Caracterul omului si evolutia spirituala 

Frumosul, in viata si in relatiile noastre sau ca act terapeutic, nu poate fi creat dintr-o stare de revolta aproape permanenta sau nemultumire.

Ci din pace sufleteasca.

Iar pacea sufleteasca vine din calitatea de a fi om, din “coloana vertebrala”, din si prin ceea ce numim noi “caracter” si poate nu intamplator avem in constiinta noastra si in informatiile din mosi stramosi, corespondenta dintre verticalitatea coloanei vertebrale  si ceea ce inseamna “caracter”.

Omul e o poarta catre lume pentru emotiile si gandurile sale si caracterul sãu atunci cand e format, inseamna manifestarea practica, ajunsa in concret, a echilibrului intre materie si spirit, intre actiune si linistea universala, intre suprafata si “adanc”, intre forma si ceea ce ii da viata, inseamna energia noastra spirituala ajunsa la maturitate in manifestarea ei, prin propria noastra transformare constienta si  exprimata prin ceea ce numim noi “individualitate”.

Caracterul unui om inseamna mai mult decat o personalitate ferma si inseamna in comportament, suma valorilor umane ajunsa in stadiul de traire si insumare coerenta, in orice circumstanta.

Acest “in orice circumstanta”, dã de fapt aspectul ferm al personalitatii (in afara tentatiei, fara a fi rigida), caracterul cert al personalitatii unei persoane, care atesta gradul ei de dezvoltare si de impreunare constienta cu spiritul din om.

Omul are in permanenta o personalitate, o interfata intre mediul lui interior si lume prin care face cunoscut acestei lumi, cine este, ce se intampla si ce se afla “inauntru”.

In orice ipostaza a vietii ar fi, omul in aceasta lume are si dezvolta un comportament care il caracterizeaza intr-o oarecare masura  si care poate fi sau nu, in concordanta cu ceea ce e perceput de lume.

Uneori toate acestea le punem noi sub numele de “caracter” alteori prin aceleasi repere, ne referim la lipsa lui. 

Evolutia spirituala nu este altceva decat o forma de a educa fiinta umana, pe alte principii decat pur materiale si intelectuale iar caracterul fiintei umane in evolutia spirituala este cel care da de fapt dincolo de orice fel de abilitati descrise ca paranormale sau de conceptualizare pe care am putea sa le dezvoltam ca efect al evolutiei si nu ca scop in sine, gradul de autenticitate si firesc al nivelului de evolutie la care am ajuns.

Evolutia spirituala inseamna in mare parte indreptarea comportamentului uman inspre valori umane in sens extins, scotand-ul de sub exclusivitatea interesului material, fara insa sa denigreze in niciun fel, realitatea materiala sau umanitatea de la care a pornit. 

Centrat in suma de valori, omul isi poate trai realitatea “spirituala” in acest context uman, in felul in care este in acest moment construita viata/realitatea/societatea noastra, liber si neconditionat la modul absolut de forma lor de organizare. 

Cuvantul “firesc”, are foarte mare legatura cu “a fi”, din fire.

De-a lungul timpului, omul a dezvoltat un comportament adaptativ la realitatea materiala conform caruia aceasta realitate este cea care conteaza in primul rand sau este singura care conteaza, in multe din situatii.

Astfel a dezvoltat trasaturi “omenesti” prin care sa isi asigure supravietuirea si succesul in acest mediu material si a facut acest lucru convertindu-si valorile de sine sau “trasaturile lui Dumnezeu” si, si le-a negociat cu trasaturi mai adaptate scopurilor sale, uitand de trasaturile originale care i-ar fi asigurat oricum traiul in acelasi mediu fara sa isi piarda constienta si fara sa isi incarce constiinta cu repere materiale. 

Plecand de aici, omul este necesar sa isi educe firea, sa isi regaseasca trasaturile si valorile universale/fundamentale, astfel incat din fire sa fie spiritual (conectat si traitor, deschis si constient si de alta realitate decat realitatea materiala si intelectuala) si nu doar prin asemanare.

Un om cu un caracter format are o energie clara, ganduri si emotii sanatoase, iar energia lui ii va sta bine asezata in trup, oferindu-i ca o sursa in sine, resursele pentru a isi manifesta prezenta in lume, la modul congruent si traind armonios relatia interior – exterior. 

