© Darurile Constientei – seminar de dezvoltare si evolutie personala
© Darurile Constientei – seminar de dezvoltare si evolutie personala
Daca am fi mai constienti de noi insine si de noi in relatie unii cu ceilalti, de ceea ce inseamna viata ca proces dincolo de experienta de moment, viata noastra ar fi mult mai buna, noi mai sanatosi si relatiile noastre o binecuvantare.
Totul pare de multe ori, dificil, apasator, nesigur, pentru ca ne bazam foarte mult pe presupuneri si presupunerile pe care ne bazam, nu reflecta realitatea.
Fiecare notiune cu care venim in contact are atat aspecte evidente, pentru ca ne-am obisnuit cu ele, ne-am invatat sa credem (doar) in acele aspecte evidente pentru ca asa le-am invatat insa fiecare notiune are si aspecte mai putin evidente cu care inca nu am intrat in contact, aspecte care atunci cand le observam, cand se aseaza in atentia noastra printr-o informatie directa sau intermediata de o experienta, ne deschid catre o alta perspectiva de unde lumea, in forma si manifestarea ei, se vede dar se si traieste, altfel.
Acest lucru in cazul constientei, inseamna a face pasul de la informatie despre constienta, la constienta ca manifestare, la a trai concret ce inseamna a fi constient.
Constienti fiind, putem sa traim mai clar, cu atentia acordata fara insa a trai efortul concentrarii, calmi, increzatori si acest lucru se intampla pentru ca pur si simplu, intelegem si traim intr-un fel practic, intim, acordat si interior, ceea ce se intampla.
Iar beneficiul acestei claritati este enorm.
Constienta e in sine un dar foarte important pe care putem sa ni-l facem, deoarece gradul de constienta respectiv inconstienta pe care il avem, influenteaza in mod cert deciziile, comportamentul, viziunea asupra vietii si de aici tot ceea ce inseamna viata noastra, relatiile, sanatatea cat si evolutia pe care ne-o dorim.
O parte din intrebarile care pot fi de ajutor in a ne evalua starea de constienta sunt urmatoarele:
- Stim sau nu stim ce facem, ce decizii luam si cum si ce efect au asupra noastra?
- Stim sau nu stim cat si cum ne afecteaza gandurile, emotiile si faptele noastre si care e impactul lor asupra celor din jur? Si invers ?
- Stim sau nu stim intr-o anume circumstanta care e responsabilitatea noastra si care e responsabilitatea celor din jur?
- Stim sau nu stim cu adevarat ce resurse avem in firea si in fiinta noastra si cat si cum si cat de conditionat si in functie de ce anume, le accesam si le folosim?
- Stim sau nu stim ce obiceiuri, mecanisme, ne traiesc … in loc sa fim noi cei care stim de ele in asa fel incat sa putem alege pe care sa le transformam si ce anume sa incurajam ca trasaturi interne si de caracter sa se manifeste?
- Stim sau nu stim ce emotii experimentam, traim, in clipa respectiva? Putem sa le deosebim? Putem sa deosebim emotiile noastre de cele ale celor care sunt in jur ?
- Stim sa ne ghidam dupa un echilibru intre constiinta – minte – inima sau nu reusim sa ne dam seama dupa care dintre ele ne ghidam sau ne influenteaza si in ce sens?
- Stim sau nu stim care sunt intentiile noastre, ce anume le influenteaza si cum sa le formulam astfel incat ceea ce se intampla sa simtim ca ni se potriveste si este ceea ce am dori?
- Stim sau nu stim ce ganduri si ce informatii ne influenteaza si cum ne influenteaza si incotro ne duc de fapt crezurile si informatiile pe care le avem sau le preluam?
- Stim cat de influentabili suntem si la ce si cum?
- Sesizam miscarea minunata vietii? Sesizam participarea in tot ceea ce exista a ceea ce numim dintotdeauna Dumnezeu?
- Si cat stim sau cat realizam aceste lucruri in acel fel in care sa putem spune ca suntem constienti de (toate) aceste lucruri?
