Spatiul de la mijloc …

Traim prinsi intre calitati (atribute) aspirationale pe care le incurajam de multe ori mai mult in plan imaginativ sa se dezvolte si defectele pe care le percepem, astfel incat uneori este dificil sa apreciem corect adevaratul sine pe care il avem si care construieste de fapt in acest moment, realitatea experientei actuale si cea care ii urmeaza.

Traim prinsi intre situatiile aspirationale pe care am vrea sa le traim si lipsurile pe care le percepem in situatia din prezent, astfel incat uneori este dificil sa apreciem corect situatia de viata in care suntem si resursele pe care inca le avem.

Pentru a avea o imagine cat mai corecta a ceea ce suntem si a ceea ce avem, o imagine nici subestimata si nici supraestimata, pentru a putea alege cu adevarat ceea ce este cat mai optim pentru noi si in echilibru cu felul in care toti ceilalti participa la experienta pe care o traim, este necesar din cand in cand macar, sa ne situam la mijloc.

Sa stam putin la mijloc … sa renuntam pentru o clipa la versiunile de Eu cu care ne identificam sperand ca numai printr-atat ne vor vindeca de ceea ce numim “defecte”, sa acceptam pentru o clipa ceea ce numim “defecte”,  fara insa, sa le mai exageram.

Sa stam putin la mijloc … sa renuntam pentru o clipa la toate imaginile foarte stimulate imaginativ despre viitor, sa acceptam pentru o clipa ceea ce percepem ca ne apasa si inca nu este prezent in viata noastra sau, ne apasa tocmai pentru ca e prezent in viata noastra.

Sa stam putin la mijloc. Intre aspiratii si defecte, intre situatia ideala si lipsurile pe care le percepem in situatia din prezent si sa incercam sa nu dam nicio interpretare vietii de moment, ci sa o lasam mai degraba sa ni se dezvaluie asa cum e.

Si daca stam corect, aceasta insemnand dezbracati de orice asteptari, este posibil sa incepem sa vedem ca da, in noi mai pot fi ceea ce numim “defecte” insa tot in noi, exista intodeauna calitati, abilitati, resurse, pe care nu e nevoie sa ne imaginam ca le avem, ci e nevoie doar sa incepem sa le folosim concret, daca vrem sa alchimizam ceea ce numim “defecte”.

Ce ne ajuta insa sa le constientizam, sa le dezvoltam si sa le folosim cu rost dupa cum frumos spunea Lucian Blaga ca ”nu e de ajuns să ai mari calităţi, trebuie să ştii cum să le foloseşti cu rost” ?

“Defectul” il raportam in constiinta noastra la ceea ce numim noi caracter.

Caracterul il percepem ca fiind ceea ce ne construieste acea forma clara de manifestare, in care totul sau cat mai mult, vine din valori.

Valorile pe care le avem stau la baza calitatilor pe care ni le dezvoltam.

Astfel calitatea de a fi OM vine din faptul ca avem si stim dar si traim concret, ce e bunul simt, compasiunea, onestitatea, respectul, sinceritatea, increderea, modestia, generozitatea, demnitatea.

Calitatea de a fi OM ii da omului valoare, ii da omului … context in planul material, insa ea vine din valori, si astfel cercul se inchide.

Generozitatea de pilda, este valoarea care da omului calitatea de a fi darnic, asa dupa cum respectul dezvolta in om, calitatea de a fi punctual, asa dupa cum increderea in Dumnezeu dezvolta in om, calitatea de a fi credincios.

Noi ca oameni, avem valoare tot ca oameni, in primul rand pentru ca avem valori si nu doar pentru ca avem calitati.

Asa dupa cum o societate este valoroasa nu doar prin prisma realizarilor concrete cat si prin prisma felului in care membrii societatii traiesc acele realizari in interiorul societatii cat si raport cu alte societati sau grupuri.

Daca am avea doar calitati sau atribute (active sau in manifestare) si nu am avea si valori care le inspira, alimenteaza si insufletesc, atunci am fi doar bine pregatiti insa nu am putea sa depasim in intelegere contextul material, pragmatic sau perspectiva doar dinspre rezultat a calitatii in sine, pentru ca nu ne-am raporta si la resurse sufletesti, ci doar la atribute practice si atat. 

