Inca muncim sa ne recastigam constiinta de sine, pe care din nestiinta, din confort, dorinta de apartenenta, trauma, teama si de multe ori din interes, am cedat-o in exterior, oferindu-i acestuia credibilitate in defavoarea ei si astfel si in defavoarea noastra. 

Multa vreme am crezut ca Dumnezeu e in afara noastra si ca adevarul vine din exterior. Si am crezut cu tarie acest lucru. Si inca o mai facem. Asa incat a ne recunoaste propria constiinta si propria legatura spirituala inseamna uneori, un act de cutezanta.

Cutezanta, pentru ca pentru a face acest lucru e nevoie de un pas in afara acestui “exterior” in care am invatat sa credem, de un pas de atat de in afara lui, incat propria legatura spirituala sa ne devina echilibru, baza. 

Acest lucru nu inseamna a fi impotriva nimanui, ci a ne hotari, in cele din urma, cui de fapt, vrem sa apartinem, unde ne e baza, in interior sau in exterior.

Acest lucru nu inseamna a fi impotriva nimanui pentru ca a ne decide sa ne asumam responsabilitatea asupra vietii noastre, a ne putea baza pe legatura pe care o avem prin noi insine cu Dumnezeu, este o decizie care priveste sanatatea noastra spirituala si umana si nu este o decizie care are in continutul ei, o actiune indreptata spre exterior, spre ceva sau cineva anume. Ne priveste doar pe noi si ce se intampla cu sistemul nostru de credinte. 

Atunci cand ne hotaram sa ne recunoastem constiinta, cand avem ca far calauzitor propria legatura spirituala, este insa de pastrat cunoasterea ca nu suntem unici in acest demers. Fiecare in felul lui, cauta de undeva din el, acelasi lucru.

Propria legatura spirituala, constiinta de sine, nu se pot trai intre granitele impuse ale unor reguli, ci in cunoasterea de sine a omului, ale carei limite nu tin de reguli ci de cat anume poate fiecare dintre noi sa isi asume,  sa afle despre el. 

Cand omul isi recunoaste constiinta si isi asuma ca si calauzire propria legatura spirituala, apartenenta cautata la ceva sau cineva anume din exterior, devine apartenenta la VIATA pur si simplu.

Constiinta, e un “bun” universal, care apartine tuturor, pentru ca fiecare dintre noi o are, chiar daca unii dintre noi o folosesc doar uneori.

Creand in exteriorul nostru reguli stricte pe baza propriei existente spirituale, aseaza in umbra constiinta noastra si nu numai constiinta noastra, deoarece regulile pe care le cream  vor conta la un moment dat mai mult decat constiinta noastra si acest lucru va fi in defavoarea indrumarii ei.

Discernamantul interior sau spiritual se poate realiza cu adevarat urmand chemarea propriei constiinte, “regulile” care izvorasc din valori interioare care respecta omul, viata ca proces sau fenomen, “testand” constant si constient realitatea faptica a vietii, atenti fiind la consistenta si dinamica a ceea ce se intampla in interior, atenti fiind la consistenta si dinamica relatiei interior – exterior, invatand traire cu traire, ce inseamna a fi om, cu legatura proprie cu Dumnezeu cu care insasi viata ne-a inzestrat.

Altfel, legatura proprie cu Dumnezeu, nu devine din concept, traire si nu se implineste prin traire, ca adevar fundamental, sadit in sinea noastra, a tuturor ci ramane o traire implinita doar partial, intermediata si conditionata de referintele externe pe care le-am creat.

Cu drag,