Ne nastem din noi insine … sau de la eu la “miez”
Ne nastem din noi insine … sau de la eu la “miez”
Ne-am obisnuit sa traim “inchisi” in noi insine, “acoperiti” de ceea ce am invatat sau nu, din experiente si din teorii, crezand ca suntem doar atat, o suma de calitati si de defecte, de invataturi (partiale), o suma de amintiri asezate in noi si ramase in majoritatea lor asa cum le-am inregistrat, o suma de intrebari ramase undeva si ele pentru a isi gasi raspunsul la un moment dat in timp “cand o fi sa fie sau, cand o vrea Dumnezeu”, si o suma de dorinte la care am atasat speranta ca vor deveni realitate si le vom trai, in viata aceasta ar fi de preferat.
Si ne confundam pe rand, cu fiecare din acestea sau cu o combinatie a lor, in functie de contextul in care ne aflam.
Astfel intreaga viata poate fi o acumulare inconstienta si uneori pe repede inainte de identitati pe baza lor sau, din contra, un context creat pentru o “dezvelire” de noi insine cei creati “prin invatare” si ramasi asa, pentru a ajunge la acel “miez” al nostru, acel “eu fundamental”, care pana atunci mai mult observa realitatea, “dezvelire” care se produce (atunci cand se produce) in ideea de a da voie acestui “miez”, sa traiasca realitatea fara a fi conditionat de filtrele/identitatile pe care i le-am aplicat.
Un prim exemplu din viata noastra cea de zi cu zi, ar fi cam ca atunci cand ai in fata o mancare noua si crezi ca stii de la inceput sau incerci sa iti imaginezi ce gust are fara sa o gusti, fiind insa apoi sigur ca acela e si gustul ei, doar pentru ca poti sa o asemeni cu diverse alte mancaruri pe care le-ai experimentat si esti convins ca le-ai prins si gustul, facand mental o schema si inducandu-ti in acest fel si o experienta senzoriala.
Si facem deseori asa. Ne imaginam si ne inducem realitati mentale, emotionale, senzoriale, inainte de a trai experientele in sine.
Facand insa acest lucru, daca vrem apoi sa gustam mancarea, experienta pe care o avem nu e autentica in totalitate, deoarece avem deja un gust in minte si o experienta senzoriala pe care ne-am indus-o pe baza asocierilor mentale, care este memorata de creierul si de corpul nostru.
Cu alte cuvinte, avem deja un filtru pentru experienta si ceea ce rezulta este doar partial real insa nu (mai) stim care parte este cea reala si cum sa o deosebim de ce ne-am imaginat sau am proiectat de la bun inceput pe experienta. Incepe insa sa ne intereseze acest lucru atunci cand aflam ingredientele reale sau vedem ca altcineva are o experienta diferita de a noastra si vrem sa intelegem poate un pic mai mult.
Experienta este autentica atunci cand gusti mancarea pur si simplu, de tipul “ia sa vad cum e”, traind cu bucurie libera si cu o curiozitate sanatoasa clipa, fara sa mai ai si altceva in minte pe post de concluzie, in relatie cu gustul a ceea ce anume vrei sa gusti.
Abia apoi se formuleaza si pe baza experientelor trecute o descriere a ei, experiente trecute care astfel nu iti schimba/altereaza (gustul) experienta, ci doar iti furnizeaza un limbaj pentru a descrie o experienta noua, in termenii lumii noastre, lume in care experienta se petrece si atat.
Cu cat traim o experienta fara sa fim influentati major intr-un mod inconstient de amprenta trecutului, putem spune ca, cu atat mai mult o traim mai mult din “miez”, adica autentic, in acel fel in care nu proiectam trecutul asupra experientei intr-un mod care ii schimba sensul, respectiv gustul sãu real (cu ingredientele de acum) sau, daca facem acest lucru ne dam seama imediat sau repede si ne calibram la realitatea imediata, la prezent, fara aceasta influenta.
Chiar daca avem senzatia ca experientele pe care le traim seamana si traim viata intr-o bucla uneori repetandu-le, ele nu sunt identice, asa dupa cum spuneam si in alt articol.
Seamana contextul, seamana si oamenii, noi pare ca suntem neschimbati in aparent acelasi tip de conjunctura, insa toate acestea sunt numai partiale.
Conectati constient la dinamica interioara pana in acel punct in care ea se intalneste si e parte activa cu si din dinamica colectiva, avem posibilitatea sa intelegem pe de o parte repeziciunea cu care se schimba configuratia informationala si emotionala atat a noastra cat si a colectivitatii la care suntem conectati si pe de alta parte avem posibilitatea sa sesizam inertia obiceiurilor individuale si de masa, care creeaza aceste filtre care ne dau senzatia ca nimic nu s-a schimbat.
