Spirala evolutiei noastre …

Spirala evolutiei arata ca exista un “centru” de la care totul  sau, “creatia”, porneste si se expandeaza din etapa in etapa, din interior catre exterior, din ceea ce nu se vede catre ceea ce se vede, acest tot, creatia in sine, capatand de la etapa la etapa o expresie diferita, o stare diferita si o experienta diferita iar pentru noi ca oameni care o traim experimentand-o si o intelegere diferita, toate acestea tinand cont de ceea ce s-a intamplat “anterior”, integrand inclusiv, punctul zero, de pornire. 

In acelasi timp, materia, in diverse forme de organizare si expresie ale sale si omul inclusiv, cunoaste o transformare (inversa) a starii ei actuale sau prezenta, care cumuleaza dar si integreaza stare dupa stare, inteles dupa inteles, expresie dupa expresie, experienta dupa experienta si astfel se transforma, cunoaste si trece intr-o alta “stare de agregare”, din cunoastere in cunoastere, din manifestare in manifestare a diferitelor “cunoasteri”, pana cand se recreeaza premizele unei existente/stari cat mai apropiate de “starea din care materia a plecat” in experienta de manifestare, moment in care totul, creatia in sine, merge mai departe catre o alta forma de expresie a lui, a ei.

Ca oameni aflati in evolutie, acest lucru inseamna o miscare de orientare a noastra, plecand de la punctul perceptiei asezat in exterior, fixat in forme organizate aparent stabil si vesnic, inspre interior, inspre un mediu in schimbare si in evolutie permanenta, inspre un mediu viu si creator si cu profunzimi nebanuite la inceput.

Astfel miscarea este in ambele sensuri simultan, se creeaza forma si forma isi recreeaza universalitatea, ceea ce da nastere la ceea ce noi ca oameni, intelegem si simtim ca, viata, puls.

Daca ne gandim la “starea din care a plecat” ca la o stare de constienta a experientei din care facem parte integral, cu tot ceea ce reprezentam si suntem, constienti fiind de experienta prezenta pe care o traim, ne putem dezvolta la infinit.

Sau mai degraba, constienti fiind de ceea ce compune experienta nu numai vazut, de felul in care se aseaza experienta in viatã si in fapt trait, putem sa ne dezvoltam ca expresie a “materiei” din care ne-am format ca oameni, la infinit, urmarind transformarea si evolutia ei, implicati fiind concret in experienta, din etapa in etapa, din continut in continut, atat intr-un sens cat si in celalalt, in fiecare clipa.

Acest lucru e posibil pe masura ce ne indreptam firesc, prin cunoastere de sine si alegeri personale, catre alte optiuni de viata, catre modalitati mai pasnice de a trai intern si extern situatiile de viata, catre viziuni mai flexibile de interpretare a experientei pe care o traim care pot cuprinde si alte perspective decat o prima perspectiva de moment, catre moduri de a fi mai coerente cu adevaratul sens al experientelor de viata.

De ce modalitati mai pasnice ? Pentru ca este evident din multe exemple personale care pot fi si ale noastre nu numai ale celor pe care e posibil sa ii admiram, ca exista o legatura de interdependenta intre pace si intelepciune, cu alte cuvinte pe masura ce ne inteleptim, pe masura ce vindecam/autovindecam afectiuni fizice si nu numai, intelegand si aprofundand forme de manifestare ale noastre, pacea se formeaza in interior si devenim astfel mai pasnici si, din aceasta stare, gasim variante mult mai coerente la situatiile de viata decat lupta, in orice forma de manifestare a ei.

Pe masura ce toate acestea se intampla, creierul nostru nu mai uzeaza numai un scenariu de supravieturire, ci isi regaseste din ce in ce mai mult din functionalitatea sa deplina, de a genera multiple optiuni , de a crea multiple realitati. 