Avand o energie clara, omul nu are contradictii intre traiul lui interior si comportament, manifestarea sa exterioara, ceea ce inseamna ca aspectele sale sunt clare si unite si omul a iesit din ciclul suferintei pe care in mare parte si-a indus-o, creata mult din a fi inconstient si supus conditionarilor provenite din teoriile pe care le-a adoptat despre propria sa umanitate cat si despre spiritualitate.

In acelasi timp, un om cu o energie clara are o singura sursa, energia din interior, pe care nu se mai straduieste sa o acceseze in niciun fel, pentru ca este in etapa in care o traieste efectiv. 

Congruenta intre ceea ce gandim, spunem, simtim si fapte, este o modalitate foarte simpla, clara si la indemana prin care putem sa ne dam seama de gradul de autenticitate al evolutiei nu doar spirituale pe care credem ca o avem cat si de gradul de integrare si de fermitate sau statornicie al ei.

Astfel, ca exemplu, sa spunem ca un om are o practica anume si considera ca are un anume grad de evolutie spirituala, insa continua sa barfeasca, sa fie dusmanos sau sa fie des nemultumit de experienta vietii pe care o traieste sau, de oamenii din jur, victimizandu-se constant si punand diverse etichete asupra lor fara baza in realitate. Acest lucru nu prezinta o congruenta intre dezvoltarea pe care o comunica si manifestarea sa.

Cu alte cuvinte ceea ce ii defineste caracterul nu vine neaparat din evolutie spirituala cat mai degraba tot din trasaturi umane care satisfac nevoia de a transmite in acest fel, in cazul barfei din situatiile de mai sus, diverse informatii iar nivelul sau de evolutie este inca in etapa de a fi mai mult declarativ si/sau aspirational.

Tehnicile (spirituale) ce propun o evolutie umana sau spirituala, se bazeaza pe principii de comportament si filosofii de viata, motiv pentru care tehnica in sine nu este suficienta pentru evolutia umana, spirituala, fara insusirea, integrarea, acestora din urma.

O tehnica anume poate fi insusita intr-un mod mecanic insa atat timp cat principiile de la baza tehnicii in sine nu sunt insusite si nu reprezinta la un moment dat o viata interioara activa a celui care adera la o practica (spirituala) in sine, vorbim mai mult de practicarea unei metode in sine, decat de evolutie umana, spirituala.

Evolutia umana sau spirituala, fie ca vorbim despre un sistem sau de un angajament de a lucra direct cu sine prin principii si valori sau prin constiinta, se recunoaste prin manifestare, aceasta fiind cea care aduce evolutia realizata, viata din interior, in fapta inchizand astfel un ciclu evolutiv intre interior si exterior, intre “teorie” si practica.

In acest fel, ceea ce este “inauntru” este de fapt si ” in afara”, adica starea pe care o traim interior se transmite prin tot ceea ce ne apartine ca fiinta in exterior, fara ca acest lucru sa insemne ca zambim spiritual tot timpul, sau ca avem o voce joasa meditativa tot timpul, sau ca privim “spiritual” tot timpul, sau altele aseamanatoare.

Mai degraba, acest lucru – ce este “inauntru” este de fapt si ” in afara” – se traduce congruent prin manifestare respectiv comunicare, atitudine si comportament in mod direct, in campul experientei si al lumii din care facem parte toti prin claritate (care vine dintr-o anume cunoastere traita), prin fermitate (nu inseamna duritate), prin acea limpezime sau poate inocenta sanatoasa a omului despovarat de propriul sau trecut, prin armonie intre ganduri, cuvinte, sentimente, senzatii, atitudine, comportament. 

Caracterul unui om este implinirea spirituala a umanitatii sale si este sursa cea mai clara de energie pe care o avem, atunci cand acesta este expresia unificata a valorilor din om. 

De ce caracterul unui om e sursa cea mai clara a lui, de energie ? 

Deoarece caracterul unui om dupa cum spuneam, inseamna insumarea coerenta a valorilor umane ajunse la maturitatea dezvoltarii lor, maturitate care inseamna accesarea sensului lor universal si trairea lor fireasca, naturala, manifestarea cat mai libera a energiei creatoare a vietii,  in om. 

Cand valorile umane sunt patrunse in profunzime si sunt dezamestecate de conditionarile menite a deservi atingerea succesului in termeni materiali ca masura unica a fericirii, omul e din ce in ce mai conectat cu realitatea atat materiala cat si spirituala si e mai in echilibru cu tot ceea ce se intampla.