Este fascinanta aceasta constienta care face legatura interior – exterior, care face legatura intre ce se intampla in interiorul nostru si felul in care decurge experienta in exterior prin prezenta noastra in experienta.
Este fascinanta, pentru ca in acest fel intelegem/ni se reveleaza (nu il gandim noi de la nivelul mintii) din interior, sensul/firul unor experiente fara a mai avea putinta si dorinta sa le judecam si fara sa vrem sa le manipulam, influentam, schimbam dupa propria vointa, o vointa mânata anterior aceastei constiente, mai mult de o logica umana sau de nevoi umane sau de egourile noastre si care dupa aceasta constienta, serveste doar evolutiei umane fara a o si impune insa.
Constienti fiind de “miez” intr-atat incat nu mai exista posibilitatea de a uita ca el exista, devenim incet incet acesta si “folosim” ceea ce numim noi personalitate, doar pentru a ne exprima in limbajul uman si material al acestei lumi, fara insa a mai fi umbrit de ea.
Ne “folosim” personalitatea, integrand caracteristicile ei, toate caractaeristicile ei, intr-o prezenta coerenta care “adunata” in acest fel, poate sa transmita in lume viata unui “miez” care experimenteaza lumea dintr-o perspectiva a armoniei care este …”el”.
In acel moment personalitatea si “miezul” sunt un intreg, nu mai exista doua adevaruri, doua vointe, lupta din interior pe care o resimtim deseori si destul de dur cateodata cand suntem prinsi cu mintea inca intr-o lume de interpretari care nu converg si nu avem inca “viziunea din interior”, ci un singur adevar (dinamic), o singura vointa in “slujba” evolutiei permanente, personalitatea exprimand in forma acestei lumi aceasta conlucrare a “fortelor” interne, congruenta, coeziunea lor.
Este necesar sa acceptam cu gratie o doza de neprevazut a vietii, neprevazut pe care sa il imbratisam cu incredere si curiozitate sanatoasa, pentru a permite experimentarea cat mai “nuda” a experientei si pentru a permite oricarei experiente sa ne imbogateasca si sa ne ofere de fiecare data, perspective, senzatii, revelatii, bucurie, fara a mai ajunge insa o forma de conditionare si o modalitate de “desprindere” de “miez”.
Astfel traim viata in prezent, stiind si nestiind in acelasi timp, creand o forma de traire in acord cu experienta, dupa care vine o alta experienta, care inseamna o alta forma de traire, pentru care trecutul este din nou doar o modalitate de a pune experienta si trairea in cuvinte fara sa mai insemne si o influenta care le altereaza si le schimba sensul, si dupa aceea vine iar o experienta, o alta forma de traire, si tot asa, din una in alta, urmand o curgere a existentei a carei “ocupatie” permanenta, este sa creeze, sa treaca dintr-o forma in alta, fara sa isi uite posibilitatea infinita de a face asta intr-o armonie a unor forte pe care o putem constientiza si noi, insa doar atunci cand intre noi si viata, nu mai este lupta.
Un alt exemplu care poate ilustra ce inseamna a trai din suma de identitati/amprente si ce inseamna a trai din miez, este atunci cand ne dorim si cand intram intr-o relatie cu o persoana noua.
Intram intr-o relatie noua de cele mai multe ori, cu un obicei de a fi cu altcineva, obicei care poate contine o suma de obiceiuri de “a fi”, in functie de relatiile semnificative pe care le-am avut in trecut.
Cat timp credem ca suntem si chiar suntem pana la un punct rezultatul unor experiente de viata mai mult neprocesate decat procesate, adica ramase asa cum le-am inregistrat cand le-am trait fara sa le mai “aerisim” facand cumva curat, fie pentru ca ne e teama sa mai deschidem usa unor rani, fie ca suntem indiferenti la trecut ca e trecut pana la urma …, fie ca avem prea multa treaba sau ca e prea greu, obiceiurile de relatie dezvoltate pana in acel moment se transfera si in noua relatie, la inceput si uneori chiar si pe parcurs fiind greu de observat, daca partenerii sunt foarte prinsi fiecare in scenariul lui si relatia e doar o rezultanta de proiectii care functioneaza momentan pe baza unor senzatii si atractii, care pun in umbra intr-un fel, tiparul din trecut.
Rostul procesarii a ceea ce inregistram, informatii si emotii, este decantarea informatiilor si a emotiilor, pentru a ne hrani trupul, mintea, sufletul cu informatii autentice si nu cu minciuni, respectiv cu energie curata si nu cu energie amestecata cu angoase, tristeti, uri, orgolii si alte “forme” energetice aseamanatoare care vin de multe ori dintr-o nestiinta a noastra cu privire la importanta pe care o are aceasta procesare.