Aceasta inseamna (pe scurt) ca emisferele noastre functioneaza sincronizat si nu succesiv, putem percepe si atemporalitatea cat si temporalitatea in acelasi timp si putem trai concret si coerent relatia dintre ele, putem fi in acelasi timp si creativi dar si rafinati patrunzatori ai realitatii si ai intelepciunii, starile extreme pe care le putem trai psihic si emotional se vor apropia de echilibru in urma integrarii contrariilor din noi din ce in ce mai mult, noi pastrand insa pana la un punct capacitatea de a trai uman realitatea acestei lumi pentru continuarea experientei noastre in acest plan, intr-un mod firesc, deloc conflictual si fara posibilitatea de a “recadea” in inconstienta odata ce am trecut de un anume prag al functionalitatii noastre, in primul rand, psihice.

Exista multe feluri prin care incercam sa impulsionam aceasta functionalitate a creierului nostru, o parte dintre ele fiind asezate sub denumirea de “expansiunea constiintei”.

“Expansiunea constiintei” este uneori asemanata  cu a trai un moment de o anume intensitate sau momente induse sau spontane de anumite intensitati, care sunt insa “despartite” intre ele de ceea ce numim “normalitate”, normalitate in care traim cu un nivel al constientei la cote mai reduse decat cel pe care il inregistram in starile de expansiune ale constiintei.

Intr-un sens mai larg decat acesta, “expansiunea constiintei” este un proces, dincolo de a fi o stare permanenta de evolutie si traire, care inseamna la nivelul experientei umane, a cuprinde in atentia, in intelegerea noastra si in capacitatea noastra de a percepe si intelege nu numai cognitiv ci si sufleteste, asadar atat ca si cunoastere cat si ca traire, omul, oamenii, viata, lumea, timpul, spatiul, universul, in cat mai multa diversitate cat si profunzime.

In acest sens “centrul” de care vorbeam la inceput, nu este un loc in sine sau in univers ci poate fi descris pentru usurinta intelegerii, ca o stare de agregare a “materiei”, o stare foarte libera dar si foarte coerenta in acelasi timp, o miscare nesupusa exclusiv unor reguli ale formei, ale materiei in sine, o miscare extrem de creativa, creatoare si adaptativa, existenta in sine/propria fiinta si in univers, o miscare care contribuie fundamental la ceea ce vedem cu ochiul liber, “stare” fiind folosit aici ca si cuvant, in ideea de a apropia de intelegerea noastra  umana manifestarea, in momentul experimentarii acestui “centru”.

Atunci cand ne referim la “intoarcerea la centru”, ne referim la reintrarea noastra in aceasta stare interna si fluida de agregare, in care se afla si materia universala, prin eliberarea miscarii (energiei) noastre interne de conditionari informationale si emotionale.

Aceasta o resimtim ca pe o stare mentala simpla, clara, o stare sufleteasca vie si invioratoare, ca pe o bucurie de a fi in viata, nedeterminata sau neconditionata de realizarile trecute sau curente sau de speranta celor viitoare, stare in care functionam si fizic corespunzator, in marjele uzurii pe care ne-am ingaduit-o pana atunci. 

In aceasta stare resimtim o perceptie constanta a “divinitatii” si a felului in care actioneaza fara sa ne mai inducem explicatii preluate intr-un fel necercetat din mediu, resimtim o rapiditate mentinuta in a evalua direct si simplu situatiile si evenimentele de viata, resimtim o uniune simpla si directa intre aspecte ale noastre care inainte pareau a fi separate si contradictorii, resimtim un firesc neinfluentat al abordarii optime a situatiilor de viata pentru a crea prin aceasta, echilibru.

Starea de conectare la “centru” e o stare generala pe care o resimtim completa, pe care o traim normal, direct, firesc si simplu, fara a mai invoca exercitiile noastre din trecut pentru a genera, a trai si a mentine, doar partial insa, o forma pe care obisnuiam sa ne-o imaginam, a ei. 

Si chiar si asa, evolutia noastra are o continuare doar ca dupa ce am crescut in intelepciune, echilibru, claritate, iubire si compasiune, prin aprofundarea acelor aspecte ce au facut posibila iesirea din ciclurile vietii ce contin experiente cu caracter repetitiv, mutandu-ne cu punctul perceptiei din spira (de cunoastere si viata) in spira, continuam sa rafinam aspecte prin trairea constienta a manifestarii noastre, extinzandu-ne perceptia din ce in ce mai mult, insa traind adaptat si la realitatea, pe care o percepem in acest moment, concreta.

