Pacea sinelui si invidia din noi

Invidia nu este un subiect usor si nici un subiect de abordat pe scurt daca dorim sa avem o imagine mai clara a mecanismului in sine si sa ne trezim prin claritate, capacitati interioare de a lucra invidia, de a aborda invidia cat mai constructiv.

A ne ocupa de invidie este un lucru necesar, chiar daca ne este poate greu sa facem acest lucru, nu doar pentru cei interesati de dezvoltarea si evolutia proprie, deoarece ramanand invidiosi, aceasta trasatura a noastra, creeaza consecinte nu doar de natura emotionala, relationala si la un moment dat psihica, ci si de natura fizica, pentru ca invidia creeaza un mediu acid in corp.

Invidia este o manifestare vie, care actioneaza vadit, fara ascunzisuri, putand sa o recunoastem astfel mai usor, spre deosebire de mandrie care actioneaza de multe ori deghizat si la nivel subtil, ingreunand uneori prin nuantele manifestarii ei deosebirea de sentimente pur umane ce pot fi de inteles in contextul colectiv actual in care ne aflam.

Invidia e starnita intotdeauna de un stimul ce tine de exterior, de cele mai multe ori legat de reusita aparenta sau concreta, de moment sau de durata, a unei/unor persoane intr-un context pe care ni-l dorim si noi. 

Invidia presupune o inchidere de suflet, o suferinta interna cu cauze adanci de obicei, generata in marea ei majoritate de mai multe lipsuri considerate intr-un fel nedrepte in raport cu calitatile pe care credem ca le avem, lipsuri care genereaza la randul lor, scenarii de viata in care ne dorim o postura inalta sau realizari marete despre care credem ca pot compensa perioada in care am fost lipsiti de o recunoastere considerata a fi o recunoastere pe merit, a acelor calitati si a beneficiilor pe care credem ca le-am fi avut asa. 

Invidia ca mecanism se intretine printr-un cumul de factori interiori si este un motor de activare a unei intregi structuri care exista in noi prin diverse mosteniri si invataturi, structura pe care avem insa ocazia pe parcursul acestei vieti sa o cunoastem si posibilitatea sa o transformam.

Asa incat oricat de dureros ar fi sa stam fata catre fata cu propria invidie sau incarcatura, a o privi la modul obiectiv pentru a putea sa o modelam constient si nu indus prin sugestie si autosugestie, este poate o cale mult mai sanatoasa pentru a “castiga” experienta propriei alchimizari, a aducerii in realitate a unor aspecte spirituale ce au nevoie de un exercitiu constient in raport real cu realitatea si cu practica de viata, dincolo de imaginatia noastra, pentru a putea fi valorificate si a crea substanta spirituala autentica, benefica in contextul framantat al realitatii noastre colective si individuale. 

Cand ceea ce intalnim ca circumstanta de viata in mediul inconjurator ne duce in invidie, in noi traiesc pe rand si toate impreuna, ura, mandria, dorinta de razbunare, obsesia, ciuda, ranchiuna, teama, ipocrizia, dorinta de a demonstra, vina, invinovatirea, ura de sine, ambitia personala, tendinta de a copia o alta personalitate si multa separare, intr-o combinatie de la situatie la situatie si de la persoana la persoana.

Traind intr-un singur moment de timp asa ceva, acest sentiment intern ne poate duce rapid in uitare de sine si putem actiona pe loc, creand reactii disfunctionale care mai apoi se vad si in structura noastra mai subtila si in felul in care traim concret dar si la nivel de organism.

Constiinta noastra poate sa devina in momentul experimentarii invidiei o « amintire » si nu mai stim ca avem capacitatea de a relationa in termeni de bun simt si de a discerne intre gandurile, cuvintele si faptele prin care reactionam, pentru a nu crea experiente care impovareaza si care ne indeparteaza de la statusul de fiinta purtatoare de un bine intrinesc si nascuta in aceasta lume pentru a il aduce si in fapt trait.

Dand curs invidiei, intram intr-un joc al unui scenariu interior pe care il alimentam din ceea ce ar trebui, poate, sa transformam.

Avem nevoie atunci de o cantitate corespunzatoare de constiinta pentru a opri neconsumat in impulsul de moment, acest scenariu care este doar la nivel de minte si cu care ne confundam atunci, ajungand astfel sa il si traim.

