Sensibilitatea, defect sau calitate ? 

Unul din aspectele care nu ne plac la noi, este si sensibilitatea.

Ne place sau nu ne place, toti suntem sensibili.

Femeie sau barbat, sensibilitatea nu ne alege dupa sex, pentru ca sensibilitatea este un dat, dar si un dar in perspectiva mea, de la natura.

Si femeia si barbatul sunt sensibili, difera doar gradul in care fiecare isi accepta si traieste sensibilitatea sau forma in care si-o exprima.

Un om este sensibil la frumos, altul e sensibil la durere. Un om e sensibil la copii, alt om e sensibil la persoanele in varsta. Un om e sensibil la afectiune, pe alt om il impresioneaza darurile extravagante sau altcineva, e sensibil la putere oricat de greu ar fi de asociat cuvinte ca “sensibilitate” si “putere”.

Sensibilitatea este astfel pentru inceput, capacitatea de a fi “impresionati”, capacitate cu care ne nastem si pe fiecare dintre noi ne impresioneaza un “ceva” la un moment dat si un alt “ceva”, poate, intr-un alt moment.

Unii dintre noi ne imbogatim continuu din aceasta textura fina de nuante si senzatii pe care o receptionam interior ca urmare a prezentei noastre in realitatea vietii, in timp ce o parte dintre noi blocam la nivelul constient “impresiile” traind printr-o forma de control intr-un “normal” autoimpus, pentru a face fata, relatiilor si vietii. 

Devenim astfel usor sau mult indiferenti la “continutul de date si emotii” pe care il receptionam, renuntand la multe sensuri care ne permit sa facem din aceasta experienta a vietii, o experienta as spune mai completa din multe perspective atat la nivel de constiinta, spirit cat si la nivel mental, emotional precum si la nivel de trup. 

A fi sensibil e frumos. 

Pentru ca sensibilitatea este “capacitatea” cu care ne simtim pe noi insine si simtim lumea, e calitatea fiintei umane de a fi conectat prin simturile sale la sine insusi, la mediul inconjurator si la dinamica lui, aflata in schimbare. 

Sensibilitatea e aspectul nostru care ne pune in contact cu lumea pana la nivelul intentiilor, intentii care au o contributie apoi la comportamentul si realitatea pe care le traim, devenind astfel o calitate indispensabila unei armonii interioare si exterioare, bazate pe o cunoastere proprie si experientiala, dincolo de modelele invatate de a vedea viata pe care le preluam din mediu. 

Sensibilitatea este ceea ce permite integrarea in constiinta si in constienta noastra, ideea de a fi viu deoarece reprezinta capacitatea noastra de a vibra la atingerea fenomenului care inseamna, viatã.

Un om indiferent fata de viata, cu simturile si emotiile intr-o bulã de control, nu percepe/simte ca in el se desfasoara o curgere care il umple cu senzatii, cu emotii si trairi, care ii permit sa se exprime din postura unui om care efectiv traieste si nu doar interpreteaza un rol.

Sensibilitatea sta la baza empatiei si este finetea cu care patrundem rosturi, trairi si intelesuri.

Si mergand pana la aspectul ultim poate, sensibilitatea e finetea cu care noi putem sa accesam acel aspect mai pur si mai rafinat al nostru si in acelasi timp e finetea cu care cel mai pur si mai rafinat aspect al nostru ajunge in aceasta lume prin exprimarea fiecaruia dintre noi si o atinge, inspirand acel gen de experiente si trairi care ne fac sa spunem ca suntem “atinsi de Dumnezeu”. 

Desi sensibilitatea in sine e ceva atat folositor cat si frumos, din ce am observat, fara insa a generaliza, noi asociem sensibilitatea mai mult cu aspecte pe care le percepem negative, cum ar fi – slabiciune, vulnerabilitate si/sau usurinta de a fi raniti, asa incat pentru multi, a fi sensibil este un defect si drept urmare, incercam sa corectam acest defect prin a ne impune un control al impresionabilitatii noastre, al deschiderii umane, al trairilor pe care le avem. 