Sunt situatii in care este nevoie sa actionam imediat si situatii in care este necesar sa avem rabdare.

Sunt situatii in care este necesar sa spunem lucruri si anumite lucruri, “nu” sau “da” sau ce convine sau ce nu convine celuilalt.

Sunt situatii in care trebuie sa tacem cu totul orice ar fi, sunt situatii in care e in echilibrul atat subtil cat si concret al lucrurilor sa ajutam pe cineva si sunt situatii in care in virtutea aceluiasi echilibru nu este indicat sa ajutam, sunt situatii in care trebuie sa ramanem intr-un loc sau intr-o relatie  si, sunt situatii in care e mai bine sa plecam sau sa ne retragem, pentru ca lucrurile sa nu escaladeze si sa se ajunga in conflict sau, sa nu incurajam cu prezenta noastra cand vedem ca este inteleasa intr-un mod gresit, anumite obiceiuri.

Un om care si-a lucrat valorile de sine in relatie concreta cu experienta vietii avand insa in vedere si partea sa interioara pana in dimensiunea spirituala a ei, stie cand sa actioneze si cand si cat si in ce stare sa astepte sau sa plece atunci cand este necesar, insa nu face toate acestea numai rational, pentru ca acest lucru ar fi practic imposibil.

Practic acest lucru este imposibil sa se intample in fiecare clipa, pentru ca variabilele vietii sunt extrem de multe, sunt in continua miscare in combinatii infinite de la om la om si de asemenea de la un grup de oameni la un grup de oameni, de la moment la moment, astfel incat nu putem procesa toate aceste informatii si  legatura dintre toate aceste elemente doar mental, pentru a lua decizii relevante, bine aplicate la situatia pe care o traim, de fiecare data, aici, acum. 

Inteligenta noastra, capacitatea de a rationa, poate fi si este de ajutor, insa intelepciunea este cea care duce mai departe aportul inteligentei la perceptia noastra asupra realitatii, conectand variabilele vietii mult mai natural, cu mai putina tensiune psihica si mult mai relevant pentru contextul in care ne aflam. 

Pe masura ce ne acordam din ce in ce mai constient la realitatea vietii depasindu-ne propriile prejudecati, judecati, frici, dogme, clisee, ignorante, devenim parte a realitatii inconjuratoare dinauntrul ei si traim mult mai constient miscarea realitatii si a experientei inauntrul nostru si nu doar in mintea noastra.

Astfel traim realitatea inconjuratoare, experienta vietii cu toate simturile noastre conjugate congruent, avand experienta vietii mult inspre ansamblul ei si nu doar experienta unei mici parti, bucati de viata, cea pe care o traducem intr-un mod conditionat de ce am invatat pana in acel moment, in secole de trai uman, proiectand mai degraba asupra vietii ce am invatat decat sa o experimentam la modul autentic, intelegand-o din interior si traind-o efectiv si afectiv, in dinamica si in complexitatea ei. 

Avand aceasta experienta a vietii mai din interior, integrand intr-o perspectiva de ansamblu aspecte multiple ale ei, omul este mai in contact cu dinamica si adevarul cu privire la ceea ce se intampla, e mai in echilibru cu ceea ce se intampla, se obiectivizeaza pe sine insusi mult mai bine in relatie cu ce se intampla, ceea ce inseamna ca in loc sa proiecteze ce a invatat in trecut asupra experientei din prezent traind apoi experienta vietii prin proiectia respectiva, inducandu-si tot felul de idei si de emotii, traieste experienta vietii, a prezentului, mult mai autentic reusind sa inteleaga mult mai mult din realul si din complexitatea ei. 

Acest tip de conectare intamplandu-se printr-un proces de cernere de frici, prejudecati, concepte, obiceiuri de comportament si conditionari, ce mai ramane putem spune ca e din ce in ce mai mult, pe baza de valori.

Echilibrul realitatii faptice a vietii nu poate fi pastrat numai prin cunoastere intelectuala si prin metode.

De fapt prin cunoastere intelectuala si prin metode, se poate numai controla o oarecare parte a realitatii, cea care raspunde inca, la acestea.