In momentul in care omul prin acest proces de intoarcere la fluiditate, isi regaseste centrul, acea stare neinfluentata de perceptii subiective datorate limitarii perspectivei doar la o mica parte a realitatii noastre sau doar la lumea formei, intelegand prin forma orice organizare concreta a materiei, cu atat mai mult isi expansioneaza constiinta si astfel, rezultatul imediat in plan uman, este capacitatea de a intelege o gama foarte larga de expresii, informatii, ganduri si idei, emotii si comportamente si de a manifesta intr-o forma coerenta acest lucru.

Ca oameni, invatam sa ne intelegem si sa ne acceptam unii pe altii intr-o diversitate din ce in ce mai mare, deschisi fiind unii la altii, primindu-ne unii pe altii reciproc, pentru a avea relatii constructive, invatam sa traim ceea ce inseamna unitatea sau notiunea conceptuala “a fi unul” in timp ce ne manifestam in termenii acestei lumi, contributia proprie la nivel de individ.

Ca fiinta, invatam sa integram aspecte care nu ne plac, trecem din ce in ce mai mult de la paradigma “a renunta la sine” in care sinele (cu “s” mic) e asimilat cu ego-ul, la acceptarea de sine intelegand cu adevarat ce inseamna acest lucru, pentru a trai starea de constiinta unificata sau intreg.

Spre exemplu, pentru cei ce se raporteaza la partea noastra “intunecata” sub denumirea de “umbra”, integrarea inseamna acceptarea faptului ca aceste forme de manifestare ale noastre au loc sau se intampla, inseamna patrunderea in acele conditionari umane care le sprijina sa se intample, inseamna astfel intelegerea acestor aspecte ale manifestarii noastre si primirea “eu-lui” pe care il asociem cu acestea “acasa”, poate, ca pe un “fiu risipitor”, a carui intoarcere insa, e mereu binevenita.

Vine un moment cand oricat de mare este “umbra” sau oricat de multe obiceiuri nefolositoare am avea din punct de vedere al inconstientei noastre si al urmarilor generate de gandirea si comportamentul nostru mai mult inconstient, se trezeste in noi un dor de “acasa”, o dorinta de apropiere din ce in ce mai consistenta de un “bine cald”  langa care si prin care ne simim primiti de Viata, astfel incat prin dorinta de apropiere se creeaza o punte pentru transformari interne, ce ne repun treptat in drepturile si trasaturile originale.

Primirea eu-lui mai “indepartat” de “centru” sau de constienta calitatilor primordiale sau de starea de fluiditate universala, este echivalenta cu cernerea si transformarea acelor energii lumesti care ii compun “indepartarea” si reconstruirea unui “eu central”, ca suma a unor energii centralizate si statornicite in manifestarea armoniei universale sau a “binelui originar”.

Ca experienta de viata invatam sa acceptam trecutul pentru a putea trai prezenti prezentul, integrand intelepciunea experientelor avute precum si sensul lor real, ca alternativa la “a uita” trecutul, la “a ne detasa de el”, la “a ne rupe de trecut”, la “a il ignora”. Toate aceste “tactici” de supravietuire cu trecutul, nu ne ajuta foarte mult pe termen lung deoarece trecutul ne influenteaza ca si cum ar fi prezent prin orice impresie sau parere gresita (altfel decat in realitate) despre el, chiar daca nu percepem acest lucru decat la un moment dat cand se cumuleaza niste efecte ale lui prin deciziile noastre mai mult inconstiente.

Este de fapt, ceea ce arata si spirala evolutiei noastre, in care fiecare etapa vine sau provine din cea anterioara (pe care o si cuprinde) si o precede pe urmatoarea, in secventialitatea timpului uman, acest lucru fiind valabil pentru fiecare dintre spire sau etape.

Exista un mers continuu de crestere sau de expansiune la orice nivel am fi si oricat de evoluati am fi atat timp cat mai traim pe acest pamant, tot mai este loc sa avem acele experiente care ne deschid mai mult, catre o alta viziune, poate, mai completa.

La fel, cu fiecare deschidere individuala care se inregistreaza in constiinta colectiva, nivelul constiintei colective este altul si se transmit in lant potentialitati noi de experienta si manifestare pe care urmeaza sa le receptionam ca individ in functie de gradul de deschidere al constiintei noastre care are mare legatura cu capacitatea proprie de a accepta schimbarea.

