Poveste despre viata, timp si oameni

Timpul e facut din viata si din oameni. Si la un moment dat a existat o intamplare undeva intre o fata si un om trecut de o varsta, care statea in acel moment in fata unui televizor uitandu-se cumva prin el.

Omul era trist si plecase undeva departe intr-un loc din mintea lui, care ii adancea ridurile de pe fata si ii cobora din ce in ce mai mult colturile gurii, iar prezenta lui insemna din ce in ce mai mult, absenta.

Fata l-a intrebat timid daca ce vedea la televizor era interesant iar el scuturandu-se putin i-a spus cu blandete in voce insa sec de viata :”Aaaa, nu draga mea, astept doar sa treaca timpul …. ” si a spus-o de parca astepta sa ii treaca tot timpul.

Fata s-a intristat putin pentru ca il stia un om viu, cu prieteni, cu o viata grea este adevarat insa un om care niciodata nu a renuntat la a trai si a doua zi, si a treia zi si tot asa si nu a renuntat la a face tot ce stia el mai bun sa faca. Si mai presus de toate era un om care zambea si stia sa ii faca si pe cei din jur sa aiba un zambet luminos pe chip si inima, macar o idee mai deschisa.

Si dintr-o data il vedea cum sta, asteptand sa ii treaca timpul.

Brusc a simtit cum se consuma viata, ca timpul care trece inseamna viata si ca nu il apreciase niciodata pana atunci in acel fel.

I se parea in acea clipa ca timpul este important, pentru ca fiecare clipa care mai trecea insemna de fapt o clipa din viata pe care o traia, insemna o clipa din propria sa fiinta de acum, care putea sa stie ce inseamna timp si viata si fiinta, care ar putea sa stie ce e libertatea, bucuria si iubirea, care putea sa stie ce inseamna a fi cu adevarat cu oamenii din jur sau, putea sa uite si de timp si de fiinta si de viata si de tot, plecand in locuri stranii si necunoscute ale mintii asteptand ca tot … sa treaca.

Fata i-a multumit persoanei respective cu inima deschisa pentru ca a fost sincera cu ea. I-a spus ce a realizat si i-a spus ca chiar si in acea forma de prezenta, omul pe care il vedea ii este drag si pentru ea conteaza. I-a spus ca are loc in viata ei si ca viata ei e pretioasa pentru ca e si el prezent in ea.

Si ca este tare bucuroasa daca timpul care a mai ramas fac ei de asa natura sa se bucure atat de mult de el si viata, incat sa vina clipa in care sa roage impreuna timpul, cat pot de frumos, sa mai astepte.

Si asa a fost. Omul nu a mai asteptat sa treaca timpul si l-au trait frumos si impreuna pana cand timpul nu a mai putut sa astepte.

Poate fi si o poveste trista daca vrem neaparat sa o privim asa, insa poate fi si un indemn la viata.

Sa nu umplem timpul asteptand sa treaca, ci sa il traim cat putem noi de frumos pana in clipa in care timpul nu mai poate sa ne astepte.

Fara a face din acest lucru o drama, o angoasa a timpului care a trecut si pe care nu l-am folosit pana acum, sau o angoasa a timpului in general, sau o fuga in contratimp printre experiente, sau sa incepem sa bifam aleatoriu experiente ca sa umplem timpul, putem macar sa incercam sa traim timpul pe care il avem atat cat poate fiecare de frumos si sa nu il asteptam numai  sa treaca.

Sa ne oferim si sa oferim si in jur, timp de calitate.

Cu totii putem ajunge la un moment dat sa simtim ca suntem obositi. Insa atat timp cat mai bate o inima in piept, inseamna ca in noi mai este viata si ca oboseala e un semn ca este necesar sa ne odihnim, insa nu si sa ne adancim in ganduri si in goluri ale mintii, din care sa nu mai vrem sa ne intoarcem.

Si numai gandul la acest cuvant, VIATA daca apreciem cu adevarat timpul pe care am venit sa il traim pe acest pamant si nu cel pe care am venit sa il asteptam sa treaca, ne poate readuce zambetul pe buze, ne ridica de pe scaun cand scaunul devine locul preferat si ne face iarasi loc in lume, intrand cu energie in urmatoarea experienta.

Si oricat am vrea noi sa privim viata numai metafizic sau existential, raportandu-ne la timp strict ca la o simpla notiune timpul neputand de fapt sa treaca, aici, pe acest pamant, in aceasta realitate, in aceasta forma vie in care suntem in aceasta viata, la acest nivel al constiintei colective, timpul trece si noi nu ne-am asezat in toate, in corp, in viata, in relatii si in lumea “noastra”, sa il asteptam numai sa treaca.

Sunt cuvinte simple si indemnul este clasic. Insa deseori se intampla sa ne aminteasca cineva de lucruri simple si fundamentale pentru noi pe care le-am uitat si cand ni le amintim vin si cu o perspectiva noua si vin si cu o alta forta. 

Tot ceea ce suntem e si simplu si fundamental, viata este simpla si complexa in acelasi timp, iar Dumnezeu e foarte simplu si totusi il percepem complicat. Si din tot ce facem poate lucrul cel mai consecvent este cã prin procesul nostru de invatare, ne amintim de fapt.

Lucrurile simple ne ajuta si de multe ori ceea ce ne schimba starea sunt cuvinte simple.

Iar cea mai simpla cale de autovindecare si de evolutie personala este poate, atitudinea pe care o avem.

Cand ea devine complicata totul se complica. Cand ea devine simpla, in noi cel putin si intr-o prima faza, totul e asa cum am visat. Restul, este si o experienta a atitudinii pe care o avem la nivel de constiinta colectiva.

Cand rostim cuvantul VIATA cat putem de des, cand rostim cuvantul TIMP, cand rostim cuvantul OAMENI cat mai constienti de ce inseamna, cand incercam sa construim clipe cat putem noi de frumoase prin trairea acestei vieti si prin evolutia noastra, cu siguranta timpul care trece, va ramane.*

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,