Decenta este o trasatura a simplitatii.

Si amandoua sunt trasaturi ale frumusetii care vine din ceea ce numim acum, a fi, acea prezenta a noastra in lume care exista, creeaza si atinge, care nu loveste, nu impinge, nu impune, nu isi doreste sa convinga sau sa demonstreze cu orice pret.

La fel ca simplitatea, decenta vine dintr-o traire mai mult subtila a vietii si a fiintei noastre, dintr-un inteles care aseaza impreuna din ce in ce mai mult intr-un singur rost si in ordinea dintai, aspectele pe care le avem, in care nu evidentul este primul, ci subtilul.

Decenta e finetea cu care insusi Dumnezeu traieste in suflet si ne sfatuieste in marea de emotii si de ganduri, in care totul pe acest pamant, se intampla.

Intre “liniste” si “zgomot”, “zgomotul” atrage intr-o prima faza, in majoritatea dintre cazuri.

Pentru ca suntem antrenati sa observam mai intai si in mare parte ce este vizibil si ne atrage atentia la modul evident.

De aceea este dificil sa observam subtilul, de aceea este dificil sa “privim” in suflet, dupa indrumarea care ni se potriveste.

Pentru ca subtilul e decent, nu vrea neaparat sa iasa in evidenta, iar indrumarea autentica pe care o primim in suflet nu ne forteaza sa o alegem, nu se lupta sa o recunoastem si sa o traim apoi prin noi, in lume. Ne lasa sa o alegem.

Intre “liniste” si “zgomot”, “zgomotul” atrage intr-o prima faza.

Cu toate acestea insa, linistea, pacea care e la noi in suflet, “sfatul tainic” din interior, este cea si cel langa care tot mai multi, prefera sa ramana.