Articole si vindecare

Nu suntem prosti … sau despre “prostie” si consecintele pe care le creeaza acest cuvant

Nu suntem prosti … sau despre “prostie” si consecintele pe care le creeaza acest cuvant

Deseori folosim termenul de “prost” si de “prostie”, chiar in cercuri educate, in care oamenii au preocupari intelectuale, preocupari de dezvoltare, preocupari spirituale, incercand sa punem intr-un singur cuvant sa spunem,  o “limita fundamentala” pe care credem noi, ca un om o are in a intelege si a comunica.

Uneori facem acest lucru mai mult descriptiv si folosim cuvantul “prost” din comoditate, in loc sa explicam limitele umane ale persoanei sau ale grupului de persoane la care ne referim, alteori e si comoditate si depreciere, sau dispret.

Pe unii dintre noi o eticheta ne scuteste de a elabora o concluzie sau o parere, insa aceasta eticheta nu are o valoare in sine si nu aduce valoare in dialog.

Folosim etichete insa, foarte des.

Asa incat e usor de constatat practic, faptul ca ceea ce numim noi “prostia” unui om, atunci cand nu suntem indiferenti sau nu ne consideram net superiori ca sa nu ne mai intereseze chiar nimic decat ego-ul nostru, ne infurie foarte tare. 

In acel moment al furiei, daca stam sa observam si sa analizam se intampla de fapt ca noi ne vedem pe noi neputinciosi in fata celuilalt si aceasta neputinta ne infurie.

Dar de ce tocmai neputinta ? 

Unul din motive poate fi faptul ca ne dorim ceva de la celalalt si speram ca in urma dialogului pe care il avem, celalalt sa faca ce vrem noi. 

Investitia noastra in dialog, trebuie sa aiba o finalitate. Asa suntem invatati. Ori de multe ori aceasta finalitate inseamna ca lucrurile sa se intample cum vrem noi. 

Invatam sa fim persuasivi in cursurile de vanzari, invatam sa fim persuasivi cand tinem prezentari si ajungem incet incet sa credem ca scopul oricarui dialog e sa convingem oamenii de ce vrem noi.  Chiar si pe cei apropiati, pe copii, pe parteneri, pe rude si pe prieteni.

Si cand acest lucru nu se intampla, cate dialoguri nu sfarsesc in lipsa de argumente si abundenta de etichete, cate dialoguri nu sfarsesc intr-o stima de sine foarte scazuta pentru ca nu am punctat vanzarea, cate dialoguri nu sfarsesc intr-o senzatie de esec atunci cand credem ca cel caruia ii vrem binele nu accepta “binele” de care am incercat sa il convingem ?

Si cate relatii nu se termina, cand dialogurile noastre ajung asa ?

Asadar limitele celuilalt date de “prostia” lui, pun in mod concret limite in calea noastra, in calea implinirii a ceea ce noi vrem sa se intample, sau a ceea ce credem uneori ca chiar e “bine” sa se intample.  

Ca atare ne putim simti neputinciosi in ce vrem noi sa facem si vazand ca nu putem sa il convingem pe cel pe care in acel moment il vedem ca pe un “prost”, ne infuriem. 

Furia aceea insa ne apartine noua, e reactia noastra si este o emotie produsa de modul nostru de a vedea si de a face lucrurile, iar toate acestea este necesar sa ni le asumam. 

Asadar furia noastra e de fapt in mare parte o furie pe sine, insa este indreptata in exterior. Este greu sa toleram esecul momentan si de acest esec e responsabil  celalalt care trebuie sa fie “prost” pentru ca doar asa se poate explica faptul ca nu am reusit sa il convingem. 

Fiecare om de pe pamant, fiecare dintre noi, are in contextul actual al existentei noastre, mai multe limite ale sale, cu care se intalneste pe parcursul vietii.

Si fiecare dintre noi, in anumite circumstante si in raport cu anumite lucruri, poate fi considerat nestiutor, incet la minte sau mai putin inteligent sau poate cu o oarecare inflexibilitate si poate fi etichetat in orice fel.

Insa din pacate, noi nu ne gandim la aceste lucruri si credem ca nu putem fi niciodata in postura unui “prost”, atunci cand rostim cu destul de multa usurinta acest cuvant.