“Organul” apt sa faca aceasta decantare este constiinta noastra, care este un excelent instrument de decantare a adevarului dintr-o experienta de felul in care vedem noi ce se intampla angajati subiectiv in experienta, de felul in care rationam noi tot ce se intampla, bazat pe deductii, lanturi de asocieri, asemanari cu experienta altor oameni, incapatanari, orgolii, dovezi stiintifice si citate, adunate toate impreuna intr-un amalgam de informatii care poarta numele de “adevar”.
Fiind “posesorii” unor obiceiuri de relatie dezvoltate in timp fara a ne preocupa macar putin si de igiena interioara si a relatiilor noastre, nu “traim” in noua relatie omul cu care suntem asa cum este el, ci “il traim” prin prisma celor cu care am avut pana atunci relatii, si in acest fel il intelegem ( cu ghilimelele de rigoare) doar prin celelalte persoane cu care am fost, comparand excesiv, producand proiectii si aducand in relatie pe toti sau pe cei cu care am fost si de care am fost cumva marcati in multe si diverse sensuri si nu neaparat doar in sensul, cum spunem noi, “negativ”.
Ca o paranteza, ne putem crea identitati care ne filtreaza si distorsioneaza realitatea din absolut orice si e la fel de nesanatos din aceasta perspectiva si cand ne credem zei, zeite, elfi, maestri, sfinti, ca atunci cand ne credem orice altceva ca de pilda, pacatosi eterni.
Un rol e tot un rol si tot o haina pentru constiinta noastra este si cu cat ne agatam mai mult de ea cu atat mai mult reducem totul doar la aparenta ei.
Ce relatie insa, se intampla in acel moment in care relatia e traita de obiceiurile de relatie din noi ?
Una pe care o putem numi partial reala.
Pentru ca nu traim experienta in sine, de a fi cu acel om cu care suntem in acel moment, ci experientele trecute ne traiesc pe noi si de multe ori omul din aici si din acum e neobservat, asa cum este el, pentru ca peste el se suprapun o seama de alti oameni ( mama, tata, X, Y, Z..), asa incat ceea ce traim devine o aglomerare de impresii, de care devenim la un moment dat si dupa un anume numar de relatii, constienti.
Acest lucru se intampla de exemplu, atunci cand suntem cu cineva si ne fuge gandul la altcineva, cand suntem intimi cu o persoana si in mintea si in corpul nostru se trezesc amintiri si senzatii de pe vremea cand am fost cu altcineva pe care le regretam sau ne impacteaza, cand fara sa ne dam seama ne purtam cu persoana cu care suntem ca si cu cea cu care am fost sau, o influentam sa devina “ea” sau “el”, cea sau cel pe care i-am iubit candva, in atitudine si comportament si uneori mergand si pana la asemanari fizice in speranta ca vom readuce in viata noastra experienta fericita din trecut, cand o copiem pe mama sau il copiem pe tata, cand la prima cearta actualul partener e responsabilul pentru nefericirea de moment dar si pentru cea produsa de toti partenerii de pana atunci, fara sa ne mai gandim ca poate avem si noi o contributie la nefericirea pe care o traim.
Ori acest lucru inseamna sa nu fim prezenti in relatie, inseamna sa nu ii dam celuilalt locul sau de drept in relatie si acest lucru inseamna sa fim cum spuneam “pe langa” experienta sau in cu totul alta experienta, ceea ce si realizam la un moment dat … si atunci apare suferinta.
Si asa, ne “trezim la realitate”.
Vorbele pe care le rostim de multe ori stereotip au in spate niste adevaruri care au insemnat la un moment dat o constientizare valoroasa chiar daca de multe ori le folosim fara sa realizam substanta, de atunci pana in/si in, prezent.
Asa si expresia “ne trezim la realitate”.
Faptul ca o folosim fara sa facem cursuri de dezvoltare personala, arata ca undeva in noi e o cunoastere care ne spune ca exista o realitate obiectiva si una pe care ne-o imaginam si din care la un moment dat ne si trezim, ne scuturam, ne frecam la ochi si vedem mai bine realitatea, adica observam aceasta existenta a lor si facem si constient diferenta intre ele, luand apoi decizii pentru a trai la modul congruent, adica a avea o singura realitate in cuget, fapta si simtiri, adica sa iesim din dualitate, din pendularea dintre iluzie si adevar, din pendularea intre comportamentele inspirate de esenta sau de “miez” si cele dictate de zonele de frici, orgolii si identitati.
Ne dam seama la un moment dat ca ceea ce credem noi ca e relatia, ca e omul sau si ca suntem noi, e altceva decat ce e de fapt si ca am trait pana in acel moment intr-o constructie a mintii, pe care am tot elaborat-o pe baza unor “date” din trecut sau pe care le-am imaginat, pana cand realitatea faptica, a reusit prin forta ei (a actiunii in sine, a faptei) sa ne furnizeze suficiente date si suficient de repetat astfel incat sa nu mai putem sa le omitem sau negam si in acest fel sa ne indreptam atentia (sa devenim interesati, deschisi) si asupra lor.
