Orice poate sa devina un cliseu la un moment dat, in aceasta lume.

Si in momentul in care ceva se indreapta catre a deveni un cliseu, e semn ca ceva altfel e deja in lume, in om, care duce totul mai departe din punctul in care rutina creata de cliseu perpetueaza un azi, un a fi inchis in obisnuinta unui stereotip.

O minunatie a vietii in sine, nasterea acestei vieti, continua din ea insasi.

Totul merge mai departe si nimic nu sta pe loc oricat am vrea sa tinem noi ceva, pe loc.

Putem sa mergem mai departe constienti de ce e “nou” in noi sau constienti de ce e “nou” in aceasta lume sau mai diferit si creeaza o cale de expansiune sau manifestare sau putem, sa mergem la modul aparent inainte, inaintand insa doar in realitatea pe care ne imaginam ca o traim si pe care am construit-o mai mult sau mai putin mental, in felul in care ne-am obisnuit.

Din cand in cand este necesar sa iesim din propriile stereotipuri pentru a ne improspata fiinta cu cai de acces ce ne vor permite o dezvoltare in sensul potentialului pe care il avem, in sensul “programului de fericire”, pe care il avem implementat in firea noastra si pe care o rutina a unui obicei il poate virusa atat de mult incat sa il opreasca din desfasurarea autentica a lui. 

Cand ne simtim cuprinsi de o mecanica a vietii, oricat de promovata ar fi ea, cand simtim ca doar repetam diverse lucruri si doar redam un rol, e bine sa ne oprim din rutina vietii pe care o avem si o si preferam si sa reintram in viata, din dorinta de a redescoperi ce este.

Nimic nu ne ajuta mai mult decat sa ne pastram un orizont deschis in viata. 

Viata face acest lucru pentru noi, creand schimbare, in feluri in care uneori nu le intelegem insa undeva, candva, la “un final”, acum sau alta data, uneori si in aceasta viata in anumite etape ale ei, informatia se aseaza in noi intr-un fel in care intelegem aceasta regie extraordinara a vietii noastre, care e creata toata, pentru noi.

 Cu drag,