Orice calitate a noastra dusa in extrema isi pierde sensul sãu, sau atat cat avem incorporat in constiinta noastra din sensul sãu complet/real, aceasta ajungand uneori sa fie sursa unui comportament pe care obisnuim sa il numim noi, ” alaturi cu realitatea”. 

Exista un “spatiu” in fiinta noastra, unde fiecare notiune isi are sensul sãu real/complet/universal, inspirand adaptari si comportamente sanatoase, la nou, la neprevazut, la situatiile de viata, la relatiile pe care le avem si la sensul evolutiei noastre.

Dincolo de el insa, notiunile incep sa isi suprapuna sau sa isi schimbe sensurile intre ele, sa se confunde intre ele, inspirand sau generand un comportament schimbat ce poate fi uneori caracterizat prin diverse tulburari, nu neaparat in raport cu normalitatea larg perceputa a relatiilor si  a mediului extern, cat in raport cu sensul sanatos si natural al conceptelor pe care ne bazam in viata. 

Astfel sensibilitatea poate sa devina un defect in acceptiunea unor oameni. A fi vulnerabil, in aceleasi conditii, este iarasi un defect. A fi deschis uman, la fel. In acelasi timp, in multe din perceptiile noastre, a fi egoist poate sa devina chiar o calitate care nu doar echilibreaza altruismul excesiv ci il inlocuieste, si asa mai departe. 

Omul se afla intr-o zona de normalitate innascuta, mostenita si invatata, cu perceptiile sale insa trece deseori “granitele” acesteia dintr-o dorinta de reconfigurare de care uneori e constient, alteori insa nu isi da seama ce il impinge “dincolo” de ele.

Afla insa la un moment dat ca in si prin aceste treceri din zona sa de normalitate catre aceast “spatiu”, el de fapt isi completeaza sensul.

“Fanta de normalitate” unde avem baza de informatii pentru viata,  poate fi uneori ingusta, constienta noastra situandu-se mai mult in zona informatiilor mostenite genetic, invatate sau preluate din exterior prin rezonanta de idei, pe parcursul vietii.

Prin ciclul de intrari – iesiri, omul isi imbogateste si isi rafineaza practic sensul, isi extinde si isi clarifica practic aceasta zona de normalitate care in timp, ajunge sa fie din ce in ce mai mult,  spatiul din ce in ce mai larg, al constiintei, apropiindu-se de universal. 

Prin asimilarea din ce in ce mai mult a sensului extins al functionarii sale si al “programului de viata”, devine posibila o colaborare (din ce in ce) mai sanatoasa atat cu situatii de viata diverse in context si continut cat si dezvoltarea de relatii (din ce in ce) mai sanatoase cu persoane complexe in forma lor de manifestare cat si in continut.

Largind aceasta zona initiala de normalitate “invatata”, prin incorporarea in “normalul extins” al constiintei lui un sens universal, acest proces de intrare si iesire care permite o evolutie continua, nu mai este perceput ca iesirea din echilibru (sau normalul perceput ca fiind normal) si intrarea in dezechilibru,  cat mai degraba totul se “vede” si se si traieste ca o calatorie noua de fiecare data, calatorie  care stii ca te va imbogati in acelasi timp in care niciodata nu te mai indoiesti de “acasa” si de capacitatea ta de a reveni improspatat pe “terenul” care se numeste “viata”. 

Viata nu mai e o “lupta” sau o “povara” sau o “lectie” sau o “scoala” sau o “cruce care trebuie purtata”, ci un spatiu de experimentare, expresie, imbogatire, impartasire, impreuna, viata in sine, evolutie si continuitate.  

Uneori se apeleaza la substante sau diversi stimuli pentru a forta granitele percepute ale mintii sau ale normalului invatat si desi multe persoane se “intorc” cu sensurile imbogatite din acest gen de experiente, nu as recomanda totusi acest gen de explorari induse deoarece pot crea cateodata sau de multe ori in functie de structura personalitatii fiecaruia, “rupturi de constiinta”.

Majoritatea oamenilor sunt inca in procesul de maturizare sau de formare a unui sine consistent, format prin experienta vietii, asa incat multe persoane nu au inca o structura de baza de la care se pleaca in astfel de explorari, dar la care ne si intoarcem.

