Mai binele nu e dusmanul binelui … sau cum ne influenteaza cliseele evolutia si viata

Orice adevar, informatie, concept, care nu e inteles si e rostit mecanic doar pentru ca alte persoane il rostesc, devine un cliseu.

Un cliseu este o informatie care si-a pierdut sau ingustat  sensul printr-o repetare excesiva si limitata la forma simplista si de suprafata pe care o aduce aceasta repetare.

Un cliseu este o afirmatie golita de substanta, de continutul ei profund sau adevarat, este o idee preferata uneori, adoptata in mod inconstient si proiectata pe realitatea noastra pe criterii subiective, pe care pur si simplu o recitam, pentru ca ne place, pentru ca da bine, pentru ca este celebra sau pentru ca ne justifica ceva din ce traim in momentul respectiv si ne multumim atat de simplu uneori, cu ceea ce exprima.

Orice notiune, idee cu sau fara valoare intrinseca, poate deveni cliseu prin adoptarea si prin repetarea ei, noi nefiind prezenti suficient de mult in aceasta actiune pentru a deslusi sensul pe care il exprima si pentru a vedea daca ea contine sau nu contine un adevar, daca sensul ei se aplica sau nu se aplica realitatii noastre, daca exista sau nu exista nuante, perspective, completari.

Unul dintre cliseele cu care am crescut majoritatea dintre noi este “mai binele, este dusmanul binelui”.

Am preluat aceasta vorba si o luam cu noi in viata, fara sa ne punem intrebari daca este sau nu este un insotitor de drum care ne ajuta.

Impactul pe care il are aceasta afirmatie in constiinta noastra este un impact cu influenta, deoarece ne predispune la o existenta limitata la ceea ce suntem in prezent, ne predispune la a sta pe loc si la a ne multumi cu ce avem fara insa ca aceasta multumire sa capete sensul spiritual al multumirii cu ceea ce avem si anume acela de a avea recunostinta pentru ceea ce avem in acest moment si in fiecare clipa, in viata noastra.

Evolutia in sine, termenul de a evolua presupune pana la un punct si un “mai bine”, un “mai altfel”, un “mai aproape”, oricat am crede noi ca acest “mai bine” sau acest “mai …”, nu exista si am rezista la schimbarile pe care ni le aseaza in fata viata, prin afirmatia “mai binele este dusmanul binelui”.

Aceasta afirmatie e in dezavantajul nostru atunci cand “mai binele” este cautat cu orice pret fara sa apreciem cu adevarat ceea ce avem deja, acesta fiind de altfel si sensul pentru care a fost creata aceasta afirmatie de la inceput, atragandu-ne atentia de fapt la aceste aspecte atunci cand o mentionam in dialogurile dintre noi.

Aceasta afirmatie este in dezavantajul nostru atunci cand ii reducem sensul si o luam ad litteram sau textual, literal, folosind-o ca pe o scuza pentru a nu face un efort sau pentru a nu depune o munca sau a investi in viata un pic mai mult.

Cuvantul “efort” a devenit in ultima vreme de cand importam teorii existentiale fara sa le cercetam sa vedem daca ne si ajuta, un cuvant damnat.

E posibil sa fie nevoie de efort la un moment dat, insa mai corect spus de implicare in actul vietii, in experienta pe care o traim, intr-un mod constant si constructiv pana cand experienta isi deschide in fata noastra sensul.

Acest sens poate fi mai profund sau mai putin profund, in functie de etapa de viata si evolutie personala in care suntem.

Pentru a fi in contact cu sensul unei experiente, este important sa simtim ca am ajuns la o “intelegere”, la un acord interior real cu experienta si pana cand se intampla acest lucru, ne simtim impulsionati sa il cautam.

Efortul, daca e sa folosim acest cuvant pentru a ne desensibiliza in legatura cu efectul pe care il are asupra noastra, nu este exclus din absolut nimic pana la un punct, insa una este cand il faci ca iti impui sa il faci si altceva este atunci cand faci efort constient ca acesta este rostul de moment si ca “efortul” se intampla sau il resimtim si pentru ca ne-am dezobisnuit sa fim activi intr-un sens in care lucrurile chiar sa se intample.

Acest cuvant ne ingreuneaza doar cand ne gandim la el, deoarece este decodificat majoritar la modul senzorial, simtindu-ne epuizati numai cand ne gandim la acest cuvant, ca la o “stradanie vesnica”, ca la o “oboseala”, ca la o “munca de Sisif”, atat timp cat nu ne place sa traim efectiv aceasta viata, atat timp cat suntem obisnuiti mai mult sa stam decat cu actiunea, atat timp cat munca este o corvoada si am prefera mereu vacanta, atat timp cat traim dezobisnuiti de ideea de a investi in viata, de a oferi din energia noastra vietii si acestei realitati asa cum este ea, cu programul ei existential actual – munca, familie, relatii si mai nou si evolutia noastra.