Astfel fiecare dintre noi, expus la un anumit context de viata, poate dovedi la un moment dat o “limita fundamentala”, adica un prag de intelegere dincolo de care totul e ca si cum te uiti intr-una la cea mai neagra noapte si tot ce vezi, e numai noapte.  Si ne putem gasi si noi printr-o conjunctura a vietii in preajma unui om care poate nu ni se adreseaza cu o eticheta, dar gandeste insa sub un zambet larg si un comportament perfect din punct de vedere social, ca in fata lui este un “prost”. 

Limitele noastre sunt insa limite care pot fi momentane, care tin de circumstanta si apartin unui context sau unei conjuncturi de viata. 

O eticheta insa se dezlipeste greu. Si cu multa munca.

Limitele noastre sunt strans legate de perceptia noastra.

Felul in care noi ne uitam la viata, la noi insine si la lucruri, perceptia noastra este lucrul asupra caruia e necesar sa ne intoarcem de fiecare data cand in noi sar butoane, cand experimentam emotii intense si reactiile noastre sunt mai tulburate. Si indraznesc sa spun ca nu doar in astfel de momente este necesar sa ne evaluam perceptia ci este necesar sa o facem permanent pentru ca omul e un fenomen dinamic care e intr-un context dinamic si perceptia noastra e influentata permanent de toata aceasta tesatura de dinamici. 

Pentru ca toate acestea au loc in corpul nostru si sunt raspunsul nostru la interactiunea noastra cu mediul inconjurator.  Ce se intampla in afara noastra este un context in care suntem si cu cat suntem mai orientati catre in afara noastra, cu atat mai mult depindem cu reactiile noastre de context. Cu alte cuvinte cand contextul se agita, ne agitam si noi, cand contextul e mai calm, ne calmam si noi. Cam ca la meteo – depdendenta.

Atunci cand putem privi la experienta pe care o traim in perspectiva ei de ansamblu, contextul si optiunile de viata de moment, putem sa evaluam mai obiectiv resursele si optiunile pe care le avem si putem vedea ca chiar daca nu putem sa facem anumite lucruri intotdeauna exista alte lucruri asupra carora putem lucra si pe care chiar putem sa le implinim si nu ne-ar mai infuria atat de mult nici neputinta noastra si nici limitele celor care sunt in jur.

In acelasi timp putem sa acceptam ca pe moment exista limita si neputinta si in acelasi timp am sti si ca exista o cale de a conlucra cu totii cu respectiva limita sau neputinta, fara a marginaliza pe nimeni, fara a pune etichete, fara a creste prin aceste actiuni neputinta noastra si a celor care sunt in jur, crescand consumul energetic si traind epuizarea.

Este adevarat insa si ca uneori oamenii din jurul nostru se incapataneaza si  nu renunta din orgoliu la diverse lucruri, se opun de dragul de a se opune sau au diverse interese pentru care pur si simplu nu renunta la ce vor sa faca,  Si este adevarat ca uneori ne afecteaza in mod direct acest lucru si oricat am incerca sa explicam punctul nostru de vedere pentru a gasi intelegere si cooperare, acest lucru nu se intampla. Da, ne suparam atunci pe situatie si putem sa folosim aceste etichete.

Si desi nu e scuzabil, este necesar sa facem totusi diferenta intre investitiile emotionale care au loc in cele doua situatii. Cand suntem superiori si avem nevoie ca celalalt sa fie “prost” in ochii nostri sa ne fie noua bine este una si cand e o nedreptate si ne descarcam obida este totusi diferit.

Mergand mai departe si ajungand si la altfel de situatii, exista oameni cu intarzieri in comportament si in gandire, exista oameni care uita, oameni care traiesc foarte diferit de ceilalti limitarea de moment, se infurie, se sperie, se retrag, actioneaza sub impuls si multe din acestea poarta uneori si denumiri de boli diverse. 

O parte dintre acesti oameni isi doresc insa sa invete, sa se vindece, sa se deschida, in timp ce alta parte se intampla cateodata si nu vor (in acel moment). Ambele insa, intr-o prima faza cel putin, ne infurie la fel.

Rezistente sunt insa in fiecare dintre noi si vom depasi aceste rezistente care sunt in noi precum si pe cele care exista intre noi, doar creand o punte spre resurse si intre noi, prin care oamenii sa poata si sa vrea sa invete si nu printr-un comportament care respinge nestiinta sau neputinta noastra sau a celorlalti, pentru ca atunci suntem ocupati cu “a respinge” si nu cu “a construi”.

