Discernamantul este un simt ce nu tine exclusiv de interpretarea realitatii, de teoretizarile in afara practicii concrete si a experientei noastre asupra realitatii si nu tine nici de deductiile pe baza de lanturi de asocieri sau conditionari conform cu paradigme invatate si preluate numai intr-un mod intelectual.

Toate acestea sunt doar motivatii rationale ce pot fi cateodata de folos in viata si in evolutia noastra, insa nu reprezinta in totalitate discernamantul ca simt universal si calitate intrinseca sau launtrica, proprie si esentiala a fiintei noastre.

Discernamantul are legatura mai mult cu acea intelegere nespeculata a unui fenomen, cu o cunoastere dintr-un interior adanc a realitatii, o cunoastere mai mult din interior a asezamantului spiritual, mental, emotional si biologic al unei fiinte ca un tot, ce precede si insoteste fiecare actiune a sa, “interior” din care ratiunea este parte si ca atare, nu inseamna totul. 

Discernamantul poate fi incurajat si se dezvolta printr-o traire efectiva cat si afectiva, o cunoastere practica, experientiala a vietii, a propriei fiinte, a factorilor psihologici ce tin de personalitatea fiintei umane, o cunoastere practica, experientiala a fiintei umane pana la dimensiunea spirituala a sa, acea dimensiune de dincolo de conditionari umane si de ce invatam si pastram ca “adevaruri” in memoria noastra.

Discernamantul nu e o calitate care se forteaza ci este o calitate care se dezvolta in mod treptat in viata, folosind tot ceea ce avem de la natura, trup, minte, suflet, spirit, constiinta, cat mai mult in sensul in care acestea au fost create, realizand prin aceasta folosinta o armonie a noastra ca intreg si o armonie a prezentei noastre pe pamant.

Discernamantul este o samanta care e deja incoltita in noi din clipa in care am venit pe lume, pe care e nevoie sa o ingrijim pana la un punct in mod constant in viata, ocupandu-ne de ogorul care o gazduieste reprezentat de firea noastra, pana cand ajunge intr-un mod firesc si natural sa iasa la iveala atingand maturitatea.

Atunci discernamantul incepe sa isi ofere tot firesc, fructele ca hrana, hrana pe care o simtim ca ne hraneste sanatos, din interior in alegeri asezandu-ne optim in prezent, atunci cand prin nevoi, necesitati, dorinte acute si orgolii o luam mai mult haotic inaintea lui sau, cand doar prin ratiune si instinct putem ramane “in urma” adica, sa luam decizii bazate pe trecut.

Discernamantul e un tot.

E o cunoastere si umana si subtila, un simt si o abilitate in acelasi timp, in care e si ratiune si emotie si instinct si intuitie, intuitia fiind cea care ne arata impreuna cu emotii foarte clare, limpezi, hranitoare, ca pe langa ratiune si instinct, mai e ceva care le contine si ne poate ajuta semnificativ  in timpul actului de a trai si in alegeri. 

Si intr-adevar, mai e ceva.

Este o prezenta a vietii, a acestui fenomen prin care ne-am nascut, care ne transmite pulsul ei. 

Un alt articol despre - Discernamant in  Meditatie si cuvant