Acest scenariu este o tesatura de energii care se afla in miscare si noi devenim in acel moment corespondentul lor in lumea materiala.

Invidia este una din manifestarile/energiile care intuneca mintea, inchide spiritul si exclude constiinta.

Cand suntem cuprinsi de invidie rareori putem discerne adevarul de ceea ce credem ca traim si de cele mai multe ori tot ce credem, e justificat in conceptia noastra, asa dupa cum si reactia pe care o avem ne pare ca e justificata, pentru a ne descarca de incarcatura de ura care e in noi, incarcatura pe care nu putem sa o gestionam doar noi si simtim sa o descarcam pe cel care ne-a starnit invidia.  

Vorbim de ura deoarece invidia este o manifestare fidela a urii care e in noi. Poate ca acest lucru este dureros si nu putem crede despre noi ca suntem capabili sa uram, insa ramane de analizat de fiecare care este motivul invidiei si cum se propaga la nivel intern, in noi.

Putem invidia pe cei de langa noi pentru orice nu e prezent in viata noastra sau nu a fost sau nu credem ca va fi.

Ii putem invidia pe oameni pentru viata pe care o au, pentru cine sunt si ce fac, pentru bucuriile pe care le traiesc, pentru atentia pe care o primesc, pentru suferinta si durerea din viata lor, pentru experienta vietii si pentru simplitatea lor, pentru opulenta si chiar si pentru lipsurile din viata lor, pentru ca pur si simplu dau dovada de virtuti traind decent, constructiv si deschisi la suflet, situatia lipsurilor lor.

Ii putem invidia pe oameni pentru felul in care coopereaza cu viata pe care o traiesc, pentru inceputul pe care il au si pentru sfarsitul pe care ni-l imaginam ca l-ar putea avea, pentru sanatatea pe care o au si pentru bolile de care se vindeca, pentru frumusetea fizica sau pentru bucuria de a trai, pentru creativitatea pe care o manifesta si pentru linistea pe care o emana, pentru ca au fost « primii » si pentru ca au mereu ceva de spus si pentru ca o fac constant si pentru tot ceea ce mintea noastra poate cuprinde pentru ceea ce noi insine « nu putem » avea si noi, prin noi sau printr-o intoarcere a sortii in favoarea noastra.

Si pentru aceleasi “lucruri” ii putem urâ in acelasi timp. Pentru ca e vorba despre “ei” si nu despre “noi”.

Toate de mai sus le putem manifesta si putem crea invidie.

Tinand cont de toate acestea, invidia este poate una dintre cele mai complexe manifestari pentru ca pe langa gama de trairi interne de mai sus, ne pune fata in fata si cu

• un sentiment de nemultumire acuta fata de neputinta noastra de a fi in locul celuilalt,  care ne poate impinge in a intra intr-o competitie acerba cu cel/cei la care ne raportam, 
• un sentiment de lipsa de apreciere a ceea ce avem, prin perceptia ca “ce are celalalt e intotdeauna mai bun si mai valoros decat ce avem noi”,
• un sentiment de nedreptate cu care ne confruntam – “viata e nedreapta pentru ca ofera celuilalt ceea ce credem ca (si) noi meritam”,
• o perceptie subiectiva asupra realitatii care in acel moment e compusa doar din perspectiva limitata a ceea ce nu avem si are altcineva in situatia respectiva, care vine dintr-un gol interior, care creeaza in continuare, “gol”.
  

Acest lucru poate genera in functie de caracter si de pornirea firii educata mai mult sau mai putin pe baza de valori, ori o dorinta autentica de a rezolva invidia in raport sanatos fata de sine si in raport sanatos fata de realitate – adica ii lasam pe ceilalti sa se bucure de realizarile si de “norocul” lor si noi ne intoarcem sa ne construim realizarile si sa ne vedem “norocul” ori, poate genera opusul cum spuneam mai sus si anume o dorinta acerba de a reusi care de multe ori incepe prin a distruge efectiv ce a construit sau are cel pe care il invidiem si cu care ne comparam, ceea ce ne pune intr-un raport destul de nesanatos cu mediul interior/exterior, sustinut prin forta si indarjire si dorinta de a demonstra, rezultand de aici si inconstienta cu care putem uneori sa (re)actionam.