Limitand prin furie si marginalizare experienta celorlalti, limitam in mod automat si experienta noastra. Doar deschizandu-ne intr-un mod cat mai autentic, realist si constructiv catre experienta celorlalti, vom putea sa intelegem pe “nu pot” si pe “nu vreau” si vom putea crea experientele pe care le dorim.

Acesti oameni pe care ii consideram in multe feluri sunt parte a unei existente care e comuna cu a noastra. Si chiar si asa, cu capacitati si calitati mentale uneori intarziate, sunt in continuare oameni, ceea ce este un adevar extrem de important.

Prezenta lor pe acest pamant este importanta desi nu e deloc placut cateodata sa traim limitele noastre pe care le percepem poate, numai in prezenta lor.

Acesti oameni nu trebuie marginalizati sau considerati fara vreo sansa. Acesti oameni nu trebuie uitati. Acesti oameni au acelasi drept la existenta ca al nostru si furia pe care o manifestam cand ne intalnim cu ei, sa nu uitam, este o furie care e a noastra … si traieste, in noi.

Marginalizand prezenta lor pe acest pamant, transformand cuvintele in etichete care foarte greu se dezlipesc, respingand prezenta lor prin emotiile pe care le traim in spatele cuvintelor pe care le adresam, este ca si cum ne-am marginaliza pe noi in varianta noastra care uneori nu poate si in plus, cream atat dezechilibru prin comportament cat si o “forta a imprejurarii” care la un moment dat va tinde sa restabileasca echilibrul acolo unde nu se manifesta inca in viata noastra.

Infuriindu-ne pe “prostia” altor oameni asa cum noi insine ne exprimam, infuriindu-ne pe “prostia” celor care nu pricep ce spunem, in acea clipa si in felul in care noi ne asteptam sau vrem, nu facem altceva decat sa dam glas acelorasi limite care sunt si in noi.

Nici noi nu putem mai mult, in prezenta lor.

Nu putem sa facem foarte multe in starea de furie, in starea in care in noi exista o opreliste la ceea ce traim, in care pentru neputinta noastra de moment, responsabili sunt cei care pot poate, mai putin ca noi.

Cand depasim starea de furie insa si ne revenim la sentimente mai hranitoare, cand ne deschidem sufletul la neputinta care e in jur, cand constientizam ca si noi suntem oameni si ca sunt momente in viata in care nici noi nu putem si ne dor poate judecatile si marginalizarea pe care o manifesta in prezenta noastra cei din jur, incep sa circule intre noi fluxuri de emotii care ne deschid si relatia incepe incet sa functioneze.

Avem poate uneori avantajul timpului si al preocuparii, al efortului depus care aduce in viata noastra la un moment dat si rezultate si daca in virtutea tuturor acestor lucruri ne consideram mai evoluati, mai inteligenti, mai rapizi la minte, daca ne consideram mai educati si mai potenti, poate semnul ca in noi exista toate acestea la modul autentic este sa traim aceste lucruri in prezenta celor care uneori nu pot.

Sa fim noi cei care intindem mana si intelegem, care sa facem poate primul pas spre conlucrare si inspre ajutor. Si daca nu ni se permite o continuare, atunci sa ne vedem de treaba fara sa punem presiune asupra a ceea ce se intampla prin cuvinte care greu se dezlipesc.

Limita pe care o experimentam, ca este de moment sau de etapa, reprezinta doar o borna de hotar catre experienta prin care invatam ca limitarea este o chestiune de moment, mult influentata de obiceiul de a trai, de a gandi, de a gestiona prezentul, de a face sau de a intreprinde, de a actiona, al nostru si al tuturor.

Limita pe care o experimentam reprezinta doar o borna de hotar catre experienta prin care invatam ca nelimitarea noastra nu trebuie sa insemne limitarea nimanui, ca libertatea noastra nu trebuie sa insemne inchisoarea nimanui, ca succesul nostru nu trebuie sa insemne insuccesul nimanui, ca stiinta noastra nu trebuie sa insemne marginalizarea nimanui.

Vremurile pe care le traim ne invata sa tinem cont unii de ceilalti, pentru a nu ne separa de tot prin perceptiile noastre si pentru a recompune si in plan fizic aceeasi energie pe care o compunem fara granite intre noi, intr-un plan subtil, care devine incet incet din ce in ce mai accesibil pentru toti.