Insa partea realitatii, respectiv persoanele care au lucrat cu sine cele de mai sus si traiesc ( cat mai mult si mai constient) pe baza de valori, nu mai pot raspunde intr-un mod conditionat acestor practici de control deoarece impartasesc o cu totul alta realitate decat cea in care cineva influenteaza in mod voit si cineva e influentat, pentru a se obtine anumite rezultate. 

Acestea impartasesc o realitate in care libertatea este autentica si nu reprezinta oprimarea sau agresiunea libertatii nimanui, nu depinde de o practica anume si e un fapt realizat interior. 

La baza, omul este energie. Si energia poate fi ori clara ori amestecata in diverse grade.

Cu cat energia e mai clara echivalent cu emotii clare si ganduri curate, cu atat mai mult omul e mai constient, mai intelept, mai creativ, mai plin de viata si manifesta fara stres valorile din el in orice circumstanta – isi permite sa riste cand simte si decide ca e cazul, are rabdare atunci cand e nevoie, stie cand sa spuna, ce sa spuna, cat sa spuna, cui sa spuna, si e asumat in toate acestea, intrucat e conectat la realitate, la relatia obiectiva intre ce e in interior ca informatie si traire si ce este in exterior ca forma sau fel in care se intampla lucrurile, informatie si traire.

Omul se incarca din ceea ce ofera.

Oferind valori de o calitate bine dezvoltata si fiind purtator si creator de echilibru, omul nu mai depoziteaza energia negativa a conditionarii, pe care o poate absorbi ci o metabolizeaza prin acestea intr-un interval de timp care devine, pe masura ce omul lucreaza cu sine insusi in sensul mentionat, din ce in ce mai scurt, apropiindu-se de metabolizarea in timp real. 

Si astfel, caracterul lui, ii este cea mai clara, mai directa si mai pura sursa pentru ca prin valorile individuale ajunse universale prin purificare de impresiile si invataturile subiective ale trairii in planul material, el il poarta in el la modul constient pe Dumnezeu, cea mai pura sursa.

Putem lucra cu noi,  in multe feluri.

O modalitate (printre altele) de a lucra la alinierea noastra este de a lucra la caracter – poate cea mai continua si dinamica forma de meditatie si cea mai neintrerupta forma de prezenta.

Lucrand direct cu caracterul nostru din dorinta de a fi in echilibru constient cu ce se intampla si din pespectiva trairii valorilor de sine la modul autentic, presupune atentie la sine, atentia la mediu si la experienta, atentie la relatia dintre sine, mediu si experienta si toate acestea in acelasi timp in care traim orice experienta.

Acesta este un exercitiu plenar si treaz de existenta din perspectiva sinelui profund care creeaza constient realitatea si aceasta este daca vreti, poate cea mai continua si dinamica forma de meditatie dar si cea mai neintrerupta forma de prezenta.

Insa poate cel mai important este faptul ca dincolo de cuvinte ca prezenta, meditatie dinamica, evolutie spirituala, toate aceste lucruri nu inseamna altceva decat un act de viata care in principiu ar trebui sa fie simplu.

Spun acest lucru pentru ca daca folosim anumite concepte care par deosebite, sa incercam sa ramanem totusi simpli in firea si in structura noastra si sa pastram ideea ca de fapt, viata e la baza in toate si viata e un lucru natural, firesc si la fel de curgator precum energia care ne insufleteste si care stie in interiorul ei ca tot ceea ce ne anima mintea vine sub forma de concepte, insa tot ceea ce e firesc si natural, vine din esenta vietii si sta la baza noastra de a fi.

Cand ne lasam imbatati de multele concepte pe care le intalnim, de denumirile lor care ne par speciale, ne indepartam de realitatea simpla si fireasca a vietii pe cand noi de fapt, de aceasta realitate simpla si fireasca a vietii “trebuie” sa ne amintim si sa incepem iar sa o traim. Firesc si natural. Si asa cum este.

Conceptele au un rol destul de limitat in evolutia noastra iar ideile in sine nu e suficient sa ni le insusim in forma in care avem acces la ele, asa incat este necesar sa trecem dincolo de aparenta pana la substanta, sa dezbracam conceptul de felul in care se prezinta si de felul in care suna, si sa ajungem la esenta lui, traind interior si exterior (prin manifestare sau comunicare, atitudine si comportament), sensul pe care il formam apoi in ganduri si il comunicam sub forma de cuvinte. 