Astfel mergand mai departe cu exemplele, orice om isi poate dezvolta cu putin exercitiu, sa spunem un anumit grad de clarvedere, care nu este o valoare in sine, ci este o calitate pe care obisnuim sa o denumim noi, spirituala.

Insa daca omul nu are caracter, daca nu are lucrat setul de valori care il aseaza intr-un raport de echilibru interior – exterior, atunci chiar daca “vede”, el poate fi influentat de ceea ce “vede” si poate folosi in interesul sau ceea ce “vede”.

Astfel calitatea de a fi corect, vine din respectul pe care omul il are fata de tot ceea ce acceseaza ca informatie subtila si din integritatea cu care foloseste aceste informatii.

Cand valorile exista si sunt vii in om, atunci omul isi poate folosi calitatea sau calitatile (nu doar) spirituale intr-un acord cu tot ceea ce exista, aducand beneficii prin aceste calitati acestei lumi, si nu doar sie insusi/insasi.

Valorile ne ajuta sa tinem seama unii de ceilalti in timp ce ne folosim concret, calitatile pe care le avem.

Fara ele si deci fara caracter insa, putem sa ne dezvoltam foarte mult anumite calitati insa va ramane in noi, ideea de “propriul interes” si vom dezvolta un atasament destul de mare in timp de partea materiala si de propriile realizari, ceea ce inseamna mult orgoliu.

Tot valorile pe care le avem pun in legatura abilitatile concrete de a face anumite lucruri, de a transpune in concret ideile pe care le avem, cu trairea sufleteasca ce imprima in lume un sens al lor ce depaseste simpla utilitate concreta cat si materiala, a ceea ce realizam.

Un om fara valori e un om in care totul e pragmatic si concret si care nu traieste decat pentru un rezultat concret, cu finalitate dovedita in lumea materiala.

Valorile umane pot fi suprapuse totusi pana la un punct, cu ceea ce numim noi calitati umane.

Calitatile umane sunt valorile umane dezvoltate pana intr-un anume punct si in stransa relatie cu ceea ce spuneam anterior, cu un rezultat concret cu finalitate dovedita in lumea materiala.

Valorile umane sunt darul intrinsec pe care il face Dumnezeu fiecarui om si de care omul cand ajunge sa fie constient si sa il transpuna in manifestare, rezultatul se transpune si in dovedita finalitate materiala insa si in ceea ce priveste un context profund interior care inspira si intretine in om o evolutie completa si nu doar o evolutie pragmatica in lumea materiala.

Calitatile umane pot deveni valori umane atunci cand omul le practica neconditionat, permanent si nu doar in raport cu un context anume si/sau o dovedita finalitate in lumea materiala.

Astfel a fi OM este o valoare atunci cand omul este OM tot timpul, sau asa dupa cum corectitudinea devine o valoare atunci cand omul e corect tot timpul, asa dupa cum acest lucru se intampla atunci cand omul nu traieste doar la nivelul si prin prisma mintii ci de la nivelul si prin prisma constiintei, atunci cand omul nu e doar carne ci devine o fiinta.

Atunci omul nu doar are calitatea de a fi om ci este OM, omul nu are doar calitatea de a fi respectuos (din cand in cand, in anumite circumstante deci conditionat) ci este respectuos (tot timpul), omul nu are doar calitatea de a fi integru (din nou conditionat si cu limite impuse de context) ci e integru (independent de context).

Si astfel se face si aici sau si in acest sens, trecerea de la “a avea” la “a fi”.

Avand in vedere toate aceste considerente de mai sus, “defectul” nu este deci o eroare a firii asa cum ar putea sa para, defectul este doar o trasatura a firii pe care am intruchipat-o la un moment dat in procesul adaptarii la aceasta realitate a limitelor si a valorii materiale, ajungand insa in timp sa fie o trasatura mult spre dominanta uneori, ce mentine cu tarie in fiinta noastra granitele acestei realitati in care omul nu exista si nu mai are importanta decat daca obtine.

“Defectul” este doar o trasatura a firii care din perspectiva cunoasterii universale ale carei principii le avem transpuse cu fidelitate toti in ADN-ul nostru, se raporteaza in cea mai mare parte doar la aceasta realitate pe care am crezut-o doar asa cum o percepem in cea mai mare parte, o realitate doar finita, o realitate limitata, materialitatea ei fiind singura fata a realitatii la care toti ne-am raportat pentru un timp destul de indelungat in evolutia noastra.