Vremurile pe care le traim ne invata sa integram in experienta vietii noastre limita si saracia, oamenii bolnavi si pe cei singuri, oamenii respinsi de societate, oamenii uitati si oamenii impinsi de toti, pentru a putea sa folosim ce stim la modul constructiv fiecare si pentru fiecare dintre noi si pentru a ne intregi astfel, si pe noi. 

Cand aceasta borna de hotar va fi trecuta, pe pamant nu vor mai exista limitele de acum manifestate prin bolile pe care le avem, prin lipsurile si prin dezechilibrul material de acum, prin foametea si prin abuzurile pe care le traim.

Nelimitarea noastra e reala si o putem trai frumos.

Nelimitarea noastra tine foarte mult de experientele si experienta pe care o acumulam in viata, de un context propriu si individual in care am mostenit anumite calitati, de propria vointa si dorinta de a ne indrepta organizat catre solutii, de obisnuinta noastra de a le cauta si de a le gasi, de constructia interioara pe care o avem, ca o mostenire pe care ne-am adus-o dintr-un parcurs evolutiv mai lung decat aceasta viata, parcurs in care am fost preocupati sa evoluam.

Nelimitarea noastra tine insa si de educatie si de mediul in care fiecare a crescut, de un context exterior care poate fie sa dezvolte in noi acele calitati pe care le avem, fie poate sa le limiteze si chiar sa le inchida uneori.

Nelimitarea noastra exista, insa pentru a nu ajunge noi extrem de limitati separandu-ne de multi alti oameni de pe acest pamant, este necesar sa o intelegem in contextul practic al vietii si al existentei noastre de aici, de pe acest pamant, in coordonatele reale, practice, concrete in care viata noastra de acum se desfasoara.

Acest lucru il invatam acum prin ideea de libertate a spiritului si ideea de libertate a materiei, cu alte cuvinte invatam cum sa ne manifestam libertatea si nelimitarea in armonie si la modul constructiv, intr-o lume care are in continuare reguli pe care uneori si le impune, invatam sa ne manifestam creativitatea intr-o lume in care uneori pare ca nu exista optiuni, invatam sa impacam umanitatea cu valentele dezvoltarii infinite ale fiecaruia dintre noi, invatam sa impacam extremele si nu sa alegem una dintre ele.

Suntem cu totii din ce in ce mai constienti ca limbajul pe care il avem, cuvintele pe care le folosim sunt importante si creeaza realitati.

Suntem cu totii din ce in ce mai constienti ca ceea ce emitem, creeaza realitati.

Cu aceasta intelegere comuna, suntem cu totii din ce in ce mai constienti ca sunt cuvinte care construiesc realitati care limiteaza pe alti oameni si care in acelasi timp ne limiteaza si pe noi.

Unul din aceste cuvinte e “prostie”.

“Prostia”, nu exista. Fiecare om poate evolua pentru ca Dumnezeu si viata nu pun limite nimanui. Astfel, “prostia” nu este o apreciere obiectiva, ci una subiectiva.“Prostia” e o eticheta, o judecata de valoare si nu reprezinta un adevar. 

Evolutia ca proces ne cuprinde pe fiecare dintre noi, si atat timp cat schimbarea coordonatelor interioare e posibila in prezenta stimulului corect si al mediului propice pentru dezvoltare, “prostia” este o nestiinta de moment sau de etapa iar limitele noastre in acest sens nu ne definesc in totalitate.

Orice om expus in mod constant la stimuli prin care poate evolua si traind in mediul potrivit un interval de timp care i se potriveste lui, isi poate schimba  coordonatele limitarii sale, poate creste si se poate dezvolta.

“Prostia” insa exista inca din pacate ca termen si ca influenta a acestui termen sau cuvant, in gandirea noastra, in vorbire, in atitudinea si in comportamentul pe care le avem.

Iar genul de nestiinta si de neputinta pe care acest cuvant am vrea noi sa o exprime, mai exista si poate va mai exista pana cand vom crea medii corect organizate pentru a oferi educatia necesara atat din punct de vedere informational, cat si din punct de vedere al disponibilitatii noastre sufletesti, emotionale pentru a privi nestiinta, neputinta unor oameni ca fiind doar temporare si pentru a le adresa la modul propriu trezind si cultivand resurse, calitati, in locul lor.