Insa cum spuneam in acel moment e deja implicata suferinta.
In acelasi timp insa, daca ne orientam catre ideea de adevar din moment ce tocmai il descoperim cand ” ne trezim la realitate”, daca ne orientam catre valorile din “miez”, catre aceasta armonie care este constructiva, catre aceasta directie de evolutie permanenta din interior, catre aceasta deschidere inteleapta venita din conexiunea cu noi insine si cu tot ceea ce exista, intr-un oarecare interval de timp in functie de fiecare dintre noi si de iluzia traita, putem transcende suferinta si putem trai la modul constient din bucuria de a fi, neconditionata, aceasta urmand sa se vada ulterior si in relatiile dintre noi, din care unele raman si “cresc” frumos, altele se schimba sau nu mai raman deloc in functiune in viata noastra.
Sa transcendem suferinta nu inseamna ca nu mai putem trai durere. Suntem oameni si viata pe pamant are o dinamica agresiva uneori care poate sa ne impacteze si poate sa provoace si durere. Ceea ce dispare insa, este supararea. Sa transcendem suferinta inseamna ca poate sa ne doara, dar sa nu mai fie suparare. Pentru ca suferinta este durere traita cu supararea sau ciuda ca ea, durerea exista in acel moment in corpul si in viata noastra. Daca vreti alt cuvant care sa descrie acest lucru, putem sa folosim din zona de valori, cuvantul “acceptare” sau pe scurt, a trai in impacare cu prezentul.
Pentru a ne fi noi noua insine de ajutor in sensul celor de mai sus, este in beneficiul nostru, femeie sau barbat, ca inainte de a intra intr-o relatie noua, sa fim un timp intr-o perioada de liniste relationala, in care fizic, psihic, emotional, spiritual, sa decantam om cu om din noi si obicei cu obicei, pentru a nu face acest lucru in relatia nou formata, in loc sa ne bucuram cat mai mult unii de altii.
Sa lasam suflet cu suflet din cele cunoscute odata, sa isi traiasca liber scenariul sau actual, prezent, din povestea in care ii e si trupul, pentru a putea si noi sa ne traim experienta din prezent, din relatia in care ne e si trupul.
Undeva in noi ramanem conectati fara niciun dubiu toti si suntem asa in permanenta, insa a trai in suprapunere de faze si de experiente si “scenarii” la nivelul experientelor individuale, inseamna multe “eu-ri” neimpacate cu povestea si aceasta nu inseamna nici prezenta, nici prezent si nimeni nu este de fapt acolo unde ii e locul in prezent, unde sufletul il poarta pentru a trai o experienta autentica de viata, din trupul pe care “il ocupa” temporar.
Facand aceasta decantare, ne luam sufletul ramas poate intr-o faza de poveste si il investim in povestea de acum, si astfel avem mult mai multe sanse sa o traim cu toata forta sufleteasca de care suntem toti in stare, pentru a trai asa cum am venit sa traim aceasta experienta a vietii si anume, autentic sau cat mai autentic.
Asa vom sti ce e iubirea, asa vom sti ce e prietenia, asa vom sti ce e respectul pentru si intre noi, pentru ca vom fi liberi sa le intelegem si sa le experimentam, fara angoasele unor “povesti neterminate”, intrerupte bursc, fara presiunea unor nevoi sau stari imaginate mult mai mari decat sunt in realitate deseori si fara strigatele unor amintiri si visuri neimplinite, care au creat o granita a lor pentru “eul” care le-a trait candva si le-a pastrat in sine, neimpacat cu experienta prin care le-a trait.
Poate ca uneori suntem atat de amprentati de relatiile din trecut, incat avem nevoie de ani de zile sa facem acest lucru si nu putem sa ne asumam aceasta perioada lunga de decantare si de constientizare a noastra cat mai de langa “miez”, insa e foarte sanatos pentru toata lumea macar sa ne dam voie sa ne asezam cu noi, sa fim doar noi cu noi o perioada, intr-o pauza sanatoasa dintre relatii, pentru a ne aseza sanatos in noi insine inainte de a ne insoti cu o persoana noua, intr-un cuplu nou, intr-o relatie noua, intr-o experienta noua.
Aceasta pana cand organismul nostru metabolizeaza cat de cat “iesirea” dintr-o relatie si organizeaza interior niste procese emotionale, fizce, psihice si spirituale care “cer” in continuare acelasi tip de activitate cu care s-au obisnuit intr-o relatie ( fie ea de iubire sau abuz) si ne ofera spatiul necesar sa putem incepe o relatie noua, in care sa il/o putem vedea pe cel/cea cu care suntem asa cum e sau cat mai aproape de cine este in intregul lui, sa putem si noi sa fim macar constienti de proiectiile pe care le facem daca mai apar si sa putem fi intimi cu adevarat, cu cel/cea cu care suntem in prezent fara “prezenta” energetica a altor parteneri pe care i-am avut.