Astfel ca atunci cand se intampla astfel de experiente care modifica starea constiintei intr-un mod profund, punand-o brusc intr-o stare de deschidere foarte diferita de cea traita in mod uzual, unii oameni se impart intre doua realitati creand roluri umane si sociale cand se afla in fiecare parte, din care lipsesc insa atribute ale celeilalte parti.

Traieste astfel necunoscutul sau cunoscutul intuit aflat dincolo de zona sa de normalitate, traieste desfacerea sensului sau actual si contopirea cu un nou sens pe care il aduce apoi in trairea sa umana,  cu multa frica facand in acelasi timp destul de grea, asimilarea in structura sa de baza a sensurilor imbogatite, baza care uneori poate sa sustina aceasta integrare, alteori doar cu foarte mare greutate. 

Sensibilitatea noastra in acest sens poate ajunge cum spuneam intr-o extrema, deschizand usa brusc unui mod de functionare cu care nu suntem obisnuiti, motiv pentru care de multe ori nu facem fata unor perceptii  mult imbogatite si  unor senzatii calitativ si cantitativ schimbate.

Procesul de reconfigurare este unul natural si e procesul evolutiei noastre. 

Ne reconfiguram tot timpul, prin alegeri constiente si/sau inconstiente iar viata ne aseaza cu maiestrie neegalata pana acum de vreun alt proces, in contextul uman si social de care avem nevoie pentru a ne largi perspectivele si a ne aseza intr-un sine mai profund, prin care regasim un contact din ce in ce mai universal cu tot ceea ce exista. 

In acelasi timp in care e de avut in atentia noastra anumite experiente, nicio experienta a umanului si a umanitatii nu e fara sens in economia unei evolutii atat individuale cat si colective, asa incat nu e nimic de judecat, ci doar de mentionat si atat. 

Nicio calitatea a noastra, nu ajunge in extrema de una singura, in noi fiind un intreg complex de trairi si ganduri care contribuie la o “alunecare” a ei intr-o extrema si ca atare la o perturbare a calitatii ei de … calitate, ajungand sa fie considerata un “defect”, fiind vazuta asa de multe ori numai dupa norme colective.

Sensibilitatea este capacitatea de a observa si nuantele mai fine ale realitatii noastre pe langa ce este evident, de a vedea subtilul dincolo de ce este evident, de a rezona/vibra la adevarul care uneori numai sopteste, in toata galagia de pareri.

Este un om sensibil, mai usor de ranit ?

A fi sensibil prespune a fi deschis sau a vibra la mediu si fata de ceilalti mai mult decat majoritatea, ceea ce inseamna ca acest gen de persoana percepe mult mai multe nuante de traire si comportament decat majoritatea insa nu inseamna si ca le aseaza de la inceput in locul potrivit in constiinta sa. 

De pilda, un om sensibil poate fi in acelasi timp un om care idealizeaza, creandu-si intr-un mod inconstient asteptari peste masura. 

Avem nevoie uneori sa credem ca “tot raul e spre bine”, ca oamenii sunt buni si sunt frumosi indiferent de contrariul pe care il manifesta deseori.

Insa de multe ori, investim atat de mult in aceasta realitate absolut perfecta pe care o proiectam asupra lumii de acum, incat devine greu sa acceptam faptul ca inca, realitatea noastra invata prin oamenii care o compun sensuri noi mai aproape de spatiul constiintei noastre, pentru a invata apoi si comportamente noi, generand astfel si experiente noi, mai aproape de binele si armonia pe care le intrezarim prin constiinta noastra. 

Cu cat se apropie de constienta, omul poate procesa mai aproape de realitate tot ceea ce receptioneaza prin simturile sale, aceasta insemnand ca emotiile “negative” si experientele “negative” isi gasesc un loc de tranzitie intr-o expresie mai larga a unei constiinte a carei viata in acest fel descoperita il sprijina sa isi depaseasca propriile concluzii si pareri. 

In acest fel, omul sensibil primeste in continuare multe date, insa partea lui inconstienta nu mai are o influenta atat de mare asupra procesarii lor, asa incat nu se mai creeaza aceste asteptari si astfel, omul nu mai e dezamagit. 