Spirala este un model foarte apropiat de realitatea foarte simpla a vietii si a evolutiei noastre, ce poate inspira o evolutie pasnica pana dincolo de el, ce duce catre o unificare care sprijina conceptul de unitate al fiintei si al constiintei noastre, de integrare al contrariilor, de extindere atat a constiintei colective cat si a umanitatii noastre  in plan individual, pentru ca ambele sunt impreuna, umanul cu subtilul creeaza aceasta realitate, impreuna.

Ce ne arata o spirala?

Ca odata ce atingem un nivel, incepe un altul, ca exista o continuare.

Si ca orice “maxim” care e atins la un moment dat intr-un anume aspect , vine un moment in evolutia noastra cand acesta este depasit de cineva, care il integreaza si plecand de acolo mai departe, ajunge si atinge inca un maxim pentru constiinta colectiva, ducand stafeta mai departe pana cand maximul acela devine un firesc la nivel de masa la un moment dat, toata lumea sau majoritatea oamenilor il pot experimenta si intelege, respectiv trai concret si constient si asa se naste potentialitatea inca a unui maxim, care este maxim initial, dupa care devine si el obisnuit si totul curge mai departe.

Odata ajunsi ca mare masa in acest moment, evolutia noastra merge mai departe catre alte orizonturi, alte emotii, alte sentimente, va merge catre alte experiente, catre alte simturi sau abilitati, catre cu totul alte forme de expresie, de organizare si manifestare.

Ceea ce traim si credem in acest moment ca inseamna totul, e un tot numai pentru o etapa. Pana cand acelasi tot, il vom descoperi intr-o alta profunzime, atunci cand fiecare isi va deschide propria fiinta si mai mult catre aceasta realitate, in forma ei concreta care e facuta insa dintr-o “materie” care la origine, nu e concreta.

De aceea este bine sa fim liberi si sa ne acordam aceasta libertate a mintii, de a explora prezentul si poate ceea ce inca nu am explorat si are totusi sens si dupa aceea sa mergem mai departe, adunati in sensul nostru de fiecare sens al experientei pe care o traim, pentru a gasi intotdeauna sensul experientei pe care o vom trai, atat de vesnic pe cat putem acum sa credem ca e totul, vesnic.

Concret putem face acest lucru avand grija (si) la echivalente absolute, generale care pun un egal intre notiuni fundamentale si emotii, stari, experiente subiective sau aferente unui anumit nivel de dezvoltare colectiva sau individuala cum ar fi  de pilda:

– Viata e o lupta. Ca alternativa care ne deschide constiinta, viata este un proces complex de existenta, in timp ce lupta este doar felul in care unii dintre noi experimentam (inca) intern si extern aceasta viata. Si aici nu ma refer la cei care traiesc razboiul efectiv pentru ca si dintre acestia nu toti asimileaza intreaga viata sau viata ca proces cu ceea ce traiesc ca experienta a luptei, luptã pe care noi o generam si nu ne-o impune viata, ci la cei care sunt in stare de razboi tot timpul, chiar daca nu exista un razboi concret si care ajung de pilda, destul de des, prin orice dialog in lupta.

– Oamenii sunt dusmani. Nu poti avea incredere in nimeni.  Aceasta este iar o interpretare generalizata a unor relatii particulare, interpretare care nu e impartasita la nivel global ca pe un firesc al vietii, ci doar de o parte dintre noi cand prinsi in povestea de moment a vietii noastre, nu reusim sa dam o alta incadrare a umanitatii decat prin notiunea de dusman.

Aceasta notiune este de fiecare data depasita cand accesam stari si informatii din ce in ce mai aproape de, sau accesam stari de, “dumnezeire”, “iluminare”, “centru”. In relatie cu iubirea autentica, cuvantul “dusman” dispare chiar din vocabular, el nemaiputand fi accesat deoarece energia individuala se schimba odata cu stabilizarea acestor accesari si cu cernerea perceptiilor invatate, subiective sau preluate despre lume si ca atare se creeaza alt limbaj si alt vocabular, alt comportament in concordanta cu aceasta energie mai aproape de realitatea de care ne-am apropiat.