“Defectul” are in structura sa o parte (relativa) care tine de acel aspect al nostru care ne face sa fim la modul propriu impotriva noastra si impotriva celorlalti, sa ne facem rau sau sa facem rau in jur, “rau” insemnand aici a depasi acele limite ale noastre si acele limite decente ale celuilalt, dincolo de care intram noi cu noi si noi cu ceilalti, intr-o stare de negare, de respingere si de conflict, stari ce cauzeaza tensiune, emotii care ne consuma si ne inchid inimile intr-o tristete din care uneori cu greu putem iesi, stari ce cauzeaza atat de des situatii de abuz.

Pana la  un punct cu totii avem un continut de asemenea natura, pe care il numim “defect”, chiar daca il relativizam atat de mult pana la negare uneori, prin formule care sunt menite sa ne scuze o parte importanta atat din ganduri cat si din actiuni.

Insa desi ne pare cateodata dominant si cateodata este, producand la modul evident destule consecinte, e bine sa cunoastem ca defectul este continut intr-o structura care ii permite alchimizarea, atat timp cat constientizam “defectul” si cat ne dorim sa intelegem ce este acest “defect” si cum poate fi el  alchimizat cu constienta, in loc sa il negam sau sa il ascundem.

Astfel, “defectul” isi implineste natura relativa, pentru ca altfel, nu facem decat sa ii dam permis de sedere aproape permanenta in fiinta noastra si sa ii crestem continutul, transformandu-l dintr-o trasatura ingaduita pana la un punct, in ceea ce inseamna caracter.

Acest lucru se intampla atunci cand convertim valorile in “calitati” care ne folosesc sa reusim in viata, tinand cont numai de noi.

“Defectul” este o denumire consacrata a dualitatii si descrie un cumul de emotii si trairi transpuse in mecanisme de comportament, care asteapta sa fie intelese, un cumul de informatii care asteapta sa fie asezat in constiinta noastra pentru a nu mai genera conflicte si a nu ajunge noi ca oameni tributari numai unor interese, incapabili sa simtim emotii creatoare de reciprocitate intr-un sens benefic si sa le impartasim, uitand ce e firescul acestei exprimari a noastre in goana dupa tot ceea ce putem obtine.

Purtam in constiinta noastra informatia despre ceea ce aduce liniste si constienta in noi si liniste si constienta intre oameni de la informatia de suprafata sau de inceput care se aplica in doar in cateva situatii fara a intra in profunzime, pana la acea informatie care ne-ar permite tuturor sa traim in armonie constienta pe intreg parcursul vietii noastre pe pamant. 

Aceasta informatie o avem in noi, inca de la inceputul materializarii noastre si aceasta informatie ne indruma de dinauntrul constiintei noastre sa ne oprim din anumite abuzuri, sa nu le facem sau sa nu le mai facem si nici sa nu le mai incurajam.

Aceasta informatie ne indruma sa cautam binele si vindecarea chiar si atunci cand cei din jur ne spun ca nu mai e posibil, aceasta informatie ne indruma sa cautam sa ne implinim din idealuri si sa indraznim sa dam o forma concreta visurilor pe care le avem si tot aceasta informatie ne indruma sa ne cautam o forma a exprimarii noastre care sa dezvolte sentimentul unei constiinte unitare ce ne poate vindeca de egoism.

Perceptia cat mai reala asupra a ceea ce purtam ca valori si calitati este undeva la mijloc.

Intre calitatile aspirationale si defectele pe care le percepem in acest moment.

Ambele sunt reale intr-un curs si un parcurs al transformarii, in care unele nu se manifesta pana intr-un anume prag ca sa le percepem si altele percepem ca au depasit un anume prag si le simtim doar pe acestea ca se manifesta si sunt intr-o oarecare concurenta pana la un punct cu celelalte.

Traind insa intre calitati aspirationale si “defectele” pe care le negam, ascundem si incercam sa le inlocuim imaginativ cu calitati, identificandu-ne pe rand, ori cu calitatile aspirationale, ori cu “defectele” pe care le avem, se creeaza un gol de existenta.