Invidia are un caracter foarte viu intelegand prin aceasta ca este o pornire foarte rapida a firii de a reactiona intr-un anume fel, ceea ce denota o radacina adanca si un comportament uzat prin blocarea lui intr-un scenariu unic, caracter viu care inseamna ca de cele mai multe ori nu avem nevoie decat de un moment pentru a uita de noi si de constienta, de calitatea interna pe care o avem de a ne raporta la realitatea pe care o traim intr-un mod cat mai apropiat de realul ei.

Cand uitam de noi (echivalent intr-o masura cu a nu mai fi atenti la noi) sub impulsul reactiei de moment, acest lucru se rasfrange intotdeauna si asupra celorlalti chiar daca ne consumam reactia intr-un mod intern fara sa trecem si la fapte (denigrare, defaimare, barfa, ironie), gandind numai de “rau”, noi cu noi, pe cel care ne starneste invidia in acel moment.

Invidia ne incarca destul de mult cu toxicitatea ei si intrucat nu stim exact ce vulnerabilitati psihice, emotionale si fizice avem si as mai adauga aici si “vulnerabilitatile de destin”, este in ajutorul nostru sa reflectam putin mai mult la acest aspect, mai ales ca prin manifestarea repetata a invidiei putem “atinge” mult,  si pe cei din jur.

Cei din jurul nostru pot fi vulnerabili undeva in interiorul lor si putem pune asupra lor o incarcatura, pe care oricat am incerca sa o justificam prin notiunea de “karma”, va trebui sa ne-o asumam tot noi la un moment dat, incarcatura care e cu atat mai grea cu cat sunt si situatii in care actionam nu doar in gand, generand prin actiunea noastra in care uneori implicam si alte persoane, proiectii multiple asupra unui om care nu sunt neaparat cu baza in realitate.

Aceasta pentru ca de multe ori auzim ca ce se intampla, se intampla pentru ca “undeva” exista o plata de facut, ca cineva sufera acum din cauza unei persoane, pentru ca a facut persoana respectiva sa sufere intr-o alta viata.

Ne intalnim insa unii cu ceilalti nu pentru a ne plati unii altora diverse datorii, cat pentru a ne pune impreuna calitatile pe care le avem astfel incat prin relatia pe care o cream, sa evoluam impreuna, fiecare din “locul lui interior” unde e atunci cand ne intalnim.

Sunt forme mai usoare de invidie si forme mai severe. Pentru ca acestea sunt cu adevarat « bolile » din noi.

Invidia ne blocheaza capacitatea de a crea sanatos ceea ce dorim.

Pentru ca in acel moment capacitatea de a crea sanatos, energia cu care putem crea sanatos orice , e investita in furie. O furie indreptata impotriva celui de langa noi. Pe care o alimentam din ura care e in noi.

Se creeaza astfel o obisnuinta la nivel subtil si suntem “legati” de cei de langa noi prin alimentul de baza pe care il procuram prin invidia din noi si anume, energie – “vreau si eu ce ai tu” sau ” ce ai tu e ceea ce trebuie sau ar fi trebuit sa am eu”.  

Nu ne putem desprinde prea usor de cei pe care ii invidiem pentru ca avem nevoie de aceasta energie pentru a obtine ceea ce dorim.  Si acest lucru, din pacate, este motivatia de a ne pune in miscare. 

Si tot din pacate, uneori apare o adevarata obsesie care se dezlantuie in noi si nu putem trai fara sa ii urmarim pe cei de langa noi, fara sa ne comparam cu ei, fara sa ne dorim ce au ei, fara a incerca sa sabotam ce au ei sau cine sunt ei sau sa ne insusim intr-un fel sau altul, ce au ei. 

Invidia este astfel o energie care ne poate scoate aproape total in afara noastra. Nu e nevoie sa o faca nimeni din exterior cum ne temem uneori, prin vraji, blesteme, legaturi, e suficient sa manifestam invidia care e in noi.

Invidia ne scoate in afara noastra pentru ca este eminamente o energie orientata « catre in afara »  Nu putem fi invidiosi pe noi. Putem fi invidiosi doar pe cineva din « exterior ».