Un om care nu isi coreleaza propriile asteptari cu realitatea, care nu e constient cat de cat macar de ce pot ceilalti sa ofere si se “arunca” in asteptari, sufera apoi cand e dezamagit pentru propriile asteptari si nu neaparat pentru ca e sensibil.

Asadar este necesar sa facem diferenta intre sensibilitate si motivele  pentru care suferim. 

Noi suferim si suntem raniti de multe ori nu pentru ca suntem sensibili, ci pentru ca in noi este un substrat pe care cand se aseaza ce preluam din mediu ca trairi si informatii se intampla o intepretare care nu e conforma cu realitatea.

De exemplu, de multe ori suntem amabili insa nu suntem sinceri in amabilitatea noastra. Acel gen de a fi draguti dar doar draguti si nu si sinceri, pentru ca avem un interes sau avem obiceiul de a face complimente gratuite. 

Un om sensibil poate fi impresionat de acest lucru, adica se poate incalzi la suflet de faptul ca cineva e dragut cu el, poate fi impresionat de compliment pentru ca e sensibil la valori si la frumos,  insa in scurt timp tocmai pentru ca e sensibil el simte si ca acest lucru este doar fatada si atunci e dezamagit.

Aici insa intervine o nevoie a lui ca acel comportament sa fie real, ca acel om sa fie dragut cu el, ca acel compliment sa fie autentic si il crede sincer. O nevoie umana de altfel, insa ea poate fi accentuata de anumite urme din trecut pe care le putem purta in noi.  In functie de aceste urme, dezamagirile pot fi mai mici sau mai mari. 

Daca putem aprecia in sensul de a fi recunoscatori, adevarul la care avem acces si in rest sa lucram la perceptia asupra realitatii si la propriile asteptari, a fi sensibil e o calitate.

Un alt exemplu este afirmatia ca “omul sensibil pune tot la suflet”, inducand ideea ca sensibilitatea sa “e de vina” pentru acest lucru, facandu-ne sa nu ne placem si chiar mai mult, din cauza acestui lucru. 

Faptul ca tindem sa luam totul personal, nu inseamna insa ca suntem sensibili in sensul in care putem fi deranjati sau afectati de absolut orice cum se interpreteaza de obicei.

Acest lucru inseamna ca ceea ce receptionam prin simturile noastre ajunge mai apoi in tipare interne de identificare si/sau nu urmeaza mai departe un proces de clarificare in interior, un proces de cernere a informatiilor in sine si de asezare, in urma caruia putem vedea cat din felul in care se poarta ceilalti cu noi are legatura cu noi si cat are legatura cu temeri sau cu aparari sau cu mecanisme care nu ne apartin. 

E adevarat ca daca reactionam, rezonam cu ele intr-o masura, insa acest lucru nu inseamna sa ni le insusim total si impreuna cu o poveste care nu ne apartine. 

Comportamentul uman deseori amageste. Amageste acolo unde este loc de amagire, bineinteles.

De aceea un om sensibil nu trebuie sa se considere defect, gresit, ci sa isi imbratiseze si sa isi intretina acuitatea simturilor si calitatea de a fi deschis la mediu, insa sa lucreze si la constienta sa, la substraturile sale, la trecutul sau neprocesat, la durerile care au generat mecanisme de supravietuire si aparare si la o asezare in sine sanatoasa, echivalent cu o asezare in raport cu ceilalti sanatoasa. 

Sunt momente in care ne simtim agresati de activitatea lumii.

In care avem senzatia ca auzim prea mult, ca vedem prea mult, ca simtim prea mult, acest lucru ducand la dorinta de a ne inchide, de a ne izola, de a ne retrage, de a ne decupla. 

Acest lucru e de analizat bine inainte de a trage concluzii care pot insemna altceva decat ce se intampla in realitate.

Uneori trecem pur si simplu la un fel de upgrade (evolutie) in functionare, ceea ce inseamna ca datorita unor miscari ale constiintei colective alaturate dorintei noastre de a intelege mai deschis si nu asa constransi de frici si idei rigide realitatea si de a evolua, ne deschidem mai mult catre realitatea inconjuratoare, ceea ce inseamna ca percepem mai mult, ca accesam si acumulam mai multe informatii decat de obicei si ca avem mai mult de procesat. 