Efortul il percepem atunci cand ce traim ne cere intr-un fel sa dam mai mult decat dam atunci cand suntem in starea de confort.

Inseamna o investitie mai mare decat cea pe care o preferam in acel moment.

Inseamna o dorinta de a pastra confortul in timp ce ne dorim totusi si ca altceva sa ni se intample si e un conflict interior intre ceea ce credem noi ca ar trebui sa facem ca lucrurile sa se intample mentinand confortul si actiunea, energia, implicarea si resursele de care cu adevarat are nevoie situatia sa se intample sau experienta respectiva sa existe, intr-o armonie a ei dincolo de rezistentele pe care le avem la ce anume este necesar sa facem.

Inseamna astfel a vedea doar investitia necesara in ceea ce am dori sa se intample, cuantificata in “efortul” nostru, uman, financiar, fara a fi insa si conectati la modul constient, la actul vietii, la “viul” care ia fiinta prin tot ceea ce se intampla.

Ca un exemplu care poate aduce mai multa claritate, putem sa ne gandim la mersul la sala sa facem sport. Sunt multe persoane care se gandesc ca nu au timp, ca ii costa sala, echipamentul, ca fac efort fizic si obosesc si renunta la a mai face sport.

Alte persoane insa au activa in ei, au vie in ei, ideea de “sanatate”, ii insufleteste si ii motiveaza ideea de a fi functionali, de a putea participa la actul vietii cat mai functional posibil, fizic, emotional, mental si considera acest lucru o prioritate in functie de care isi aseaza restul de calcule si investitii.

Acesti oameni, motivati de ideea de a fi sanatosi si de a participa la actul vietii cat mai functional posibil simt deja in ei, o “viata”, un “viu” care ii cheama sa il intretina, sa il alimenteze, sa il tina activ.

Cu cat mai mult suntem conectati la “viul” care se intampla, orice efort pe care avem senzatia ca il facem, incepe sa ni se para mic.

Multe din cuvinte au conotatii negative pentru unii dintre noi, dar care nu sunt neaparat reale.

Aceste conotatii provin din asocieri facute intr-un timp in care constiinta colectiva era mai lenta, mult mai limitata in sensuri si diferita de vioiciunea care se contureaza din ce in ce mai mult in vremurile noastre sau provin din asocieri facute in momente in care am fost vulnerabili, sau din diverse strategii de aparare elaborate in experiente ale durerii. 

Aceste conotatii ramase neactualizate la un parcurs evolutiv de experiente si de sensuri, ne impiedica sa apreciem corect sensul pe care cuvintele il au, generand automat stari care nu ne plac, intrand in functiune din acestea alte scheme ale mintii noastre in care am inregistrat acelasi tip de emotii, relevand alte clisee mentale in care ne blocam.

Din punct de vedere al evolutiei de sine, constienta presupune o minte libera de cat mai mult din tot ceea ce constrange intr-un mod inconstient perspectiva noastra si inseamna sa putem patrunde in idei dincolo de forma lor, pentru a le regasi punctul de plecare si a le intelege sensul avand atentia in acelasi timp si la experienta de moment a vietii. 

Viata nu inseamna nici efort si nici a sta degeaba.

Viata nu inseamna o experienta care se petrece numai intre doua axe din care una este munca si cealalta e vacanta.

Viata inseamna investitie si actiune, creatie, simtire, crestere prin experienta vietii in sens interior si exterior, inseamna maturizare, rod si inteleptire, bucurie.

A trai presupune nu doar a respira mecanic pentru ca acesta e programul cu care ne-am nascut, ci realmente inseamna a concepe viata cu propria si prin propria energie, in toti termenii in care e posibil in aceasta lume, atunci cand desfasuram o munca la fel ca si atunci cand e vacanta.

Totul este sa nu ne identificam cu ce cream, sa nu credem ca suntem doar ceea ce cream, sa nu preferam doar anumite experiente, pentru ca atunci capacitatea de a crea si a trai devine limitata, iar noi ne transformam in constiinte inchise, dominate egoist de tot ceea ce am creat si de placerea trecatoare a unor clipe.

Momentan nimic nu creste doar pentru ca exista si atat, fara niciun fel de investitie sau actiune.

