Frumusetea din interior … bucuria de a fi prezent

Se spune ca “frumusetea vine din interior”.

Cuvantul care ar descrie, pentru mine, cel mai bine faptul ca “frumusetea vine din interior” nu e doar o informatie ci si o stare manifesta, este, “zambet”, acel “zambet” pe care il traim in noi insine natural, fara vreun motiv imaginat si fara sa avem neaparat vreun motiv exterior care ar putea sa ne influenteze sa zambim sau sa nu zambim, interior.

E acel “zambet interior” care se vede si pe fata atunci cand simti pur si simplu ca te bucuri si cu cat situatia de viata ar parea ca nu da motive de zambit, cu atat el e mai autentic si mai sanatos.

Acest gen de “zambet interior” nu e o stare conceputa in mintea noastra, respectiv imaginata, pentru ca e o stare care se trezeste in interior,  pe care o traim si o observam tocmai pentru ca nu suntem ocupati sa o imaginam.

Daca ar fi o stare in mintea noastra, ar fi acel gen de stare in care suntem deconectati sufleteste de la ceea ce se intampla, in care ne detasam emotional voit sau ca mecanism de aparare, de situatia curenta pentru ca nu gasim motiv de bucurie in ce se intampla si ne izolam intr-o realitate pe care o imaginam sau o cream prin mijloace diverse si ne inducem “fericirea” sau starea de confort sau bine in acest mod, fugind in acest fel de realitatea faptica pe care o traim. 

Acest gen de “zambet interior” e o stare pe care o poti trai constient, o observi in acelasi timp in care o traiesti, o stare in care esti conectat la ce se intampla in prezent, prezent pe care il si traiesti si care inseamna ca ai realizat interior intr-un mod ce nu mai are echivoc, ca situatia curenta e un cadru pentru existenta si ca ce  conteaza in primul rand in acel moment, este faptul ca existi si dai viata acelui cadru.

Nasterea umana in sine, este un proces care implica fara exceptie durere daca este naturala, insa noi o traim foarte diferit. 

Sunt persoane care traiesc durerea nasterii stiind ca face parte din procesul de a da viata, stiind ca este trecatoare si mai mult decat atat, o traiesc deja din bucuria a ceea ce va fi, din bucuria de a fi co-participant la VIATA.

In acelasi timp sunt persoane care desi au aceleasi informatii, ca durerea face parte din proces, ca este trecatoare, atunci cand o traiesc se supara ca ea exista si pierd contactul cu esenta a ceea ce inseamna tot acest proces.

La fel si noi. Ne nastem din noi insine de fiecare data cand traim o experienta, iesim la iveala din noi insine cu fiecare experienta, exact ca existenta in sine care se aseaza intr-un infinit de forme care au posibilitatea de a crea la randul lor, un infinit de forme in aceasta experienta pe care o numim, umana. 

Dar suntem suparati de multe ori ca “nasterea” e cu durere si atunci ne departam de ceea ce inseamna ea, ne departam de ceea ce ne aduce cu adevarat acest proces si atunci nu putem beneficia de bucuria transformarii si a creatiei de sine, pentru ca ceea ce pastram in noi este durerea, este amintirea ei pe care o proiectam asupra urmatoarei experiente.

“Frumusetea vine din interior”  este o stare, in care suntem bine noi cu noi si cu felul in care arata si se simte viata, la modul autentic, adica intr-un firesc necosmetizat, de neascuns si neintermediat, al firii.

“Frumusetea vine din interior” si se vede in exterior, cand traim cu o curiozitate inocenta experienta in care suntem cu tot noianul ei de energii, “inocenta” care ar insemna aici, sa nu obosim din start ceea ce traim si nici pe noi insine atribuind semnificatii invatate, limitate, incomplete si mai ales batute in cuie experientei, inainte de a avea sau de a incepe sa avem acces, la revelatia ei, pe care nu trebuie sa o fortam sau sa stam fixati pe acel moment de timp in care ne-ar placea noua sa se intample.