Prin invidie suntem separati de noi si traim separati de lume. Si de mult din tot ce e mai bun si mai frumos in noi si in oamenii pe care ii intalnim.  

Ce putem face ?

Intr-o prima faza putem sa reflectam la ea, pentru a ne obisnui detasat, din postura de cercetator, cu notiunea in sine si cu energia ei. Putem vedea ce ne spune noua invidia in general si apoi incet, incet, intram si in particular, in scenariul nostru.

Invidia traieste in noi atunci cand:

• ne comparam cu cei din jur si ne vine pur si simplu sa ii uram sau sa ne uram ca nu suntem la fel de buni ca ei sau ca nu avem ce au ceilalti.
• ii urmarim pe cei din jur si o facem in scopul clar determinat de a le demonstra ceva sau avem in noi vie in acel moment dorinta de a demonstra, fie si numai noua insine anumite lucruri pe care insa le vedem la ceilalti.
• ii defaimam pe ceilalti, cand ii vorbim de rau in ideea de a ii indeparta de recunoasterea si meritele pe care le-au primit, fie pur si simplu ori fie ca ne dorim sa indreptam recunoasterea si meritele catre noi.
• ce este al celuilalt vrem si noi sa avem si « ne pornim » sa luam, de la lume, de la viata, de la noi, fortand.
• copiem si imitam in scopul clar de a fi mai buni la un moment dat decat cei pe care ii imitam.
• inchidem brusc o relatie pe care o avem, cand simtim ca doare in noi, pentru ca nu suntem inca sau nu avem si noi, ce este sau cat are celalalt.
  

Toate acestea (si mai mult decat acestea) exista in fiecare dintre noi ca mecanism si tipar de comportament.

Sunt multe in noi si nu este cazul sa ne uram sau sa ne invinovatim pentru ca le avem, pentru ca de multe ori acest lucru ne duce in neputinta de a mai incepe orice demers de constientizare si lucru constient.

Cu invidia se lucreaza delicat. Prezenta ei e ascutita si de cele mai multe ori e foarte greu sa recunoastem ca ne apartine.

De aceea avem nevoie de umanitate pentru a sti cum sa ne apropiem si de noi insine daca noi suntem cei care invidiem dar si de cineva care invidiaza, pentru ca inainte de a lucra concret cu manifestarile invidiei avem nevoie sa intelegem ce se intampla fara a judeca, ori acest lucru nu se poate fara disponibilitate sufleteasca si atentie umana.

Oricat ar parea de condamnat invidia unui om sau actiunea sa izvorata din invidie, nu putem sa nu o acceptam ca pe o manifestare omeneasca.

In acel moment, atat putem vedea. Ca nu suntem noi cel care a reusit sau reuseste sau traieste o anume experienta. Ca nu suntem noi cel sau cea care traieste o realizare, o bucurie. Iar invidia, e cam tot ceea ce putem trai. Iar cand traim asa ceva, e greu sa ne gandim (atunci, pe loc) la cei din jur si nu reusim sa aratam uneori, nici cea mai mica empatie. 

Fara indoiala ca a intelege acest lucru nu scuza multe din actiunile ce pot avea loc, insa cu siguranta ne ajuta sa luam intr-o mai buna forma cea mai buna decizie de actiona asa cum este potrivit atunci cand fie manifestam invidia, fie suntem subiectul invidiei altor persoane, fara a genera incarcaturi suplimentare. 

In toate este bine sa vedem despre ce e vorba si sa lucram cu ce avem si putem cunoaste in acel moment.

Echilibrat si constient. Si foarte practic. Vindecarea este o chestiune care poate fi privita si astfel pentru ca presupune sa luam o hotarare, sa lucram si sa o mentinem pana cand ne vindecam.

Din nou echilibrat si constient. Ducem multe din ceea ce incepem bun in alte zone pentru ca ne grabim sau omitem anumite aspecte doar pentru ca auzim cuvantul “practic” si vrem sa abordam lucrurile mai mult imaginativ si pe cai care sa nu implice un efort activ din partea noastra.