Doar eliberati de obiceiul de a fi intr-un anume fel, ne putem simti pe noi si pe celalalt in relatie, cum vibram si cum vibreaza si ne putem darui unul altuia, autenticul in relatie precum si ceea ce putem impartasi fiecare cu celalalt pentru a creste cat mai constient in doi.
E de ajutor aici sa nu ne impotmolim in ideea de perfectiune si sa luam aminte la aceste lucruri, cine vrea bineinteles, sa le cernem fiecare dintre noi si sa ne dam sansa unei experiente macar de minima decantare, pentru un pas de constienta in plus care poate aduce oportunitatea unor decizii constiente care scutesc poate ani de suferinta, suferinta care ne-ar invata in primul rand ca este necesar acest proces … si sa stam astfel cu noi macar putin reflectand la toate aceste lucruri, inainte sa ne “arunce” organismul si nevoile materiale, fizice, psihice, emotionale si spirituale, daca am ajuns pana la ele, dintr-o relatie in alta, imediat.
Pe fondul de identitati create pe parcursul vietii, ” am fost/sunt fiica lui X” “sunt prietena lui Y”, “sunt doctor”, “sunt manager”, “sunt bolnav” sau “am fost bolnav”, “sunt bogat” sau “sunt sarac”, “stiu” sau “nu stiu”, nu facem altceva decat sa ne proiectam o tesatura de realitati peste realitatea pe care o traim si pe care nu avem cum sa o percepem asa cum este ea, decat daca renuntam la identificarea noastra cu aceste roluri, cu partile de viata pe care le-am trait, separandu-ne de “miez” ( adica de constienta faptului ca nu suntem doar rolul respectiv, ca acela este doar un rol si nu ne defineste in totalitate si este doar o forma temporara de a experimenta ceva), ori de cate ori trecem cu fiinta in cate-o haina a unui rol.
Ele sunt si vor ramane ceea ce numim povestea noastra din aceasta viata, insa povestea merge mai departe.
De cele mai multe ori, cand ajungem la o traire autentica, la o observatie autentica, dincolo de imaginatie, speculatii si interpretari, suntem surprinsi si spunem ” e dincolo de tot ce mi-am imaginat”, “intrece orice imaginatie”, spunand in acelasi timp un adevar si anume ca ceea ce este autentic nu poate fi imaginat … ci doar trait, redat.
Traind imaginat o experienta, traim cumva pe langa experienta si atunci in functie de felul in care ne imaginam pentru ca si acesta este de mai multe feluri,
- fie vom vedea din experienta doar ceea ce ne-am programat anterior sa vedem,
- fie suntem dezamagiti deoarece am apreciat pe langa realitate multe aspecte in sensul pozitiv,
- fie vom incerca sa dam experientei din prezent forma pe care ne-o imaginam, sa controlam noi tot si atunci este firesc ca experienta sa reziste pentru ca nu ne contine doar pe noi si cand simtim ca experienta ne rezista o percepem ca pe un afront ceea ce inseamna ca apoi cream o continuare a experientei din fondul de filtre si de mecanisme de aparare pe care il avem.
In niciunul din aceste cazuri, ce traim nu e autentic. Autenticul se dezvaluie abia dupa experienta in functie de ce ramane in noi si ne ridica semne de intrebare care ne fac sa cautam raspunsuri si in functie de cat de autentic iarasi, ne dorim sa le gasim.. pentru ca putem sa ne inducem/imaginam iar diverse variante de raspunsuri in loc sa constientizam ceea ce organismul nostru a inregistrat deja din experienta ca fiind un adevar.
Traind din interior o experienta, traind o experienta fara proiectii sau constienti de ele, abia atunci suntem in contact cu experienta, abia atunci ii simtim dinamica cum curge in vene si ganduri si simtiri, abia atunci avem masura fortelor care sunt distribuite in experienta, abia atunci putem sa curgem din interior cu experienta, inspirandu-i fara a interveni prin vointa noastra absolut umana, un curs si un parcurs care poate sa placa tuturor insa pe care il alege numai cine vrea din cei care participa la experienta.
Traind asa o experienta, fiind noi insine conectati la propria constiinta, in care trecutul nostru ofera doar variante de realitate ca o baza de date de “studii de caz”, afiliata la baza de date colectiva, si nu ca povesti in care inca mai suntem prinsi si mai traim profund mental – emotional, ne conectam cu ceilalti de la constiinta la constiinta, nu de la orgolii la orgolii, de la frici la frici, de la nevoi si ambitii la nevoi si ambitii personale.