Aceasta “inocenta” e expresia acceptarii felului dinamic de a fi al vietii si ca atare, inclusiv a unui moment sau a unei perioade cum spunem noi de “zbucium” sau durere, cu stiinta ca la un moment dat, orice urma a acestui “zbucium”, va aseza in noi cunoastere de sine, va aseza in noi crestere umana, spirituala, va aseza in noi deschidere spre sine, oameni si spre viata, va aseza in noi de fiecare data o invitatie la a trai viata nu intr-o stare de pasivitate sau de lupta permanenta, ci dintr-o si intr-o stare de receptivitate.

Cand acceptam aceasta invitatie de a fi receptivi la experienta vietii, fara a sta blocati intr-un scenariu limitat, proiectat si etichetat al ei sau fara a fi blocati in lupta permanenta, ne putem “infrumuseta” prin orice experienta si putem crea (mai) clari la minte si la suflet,  transformari (de paradigma) autentice in informatiile si emotiile din noi pentru a permite “zambetului” ce exista permanent in profunzime sa ajunga si la suprafata si sa se transmita si in exterior, din ce in ce mai aproape de aceeasi permanenta.

Frumusetea vine din interior spre exterior, cand traim experientele de viata, cat mai constructiv posibil si cat mai din interior posibil.

Si ca un exemplu care sa ilustreze intr-o oarecare masura cele spuse intr-o forma poate mai concreta, e ca atunci cand e iarna afara si e frig si simtim frigul pana in oase, insa la un moment dat decidem sa nu ne mai luptam cu frigul prin scheme ale mintii, cum ar fi sa nu ne mai imaginam la gura unei sobe cu un ceai cald in maini, ci pur si simplu, acolo unde suntem, cu mintea in prezent, perfect constienti de frig, nu mai vrem sa fim nefericiti cu faptul ca (ne) este frig, sau sacaiti de el, sau iritati de faptul ca ne este frig. 

Vine un moment in evolutia noastra in care o altfel de prezenta pe care o avem, ne “cere” sa pasim din ce in ce mai mult in constienta, sa descoperim resurse traind din ce in ce mai constient experienta pe care o traim in loc sa traim ceea ce ne imaginam, detasandu-ne de experienta sau sa traim doar in scenariul a ceea ce am invatat noi ca inseamna, ce traim, ca experienta.

Ceea ce traim in acel moment in care ne decidem sa pasim mai altfel in experienta de moment, sa vedem mai mult decat senzatia de moment de frig, ceea ce traim nu mai e doar experienta faptului ca e foarte frig si a efectului pe care acesta il are asupra noastra, ci este in primul rand o experienta “fara nume”, e un “nou” pe care il traim, este EXPERIENTA si atat si ea devine pentru noi in acel moment, o “intamplare” mai complexa decat senzatia cea mai evidenta pe care o inregistram pana atunci si anume ca ne este foarte frig, senzatie care pana in acel moment, ea era intreaga experienta.

Facem in acest fel, trecerea de la a face din senzatie in sine, EXPERIENTA, la experienta in sine pe care o traim si la care ne e clar ca participam nu doar cu corpul, EXPERIENTA care are in continutul ei si o senzatie de frig.

Astfel faptul ca e frig nu mai are o valoare absoluta pentru noi, NU e TOT ce se intampla si senzatia in sine nu mai arunca/declanseaza in mintea noastra nemultumiri in lant in care suntem victimele propriilor esecuri repetate care ne-au facut sa ajungem in situatia in care poate sa nu avem suficienti bani sa ne imbracam mai bine, sau sa fim nevoiti sa stam in frig ..

Apare deci, acceptarea faptului ca e frig si ca simtim ca ne este frig si apoi se naste intrebarea, “ce pot face din/cu aceasta experienta ?” sau ,”ce pot face din/cu aceasta experienta pentru evolutia mea?”

Odata cu acceptarea contextului in care suntem (iarna, frig, dureri, frica, lipsuri ..), atentia noastra se deschide de la un context aparent nefavorabil si limitativ si exterior la cum putem trai in acel context asa cum il percepem, astfel incat sa existe un echilibru, astfel incat semnificatiile evenimentului pe care il traim evocate respectiv starnite in memoria noastra de scurta si lunga durata de senzatia de frig, sa nu mai faca sens atat de mult incat sa ne conduca experienta si trairea, privandu-ne astfel de libertatea de a ne imbogati cu semnificatii noi nu de la nivelul mintii insa, ci cat mai mult din interior, cat mai aproape de acel “loc” interior de unde se produc revelatiile atunci cand este necesar.