Aspectul practic tine insa de lumea in care ne manifestam. Pentru ca ceea ce traim e manifestare. Si pentru ca manifestarea are un sens si astfel poate sa ne fie « de folos ». Mai mult, manifestarea e actul creatiei in sine.

Nimic nu ia forma doar prin imaginatie sau numai prin visare. Nici invidia si nici eliberarea/vindecarea ei.

E bine sa apreciem cu claritate cand invidiem. O putem face pentru ca daca am ajuns pana aici inseamna ca exista ceva in noi care poate fi numit – constiinta si poate sta alaturi de invidie si colabora pentru eliberarea si echilibrarea ei.

Invidia are un fel aparte de a fi si implica intotdeauna o actiune de un anume gen pentru ca este o energie apropiata de a mandriei si in acel moment nu mai putem sa stam degeaba, nu mai putem sa gestionam. Simtim ca trebuie sa reactionam pentru ca aceasta energie are nevoie sa existe si ii trebuie activitate.

Reflectand la toate acestea, descoperindu-ne scenariul in care invidia lucreaza, descoperind ce vulnerabilitati nu putem sa acceptam ca avem sau ce neimpliniri avem sau ce trecut mai dureros nu putem inca sa gestionam considerandu-l responsabil pe el si pe cei care l-au creat pentru ce NU suntem sau NU avem ACUM, lucrand la a cultiva prezenta si prezent, lucrand la a investi concret in valorile pe care ne dorim a le purta si manifesta in jur, putem stinge din focul invidiei si ne putem darui sansa si experienta vindecarii ei. 

Astfel o alta modalitate de a lucra cu invidia este renuntarea.

Renuntarea la a trai ceea ce s-ar putea trezi ca dorinta de manifestare in momentul in care invidia traieste in noi si renuntarea la ce credem in acel moment ca am putea sa castigam prin reactia noastra. Ce castigam prin ura indreptata in exterior, nu este real. Si nu ne aduce in mod real, niciun beneficiu. Ci doar un moment de descarcare in prezent si un alt moment undeva in viitor si in cazul fericit in care constiinta omului lucreaza, in care ne vom vindeca interior prin constientizare si pareri de rau, reale si transformatoare. 

In loc de judecata, in loc de gandul rau, in loc de actiuni care probabil ca intr-un viitor ne vor durea sau ne vor crea rusine, putem alege sau putem sa ne straduim sa alegem, un moment de introspectie, un moment de centrare in realitatea obiectiva, un moment de acceptare a limitelor personale de moment, un moment de acceptare a contextului personal de viata, un moment de acceptare a propriilor slabiciuni si temeri, un moment de constientizare constructiva a propriilor frustrari, fara a le rasfrange asupra altcuiva.

Putem alege echilibrul reflectand la el si putem sa implicam in tot ce facem, constiinta.

Reflectand la cum putem trai momentul in care ne aflam prin intermediul lor – echilibru , constiinta – ne vom trezi memoria valorilor in care se afla toate optiunile posibile prin care putem face acest lucru si constientizand-o, putem crea o forma optima de raspuns aplicabila la situatia de moment, vom genera in noi resursele emotionale (energetice) pentru a o si aplica/trai.

Astfel, vom gasi modalitati de rezolvare a situatiilor create cat mai constructiv si transparent, implicand cat de mult putem valori, pentru a nu judeca omul care sufera in ascuns si in exterior invidiaza, insa pentru a adresa echilibrat si practic sau concret, situatia pe care suferinta lui o dezechilibreaza.

Si putin mai practic, pentru a ne vindeca de invidie este necesar sa observam

• relatia dintre stimulul sau subiectul invidiei noastre si noi,
• contextul in care invidia s-a manifestat,
• intensitatea cu care se manifesta,
• cat de des se manifesta,
• intervalul de timp pe care se manifesta invidia si
• actiunile la care “ne invita” si la care de obicei nu rezistam si pe care tot de obicei, le constientizam abia dupa ce se se intampla sa suportam si consecinte. 

Cu toate aceste “ingrediente” putem stabili un context intern al invidiei si vom putea percepe in profunzime ce anume avem nevoie sa cultivam ca mix de valori de sine, pentru a lucra invidia dinauntru inspre in afara si a preschimba contextul ei interior intr-un context mai favorabil relatiei cu sine si relatiilor umane pe baze mai umane si mai sufletesti. 