Un gol de existenta pe care incercam sa il umplem, prin ceea ce ne imaginam, neconstientizand insa printre subestimari si supraestimari cu adevarat ce suntem si avem, din tot ceea ce suntem si din tot ceea ce avem ca resurse in plan interior dar si exterior.

De ce ne ajuta sa ne oprim putin la mijloc ?

Pentru ca fara a vedea realitatea asa cum este nu putem umple acest gol.

Acest gol nu se poate umple la modul autentic, decat cu actul nostru de prezenta, dezbracati de falsele perceptii si de asteptari, in spatiul de la mijloc.

Acolo unde vedem exact ce e activ in noi, in momentul din prezent, defecte, calitati, deopotriva. Acolo unde vedem exact ce se intampla in acest moment in viata noastra, lucruri bune si lucruri poate mai putin placute, iar, deopotriva.

Spatiul de la mijloc este “locul” in care constiinta noastre cerne adevarul din toate perceptiile noastre, “punctul” in care se creeaza echilibrul din interior pentru a ne indruma in permanenta cand ne ducem in extrema cum sa regasim calea catre a trai in armonie, este “punctul” constientei noastre, metaforic vorbind “ochiul atoatevazator”, care e implementat de la natura in constiinta noastra si care “vede” intreg ansamblul, miscarile corecte ale partilor care il compun dar si devierile pe care le pot intampina acestea, “creuzetul” unde se alchimizeaza totul conform cu principiile universale, atunci cand noi alegem.

In spatiul de la mijloc nu putem nega nimic, nu putem interpreta, nu putem scuza, nu putem ascunde.

Putem insa observa fiinta intreaga care suntem si realitatea intreaga care se intampla.

Putem sa ne imbibam de intreg adevarul care suntem si de cel care se intampla.

Si putem afla un lucru care va ramane, ajutandu-ne sa traversam  momentele de evolutie a noastra si ale realitatii pe care o construim cu totii, si anume faptul ca …

…Realitatea asa cum nu reusim sa o vedem nici in ceea ce ne priveste si nici in ceea ce priveste ceea ce avem, prinsi in identificarea cu lupta dintre supraestimari si subestimari, dintre “defectele” pe care nu ne place ca le avem si calitatile la care aspiram, este cu adevarat, mult mai buna decat tot ceea ce credem.

Insa, pentru a vedea realitatea de ansamblu asa cum este, ne ajuta foarte mult sa privim atent la realitatea care nu ne place, fara sa o mai ocolim, negam, respingem si fara sa ne mai luptam cu ea si asa o si transcendem intrand in realitatea mai subtila a existentei noastre unde e vederea de ansamblu, punte ce uneste trecut si viitor prin acest prezent asa cum este el, punte pe care paseste fiecare pentru a se intalni cu ceilalti si a crea o realitate in care exista posibilitatea certa sa o incarcam cu mult mai multa bucurie cel putin, decat o incarcam acum cu suferinta. 

Si asa imbibati, putem trai apoi din nou in aceasta realitate care in mod sigur nu ne va mai crea o stare de angoasa si putem incepe sa construim in mod real si nu numai imaginat, realitati care cu adevarat ne reprezinta, conlucrand unii cu ceilalti inclusiv emotional, pentru ca de “acolo”, din spatiul de la mijloc, am aflat ca e posibil si le putem face sa se intample, pe baze care sunt corecte si care integreaza intr-o dimensiune coerenta tot ce suntem si ce tine de prezenta noastra pe pamant.

Cum intram in spatiul de la mijloc? 

Nu trebuie un efort supranatural.

Este suficient sa ne placa sau sa inceapa sa ne placa adevarul, sa vrem si sa nu ne mai fie teama sa fim cu adevarat, cu inima deschisa si deschisi unii catre ceilalti.

Cum intram in spatiul de la mijloc? 

Dandu-ne de fiecare data cand simtim in piept angoasa, un scurt ragaz de la prima interpretare a realitatii, a situatiei, a starii pe care o traim, in care sa nu mai presupunem ca ceea ce se intampla este …, pentru a ni se revela din interior, ceea ce cu adevarat se intampla.

Cum intram in spatiul de la mijloc? 

Avand incredere ca (si) in noi exista adevarul si ca suntem toti nascuti cu abilitatea de a il percepe.

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,