Traind din interior o experienta, abia atunci traim din “miez”, abia atunci cream din “miez”, sau dintr-o proximitate sanatoasa a “lui”.
Acest “miez” traieste (deja) dincolo de ce vrem si de ce nu vrem, de ce intelegem si de ce nu intelegem, de formele realitatii pe care le-am creat in timp si au ramas imaginii vii in constiinta noastra fara sa se potriveasca neaparat si cu viziunea miezului fiintei, “din adanc”, fara sa se potriveasca neaparat cu o traire a clipei neinlocuita pana aproape de absorbtie, de poveste si identitati.
“Miezul” trebuie sa traiasca cat mai liber sau nestanjenit, pentru a “formula” cursiv aceasta realitate.
Cand formulam realitatea din fondul de trairi neconsumate inca, de dorinte si orgolii neimplinite, de identitati care mai de care adunate ca forma de raspuns la intrearea “cine sunt”, formulam realitatea dupa chipul si asemanarea noastra din acel moment, adica avem o realitate amestecata, divergenta.
Cu cat mai mult ne asezam in tihna in povestile de viata pe care le-am trait, cu cat mai mult ne vindecam de amprentele create de dureri si de succese, de iubiri conditionate, partiale, incomplete si de treceri prin etape de poveste, cu atat mai mult cream o realitate dupa “chipul si asemanarea” acestui “miez”, adica clara, simpla, curgatoare, “formulata” in prezent in deplin respect fata de alegerile “partenerilor” la experienta pe care o traim.
Cu cat “miezul” e mai liber, cu atat mai mult in traire exista autentic si in prezentul “nostru”, ca intrupare sau manifestare a acestui “miez”, exista sens.
Cu atat mai mult ca intrupare a acestui “miez” in realitatea formei/ planul material (3D), avem sentimente autentice si le recunoastem ca atare si dispar indoielile de genul, “dar oare de ce fac ce fac acum”, ” dar oare e bine sau gresit ce fac acum”, dispar regrete si pareri de rau dupa alegeri, tocmai pentru ca exista o claritate in interior care inseamna un fir neintrerupt al unei “viziuni” care se transmite pana in fapta.
De la acest “miez” plecam, de la constienta simplitatii vietii, de el ne indepartam la un moment dat creand realitatea in cea mai mare parte din fondul de urme ale vietii pe pamant (minte, prin ce inregistram si ne imaginam) si la el ne intoarcem (constiinta), tot la un moment dat, “dezbracati” de tot si toate, creand realitatea din izvorul vietii.
Stiind ca el exista in interior, spaima de a ne elibera de masti, de visuri si dorinte invatate in care ne punem toata fericirea, controland apoi cateodata obsesiv totul pentru a 0 si trai asa cum ne-o imaginam, devine astfel fara sens.
Niciunul dintre noi nu se arunca in gol pentru a fi un nimeni si nu ramane fara absolut nimic, atunci cand este sau se lasa dezgolit de experiente, forme, vise devenite scopuri si identitati, ci se intoarce Acasa, la tot ceea ce a fost si este, in esenta creatiei acestei realitati.
Ne e insa teama sa ne apropiem de miez, pentru ca e necesar sa lasam mai libera varianta de poveste in care am investit si care ne gandim noi ca ne ofera si o garantie a fericirii tocmai pentru ca am investit …, e necesar sa trecem de noi insine in atat de multe forme in care ne-am creat si langa care bune, rele, ne simtim in siguranta pentru ca le stim …, e necesar sa lasam sa plece ceea ce credem ca avem si ne defineste, inclusiv placerile si visele de care ne-am atasat, si toate acestea, pentru ce ?
Pentru o “promisiune” in acest moment, o “promisiune” formulata adorabil si destul de chemator de toti cei care cred ca l-au atins si care cred ca viata lor se intampla acum din “miez”.
Real sau nu ce spun ceilalti, devine evident la un moment dat, ca undeva in noi este un “soare”.
Si nu ma refer aici la experientele induse care ne comunica de la inceput ca acolo ne indreptam cu si in imaginatia noastra, ci ma refer la experientele autentice, atunci cand pur si simplu “soarele” din interior se arata singur, alungand orice umbra care e un filtru pentru ceea ce numim noi, “lumina lui”.
Aceasta vãdire din interior, atunci cand nu o cauti, atunci cand nici macar nu stii de “soare”, atunci cand nici prin cap nu iti trece ca el ar putea sa se arate din interiorul tau pe care il vezi plin de decoratiuni interioare la care mai mult sau mai putin te inchini, de “obiecte” adunate fara noima, fara haz sau cu un oarecare haz, de prin calatoriile in care mai mult cu mintea, uneori cu trupul, de destul de multe ori cu sufletul si poate uneori si cu constiinta, ne-am aventurat, e ceea ce arata ca “soarele” exista.