Drumul vietii noastre a inceput de la simplu si firesc, a ajuns conditionat si complicat si cercul unui ciclu atat de lung evolutiv din perspectiva evolutiei speciei umane ( de peste 2000 de ani vorbim despre iubire si inca vorbim despre iubire fiindu-ne inca totusi greu sa o manifestam pe cea reala), se inchide pentru a incepe un alt ciclu, ajungand din nou, la simplu si firesc, la autentic si la natural. 

De aceea daca vrem sa cunoastem pacea sufleteasca si sa co-cream frumosul, putem lucra simplu si direct, la caracter. 

Caracterul unui om este si masura evolutiei sale. Pentru ca evolutia spirituala nu inseamna acumularea unor tehnici si a unor informatii sau puteri, cat mai degraba punerea in practica de viata, a principiilor care stau la baza lor, care se reflecta in final in ceea ce numim, valori. Si in constienta.

Evolutia spirituala inseamna a intelege altfel viata decat focusati pe scopuri si a o trai deschis catre posibilitatile ei de dezvoltare, fara a deveni insa dependenti si conditionati de niciuna dintre ele, pervertindu-ne la un moment dat calitatea de a fi, om.

A avea caracter si a fi om de caracter nu inseamna asa cum poate parea la prima vedere, doar a ne tine de o promisiune.

Asa am invatat cred, majoritatea si poate am ramas doar cu atat si de aceea ajungem sa ne tinem de promisiune dar sa devenim rigizi in acelasi timp.

A avea caracter si a fi om de caracter nu inseamna a condamna ceea ce pare “imoral” cat mai degraba de a fi orientati pe a educa onest si a transmite mai departe ce inseamna esenta de a fi, om.

A fi om de caracter nu inseamna a fi puritan.

A fi om de caracter nu inseamna a fi rigid.

Pentru ca daca ar fi asa, atunci in om nu s-ar regasi toleranta, compasiunea, respectul fata de alegerile celuilalt, nu s-ar regasi rabdarea, nu s-ar regasi intelepciunea fara de care un caracter cu adevarat in actiune nu se poate construi, nu s-ar regasi constienta fara de care un om ar fi dogmatic, nu s-ar regasi flexibilitatea in intelegerea diversitatii formelor de comportament umane, nu s-ar regasi iubirea fata de aproape, nu s-ar regasi nimic din toate acestea si atunci caracterul unui om nu ar mai fi oglinda evolutiei sale si nu ar oglindi ceea ce numim noi “chipul spiritual”. 

A avea caracter inseamna poate cel mai simplu spus, a fi stabil in bine, in acel bine care tine seama si de noi, insa tine seama si de felul de a fi al celorlalti, inspirand armonie in alegeri si o acceptare constienta a acestui fel al vietii de a fi, in care experienta vietii noastre, este o realitate construita in comun. 

Cand un om nu are caracter, stramosii nostri spun ca omul nu are constiinta, constiinta fiind cea care intotdeauna ii arata omului cum sa se aseze in bine, fara insa sa il  forteze si fara sa il duca intr-o extrema a binelui care l-ar face doar soldat inconstient al binelui fara sa stie de multe ori daca chiar “binelui” ii serveste sau ce inseamna acest “bine” al carui soldat a devenit si nu un OM “angajat” la modul constient sa fie bun ca asa isi doreste el si este constient de ce inseamna asta, in acelasi timp in care poate respecta si intelege, decizia de viata a celor care sunt in jur, facandu-si insa, propiile alegeri. 

Chiar daca ne preocupa sau nu ne preocupa evolutia personala, a lucra la propriul caracter poate aduce beneficii multe in viata noastra. 

A lucra la caracter, nu inseamna a face exces de moralitate, insa ne poate ajuta sa ne recuperam din excesul de alt gen pe care il facem atunci cand ne negociem valorile de sine, mult prea mult in functie de interese. 

A lucra la propriul caracter insemna a ne aseza in echilibru in raport cu noi insine, cu Divinitatea sau cu Dumnezeu, cu experienta vietii si cu lumea avand la baza aspecte care ne vor ajuta sa (ne) mentinem acest echilibru, evoluand si  incarcandu-ne cu energie de o foarte buna calitate, din noi insine, mereu.

Daca credeti ca articolul poate fi de folos celor pe care ii cunoasteti, va rog frumos sa il distribuiti .

Va multumesc,