Apoi, avand in perceptia noastra acest context intern, este esential sa lucram la constientizarea valorii proprii si a drumului de viata care ni se potriveste cu adevarat, alaturi de aprecierea cat mai corecta a realitatii ajungand aici uneori in functie de situatie si la o cunoastere mai profunda a naturii umane si a vietii dintr-o perspectiva mai extinsa a lor decat cea la care ne raportam in mod uzual.

Oricat de bun si frumos ni s-ar parea ce are celalalt, ceea ce ne va face cu adevarat fericiti este ceea ce ni se potriveste noua ca drum de viata si ne implineste pe un termen lung. Iar acest lucru il vom sti daca ne va preocupa onest ce ni se potriveste noua si nu ce are celalalt si eventual ce (credem noi ca) are el “mai bun”. 

Toate acestea ne ajuta sa ne situam intr-un raport sanatos atat cu propria persoana cat si cu cei din jur cat si cu realitatea, sentimentul de neimplinire personala putand fi astfel vindecat si genereaza o preocupare onesta in raport cu viata noastra in care mediul din exterior e lasat sa isi vada in tihna si in felul lui, de el. 

Cu invidia nu e neaparat usor, pentru ca nici invidia nu este o energie simpla. E o energie complexa si ne trebuie constiinta sa putem lucra cu ea fara sa ne muste. Si nu e o energie « incepatoare ». E o energie veche care domneste de multa vreme in noi. Abia cand vindecam mult din invidia care e in noi, e pace. Si putem cunoaste cu adevarat ce inseamna sa o si traim.

Cateva din semnele pe care ne putem baza ca invidia s-a vindecat sunt urmatoarele:

• cand ne putem bucura sincer, cu tot sufletul, pentru celalalt in reusita lui, mai ales in momentul in care pare ca noi nu am mai avea motiv de bucurie sau cel putin, motivele concrete ale acestei lumi, pe baza carora am invatat ce inseamna bucuria.
• cand putem aprecia corect valoarea unui om si putem sa o recunoastem atat onest, firesc cat si deschis, oricine ar fi sa fie omul respectiv
• cand nu ne mai simtim invalidati sau amenintati social in vreun fel de cunoasterea, felul de a fi, statutul pe care il are un alt om sau experienta traita de altcineva,
• cand nu mai simtim nevoia sa ne comparam cu cei din jur pentru a ne simti confirmati in valoarea pe care o avem sau credem ca o avem,
• cand putem spune un firesc si sincer “multumesc” celor care ne-au fost de un ajutor real, mic sau mare si oricine ar fi sa fie ei.

Pacea sinelui este una din vibratiile si dimensiunile fiintei noastre care ne apropie de sursa vietii din care am venit fiecare dintre noi. Cand traim in pace, in noi e constienta, cuprindere si conectare. O liniste care vine dintr-un inteles profund ce nu are nevoie de nici o informatie pe moment. E doar stare.

Informatia se vede, mai “apoi”, in manifestare, in momentul creatiei in sine, in momentul interactiunii in plan uman. Atunci cand e locul ei pentru “a trai” in lume. Si toate se intampla dupa un sens care inseamna echilibru. Cu tot ce poate aduce el. Si cand echilibrul se formeaza in om si in afara lui, ceea ce traim e ce am incercat sa ne imaginam dar nu am putut-o face.

Cand invidia se vindeca se vindeca foarte multe in noi.

E ca un capat care iese si odata cu el se desira o intreaga tesatura. Simtim imediat o claritate a mintii si o impacare la nivel fundamental cu sine si cu lumea.

Si claritatea mintii si impacarea se pastreaza chiar daca omul care suntem mai are limite cateodata si “se apleaca” sub diverse incarcaturi.  Omul in acel moment, numai “se apleaca” pentru ca de acolo incolo, cand impacarea si claritatea mintii au inceput sa se intample, omul nu mai are absolut nimic la modul personal cu omul sau cu cei care sunt in jur, pentru ca in el “golul” care s-a creat la un moment dat nu mai este “gol” si nu mai cere compulsiv, orice (aproape) din exterior pentru a se umple. 