Si cand de dinauntrul nostru suntem “luminati” de el, atunci se schimba multe si cateodata totul, in functie de cat de multe vãluri are realitatea din interior cu care noi, l-am imbracat.
Si se schimba atat interior prin felul in care percepem si traim apoi realitatea acordati la el si se schimba si exterior, adica viata noastra, povestea noastra “sufera” si ea un acordaj pana cand ne reprezinta, incat asa cum spuneam anterior, tot ceea ce suntem si traim si transmite coerenta, aliniere, congruenta, armonie intre forte, unitate,”lumina”, bucurie, sens si autentic.
“Miezul “nostru are o vibratie care anima viata chiar daca pana la un anume punct in evolutia noastra, cea mai cunoscuta “interventie” a lui, e observatia si uneori cate o informatie neutra care te centreaza atat de simplu si direct atunci cand o asculti, intr-o apreciere obiectiva a realitatii pe care la nivelul mintii subiective nu putem sa o formulam pana in acel moment.
Ne e teama sa ne apropiem de “miez” pentru ca am invatat ca trebuie sa murim ca sa renastem, ca suferinta este un indicator, ca ne trebuie ani de depresie si de chinuri, am invatat ca suntem proprii nostri dusmani si ca lupta este calea, ca mintea trebuie distrusa si ca ego-ul trebuie anihilat.
Si invatand toate acestea, cum sa mai avem curajul sa ne apropiem de “miez”, de tot ce ne insufleteste intr-un mod atat de neconditionat si iubitor incat ni se permite chiar sa ne mintim pe noi insine de secole de ani … ?
Da, poate ca tot ce am descris mai sus reprezinta cãi in sine si in mod cert, o parte dintre noi le-am si experimentat. Insa acest lucru nu confirma neaparat ca doar asa se poate.
Ar fi o trista punere in forma, stricta, a unui “miez” care are ca functie principala a crea, din nimic, un infinit de forme si de cãi si asta in permanenta.
Este necesar sa avem curajul sa lasam “miezul” sa ne inspire cum sa il traim, acordat la structura constiintei noastre colective de acum, pentru a putea face pasi frumosi in evolutia noastra. El o face oricum, ne inspiram pe noi de dinauntru insa nu avem acces la noi datorita adevarurilor absolute pe care le-am formulat pana acum.
Nu trebuie sa ne fie teama de aceste identitati si nu trebuie sa le uram.
Fiecare suntem noi intr-o anumita forma si fiecare rol ne poate invata despre esenta, despre “miez”, un atribut. Fiecare rol ne ajuta sa ne intregim in sine si sa ne capatam constienta cea dintai in care nu traiam in eu-ri ci ca un intreg.
Insa pentru aceasta nu inseamna sa depozitam aceste povesti pe care le traim si sa colectionam aceste roluri si identitati si sa ne mandrim cu ele folosindu-le ca argumente uneori in competitia dintre noi, ci inseamna sa ne orientam mai mult asupra experientei pe care o traim prin intermediul lor si sa vedem ce ne invata ea despre cine suntem?
Avem tendinta sa le respingem si sa ne luptam cu ele cand auzim de peste tot mai mult sau mai putin ad literam “ca ni se opun”. Insa nu e vorba despre lupta pentru ca orice parte am respinge dintr-un singur “eu”, ce mai ramane nu este, intreg.
Ce e de facut, e sa reconciliem situatiile si rolurile pe care le-am avut si sa traim in impacare.
Doi oameni se impaca cu adevarat atunci cand se asculta unul pe celalalt cand se inteleg si isi inteleg motivatiile de a face sau de a nu face anumite lucruri, cand sunt dispusi sa renunte la ce este surplus de ego si vine din ambitie si atat si cand sunt dispusi sa lucreze fiecare constient sa traiasca pasnic, relatia impreuna.
Altfel, doi oameni care lupta nu se lasa pana cand unul invinge si celalalt este invins. Aceasta nu inseamna impacare si nu inseamna o viata impreuna, aleasa liber, constient.
Asa si noi cu partile de sine. Ele trebuie intelese, luata experienta pe care au trait-o, inteleasa pana in acel punct in care pot face pace cu povestea si aduse toate in prezent crescand sansele unei povesti de viata autentice care inseamna doar prezent la mod continuu, fara umbre.
“Miezul” ne va inspira calea, chiar daca seamana sau nu cu a altcuiva.
Unul din reperele ca experienta atingerii de miez e autentica, este faptul ca poti combina aspectele umane si mijloacele acestei lumi pentru a crea noi experiente de atingere a lui din ce in ce mai simple, dincolo de ceea ce s-a experimentat pana acum, pentru ca noul formei, este ceea ce “miezul” ne propune in permanenta.
A trai in prezent e semn ca suntem traitori de “miez”. Aceasta inseamna insa a nu il mai imagina. Pentru ca atunci cand esti ocupat sa iti imaginezi ceva, deja nu mai traiesti (la modul constient) prezentul.