Trecem astfel de la exterior la interior si putem incepe sa observam pe langa corp, ganduri, emotii, reactii in raport cu frigul, frici, nervi, amintiri, asocieri si putem observa care din acestea sunt limitative si conditioneaza energia noastra sa alimenteze o frustrare sau nemultumiri sau, obiceiul de a prefera o stare de confort anume, obicei care poate fi sau poate ajunge in timp, limitativ.

Acestea sunt observatii care efectiv se declanseaza in momentul in care nu mai avem atentia noastra DOAR pe frig si putem sa intelegem ca sursa de conflict reala din acel moment, este rezistenta noastra la faptul ca ceea ce se intampla “arata” pe moment, asa cum se intampla, este rezistenta noastra la a trai acel frig. 

Odata avute aceste observatii, in noi se naste natural capacitatea de a ne deschide si mai mult, catre alte perspective din “spatele mintii”, cat mai aproape de acel “eu” adanc care stie ce traieste si vazandu-le de “acolo” multe din frustrari, nemultumiri, obiceiuri si credinte nu mai fac acelasi sens.

Acest lucru ne permite sa ne eliberam de multe dintre ele, conform cu ceea ce putem contine ca descarcare de emotii si energie libera in acel moment si, ne permite sa ne asezam in echilibru cu intreaga senzatie si experienta, recuperandu-ne forta vitala din acest “consum” mental limitativ.

Avand mai multa energie vitala, ea alimenteaza organismul, il “umple” mult mai bine si se creeaza efectiv un fel de “filtru” natural pentru senzatia de frig si ne putem mentine in stare constienta intr-o forma buna pana cand ceva se intampla si experienta isi schimba cadrul, apare un ajutor, ajungem undeva, etc. 

Ar putea sa para ca este vorba despre un control al mintii, insa traind aceasta experienta intr-o perioada dificila a vietii mele, pot spune plecand si de la aceste observatii la care s-au adaugat in timp si alte observatii din situatii reale cu caracter limitativ, ca este vorba mai degraba despre o deschidere a ei, de o permisiune pe care ne-o acordam in momentul in care inregistram senzatia neplacuta, de a ne desparti psihologic de prima evocare sau semnificatie a ei, fiind capabili astfel sa ne extindem atentia si sa observam si alte aspecte pe care observandu-le din ce in ce mai constient, apare in noi, un efect de reordonare a prioritatilor si perspectivelor pe care le avem, in sensul de a se crea un echilibru in noi SI intre noi si experienta. 

Ca o paranteza, am rugamintea de a nu lua experienta oferita ca exemplu, ca pe un indemn la a sta afara in frig si a face exercitii de relaxare mentala. Acest exemplu este oferit strict pentru a sprijini cultivarea constienta a unei atitudini constructive in general si in primul rand in ceea ce priveste situatiile de viata ce sunt sau ne par limitative si avem tendinta de a insista sa proiectam asupra lor semnificatii negative/in defavoarea noastra.

Acest mod de a fi intr-o experienta, acest mod de a trece de la o perspectiva la o alta ghidati din interior din “spatele mintii”, schimba experienta si in exterior, schimba pur si simplu si scenariul ei, fara ca noi sa intervenim in mod direct asupra acestui lucru.

E ca si cum exteriorul incepe sa produca singur, fara a ne impune voia intr-un anume fel, o continuare a momentului in care suntem in functie de cum ne asezam si traim in interior momentul, continuare care ne este favorabila si este favorabila si procesului de evolutie in sine, creand in acest sens si o continuare a acestuia, potrivita noua, conform configuratiei de valori si “vulnerabilitati”, in care suntem fiecare dintre noi. 

Acest lucru se intampla, pentru ca trairea noastra este in stransa legatura cu ceea ce observam si ajungand la un moment dat sa trecem de semnificatiile dogmatice (rigide) conectandu-ne la informatii care ne ajuta sa percepem existenta unui sens mai extins al experientei pe care o traim, acest lucru ne da incredere, pace, inspiratie si o energie de o cu totul alta calitate pe care prin trairea noastra o investim in aceeasi experienta pe care continuam sa o traim, care insa hranita in acest fel, se va desfasura evident, altfel.

