ce spun, nu e vorba neaparat despre iertare, ci e vorba despre a alege sa traim viata si relatiile noastre din afara zonei de durere pe care o avem in noi, intelegand insa de unde am acumulat durere si cum am asezat-o cateodata atat de minutios in noi, pentru a putea face pasul de a trai in afara ei.

In ce spun e vorba despre a ne decide in primul rand interior daca vrem sa mergem in aceasta viata cu un suflet impacat si liber, daca vrem sa stim ce inseamna bucuria adevarata, de a ne decide sa traim iubirea si toate sentimentele frumoase pe care cred ca am venit de fapt sa le traim cu totii in aceasta viata, luand toata intelepciunea din durerile pe care le-am purtat si poate  inca le purtam cu noi.  

Veti spune poate, ca este necesar sa treaca un timp sa putem trai si practic, ceea ce decidem. Si nu este gresit. Pentru ca e nevoie sa putem privi durerea care e in noi, fiecare in parte, pentru ca e nevoie sa o recunoastem, sa ne-o atribuim, fiecare pe a lui, fiecare in parte, pentru ca e nevoie sa ne luam din ea invatatura despre cum sa nu o mai cream si pentru ca e nevoie sa si punem in practica in viata si in relatiile noastre ce am invatat din trecutul si durerea noastra, fiecare, mama, tata si copil. 

Insa noi, sa ne decidem, pentru inceput.

Tot ceea ce traim se aduna in suflet si inseamna bagajul pe care il luam cu noi pentru o alta viata insa pana atunci il purtam cu noi in fiecare clipa. Si il dam intr-o forma sau o alta, intr-o masura sau o alta, mai departe.

Poate fi greu si dureros si plin de amintiri nevindecate sau poate fi usor ca o carte cu poze in care da, nu in toate pozele suntem surprinsi de viata, razand si minunati, insa depinde mult de noi ca la un moment dat orice ar fi fost, cand ne uitam la ele sa putem spune povestea vietii noastre cu zambetul pe buze si in asa fel incat va aduce zambet si pe buzele celor din jur.

Spun toate aceste lucruri, pentru ca cunosc povesti de viata dureroase si extreme si vad des cum sufletul din om, aceasta forta vie care ne insufleteste se poate reimprospata si poate reimprospata chiar si de la distanta atunci cand se deschide, viata unui om. 

Sa incercam astazi de 8 Martie sa facem pace cu trecutul, sa aducem Viata unul altuia in suflet si sa lasam sa ne alimenteze din plin izvorul vietii si al vitalitatii noastre care s-a deschis in noi, atunci cand am pasit pentru prima data in aceasta lume.

Sa ne gandim la mamele noastre si ca mame, sa ne gandim la copiii nostri si sa dam o sansa sufletului pe care il avem sa fie liber de tot ce a strans ca suparare, sa ne iubim unii pe altii si sa ne iubim pe noi.

Va doresc cu drag o zi frumoasa petrecuta impreuna in pace si iubire, oriunde sunteti fiecare !

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,

Autor, Alina Mihai 
Coaching • Consiliere • Terapie
Sedinte individuale si evenimente