Ajutorul nostru in mod direct la crearea unui mediu potrivit ar fi simplu, sa renuntam sa mai folosim acest cuvant si sa ponderam reactiile noastre in prezenta unor limite care exista pe moment si pe care le traim, constientizand la modul cat mai practic ceea ce cream in jur, atunci cand nu o facem.

Folosind acest cuvant nu inseamna neaparat ca suntem oameni rai. Faptul ca il folosim poate sa vina si din nestiinta a ceea ce creeaza precum poate sa exprime si o frustrare de moment si vine foarte mult din faptul ca asa preluam cateodata lucruri pe care ni le insusim fara sa le cercetam si ele se transforma in timp in caracter si in comportament.

Folosindu-l insa mult prea des, ne poate deveni obisnuinta, poate chiar sa inceapa sa ne placa si sa incepem noi sa il preferam si acest cuvant chiar produce niste consecinte si ne reprezinta in lume atat pe noi cat si o stare care chiar daca este de moment la un moment dat, prin folosinta repetata poate sa ajunga sa ne defineasca la modul propriu caracterul indepartandu-ne de acele trasaturi umane care fac viata mai frumoasa si mai sanatoasa interior si exterior prin relatiile noastre, in acelasi timp.

Cuvintele pe care le folosim ne descriu realitatea, ne caracterizeaza si au o mare importanta. Cuvantul “prost” si derivatele din acest cuvant, sunt cuvinte de vibratie joasa care stimuleaza atunci cand le folosim comportamente ale noastre si ale celorlalti din aceeasi zona de vibratie.

Orice cuvant pe care il folosim, este transportor al unor energii si in momentul in care il folosim ne hranim cu energia respectiva, crescand in noi ori o calitate, o valoare a fiintei care suntem, ori crescand in noi un obicei de comportament pe linia unor vibratii dizarmonice din gama in care se intampla judecata celorlalti, aprecierea subiectiva.

Folosind cuvantul “prost” asupra sau in prezenta unor oameni care pot avea sau nu o disfunctie sub termenul de boala in sensul clasic in care o cunoastem si pe care cateodata nu ii si cunoastem suficient de bine pentru a sti aceste lucruri, folosind acest termen asupra copiilor nostri, folosind acest cuvant asupra unor batrani sau a oamenilor strazii, asupra unor oameni simpli, folosind acest cuvant la modul general pentru a desemna o categorie a societatii noastre care s-a oprit, dupa parerea noastra, din a evolua, strica foarte mult in mediu, in oameni, in copii si prin corespondenta si in fiinta noastra.

Aceasta exprimare poate creste o neputinta intr-un om, poate genera furie mai ales in cazul in care persoana e bolnava, are un trecut mai dificil sau este vorba despre un copil mai emotional deoarece  actiunea noastra poate fi perceputa ca o nedreptate, poate genera rau fizic si inchidere emotionala, poate genera complexe grave si niciuna din aceste consecinte, pentru ca deja nu mai sunt numai urmari, nu ajuta in niciun fel pe nimeni.

Si daca nu putem sa ajutam la modul efectiv si constructiv pe cineva, sa incercam macar sa nu punem aceste etichete pecetluind chiar noi limita putintei altor oameni sau a propriilor copii.

Si oricat am vrea sa nu fie acesta un adevar, “prostia” celorlalti depinde si de gradul nostru de inteligenta precum si de abilitatea noastra de a intelege si a comunica atat cu propriile limite cat si cu limitele intalnite in viata, in societate si in ceilalti oameni.

Inchei prin a spune ca articolul nu este o critica la adresa persoanelor care folosesc acest cuvant, ci este un indemn la constienta si la deschidere fata de sine si de oameni. La a ne accepta propriile neputinte si neputintele celor din jur, nu din prespectiva resemnarii ci din perspectiva unor limite care exista in contextul individual si colectiv actual al fiintei noastre, pe care insa fiecare prin aceasta viata fiecare le poate adresa si depasi la modul constructiv.

Sa impartasim cu totii din valoarea noastra pentru a ne bucura de viata toti!

Multumesc tuturor participantilor de la seminarul “Porti deschise catre sine” – Tema “Furia”, alaturi de care am impartasit detalii despre acest subiect si cu care am petrecut un frumos drum impreuna de la furie la tonus, buna dispozitie si echilibru !

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,

Autor, Alina Mihai 
Coaching • Consiliere • Terapie
Sedinte individuale si evenimente