Intr-o prima faza, acest lucru poate fi obositor deoarece nu suntem obisnuiti sa receptionam si sa procesam atat de multe informatii si nu avem reglat sistemul, insa dupa o perioada de adaptare in care este necesar sa ne purtam putin de grija, putem sa ne stabilizam destul de bine si sa ne traim firesc noua realitate a functionarii cat si noua “abilitate”.

A ne purta putin de grija inseamna a ne ingriji  de corp, sa facem sport, sa ne alimentam in functie de necesitatile pe care le transmite corpul, insa aici este necesar sa supraveghem putin si sa avem (cat de cat) grija la pofte si masurã deoarece si acestea sunt in transformare, sa intelegem de ce ne ajung emotiile “pe rosu” si sa cultivam o investitie emotionala cat mai in echilibru cu realitatea, sa insistam in a ne face bucurii (atat cat e posibil) in orice circumstanta a vietii am fi si sa ne odihnim pe cat posibil fara griji.

Durata somnului are importanta insa mai importanta este calitatea lui. Astfel, sa lasam grijile din timpul somnului lui Dumnezeu, si sa avem un somn de calitate.  Adica, pentru multi dintre noi, toate acestea inseamna sa practicam ce propovaduim. 

Toate acestea sunt necesare pentru a mentine un nivel al energiei vitale corespunzator, energie vitala care este absolut esentiala in acest proces de tranzitie spre un alt mod de functionare sau de upgradare. 

Mai este necesar sa lucram la capitolul “scenarii”, pentru ca e posibil sa avem tendinta sa rulam interpretari care nu ne ajuta si sa plecam pe firul lor uitand la un moment dat sa ne intoarcem. 

Mentinerea unui contact cat mai corect cu realitatea faptica, obiectiva, a relatiilor si a situatiilor de viata, mentinerea unui contact cu momentul de “acum“, dezvoltarea rabdarii pentru a trage concluzii atunci cand simtim ca avem suficiente informatii sau le avem pe cele relevante, lucrul la discernamant pentru a ne ajuta selectia interioara a informatiilor relevante pentru situatia sau clipa respectiva, alaturi de ingrijirea corpului in care se aseaza totul, ne pot ajuta sa ne facem tranzitia mai usoara, sa ne imbratisam si sa ne bucuram inclusiv de sensibilitatea noastra. 

Astfel, a fi sensibil nu inseamna a fi usor de ranit si nu e un defect. 

Inseamna a fi o carte vie in care uneori ceea ce se scrie poate fi si dureros.

Insa realitatea unei vieti inseamna o poveste al carui sens se poate completa in timp iar durerea de acum, atat cat este ea, e o informatie care odata procesata si nu depozitata undeva pentru a fi lasata acolo ca e “prea greu de dus”, lasa in urma o gema de intelepciune, as spune eu, de fiecare data. 

Sensibilitatea permite artistilor sa creeze opere de neuitat, permite “cercetatorilor” sa observe nuante care aduc in lumina mintii si a constiintei noastre aspecte pe care nu le banuiam si care creeaza o continuare a evolutiei noastre, sensibilitatea ne face sa simtim si sa vibram la miscarile de suflet ale celui care traieste langa noi, ne face sa simtim expresia lui interioara si in acelasi timp sta la baza empatiei cum spuneam la inceput, facand posibila compasiunea si caldura din care cineva poate la un moment dat sa se inspire pentru propria sa reconfigurare.  

Sensibilitatea este o muza a vietii in sine.  

Un om dur, “lipsit de suflet” cum se spune in popor, e un om care a uitat cum este sa il inspire, Viata. 

E binefacator sa imbratisam aceasta calitate, sa cultivam deschiderea fata de oameni si de mediu, pe cat posibil fara sa o si fortam, avand insa grija si la asteptari, la nevoi si la trupul nostru in care se intampla totul.

Cu drag, o viata si o evolutie inspirate, tuturor!

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,