Orice este in aceasta lume, creste, se dezvolta, pentru ca exista un program de crestere continua pe care il are implementat in structura sa pana in adanc si pentru ca exista in permanenta un schimb subtil de energie intre toate aspectele care exista, cu forma sau mai fara forma, respectiv emotii sau imagini, ganduri sau idei precum si aspecte mai subtile de atat.

Nimic nu sta pe loc si nimic nu se opreste, la modul efectiv.

Si nici linistea transcedentala sau “nimicul conceptual”, pentru cei care au experimentat aceste aspecte la modul autentic, nu inseamna a sta.

Pana la un punct, exista mai mereu un “mai”.

Evolutia in sine presupune un “mai”.

Oricat am conceptualiza ceea ce traim, oricat am idealiza trairile extatice, oricat am incorpora energiile subtile, aici este locul in care ne intoarcem si in care le traim in continuare, pana cand ne vom fi “consumat” complet, unii dintre noi si respectiv cei care alegem acest lucru, potentialul pentru aceasta lume, in aceasta lume.

Si aici, in aceasta lume, mereu exista un “mai”.

Insa acest lucru nu este un lucru negativ prin sine insusi.

Ci poate sa fie in dezavantajul nostru felul in care il folosim.

Cand ne activam ambitia personala si acest “mai” devine un impuls pentru a infaptui in ideea de acumulare, atunci da, nu e neaparat in avantajul nostru, daca ne uitam la noi ca la o fiinta mai complexa, cu nevoi mai ample decat nevoia de a manca si de a fi validati social. 

Astfel, pentru a percepe acest dezavantaj, este necesar sa fim intr-o oarecare masura constienti ca exista si altceva care necesita atentia noastra decat acumularea unor bunuri pentru propria siguranta, ceea ce nu inseamna a respinge abundenta si realizarea materiala daca ea este inscrisa in calea noastra. 

“Mai “, poate avea sensul sa ne purtam mai frumos unii cu ceilalti, in ideea in care devine din ce in ce mai evident ce consecinte se revarsa asupra noastra atunci cand nu facem acest lucru.

“Mai” poate insemna “mai mult discernamant” ceea ce inseamna sa gandim putin mai relevant si mai aplicat la o viziune de ansamblu, tot in ideea in care devine din ce in ce mai evident ca avem nevoie de discernamant atat in clipele de viata in care luam decizii “materiale” dar si in contextul in care iesim incet incet din granitele mintii si interconectarea pe care o resimtim creeaza suprapuneri de realitati cel putin in prima faza.

“Mai” poate insemna “mai disponibil sufleteste”, mai deschis catre ceilalti oameni pentru ca devine din ce in ce mai evident ca stam cu inimile inchise si desi vorbim frumos pe fata, in spatele cuvintelor pe care le folosim exista atitudini si trairi contradictorii cu acestea, dintre care pe multe chiar le incurajam.

“Mai” poate insemna si “mai corecti” pentru ca este evident din tot ce ne uitam in jur si chiar din propria viata, ca acest aspect nu este dezvoltat nici individual si nici in societate intr-atat incat sa existe un beneficiu pentru toti si nu doar numai pentru o parte.

“Mai” poate insemna “mai liberi” pentru ca iarasi este un fapt ca ne incarceram prin propriile conceptii, poate insemna “mai intelepti” pentru ca ne limitam la informatii pe care le preluam sau le conceptualizam atat de mult incat nici noi nu mai intelegem ce transmitem, “mai veseli” pentru ca suntem de multe ori tristi intr-un mod disproportionat in raport cu realitatea experientei, “mai linistiti” pentru ca de multe ori ne enervam mai mult decat constatam ulterior ca a fost cazul, “mai rabdatori” pentru ca ne grabim de atat de multe ori sa credem ca am ajuns cand de fapt in fiecare clipa se incepe iarasi totul.

Evolutia constienta acest lucru il presupune.

Presupune un “mai” oricat nu ne place noua sa il folosim. Sunt oameni care daca nu si-ar fi dorit sa fie un pic mai buni, ar fi dat viata la tot arsenalul energetic acumulat in secole de ani pentru a recrea o realitate in care au fost stapani si ar fi reprodus o realitate mai mult sau mai putin dictatoriala si in viata de acum.

Nu ne comparam prin mai si nu devenim competitivi prin mai, asa cum am putea sa credem, acesta fiind un motiv pentru care am putea sa refuzam cuvantul.

Ne comparam si devenim excesiv de competitivi, prin ceea ce punem langa “mai” si prin motivatia pe care o avem de a accede la ceea ce traieste langa “mai” in mintea, in sinea si in fapta noastra.

In rest, putem sa evaluam neutru si atat.