- Si cat stim sau realizam aceste lucruri fara sa apelam la substante, instrumente de masura, invocari, ritualuri, transe induse imaginativ, sonor, etc. ?
In functie de raspunsul dvs. la aceste intrebari, veti sti daca acest seminar e pentru dvs.
Date de desfasurare I editie – joi 18 decembrie
Date de desfasurare a IIa editie – Va invit sambata 13 decembrie si duminica 14 decembrie 2015, intre orele 10:00 – 18:00, la un seminar intensiv, pe care il reiau cu drag a treia oara, despre constienta.
Vom adresa aspecte esentiale ale constiintei, constientizarii, constientei, aspecte de substanta si de fond, aspecte practice, concrete, aspecte care adreseaza si cateva mituri despre constienta pentru a clarifica ce anume inseamna constienta si a ii facilita prezenta, aspecte ce aseaza impreuna si trairea practica, concreta, insa si o dezvoltare in timp catre o zona a noastra din ce in ce mai profunda.
Toate acestea vor fi adresate intr-o forma umana si aproape de ceea ce traim atat colectiv cat si individual in aceste timpuri pentru a usura intelegerea unor fenomene de schimbari interne, fizice, psihice, emotionale, spirituale, relationale si de viata, pe care e posibil sa le sesizam ca se intampla.
Seminarul va contine
- experiente practice, concrete, pentru a facilita o intelegere concreta a unor aspecte, pentru a exersa si practica diverse aspecte ale constientei,
- insa va cuprinde si informatii asezate natural intre acestea pentru a facilita aprofundarea unor nuante de folos in dezvoltarea constientei si a noastra.
Informatiile prezinta si felul prin care putem deveni mai constienti, fara tehnici imaginative, sugestii sau inductii mentale si emotionale, tocmai pentru a lucra cu noi insine la modul constient, pentru a mentine statutul de observator prezent, pentru a creste capacitatea de acceptare autentica a realitatii, toate acestea si nu numai acestea fara a interveni in surprizele frumoase pe care ni le ofera viata, ci din contra sporindu-le materializarea, prin transformarea acelor elemente care le impiedica sa se manifeste mult mai des.
O parte din beneficiile acestui seminar:
- o mai buna claritate
- un echilibru mai bun intre constiinta – minte – inima
- o mai buna informare cu privire la aspecte/notiuni ce par destul de abstracte
- experiente si informatii concrete de dezvoltare in sensul constientei
- o mai buna acordare la sensul si “miscarea” experientei
- o mai buna capacitate de a decodifica, verbaliza si interconecta trairi, sentimente, emotii, experiente
- un mai bun si mai autentic acordaj cu sine si cu cei din jur
- o capacitate mai buna de a observa nuante si detalii care fac uneori o mare diferenta si ne pot ajuta in decizii
- o stare interioara, emotionala, psihica si fizica mai limpede, mai creativa, mai libera si mai vioaie
Seminarul poate fi util persoanelor interesate de autocunoastere, autovindecare, dezvoltare si echilibrare personala, dezvoltarea echilibrului constiinta – minte – inima, cat si terapeutilor sau practicantilor diferitelor forme de terapii, persoanelor a caror activitate are un bogat continut interuman, pentru facilitarea unui contact uman de o cat mai buna calitate si cat mai autentic.
Acesta este un seminar de facilitare energetica si informationala, cu suport experiential. Informatiile si experientele sunt originale.
* Informatiile si experientele sunt originale.
Locatia este in Bucuresti si va fi comunicata celor care se vor inscrie. Locurile sunt limitate.
Note: Cunostintele de energetica si/sau o experienta practica in acest sens pot facilita accesul la informatie insa nu sunt neaparat necesare si nu reprezinta o conditie pentru participare.
*Daca simtiti si credeti ca evenimentul poate folosi persoanelor pe care le cunoasteti, va rog sa il distribuiti.*
Va doresc o experienta placuta si cat mai folositoare tuturor!
*
Cu drag,