E foarte important insa sa observam si sa capitalizam acest gen de observatii de-a lungul timpului atunci cand ele se intampla in viata noastra deoarece dau viata din ce in ce mai mult faptului ca oricat de limitativ ar fi sau percepem noi contextul pe care il traim si oricat ar fi de tulbure, exista intotdeauna si o alta perspectiva mult mai favorabila noua, vietii si evolutiei noastre deopotriva, decat cea pe care o inregistram in primele momente sau in momentele de conflict interior/exterior si ne mentine in starea de conflict si de consum de energie psihica si fizica.

Si cu cat incercam chiar daca nu ne iese din primul moment si poate nici din al doilea, sa fim mai constructivi in ce traim, in abordarea noastra avand in vedere si evolutia noastra, cu atat mai mult ne asezam noi pe noi insine, in calea rezolvarii care ne aduce detensionarea trairii si a situatiei pe care o experimentam. 

Aici insa ajuta sa tinem cont ca totul se intampla in timp.

Si ca exista un fel de “roata a vietii” pe care o tot intoarcem toti pana cand se realizeaza un echilibru energetic intre tensiunea pe care o traim si pe care pe undeva si noi am adus-o in experienta din prezent si calitatea energiei pe care o punem in prezent in experienta, incercand sa o traim cat mai curat si constructiv iar aceasta inseamna timp, un timp care inseamna cateodata ani, iar alteori, o clipa. 

Chiar daca uneori e dificil sa reusim efectiv sa traim acest lucru, nu trebuie insa sa ne preocupe acest aspect deoarece e mai important ce punem noi in actiunea de acum, decat momentul X din viitor cand se va manifesta concret si rezolvarea.

Cu cat mai conjugata e atentia noastra la acest aspect, cu atat si timpul trece altfel si uneori este mai scurt. Si cu siguranta vom simti momentul prin claritate si prin sufletul usor si mult mai plin de energie pozitiva adica, dragoste de viata, inspiratie, bucurie, fara “a produce” aceasta bucurie prin intermediari externi. 

Cu cat ne apropiem mai mult de toate aceste lucruri si traim toate aceste lucruri, in noi e zambet, pentru ca e pace in fond, inclusiv in momentele de zbucium pe care e posibil sa le mai traim in acest proces imens de echilibrare a unor energii care se numeste viata si acest “zambet” este cel care se vede si pe chip la oamenii pe care ii admiram ca au “probleme” in viata dar stiu sa le traiasca, care stiu sa consume suferinta transformand-o in intelepciune si in bucurie, in loc ca suferinta sa ii consume in schimb, pe ei. 

Exista o fascinatie a acestui fel de a fi si de a trai, fascinatie care ajunge pe chipul celui care o traieste chiar si in momente sa le spunem grele ale vietii, odata ce stie ca totul este o imbinare de perspective in continua transformare, la fel ca la jocul de caleidosop de cand eram copii si ca, la un moment dat in dinamica experientei, sigur din aceasta imbinare transpare o perspectiva care in circumstanta de moment are cel mai mare sens, sens care e valabil insa doar pentru un timp, pentru ca el de fapt sprijina revelatia si manifestarea in acelasi timp, a altui sens care deschide o alta perspectiva si tot asa pe mai departe …

Putem trai intr-o permanenta stare de sens,  in momentul in care ii multumim lui Dumnezeu de mult mai mult mai multe ori decat ii cerem.

Ajunsi aici, ne putem pune intrebarea cat de aplicabile sunt toate acestea la diversitatea vietii, diversitate prin care viata ne surprinde cateodata si ne aseaza uneori in cate un cadru in care experienta pe care o traim ia o forma care pare ca provoaca in mod total aproape, toate aceste perespective.

La aceasta intrebare ramane sa isi raspunda fiecare dintre noi, in functie de propria contributie la ce traieste in prezent. 

Un lucru este insa cert. 

Ca a trai cat mai frumos si constructiv si viu, este posibil chiar daca suntem prinsi, cuprinsi de experiente grele, dificile, de traume de neimaginat cateodata, poate, de cate unii dintre noi.

O spun, gandindu-ma la ce am trait pana acum, cat si la experientele traite de cei cu care am lucrat. 