Putem inregistra ce este si ce facem, pentru ca oricum o facem insa o putem face mai constient decat deja o facem, aceasta insemnand o evolutie pe care o parcurgem si al carei sens este sa constientizam ca purtam in sine un univers intreg de bine si frumos, de creativitate si resurse si sa invatam sa il folosim in asa fel incat prin el sa nu cream dezechilibru unii in raport cu ceilalti.

Multe din teoriile existentiale care vin din traditii si religii, comunica pe, “a fi” sau “a fiinta”. Insa “a fi” sau “a fiinta”, nu inseamna a sta degeaba si doar a respira, pentru ca insasi “a respira” e o actiune, e un puls de “forma” in univers pentru ca acel “ceva fundamental” se respira printr-o “forma”, existand sub “forma” in care “forma”, il respira inapoi in univers.

Inseamna a comunica fiinta care suntem dincolo de forma, prin interactiunea care a creat aceasta forma extraordinara, omul, si acest proces frumos in sine, viata.

A fi si a fiinta nu este separat de a fi prezent, iar a fi prezent nu inseamna a opri tot ceea ce inseamna actiune pe pamant pentru a ne retrage din aceasta realitate in timp ce inca mai suntem aici si a gandi doar la sferele subtile sau “inalte”.

Aceasta realitate asa cum o traim acum, fie ca ne place sau ca nu ne place, este ceea ce face fiecare dintre noi cu ceea ce stie el, ca este. Iar rezultatul il traim prin fapta in realitatea noastra individuala dar si in realitatea colectiva.

Cu cat suntem mai constienti de ceea ce suntem, putem transpune acest lucru si in fapta creand aceasta realitate altfel si anume in acel fel in care “ce este sus sa fie si jos” sau, cu alte cuvinte, in acel fel in care aspectul desavarsit pe care il purtam in ADN-ul nostru sa ajunga in sfarsit si in manifestare. Cat mai mult posibil, limpezit de tot trecutul sau de cat mai mult din el. 

A fi si a fiinta nu inseamna a ne refugia in adevaruri conceptuale si a nu infaptui nimic.

Chiar si atunci cand vorbim de pacea mintii, de lipsa formei, de non-ganduri, suntem prezenti in lume si comunicam in jur in continuare ce anume ? …. Informatii pentru a trai in aceasta lume, este adevarat dintr-o perspectiva mai extinsa decat perspectiva materiala.

Tot cu idei lucram si atunci, doar ca suntem constienti deopotriva de spatiul din care si in care acestea se formeaza si nu mai amestecam ideile intre ele si nu ne mai indragostim de propriile ganduri, de ideea pe care am transmis-o sau de propria creatie intr-atat de mult incat sa ne dezvoltam o intreaga identitate doar pe seama lor, reducandu-ne cu totul doar la ceea ce cream prin acest lucru.

Si comunicam in continuare cum …. ? Chiar si in aceasta stare de non – minte sau de liniste interioara sau de realizare spirituala, infaptuim in continuare si suntem nu mai statici ca inainte, ci mai activi.

Traind aceasta stare ne miscam, scriem, vorbim, infiintam spitale, facem diverse munci, implicand prin toate acestea dar si generand prin toate acestea, inclusiv resurse financiare, pentru a invata sa traim in echilibru, pentru a invata la nivel de colectiv cat mai practic sa cream de la alt nivel aceeasi lume materiala si cand vom fi invatat cu totii sau cat mai multi acest lucru, aceasta lume ne va permite si alte experiente fata de ceea ce traim acum, mult mai armonioase si mai in acord cu adevarata exprimare pe care am putea sa o manifestam.

Este foarte mult in avantajul nostru mai ales in aceste vremuri in care fragmentarea prin concepte este mare, sa reflectam putin la informatiile conceptuale pe care le primim, sa reflectam putin la diversele sintagme pe care le transformam in crezuri care intr-un mod inconstient apoi, incep si ne conduc si sa ne uitam in viata, sa ne uitam atent si in jur si sa indraznim sa ne punem intrebari si sa ne permitem sa observam ce se intampla.

Toate acestea sunt utile pentru ca nimeni nu traieste si nici nu va trai in locul nostru. Avem fiecare o viata de trait.

Acum sau alta data, dupa cum isi face fiecare drumul, vom vedea ce inseamna acest lucru, ce inseamna viata si ce frumos este acest proces prin care de fapt ceea ce se intampla, este ca de fapt ….”ne infaptuim”.

Ne infaptuim concret si constient si inconstient in fiecare clipa, dupa ce am fost deja infaptuiti de viata si de Dumnezeu.

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,