– Totul este constiinta. Desi constiinta e ultimul nivel accesat constient de o atare masa, acesta, denumit si nivelul 5D, nu e ultimul nivel. Este insa acel nivel pe care il putem accesa noi in acest moment ca nivel mai rafinat de dezvoltare gandindu-ne la reactiile inconstiente pe care le putem avea, un nivel pe care il putem introduce, prezenta, in termeni coerenti si putem prin toate acestea sa deschidem catre el, o cale tuturor celor care isi doresc sa il experimenteze.

Insa totul merge dincolo de constiinta si incepem sa primim si sa apara incet, incet, pe masura ce exista permeabilitatea necesara din partea constiintei si a mentalului colectiv, informatii si despre alte aspecte ale umanitatii in dezvoltare.

Ca un exemplu, acest lucru e ca atunci cand la inceputul explorarii noastre aflam de pilda numai despre 7 chackre si ulterior, in timp,  incepem sa intelegem ca de fapt fiecare “pixel” din fiinta noastra e o “poarta de intrare – iesire” in acelasi timp, pentru “materiile” umane si subtile, lucru care ne incurajeaza intr-un mod justificat sa ne indreptam atentia mai mult la noi, decat la ele si sa incetam sa le numaram si sa le dam o interpretare, care le separa si ne tine atentia la ele si nu la noi, ca la un intreg. 

Asadar “totul” este tot si constiinta este constiinta si a le echivala definitiv, inseamna a le pune intr-o relatie de conditionare.

Experimentand “totul” fara a il asocia cu constiinta si experimentand “constiinta” fara a o asocia cu “totul” intr-un mod definitiv, vom putea vedea ce e fiecare si care e relatia dintre tot si constiinta si ne vom putea mentine libertatea explorarii si a evolutiei si dincolo de acest nivel 5D atunci cand vom fi pregatiti colectiv respectiv individual sa il traim firesc si astfel sa il si transcendem indreptandu-ne catre orizonturi mai deschise chiar si de atat. 

Acest gen de echivalente nu ne lasa sa experimentam si sa cunoastem niciuna dintre “parti” asa cum e de fapt, pentru ca de fiecare data le vom experimenta conditionat una de cealalta si vom cunoaste doar relatia dintre ele, relatie data de echivalentã si este o relatie pe care de multe ori  o “desenam” noi mental, inainte de a experimenta respectiv, cunoaste fiecare parte. 

Spirala evolutiei noastre este o reprezentare concentrata a mai multor aspecte simple ale vietii dintre care unul poate usor de observat este faptul ca totul are o continuare in sens evolutiv, al carei capat poate, nu exista.

Apoi ca totul e schimbare si ca sanatatea vietii prin schimbare se mentine si in acest sens felul de a fi al vietii ne ajuta sa imbratisam schimbarea, atat timp cat stim sa ne uitam (si) la tot ce e in jur ca viata si procese si sa apreciem aceasta varietate in forme, care ne inconjoara.

Ceea ce exista in natura si in viata, ca procese ne arata ca la acest nivel la care noi cream, nu exista reguli vesnice ci numai temporare pana cand o mare masa trece intr-o alta stare si asa se schimba la nivel de masa totul.

Spirala ne arata ca mereu exista o alta perspectiva mai deschisa decat cea pe care o avem acum, ne arata ca a merge mai departe inseamna a porni de acolo de unde suntem in acest moment, ca prezentul si viitorul includ trecutul si nu il exclud, ca omul ca fiinta creste si pentru aceasta are nevoie de tot ce este el si nu numai de o parte, ne arata ca reperele pe care le avem sunt repere pentru care exista intotdeauna o continuare si ca in toate acestea e un sens si un “viu” care e de fapt “reperul”, vesnic in miscare, lucruri pe care le constatam si noi din ce in ce mai mult.

In momente de conflict si de schimbare, flexibilitatea este o prioritate.

Iar dorinta de a gasi o abordare constructiva la relatia, momentul sau etapa vietii pe care le traim, poate fi o punte pentru a gasi si abordarea, respectiv manifestarea potrivita, pentru experienta noastra, atat individuala cat si colectiva, de moment, de acum, sau de durata.

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,