Si daca ne gandim la diversitatea vietii, ea functioneaza intotdeauna in ambele sensuri si, din aceasta perspectiva a traiului frumos si constructiv si viu, viata ne surprinde si in acest fel, prin diversitatea trairilor, prin diversitatea metodelor de vindecare, prin scoaterea la suprafata a acestei forte din interior care poate genera o noua viata acolo unde a fost ruina la un moment dat, ori de cate ori, unul dintre noi reuseste sa o scoata din starea de latenta si sa o traiasca “in ciuda” experientelor de viata “negative” din prezent.

Pana cand insa ajungem de la concepte la traire, invatam si vedem cum se aplica si reflecta “frumosul din interior” in orice experienta pe care o traim, fara ca bucuria sau cadrul frumos al unei experiente sa ne fure libertatea facandu-ne sa o preferam intrand in aparare fata de toate celelalte mai “urate” si fara ca greul sau durerea unei experiente sa isi puna amprenta intr-un mod definitiv pe perceptia si felul nostru de a fi. 

Acest lucru inseamna ca pana ajungem in faza de traire sa ne mentinem in starea de descoperire si sa avem poate in apropierea noastra faptul ca viata e un act dinamic, ca lucrurile se intampla in timp, ca poate o cale buna pentru a ajunge in faza de traire este sa ne punem intrebari cat mai constructive si sa tinem cont ca totul se intampla si cu contributia noastra. 

Pentru cei care isi doresc sa “caute” in interior, intr-un sens cat mai constructiv, urmatoarele intrebari pot fi de ajutor :

• Ce pot face in situatia in care sunt, cu atat cat stiu ca am acum, mai bine si mai bine, ca ceea ce traiesc sa lucreze inspre evolutia mea ?,
• Cum pot sa traiesc experienta in care sunt, asa incat ceea ce traiesc sa insemne evolutie pentru mine?,
• Ce pot face in mod concret in aceasta experienta pentru evolutia mea?,
• Cum pot face ca aceasta experienta sa lucreze in favoarea evolutiei mele ?

“Evolutie” este un cuvant care rezoneaza in noi cu ideea de dezvoltare, cu o finalitate pozitiva intr-un sens mai larg si nu doar in termenii concreti ai unei rezolvari poate materiale pe care ne-o dorim, care rezoneaza cu o deschidere interioara ce poate crea premizele unei evolutii exterioare a situatiei de viata in care suntem inclusiv din perspectiva materiala, asa incat simplul fapt ca exista in aceste intrebari, da voie si raspunsului si resurselor/rezervelor interioare sa apara in constientul si in organismul nostru, ajutandu-ne apoi la partea de manifestare, materializare sau implementare. 

Frumusetea din interior ca stare manifesta are legatura cu autenticitatea, autenticitate care presupune constienta.

Cu cat omul e mai constient, cu atat e mai autentic, pentru ca isi manifesta acele alegeri pe care le face in acord cu sine si traind deci in acest in acord, el nu mai este consumat de suferinta, chiar daca alegerile sale ii mai arata si cate o vale si nu doar varf de munte.

El e constient ca poate sa isi manifeste, sa isi traiasca si sa isi vada in timp ce le traieste, dorintele sufletului cum devin realitate si cum contribuie acestea la viata evolutiei sale, chiar daca uneori, pentru un interval de timp experientele prin care toate acestea se intampla nu sunt neaparat si fericite in termenii concreti in care am invatat sa definim noi fericirea pana acum. 

Cu cat omul e mai constient de sine, cu atat nu mai simte nevoia sa imprumute din exterior sau sa copieze absolut nimic in ideea de a isi crea pe aceasta baza o identitate, pentru ca stie si traieste in mod curent, activ, faptul ca in interior exista tot ceea ce este necesar ca aptitudini, informatii, calitati umane, astfel ca poate sa simta si sa spuna in mod trait ca este constient de universul sau interior, univers interior care e de fapt, sursa lui si adevarata lui identitate …

Restul, este transpunerea acestui univers interior in plan uman, o experienta de descoperire a cum se intampla acest lucru, o experienta de creatie, de impartasire si de imbogatire permanenta, “marturia” eflorescentei unui suflet constient. 

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,