“Aplecarea” este o reactie fireasca a unui om care tinde sa ramana in echilibru fara a isi impune forta, doar prin valorile pe care si le-a construit, reactie care se intampla la abuz, minciuna, nedreptate sau neadevar.

Facem foarte multe lucruri si ne lasam pe noi insine sa traim diverse sentimente pentru ca nu suntem constienti cu adevarat de ceea ce creeaza. In noi dar si in jur.

Si nu stiu cati dintre noi avem cunostinta cu adevarat cu privire la ce e invidia si care e efectul ei in noi. Nu simtim acest efect si nu suntem in contact intern, nici cu efectul pe care il are invidia asupra evolutiei noastre si nici asupra celor de langa noi.

Nu stim cum ii cream structura si cum ne imbolnavim la modul efectiv pe noi. Nu stim cum ajungem sa traim in ura si cum ne « inlantuim » de fapt pe noi. Nu stim cum alergand dupa visuri care nu ne apartin din ambitie personala, ne indepartam de fapt de drumul optim pentru noi.

Nu stim toate acestea, nu suntem constienti de toate acestea. Daca am fi constienti, mult din comportamentul nostru ar fi schimbat.

Este esential sa ne oprim putin asupra noastra si sa lucram cu acest aspect. Aceasta deoarece pe cei din jur la un moment dat s-ar putea sa nu ii mai afecteze pentru ca evolutia merge mai departe si merge pentru fiecare dintre noi.

Si toti facem alegeri si cei din jur s-ar putea sa aleaga vindecarea in loc sa alimenteze acest tip de trasaturi de caracter si asta poate presupune sa traim intr-o buna zi doar noi cu noi, singuri si in singuratatea noastra ceea ce aducem in manifestare prin invidia pe care o avem. Pentru ca in jur nu  mai este camp de actiune pentru asa ceva, “camp de actiune” creat inconstient de oameni care inca nu au umplut golurile din ei, cu ceva al lor.  

Cu fiecare din elementele structurii noastre, ganduri si emotii, dorinte si nevoi, frustrari si lipsuri, care tin invidia in noi, putem lucra.

In fiecare dintre noi structura invidiei este diferita si elementele sunt asezate in alt fel. Exista un fir al energiei care le tine pe toate impreuna si care ne conduce in locul unde isi au locasul si catre felul in care se pot hrani. Intr-un fel propriu pentru fiecare.

Invidia se poate si invata. Pentru ca toate sunt in noi intr-un anume grad. Si desi nu suntem rai putem sa devenim, putem invata si ura, putem invata sa manipulam, putem invata sa ne fie frica sa alegem, putem invata sa fortam si viata si pe cei din jur, putem invata de toate.

Insa e bine sa ne gandim, daca ne dorim sa facem acest lucru, si sa ne punem intrebarea – ce anume vrem sa invatam ?

Stiu ca uneori nu stim.

Si ca nu putem sa fim altfel decat suntem pe moment.

Si ajungem in circumstante in care invatam sa fim altfel decat suntem din natura si din fire, din firea aceea insufletita de ceea ce numim noi Dumnezeu. 

Si cand ajungem aici si totul se intampla mai mult din nestiinta, ne incarcam cu tot felul de poveri care incet incet se simt in minte si in corp. 

Vine insa o zi in care dorindu-ne eliberarea din propria neputinta, nestiinta, din obiceiul de a ne umple “golul” cu orice (aproape) din exterior sau din imaginatia noastra, facem pas cu pas tot ce ne sta noua in putinta si ajungem sa si traim aceasta eliberare, transformandu-ne povara in emotii calde, vii, reale si in cunoastere de sine autentica, adevarata.

Pentru ca daca exista o alegere pe care putem sa o facem mai mereu, este aceea de a nu renunta la noi.

La cine suntem ca fire insufletita de esenta vietii, la binele, frumosul si adevarul care vin din ea si sunt in noi.

***

Dezvoltarea discernamantului – Intalniri Gratuite

O  noua intalnire gratuita pentru a clarifica diverse aspecte si a dezvolta discernamantul, la care va invit si va astept cu drag, se va desfasura vineri 31 iulie incepand cu orele 21:00.

Pentru detalii despre anunt si inscriere, faceti clic va rog pe poza.

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,

***