Nu putem opri creatia vietii, nu o putem conserva in forme doar pentru ca asa am invatat si pentru ca asa ne-am obisnuit sa o traim.
Cand constrangem viata sa se intample dupa ce stim deja sau vrem cu orice pret, ea doare.
Si in noi e nefericire. E nevoie la un moment dat sa ii dam vietii libertatea sa creeze forme noi si sa ne inspire libertatea ei de a crea, pentru ca la un moment dat intre noi si ea, nu e nicio diferenta.
Echilibrul vine din diversitate iar evolutia nu exista pe acest pamant fara schimbare. Cand ne opunem evolutiei noastre se naste suferinta. Pentru ca nu poti constrange Viata sa nu isi urmeze felul de a fi.
Iar atunci cand o constrangi, ea va gasi cu siguranta o cale pentru a crea in continuare experiente noi, care pentru om, inseamna a se dezvolta catre armonie sanatoasa intre parti, respectand insa legile naturii, ordinea in care Viata s-a creat, constiinta, spirit, suflet mai intai si apoi, inteligenta si materie.
“Viata” ocupa temporar un corp, se imbraca temporar cu o haina, insa in interior ramane aceeasi Viata care daruieste Viata si felul ei de a fi e metamorfoza, in permanenta Viata inventeaza si se reinventeaza pe sine insasi creand din sine insasi forme noi. La fel, suntem si noi.
Cand intelegem ca suntem “produsul” Vietii mai inainte de a fi adusi pe lume prin parinti, Viata incepe sa creeze liber iar noi putem sa o traim la fel si nu ne mai opunem la schimbare. Mergem pur si simplu pe acolo pe unde este firul ei, si impartasim cu ceilalti din experienta vie a Vietii din interior.
Ne temem si suferim enorm cand nu ne mai regasim in relatii de cuplu, afaceri si prietenie si simtim din nou ca nu mai suntem noi si ca viata nu mai e cea pe care o stim.
Si simtim uneori un soi de moarte, pentru ca din nou, nu mai regasim scenariul, rolul.
Insa nu murim cu adevarat, moare numai un scenariu … pe cand noi ne nastem iar si iar din tot ce moare, pentru a trai din nou, din ce in ce mai mult povesti de viata Vii, pentru a trai o fericire care nu pleaca si nu vine, care nu inseamna un ceva sau altceva, care exista si in ceva si in altceva si care este in primul rand, in noi.
Ne nastem astfel din noi insine in si prin tot acest proces de evolutie umana, la fel ca sarpele care isi creste o piele noua sub cea veche pe care o leapada atunci cand il constrange pentru ca nu se mai potriveste dimensiunii la care a ajuns, pana cand ne recunoastem “in final”, ca cel care il creeaza, in acelasi timp in care, in plan uman, il si traieste.
Dezgoliti de identitati, aflam ca raspunsul la intrebarea “cine sunt eu”, nu e in CV-ul nostru, nu e o noua identitate, ci o prezenta fara niciun nume, fara nicio forma, fara inceput si fara de sfarsit, pe care atunci cand o gasesti cu adevarat, nu te mai intereseaza niciun nume.
Invatati insa cu forma cautam disperati un nume ezoteric sau un chip de inger sa ne descrie apartenenta spirituala.
Cand de fapt Viata fiind si noi, apartinem Vietii de la inceput, de dinainte de clipa in care Viata insasi a intrat in forma.
Insa este atat de greu cateodata sa gasim raspunsuri autentice pentru ca, de fapt, gasim ceea ce am invatat ca trebuie sa gasim.
Cand suntem constienti de “miez”, viata noastra pe pamant in aparenta daca o privim din exterior e mai mult sau mai putin aceeasi. Traim acelasi tip de experiente ca forma si conventii la care ne raportam cu totii.
Insa pentru omul care este constient de “miez” diferenta e fundamentala.
Dispare suferinta ca viata e asa cum e si nu e altfel, dispare disperarea de a nu avea ceva, orice, de la o haina pana la o emotie, un titlu, un om, un loc in lume sau o experienta anume …, apare bucuria ca exista, simplu fara sa te mai ocupi sa o imaginezi cumva ca om, cu mijloace umane si mentale ca stare in interior si toate acestea si nu numai atat, constituie un fond interior pentru experienta vietii, pentru orice experienta in care suntem, in care oamenii si experienta faptica, traita, isi lasa tot, si “binele” si “raul”, insa ce ramane la un moment dat ca sursa a trairii si a creatiei in continuare, dupa ce “binele”si “raul” se metabolizeaza, este doar esenta – esenta care ne insufleteste si a facut si face in continuare sa fie posibila, aceasta viata.
Cu drag, o Viata minunata tuturor !
Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .
Va multumesc,